Trebuie să fim părinţi inteligeniţi, nu mai este suficient să fim părinţi buni

E o deosebire intre un parinte bun si unul inteligent. Parintele inteligent e parinte bun dar in plus e si inteligent. Care e diferenta? De ce e important ca pe linga a fi parinti buni trebuie sa fim si parinti inteligenti?

Dr. Augusto Cury ne spune ca in ziua de azi nu ajunge sa fim parinti buni, ci trebuie sa devenim parinti inteligenti. Pentru aceasta ne vorbeste despre sapte deprinderi ale „parintilor buni” si cum trebuie transformate ele de catre „parintii inteligenti”.
1. Parintii buni dau cadouri, parintii inteligenti daruiesc propria lor fiinta.
2. Parintii buni alimenteaza corpul, parintii inteligenti alimenteaza personalitatea.
3. Ajutati-va copiii sa nu fie sclavii problemelor lor.Parintii buni corecteaza greselile, parintii inteligenti isi invata copiii cum sa gandeasca.
4. A-ti surprinde copilul inseamna a spune lucruri la care ei nu se asteapta.
5. Parintii buni isi pregatesc copiii pentru aplauze, parintii inteligenti isi pregatesc copiii pentru esecuri.
6 A sta de vorba inseamna a vorbi despre lumea care ne inconjoara
7. Parintii buni dau informatii, parintii inteligenti povestesc istorioare.

Sper că v-am motivat să citiţi tot articolul Dr. Augusto Cury Despre parinti inteligenti – In ziua de azi nu ajunge sa fim parinti buni, ci trebuie sa devenim parinti inteligenti.

#copii, #familie, #parinti, #sfaturi

Cum ne pregăteşte suferinţa pentru Împărăţia lui Dumnezeu?

În prima parte a articolului Rolul suferinţelor în viaţa unui creştin am prezentat două aspecte ale suferinţelor în viaţa unui creştin: de ce trebuie să sufere un creştin şi de ce există suferinţele.
În acest articol doresc să prezint beneficiul suferinţelor din viaţa unui creştin.

Încercările (suferinţele)  îţi modelează caracterul.

„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic. ” (Iacov 1:2-4)

Încercările au ca scop să îţi încerce credinţa. Interesant este că atunci când zici că ai credinţă, Dumnezeu ţi-o încearcă. Încercarea are ca scop să arate dacă credinţa ta este autentică.
Apostolul Iacov ne spune că trebuie să ne bucurăm de încercări tocmai din motiv că aceasta ne va modela caracterul.
Încercările ne cresc răbdarea, iar prin răbdare ajungem desăvârşiţi, întregi, nu ducem lipsă de nimic.
Cine n-ar dori să fie cu un caracter integru? Doar că nu toţi s-ar aştepta ca acest proces să fie cel mai plăcut.
Posibil la moment duci lipsă de bani, poate stai rău şi cu hrana şi nu ştii cum să-ţi întreţii familia; posibil nu ai servici sau eşti tratat urât din cauza credinţei tale în Hristos – dar toate acestea te fac mai bun în ochii lui Dumnezeu.
Un diamant bun se şlefuieşte într-un an sau doi, aşa suntem şi noi în faţa lui Dumnezeu la momentul pocăinţei – nişte diamante brute care după ce nimeresc în mâna unui Meşter iscusit – ajuge să fie foarte preţios şi preţuit de alţii.
Tu eşti un diamant, deci lasă-te şlefuit şi acceptă cu bucurie încercările vieţii.

Încercările au ca rezultat mântuirea sufletelor.

„În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre. ” (1 Petru 1:;6-9)

Apostolul Petru ne spune că încercările sunt de puţină vreme; deci ele au o proprietate – trec, nu se reţin în viaţa ta.
Încercarea credinţei prin suferinţe are rol de a ne curăţi de ce este rău în noi;exact aşa cum se purifică aurul.
La topirea aurului  el devine lichid,dar un lichid cu o densitate mare , aşa că impurităţile din aur care au densităţi mai mici – vor ieşi la suprafaţa aurului topit; ca în final impurităţile să fie curăţite de la suprafaţă.
Acest proces , pentru creştini , are loc pe durata la întreaga viaţă. Exact cum spune Iacov, „trecem” dintr-o încercare în alta.

Prin încercări ai parte de patimile lui Hristos.

„Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui. Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi. Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos? Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine. ” (1 Petru 4:12-19)

Plăcut este să aflu că încercările au o finalitate fericită , dar Biblia ne spune că Domnul Isus a suferit pentru noi şi trecând prin încercări sau suferinţe – avem parte de suferinţele prin care a trecut Domnul Isus.
Eşti tu gata să fii scuipat pentru că eşti creştin? Te bucuri atunci când eşti vorbit de rău deoarece ai hotărât să urmezi învăţăturile biblice? Atunci când afirmi că eşti fecior/ă şi ceilalţi râd de tine, cum reacţionezi?
Nu uita că Domnul Isus ne-a dat un exemplu – El a mers până la capăt, şi noi de asemenea trebuie să mergem până la capăt, căci astfel ne vom mântui sufletele.
Şi încă ceva, bucură-te. Fii diferit de lumea aceasta, căci nu eşti din lume – eşti a lui Isus.

Cercetează-te , ca nu cumva suferinţele să fie o consecinţă a păcatului din viaţa ta şi nu o încercare a credinţei tale.
Vezi ce mod de viaţă ai, ca nu cumva suferinţele să fie o consecinţă a neascultării tale.

#dragoste, #dumnezeu, #inima, #sfaturi

Iosif Ţon- „Este vremea ta” (predică)

Iosif Ţon este invitat la conferinţa Peniel şi vorbeşte tinerilor. Vă propun s-o ascultaţi căci vorbeşte exact pentru timpul nostru.
Partea 1

Partea 2

Partea 3

Partea 4

partea 5

#dumnezeu, #educatie, #pericol, #sfaturi, #societate, #tineri

Cum să confrunţi păcatul ?


Biblia ne învaţă să fim categorici cu păcatul din viaţa noastră şi să condamnăm păcatul altora.
Cu regret constat că acolo unde nu se condamnă păcatul , el (păcatul) se simte ca la sine acasă. Păcatul are foarte multe forme şi uneori vine cu motivaţie religioase: „Oricum ne iubim, şi Dumnezeu ne-a învăţat să ne iubim unii pe alţii, ce contează când avem relaţii intime – acum sau după căsătorie- oricum ne vom căsători” , „Nimeni nu trebuie să-mi încalce drepturile, nici măcar părinţii- ei nu trebuie nici să strige la mine”
Înainte de a discuta despre cum trebuie să confruntăm păcatul , întâi trebuie să răspundem la o întrebare simplă …

De ce trebuie confruntat păcatul ? (1 Corinteni 5)
În biserica din Corint exista un caz ieşit din comun şi care totuşi era tolerat de către membrii bisericii:

” Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de acelea, care nici chiar la păgâni nu se pomenesc; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său. Şi voi v-aţi fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârşit fapta aceasta, să fi fost dat afară din mijlocul vostru! ” (1 Corinteni 5:1-2)

Pavel a acuzat acest păcat şi a cerut ca această persoană să fie dată afară din biserică pentru „nimicirea cărnii”.
Nu doresc să discut tot capitolul ci doar să vedem care este motivaţia lui Pavel de a scoate păcatul din biserică . Unul din motive este că păcatul se înmulţeşte:

„Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? ” (1 Corinteni 5:6)

Păcatul neconfruntat se înmulţeşte. Ia proporţii fiindcă îl preiau şi alţi membri de biserică . Până acolo că va deveni ceva „normal deoarece toţi fac acest lucru”.
Acest lucru este benefic şi pentru persoana care a păcătuit -, posibil, îşi va înţelege starea şi se va pocăi.
Îşi va schimba modul de a gândi şi nu se va mai întoarce la lucrurile rele care le-a făcut.
În acest caz Pavel a cerut să fie dat afară acel ce a păcătuit deoarece îl ştia deja toată biserică , şi nu numai. Dar ce să faci atunci când foarte puţine persoane cunosc greşeala unui membru de biserică ?

Domnul Isus a prezentat cum trebuie să fie confruntată o persoană.
În Evanghelia după Matei, capitolul 18 Domnul Isus prezintă soluţia :

” Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.” (Matei 18:15)

Dacă un frate a păcătuit – este important să-l confrunţi personal, nu să-l bârfeşti şi nici să crezi că se va uita. Conflictele nerezolvate lasă urme adânci şi amare pentru cei care nu doresc să le rezolve. Nu te lăsa păcălit de faptul că timpul rezolvă tot. Este corect să mergi şi să-l confrunţi personal  şi dacă fratele tău te ascultă atunci acest conflict să rămână între voi doi.
Dacă nu te ascultă , atunci :

„Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” (Matei 18:16 )

Aceşti martori vor confirma că ai avut dreptate atunci când nu te -a ascultat:
” Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.” (Matei 18:17)
Ultimul pas este confruntarea în faţa bisericii.
Cel ce nu doreşte să se lase de păcat nici nu trebuie să avem vre-o legătură cu el.
Apostolul Pavel afirmă :

” V-am scris în epistola mea să n-aveţi nici o legătură cu curvarii. –  Însă n-am înţeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrăpăreţi, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume. Ci v-am scris să n-aveţi nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi. ” (1 Corinteni 5:9-11)

Astfel de comportamente nu sunt acceptabile în rândul creştinilor şi Apostolul Pavel spune că o astfel de persoană nici nu este frate (măcar că îşi zice „frate”) adica nici nu este născut din nou.
Imediat după cele spune Petru se apropie de Isus şi Îl înreabă de câte ori să ierte, la care Domnul Isus a răspuns de 77 câte 7. Deci iertarea este un aspect foarte improtant în confruntare, mai ales dacă persoana realizează că a greşit şi s-a corectat.

Nu te grăbi să confrunţi oamenii , căci trebuie mai întâi să te cercetezi singur:

„De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău?… Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. ” (Matei 7:3-5)

Cum este starea ta? Domnul ne doreşte cu o inimă curată şi fapte vrednice de pocăinţa noastră, cum sunt faptele tale ?
Eşti tu gata să ierţi sau ei rezerve?

#comunicare, #evolutie, #inima, #pericol, #pacat, #sfaturi

10 lucruri care răcesc relaţiile dintre prieteni!

1. Lipsa de comunicare

Mulţi dintre noi poate am avut cazuri în viaţă când ai dorit să faci bine cuiva dar din lipsa de comunicare persoana respectivă a primit cu totul altfel lucrurile. Este bine ca prietenii să-şi discute gusturile şi dorinţele pentru că astfel îţi cunoşti mai bine prietenul şi ştii care îi sunt aşteptările în diferite situaţii.

2. Neîncrederea

Atunci când prietenia nu este bazată pe încredere, ea nu poate să dureze mult, nu poţi avea un prieten la care să te temi să-i încredinţezi un secret. Când nu ai încredere în prieteni te îndepărtezi de ei şi ai senzaţia că ei nu-ţi doresc binele. Caută să vezi lucrurile bune care le au oamenii şi aşa vei avea de câştigat, dar nici nu fi prea naiv ca să închizi ochii la lucrurile rele pe care le fac.

3. Invidia

Odată ce între prieteni a apărut invidia prietenia lor nu va mai dura mult. Invidia te macină permanent şi doreşti să ai ceea ce are şi prietenul tău, dar pentru că nu poţi căpăta începi să urzeşti planuri care până la urmă sunt descoperite şi se distruge tot ce ai construit până acum. Nu fi invidios dar bucură-te pentru prietenul tău, fii cu el atunci când are bucurii şi atunci când are tristeţi, dă dovadă că eşti un prieten adevărat.

4. Glumele de prost gust

Poate cineva ţi-a spus că eşti glumeţ şi atunci doreşti să arăţi tuturor că într-adevăr aşa este, dar nu-ţi dai seama că făcând o glumă de prost gust poţi jigni pe cineva şi astfel persoana respectivă nu se va mai putea apropia niciodată de tine. Fii înţelept şi fii tu însuţi, nu încerca să araţi ceea ce de fapt nu eşti, gândeşte-te bine înainte ca să faci o glumă căci asta te-ar putea costa o prietenie.

5. Dragoste nereciprocă

Sunt cazuri când într-un cerc de prieteni unei fete poate să-i placă de un băiat sau invers, când se începe o dragoste ascunsă atunci nu mai poţi să discuţi normal cu persoana respectivă, nu poţi privi în ochii ei aşa cum o făceai mai înainte şi eviţi întâlnirile cu ea, atunci când dragostea se face descoperită şi încă este şi neîmpărtăşită ea provoacă durere măcar la una din părţi, prietenia se rupe şi nu mai poate fi aşa cum a mai fost odată. Fii înţelept(ă), atunci când vrei să-ţi descoperi dragostea  fii sigur că persoana respectivă o împărtăşeşte, nu te grăbi să faci acest pas căci ai putea să primeşti un răspuns nu tocmai plăcut.

6. Ceartă de la băiat/fată

De multe ori se întâmplă ca la mai multe prietene să le placă de acelaşi băiat, în acest caz, apare cearta, acţiuni ascunse, invidie şi răcirea relaţiei. Dacă eşti în cazul dat nu uita că prietenia stă totdeauna pe primul loc, aceasta „dragoste” poate să fie doar o pasiune şi din cauza ei chiar nu merită să-ţi pierzi prietenii.

7. Principiile

Dacă  prietenii au principii diferite mai devreme sau mai târziu se vor începe discuţii de la aceasta şi  nu totdeauna vor avea un rezultat bun, de exemplu: „unul spune că e bine să mergi la discotecă dar altul spune că nu e bine”, atunci de aici pot începe certuri. Alegeţi prieteni care au aceleaşi principii ca şi tine şi astfel nu vei avea neplăceri din cauza la aceasta.

8. Unele calităţi de caracter

Caracterul poate fi cel care te atrage la o persoană sau tot el este cel ce te poate îndepărta de o persoană. Dacă între prieteni nu există înţelegere şi nu ştiu să cedeze în unele cazuri ei vor ajunge să se certe. Dacă vezi că prietenul tău are un caracter mai greu atunci încearcă să-l înţelegi şi cedează atunci când este nevoie dar nu fi prea „plin de înţelegere” ca să nu-i spui lucrurile la care ar trebui să mai lucreze ca să le corecteze, căci astfel fără ca să-ţi dai seama poţi ajunge ca şi el.

9. Mediul

Dacă doi prieteni sunt în medii diferite atunci unuia din ei s-ar putea să nu facă plăcere aceasta şi cu cît mai puţin timp petrece cu el cu atât prietenia lor se răceşte, de aici se va începe neîncrederea, crezând că poate te trădează povestind secretele tale la cei din mediul lui. Dar indiferent de mediul în care te afli fii o persoană înţeleaptă şi nu lăsa ca cineva să rupă prietenia voastră, fii unul care îşi apără prietenii şi chiar de e nevoie să-şi dea viaţa pentru ei.

10. Competiţia

Nu fi în competiţie cu prietenul tău dorind să-ţi dovedeşti ţie sau altcuiva că poţi mai mult ca el. Fii motivat de ceea ce face şi nu în competiţie cu el. Competiţia te va face să-l pui într-o lumină mai rea şi să te pui pe tine în evidenţă.

Un prieten este cel care este cu tine la bine şi la rău, el îţi cunoaşte slăbiciunile şi punctele tari, el este cel ce te va încuraja la lucruri bune şi se va bucura de succesul tău.

Un prieten bun te atrage spre el dar unul rău te face să-ţi fie teamă atunci când îl vezi. Fii un prieten de încredere ca nu cumva să te trezeşti că treci prin lucrurile care le-am enumerat mai sus.

Care sunt lucrurile care răcesc prieteniile tale? Nu cumva eşti tu problema? Dacă ai realizat că în tine este problema caută să discuţi cu prieteni tăi şi rezolvă aceasta ca să nu ajungi să fii lipsit de prieteni.

Înţeleptul Solomon spune: Cum înveseleşte  untdelemnul şi tămâia inima, aşa de dulci sînt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten. (Proverbe 27:9)

Cine-ţi sunt prietenii tăi?

preluat de pe. svetasili.wordpress.com

#comunicare, #copii, #dragoste, #educatie, #familie, #inima, #pericol, #parinti, #sfaturi, #societate, #tineri

Vot parlamentar 2005

Am găsit un filmuleţ pe net , care a fost postat de Ion Bargan şi e foarte interesant şi util să ne amintim cum a fost patru ani în urmă .

#istorie, #moldova, #politica, #sfaturi, #social

Cum să reacţionezi la conflict.

De curând am început studierea cărţii 2 Corinteni care vorbeşte mult despre o inimă dedicată. Este un studiu extraordinar care aduce multă mângâiere şi are o mulţime de sfaturi practice.  În acest articol vreau să vă prezint câţiva paşi care trebuie să-i parcurgi în rezolvarea unor conflicte.

1. Să ai o conştiinţă curată.

Trebuie să ai o conştiinţă care nu are nimic de ascuns , fără motivaţii greşite şi lumeşti.Fără răspunsuri sau comportări amăgitoare. Să priveşti totul din perspectiva veşniciei nu a rezultatului imediat , să priveşti la ziua Domnului căci acolo vei da socoteală de tot ce ai făcut pe pământ , ca să poţi să ajungi atunci cu o conştiinţă curată.

2. Să acţionezi totdeauna cu bunătate , îndurarea şi în folosul celorlalţi.

3. Da al tău să fie da şi nu să fie nu .

Să nu faci repede concluzii greşite şi să nu te grăbeşti să gândeşti rău despre cineva.

4.Să fii deschis în relaţii şi să confrunţi păcatul.

5.Vine o vreme când trebuie să fii gata să abandonezi relaţia respectivă , să laşi timp celeilalte părţi să decidă dacă preţuieşte suficient de mult relaţia voastră încât să facă ceea ce trebuie făcut .

Aşa este şi în relaţia cu Dumnezeu , El nu forţează omul să facă ceea ce nu doreşte , El şi-a făcut partea Sa .

Mai multe lucruri vei afla studiind Epistola  2 Corinteni căci vei avea de învăţat cum apostolul Pavel a rezolvat un conflict cu biserca din Corint , şi multe alte adevăruri importante pentru viaţa noastră.

#biblia, #sfaturi, #societate

Luigi Mitoi – Familia

Partea 1

Partea 2

Partea 3

Partea 4

#comunicare, #dumnezeu, #familie, #sfaturi

…scăderea demografică , va urma?


Duminica trecută dr.Paul Cameron a fost în vizită la biserica „„Buna Vestire” şi ne-a prezentat pericolul homosexualilor când e vorba despre scăderea demografică .

Iată câteva care este situaţia R.Modova :
Pentru ca o societate să se menţină la nivelul actual economic este nevoie ca la o femeie să revină ,în medie,  2,1 copil . Aceasta – pentru ca să se menţină la un anume nivel .
În Moldova raportul este îngrozitor – la fiecare femeie revine 1,3 copii . Dacă nimic nu se face pentru  a ridica nivelul natalităţii – atunci naţiunea noastră va avea enorm de mult de suferit :

  • peste 35 de ani numărul cetăţenilor va scădea de două ori .
  • în 15-20 de ani populaţia va fi mult prea bătrână .

În cazul în care vor fi mai mulţi bătrâni decât tineri se va crea un gol în economie deoarece nu vor fi suficienţi tineri ca să întreţină bătrânii .Bătrânii au nevoie de mai mult ajutor , mai multe medicamente ,unii din ei sunt imobili şi au nevoie de îngrijire specială . Cine va îngriji de ei ?!

Ce este dreptatea socială ?
Orice cetăţean este obligat să îndeplinească trei puncte:
1. să se căsătorească şi să aibă copii .
2. să nu tulbure (deranjeze )  societatea .
3.să producă mai mult decât consumă .

A avea copii este foarte bine deoarece :

  • societatea va creşte , se va dezvolta şi se va ţine în viaţă .
  • Dumnezeu astfel Îşi exprimă insatisfacţia Sa referitor la homosexualitate .

Prima poruncă dată de Dumnezeu primilor oameni , precum şi lui Noe , după potot a fost „Înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul ” . De fapt ,atunci când un cuplu are copii – ei se transformă ca şi individ .
Tinerii au un mod de gândire egoist . Au tot timpul  gânduri de tipul „Cum să mă distrez ?”, „Cum să mă îmbrac ?” , „Cum să mai cheltui banii?” … . Dar atunci când apare un copil aceste întrebări dispar . Astfel tinerii părinţi se vor transforma în cetăţeni îngrijoraţi pentru viitor .
Homosexualii , în general , nu pot avea copii . Ei nu sunt transformaţi ci rămân aceeaşi egoişti de care noi trebuie să avem grijă .
Dacă credeţi că nu are dreptate dr .Paul Cameron puteţi căuta programul festivalului imoralilor – veţi găsi cu uşurinţă introdusă în programul de fiecare zi distracţia .
Apare o întrebare firească :  cum putem să lăsăm o aşa grupare de oameni să ne spună ce trebuie să facem ?

#casatorie, #familie, #femei, #homosexualitate, #moarte, #moldova, #pericol, #parinti, #sfaturi, #tineri

Cum să deosebeşti în reacţiile redox care este oxidantul şi care este reducătorul?

Mulţi elevi se confruntă cu o greutate  când dau de reacţiile redox : memorează cu greu care din elemente este reducător şi care este oxidant . Azi vă propun o metodă ca să memorizaţi mai uşor : metoda PORC .
Este o metodă  foarte simplă . PORC trebuie citită astfel :
Primeşte
Oxidantul
Reducătorul
Cedează
Şi încă ceva – oxidantul îşi schimbă starea de oxidare de la + spre – . De exemplul de la starea +5 la starea +3 a acceptat (primit ) electroni , la fel ca şi în cazul în care şi-a modificat starea de oxidare de la +3 la -1 .
Oxidantl îşi schimbă starea de oxidare  în sens  opus , de la + şa – .

#sfaturi

Îmbufnarea (furia mută )

Comportamentul . O îmbufnare „sănătoasă ” umple literalmente casa cu nori negri de supărare . Copilul care se pricepe la asta poate sta îmbufnat zile în şir, până când măcar el nu-şi aminteşte de unde a pornit totul . În general , motivul este că cineva a spus nu . Nu l-aţi lăsat să rămână undeva peste noapte , împreună cu alţi douăzeci de prieteni , nu l-aţi lăsat să-şi mai cumpere o jucărie sau să se uite din nou la Robocop , filmul lui preferat .

De ce fac asta . Îmbufnarea nu este decât o criză de furie tăcută . Copilul consideră că i se cuvine ceva ce n-a primit şi este furios . Reacţia lui : o grăitoare muţenie .

Reacţia dumneavoastră . Primul impuls pe care ţi-l trezeşte un copil îmbufnat este să-l înveseleşti .Îl vezi stând cu braţele încleştate de trup , într-o poziţie defensivă , şi arătând de parcă ar ţine felii de lămâie în gură . Ai vrea să-i spui : „Măi puiule , ce-i cu tine ?Hai vino la mine în braţe !” Părinţii unui copil îmbufnat sânt năpădiţi de simţăminte delicate- predomină vinovăţia , urmată întodeauna de dorinţa tot mai intensă de a ceda . De fapt , îmbufnarea este aşa de eficientă încât părinţii ajung rapid să tânjească după o criză de furie sănătoasă , tradiţională .

Strategia dumneavoastră .
Ignoraţi-l . Apoi încurajaţi-l să se exprime cu voce tare .

Ce să încercaţi în primul rând . Nu cedaţi . Înainte de orice , amintiţi-vă că s-a îmbufnat pentru că i-aţi refuzat o pretenţie neîntemeiată . Îmbufnarea înseamnă o retragere agresivă – o încercare de manipulare .E normal să vrei tot felul de lucruri şi , ca fiinţe inteligente ce sânt , copiii se vor îmbufna tot timpul dacă această tactică se dovedeşte măcar o dată eficace . Dacă îl ignoraţi , nu capătă satisfacţie .
O sugestie utilă . Dacă totuşi copilul rămâne îmbufnat , înseamnă că a obţinut un soi de satisfacţie .

Practic.

  • Nu arătaţi că îmbufnarea lui vă necăjeşte . Nu schimbaţi nici conţinutul , nici stilul activităţii dumneavoastră obişnuite .Comportaţi-vă firesc şi adoptaţi o atitudine veselă sau , cel puţin , neutră .

-dacă devine insuportabil spuneţi-i să părăsească încăperea .

  • după ce i-a trecut , încurajaţi-l să vorbească . Copilul cu acest comportament are mare nevoie să ştie că vreţi să-i înţelegeţi sentimentele .

Atenţie ! Mai important ca orice este să-l ajutaţi să vorbească despre dezamăgirea lui şi despre atitudinea adecvată faţă de ea .

Ce să faceţi .

  • admiteţi că s-ar putea să aibă o nemulţumire justificată . Nu ignoraţi automat solicitările ori preocupările copilului dumneavoastră . Diferenţa dintr un rucsac şi un sac de sport vi se pare nesemnificativă , dar lui îi poate strica sau însenina viaţa .Arătaţi-i copilului că sânteţi întotdeauna dispuşi să vorbiţi despre problemele lui . Convingeţi-l că există şi alte soluţii decât să stea îmbufnat .
  • descurajaţi acest comportament de la bun început . Înainte de a se îmbufna , spuneţi-i ceva de genul : „Pari supărat. Nu vrei să stăm de vorbă ?” Dacă refuză , lăsaţi-l în pace .
  • încurajaţi-l dacă , în cele din urmă , începe să vorbească despre ce-l doare , spunându-i : „Îmi place când îmi spui ce ai , chiar şi atunci când aflu că eşti supărat pe mine .”

Ce să nu faceţi .
Nu îi daţi târcoale cât timp stă îmbufnat şi nu încercaţi să-l scoateţi din starea asta întrebându-l dacă vrea să vadă meciul de la TV sau să mănânce o prăjiturică- asta îi dă satisfacţie .

  • Nu deveniţi un model negativ, îmbufnându-vă la rândul dumneavoastră ori tratându-vă soţul (soţia ) cu răceală .
  • Nu vă resemnaţi .Cineva cu adevărat îmbufnat poate să producă în casă o atmosferă pestilenţiată . Toată lumea simpte apăsarea agresiunii pasive . Când copilul devine insuportabil , cereţi-i să iasă din cameră . Dacă e vorba de un copil mai mare , rebel , e posibil să fiţi nevoit să ieşiţi dumneavoastră . Oricum , trebuie s-o faceţi cu calm , fără mânie . În lipsa unui public ,majoritatea copiilor nu se vor mai obosisă se dea în spectacol .

Din nou atenţie !Reţineţi , nu o faceţi din răutate! Se simt într-adevăr nefericiţi .Dar nici nu faceţi greşeala să credeţi cî aveţi misiunea de a vă menţine încontinuu copilul fericit . Părinţii copiilor mereu îmbufnaţi le plâng adesea de milă şi micile victime îşi dau repede seama că nefericirea lor este o armă redutabilă .

(„Cum să devenim părinţi mai buni” de Stanly Shapiro , Karen Skinulis)

#invatamant, #comunicare, #casatorie, #educatie, #familie, #parinti, #sfaturi, #social, #societate

Sărbătoarea Paştelui e un mare motiv de mulţumire .

În câteva zile se va sărbători Paştele sau Moartea şi Învierea Domnului Isus Hristos .

În acest articol vreau să prezint motivele pentru care Domnul Isus a murit şi motivele pentru care El a înviat .

De ce a murit Domnul Isus

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.. Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” (Ioan 3:16-18)

– din dragoste pentru lume ,

– pentru ca oricine va crede în Isus să aibă viaţă veşnică . Deci , iată şi dovada dragostei – a murit ca noi să avem viaţă , căci „fără vărsare de sînge , nu este iertare. ”

– ca lumea să fie mântuită (salvată) prin El .

– ca să nu mai fie nevoie de jertve şi nici de alte ritualuri sau fapte bune pentru salvare , ci doar să fie suficient să crezi în Isus .

– ca cei ce cred să nu fie judecaţi .

De ce a înviat .

Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n’a înviat.

Şi dacă n’a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zădarnică, şi zădarnică este şi credinţa voastră. Ba încă noi sîntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, cînd nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază. Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n’a înviat.

Şi dacă n’a înviat Hristos, credinţa voastră este zădarnică, voi sînteţi încă în păcatele voastre,

şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sînt pierduţi.Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci sîntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi.

Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rîndul cetei lui. Hristos este cel dintîi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sînt ai lui Hristos.” (1 Corinteni 14:13-23)

Iată care sunt motivele învierii Domnului Isus :

– ca să arate că morţii vor învia . Avem o siguranţă că vom învia .

– ca să fie propovăduită Evanghelia salvării prin credinţă .

– ca să se arate martorilor credincioşi , astfel credinţa lor să fie bazată pe un fapt important – până acolo că toţi martorii au ales moartea decât să se lase de credinţa lor .

– să ne prezinte că credinţa noastră nu este zadarnică – avem o nădejde şi un viitor , la fel avem o siguranţă că cei care au murit împăcaţi cu Hristos au moştenit viaţa veşnică .

– ca Hristos să fie primul dintre cei înviaţi .

Cum să te apropii corect de această sărbătoare .

Domnul Isus Şi-a arătat dragostea faţă de mine , de tine , de toţi oamenii . El a mers la cruce conştient , ştiind că doar aşa va putea salva toţi oamenii de pierzarea veşnică şi îi va putea aduce în Împărăţia lui Dumnezeu .

Dumnezeu ne ştie foarte bine starea şi ne încredinţează încă o dată că nu starea noastră ne poate opri ci dorinţa (sau mai bine zis lipsa dorinţii) de a-I accepta salvarea .

Posibil te lupţi cu păcatul de mult timp şi chiar ai ajuns să-l justifici şi nici nu doreşti să te laşi de el , posibil ai îndemnat pe alţii să aibă un mod de viaţă păcătos – Dumnezeu cunoaşte tot ce ai făcut , dar tot El te doreşte salvat .

„Dacă zicem că n’avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. Dacă zicem că n’am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvîntul Lui nu este în noi.” (1 Ioan 1:8-10)

Nu este păcat care nu poate fi iertat de Dumnezeu – spun aceasta bazat pe cuvintele lui Dumnezeu . Uneori suntem prea duri cu noi şi nu dorim noi să ne iertăm dar uităm un singur lucru – nu avem nevoie de iertarea noastră , avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu .

Este singurul lucru care contează pentru veşnicie – să îţi ceri iertare de la Dumnezeu şi să-I promiţi ascultare deplină .

Poate ai fost implicat în minciuniile zilelor de 5-7 aprilie , poate nu ai recunoscut pe Dumnezeu , poate te jucai de-a biserica şi de-a creştinismul , poate te compari cu alţii şi te vezi mai bun ? Fiecare din noi are nevoie de o apropiere de Dumnezeu şi acum e momentul să iai o hotărâre – nu o lua pentru părinţi , vecini , colegi sau prieteni ci pentru Dumnezeu .

Vă doresc la toţi un Paşte în care să veniţi cu inimi pline de recunoştinţă lui Dumnezeu pentru că ne-a pregătit totul pentru a fi cu El .

#biblia, #dragoste, #dumnezeu, #inima, #isus, #moarte, #sfaturi

Situaţia omului şi soluţia lui Dumnezeu

De multe ori nu realizăm care este starea noastră reală faţă de Dumnezeu , Cel care ne-a creat . Ne facem lumi închipuite şi trăim în ele sau ne legăm viaţa noastră de lucrurile pământeşti şi afirmăm că plăcerile momentului sunt cele ce guvernează . Facem absolut tot ca să arătăm că ne putem descurca şi fără Dumnezeu . Oare aşa să fie ?

Unii atât de mult se strădui că şi inventează dovezi a faptului că Dumnezeu nu există . Avem nevoie de aşa dovezi ?

Inima omului fără Dumnezeu este rea .

Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? (Ieremia 17:9 )

Fie că dorim sau nu , în lipsa lui Dumnezeu din viaţa noastră îşi fac locul pizma , ura , mânia , certuri , bârfa, curviile şi multe altele . Inima noastră poate să o schmbe doar Cel care a creat-o .

Prorocul Ieremia a trăit în vremuri nu prea fericite în care poporul Israel s-a depărtat mult de la Dumnezeu . De fapt în istoria oricărei naţiuni creştine sunt momente , mai mult sau mai puţin accentuate , în care poporul îl dă pe Dumnezeu la o parte şi face ce-i place . Poporul Israel era într-o stare foarte rea :

Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în ţară. Prorocii prorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?” (Ieremia 5:30-31)

Problema poporului a afectat şi pe cei care trebuiau să se ţină tari de Cuvântul Domnului şi să înveţe cale Domnului pe cei din neamul lor . Au fost afectaţi liderii bisericeşti şi în consecinţă a fost afectată toată ţara . Descrie oare această situaţie şi starea poporului din R.Moldova ? Aş vrea să cred că nu .

Faptele bune nu ne îndreptăţesc în faţa lui Dumnezeu .

Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.” (Isaia 64:6)

Mai mult de atât în Noul Testament găsim scris ceva asemănător :

El ne-a mîntuit şi ne-a dat o chemare sfîntă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărîrea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de vecinicii, dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mîntuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.” (1 Timotei 1:9-10)

Dacă ar fi ca salvare să fie prin faptele noastre atunci ar fi o întrecere la făcut fapte bune şi jertva Domnului Isus ar fi fost zadarnică .

Soluţia lui Dumnezeu .

Soluţia a fost prezentată înainte de a se fi împlini :

Iată vin zile, zice Domnul, cînd voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară. În vremea Lui, Iuda va fi mîntuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: ,Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23:5-6)

Soluţia prezentată de Dumnezeu este Fiul Său , Domnul Isus Hristos . Iată cum este prezentat aici Isus :

– se va trage din David , părinţii Lui pământeşti vor fi din neamul lui David .

– o Odraslă neprihănită ,

– va împărăţi şi va lucra cu înţelepciune,

– Domnul , neprihănirea noastră .

„Ci iată legămîntul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele, sau pe fratele său, zicînd: ,Cunoaşte pe Domnul!` Ci toţi Mă vor cunoaşte, dela cel mai mic pînă la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” (Ieremia 31:33-34)

Domnul promite un nou legământ care va fi calitativ mai bun decât cel vechi , cei care vor intra în acest legământ vor avea Legea lui Dumnezeu în ei şi vor putea astfel să o respecte .

„Pe Cel ce n’a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21)

Soluţia este simlă – să-L primeşti pe Domnul Isus în inima ta :

„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. ” (Ioan 1:12 )

Cei ce cred în Isus – L-au primit în inima lor .

Tu crezi în Isus ? Ce te încurcă să o faci ?

Dumnezeu să vă ajute să-L primiţi pe Domnul Isus în inima voastră astfel să împliniţi voia lui Dumnezeu pentru voi .

#biblia, #dumnezeu, #inima, #sfaturi

Cum să păstrezi vie flacăra dragostei în căsătorie ? (partea 2)

picture96

În partea întâi a articolului Cum să păstrezi vie flacăra dragostei în căsătorie ? (partea 1) am prezentat doar câteva sfaturi , în acest articol voi continua cu prezentarea soluţiilor .

Ia acţiuni concrete pentru a nu te juca cu păcatul .

Sunt mulţi care cochetează cu păcatul în viaţa lor şi nu rare ori se întâmplă să cede unor ispite de moment . Unii poate cred că sunt destul de puternici pentru a rezista tentaţiei sau pur şi simplu sunt ignoranţi . Biblia prezintă exemplul unei persoane căsătorite de multă vreme şi care a reuşit să evite toate capcanele păcatului . Acesta este Iov . Iov a luat nişte hotărâri pentru viaţa lui şi le-a urmat cu sfinţenie . Aceste hotărâri sunt

1) a făcut un legământ cu ochii lui .

„Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.”(Iov 31:1)

A luat o hotărâre să nu se uite la ceea ce-i provoca mintea şi această promisiune a ţinut-o toată viaţa .

Dacă eşti tânăr sau mai în vârstă trebuie să pui o limită la ceea ce priveşti . În ziua de azi chiar şi cipurile publicitare sau panourile publicitare sunt acelea care doresc să stârnească imaginaţia oamenilor . Dacă ai posturi la televizor ce promovează indecenţa este bine să le ştergi din grila de program , dacă ai internet este bine să-ţi instalezi o programă care opreşte accesul la site-uri indecente .

Ia o hotărâre pentru sănătatea ta şi a familiei tale .

2)nu i-a urmat inima ochii .

De mi s-a abătut pasul de pe calea cea dreaptă, de mi-a urmat inima ochii, de s-a lipit vreo întinăciune de mâinile mele, atunci eu să semăn şi altul să secere, şi odraslele mele să fie dezrădăcinate!” (Iov 31:7-8 )

Aceasta înseamnă să permiţi inimii să deruleze scenariile urâte . Ce bine se vede aceasta la bărbaţii/băieţii care privesc din urmă fetele … . Ce se face în inima lor ? Deşi ei nu şi-au înşelat soţia , sunt sigur că cu prima ocazie o vor face .

3) inima nu i-a fost amăgită de nici o femeie .

Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pândit la uşa aproapelui meu, atunci nevasta mea să macine pentru altul şi s-o necinstească alţii!” (Iov 31:9-10)

Sunt şi femei care sar singure în braţele bărbaţilor , indiferent dacă sunt sau nu căsătoriţi . Acest tip de femei doresc doar să amăgească şi înşeală cu promisiuni mulţi bărbaţi .

Iov ştiind aceste lucruri a hotărât să evite decât să trateze problema , astfel şi-a respectat principiile toată viaţa .

Ţin să amintesc că Iov avea 10 (zece ) copii , unii din ei erau căsătoriţi ,deci vârsta lui Iov era destul de înaintată şi el s-a afirmă hotărât pentru a fi fidel soţiei nu numai cu trupul ci şi cu mintea . Lui i-a reuşit şi aceasta arată că nu este imposibil .

Cum noi putem să facem acelaşi lucru astăzi ?

Să omori din faşă orice gând rău .

Imediat ce observi că în mintea ta apare doar o idee , presupunere sau o alternativă greşită – opreşte-o .Îmi veţi spune că e uşor să sfătuieşti dar e mai greu de trăit pentru alţii . Biblia ne dă soluţie şi în acest caz .

Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5 )

Când doar depistezi un gând care vine în contradicţie cu Biblia îl opreşti . Ca să-ţi fie mai uşor să faci acest lucru orice gând îl treci prin Filipeni 4:8

Încolo, fraţii mei,

tot ce este – adevărat,

– vrednic de cinste,

– drept,

curat,

– vrednic de iubit,

– vrednic de primit,

orice – faptă bună şi

laudă,

aceea să vă însufleţească.

Studiază Sfitele Scripturi împreună cu soţul/soţia .

Epistola către Coloseni este bogată în sfaturi pentru cei căsătoriţi , unul din ele este

Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea.”

De fapt studierea Sfintelor Scripturi este secretul căsniciei fericite – căci doar Cuvântul lui Dumnezeu transformă inimile oamenilor şi le dă dragostea lui Dumnezeu .

Ultimul meu sfat pentru tine – fă-ţi un obicei să studiezi împreună cu partenerul de căsătorie Biblia . Vă propun un curs extraordinar „Căsătorie fără regrete” , curs de studiu inductiv care îţi va aduce bucuria şi împlinirea într-o viaţă de familie .

Deşi nu sunt căsătorit am făcut de mai multe ori acest curs şi am găsit în el mai multe lucruri care mi-au dat convingerea că o familie fericită poate exista , căci Dumnezeu a întemeiat familia nu pentru ca omului să-i fie greu .


Cred că ai observat faptul că am pus mai mult accent pe atitudini şi gândire , dar trebuie să recunoşti că de aici porneşte totul .
Dumnezeu să te ajute să pui în practică aceste lucruri .

#biblia, #casatorie, #desfatare, #dumnezeu, #educatie, #familie, #femei, #imoralitate, #inima, #internet, #pericol, #sfaturi

Cum să păstrezi vie flacăra dragostei în căsătorie ? (partea 1)

De foarte multe ori aud de la persoane căsătorite că dragostea dispare în căsătorie , în locul ei vine obişnuinţa , împreună cu respectul ,înţelegerea ş.a. . Chiar o colegă de şcoală mă sfătuia să nu mă căsătoresc , să mai stau burlac căci voi avea când .

Vă daţi seama că după o aşa descriere am realizat în ce fel a fost viaţa ei de familie . Dar aşa trebuie să fie ?
Ştiu că în multe familii intră obişnuinţa iar cu ea apar şi problemele .
În acest articol vreau să prezint o soluţie la această problemă din perspectiva Bibliei .

Problema obişnuinţei este o problemă ce ţine de interiorul omului .

Biblia avertizează că interiorul omului (gândurile lui ) trebuie păzite mai mult decât orice .

„Păzeşte-ţi inima mai mult de cît orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.” (Proverbe 4:23 )

Inima este folosită ca sens de minte . Îndemnul lui Solomon este să ne păzim inima , dar nu oricum ci mai mult decât alt lucru , mai mult decât orice .

În adevăr , ceea ce vede omul şi aude aceea în este baza caracterului . Ce vrea să spună autorul :

-Copilul dacă priveşte mult filme violente atunci va avea o tendinţă de a se purta violent cu cei din jur . Jocurile la calculator sunt periculoase pentru copii , mai ales acelea care îndeamnă la violenţă .

– exact aşa stau lucrurile cu filmele care învaţă că o soţie trebuie să fie veşnic nemulţumită iar toţi bărbaţii sunt la fel . Exclude filmele care învaţă că familia nu mai este aşa de importantă şi în numele dragoste se poate face totul .

În consecinţă alege la ce priveşti , fii selectiv şi după vizionarea filmului fă-ţi un obicei să-l discuţi în familie .

Gândurile trec repede la fapte .

O dată ce ai prins cu privirea o imagine indecentă , minte va face restul pentru tine . În minte deja se pornesc scenarii care nu-ţi fac cinste . Unii cochetează cu gândurile urâte crezând că nimeni nu le cunoaşte gâdurile ştiind că nu vor fi pedepsiţi pentru gândurile lor şi crezând (doar având impresia ) că sunt inofensive . În realitate gândurile rele caută să treacă la fapte . O dată ce îţi permiţi să gândeşi rău vei căuta ocazii să înfăptuieşti . Din acest motiv este important să ai o minte curată . Căci :

„Dar, ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gîndurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.” (Matei 15:18-19)

Te-ai gândit vre-odată că cuvintele rele şi stricate arată o inimă rea şi stricată ?

Faptul că „din inimă ies ” toate faptele rele arată că ele de acolo pornesc .

În relaţia cu soţul / soţia este important să nu pemiţi gândurilor rele să-şi facă cuib în capul tău. Ai grijă şi la sfaturile celor care „îţi doresc binele” sfătuindu-te să „nu spui chiar totul soţului” , „să-ţi trăieşti viaţa” , „să te îngrijeşti de tine căci eşti tânăr/tânără” .

De fapt şi reciproca e valabilă : dacă din prisosul inimii vorbeşte gura atunci când vei avea inima plină de lucruri bune şi vorba îţi va fi frumoasă .

Biblia nu în zadar ne avertizează să avem grijă la gândurile noastre .

Chiar Domnul Isus a zis : „Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s’o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” arătând că păcatul comis în minte este la fel de pasibil de pedeapsă ca şi cel realizat .

Permiţi gândurilor rele să-şi facă cuib în mintea ta ?

Exemplul lui Dumnezeu .

Avem marele har să avem drept exemplul pe Dumnezeu când vine vorba de grijă şi dragoste .

Gândurile lui Dumnezeu tot timpul au fost doar gânduri de bine , Dumnezeu prin toate acţinile Sale a dorit binele poporului Său .

Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11)

Apoi dragostea lui Dumnezeu S-a arătat şi prin faptul că a jervit ceea ce e mai scump – pe Fiul Său .

Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:31-32)

Atitudinea lui Dumnezeu a fost şi este una de dragoste ,însă dragostea Lui se vede şi în jertvire .

De fapt o dragoste adevărată se jertveşte pentru binele aproapelui .

În căsătorie această atitudine este extrem de importantă .

Cum este atitudinea ta faţă de partenerul de căsătorie ? O căsătorie tot timpul necesită un efort , poate erai gata să-l faci înainte dar ce te opreşte să-l faci acum ?

#biblia, #casatorie, #desfatare, #dragoste, #dumnezeu, #familie, #inima, #parinti, #sfaturi

Cinci (5) legi în viaţa unui copil nefericit

În articolul pe care vi-l propun veţi putea găsi cele cinci legi ce-l fac pe un copil nefericit . Articolul este bun şi pentru părinţi dar şi pentru copii. Puteţi găsi articolul aici . Dacă v-a plăcut lăsaţi un comentariu pe site-ul autorului .

Iată  prima lege :„Copilul nefericit este cel al carui părinte este preocupat de slujba sa mai mult decit de familie si de personalitatea copilului său

#invatamant, #educatie, #familie, #pericol, #parinti, #sfaturi

Folosind la maximum timpul dedicat conversaţiei

 

„Noi pur şi simplu nu mai stăm de vorbă unul cu celălalt”, se plâng adesea cuplurile. După ani de căsnicie, multe cupluri se dezobişnuiesc să vorbească. Prinşi în plasa neglijenţei, partenerii îşi pierd îndemânarea în această privinţă.

Unele cupluri sunt prea ocupate. Ritmul accelerat al vieţii din zilele noastre, cu membrii familiei alergând în direcţii diferite, reprezintă, cu certitudine, un factor important. Alte obstacole pot fi acele activităţi pe care fiecare dintre cei doi le îndeplinesc separat, ca, de exemplu, hobby-urile, orele de instruire, gimnastica aerobică, activităţile din cadrul bise!icii – preocupări individuale, care omit conversaţia între cei doi. In alte familii, televizorul este deschis atât de multe ore pe zi, încât timpul pentru a sta de vorbă împreună este drastic limitat. Cu timpul, membrii familiei se obişnuiesc să nu vorbească, să nu fie auziţi, să vorbească doar în timpul reclamelor sau să fie întrerupţi foarte des.

Lipsa timpului pentru a sta de vorbă poate fi atât o scuză, cât şi un simptom al unor probleme mai profunde. “Atunci când cuplurile se plâng că nu au timp să stea de vorbă, adevăratul motiv este ace1a că, poate în mod inconştient, ei aleg să nu facă acest lucru”, afirmă Richard H. Mikeesell, doctor în filozofie, psiholog cu liberă practică în Washington, D.C.

Citeşte aici partea întâi a articolului  şi partea a doua .

#comunicare, #creatie, #casatorie, #desfatare, #educatie, #familie, #inima, #marturie, #sfaturi

Dragostea în acţiune

Cele noua porunci ale prieteniei:
1. Vorbeste oamenilor. Nu este nimic mai frumos decit un cuvint voios de salut.
2. Zimbeste oamenilor, 72 de muschi lucreaza la o incruntare si numai 14 la un zimbet ;)
3. Spune-le oamenilor pe nume. Cea mai duioasa melodie pentru urechia cuiva este sunetul numelui sau.
4. Fii prietenos si de ajutor. Daca vrei sa ai prieteni fii prietenos ;)
5. Fii interesat de oameni. Poate sa-ti placa de oricine Daca Incerci.
6. Fii generos in laudare si precaut in criticare.
7. Fii delicat cu sentimentele altora. Lucrul acesta va fi apreciat.
8. Fii preocupat de opiniile altora. Oamenii tin la opiniile lor.

9. Veghiaza ca sa poti sluji. Ceea ce conteaza cel mai mult in viata este ceea ce facem pentru oameni.

De pe blogul lui Tatiana Popovici

#comunicare, #educatie, #sfaturi, #social, #societate, #tineri

De ce este bine să studiem Biblia (2 Timotei )

fix

1 Primul motiv ar fi că te poţi corecta totdeauna după Sfintele Scripturi .

Apostolul Pavel compară Biblia cu „dreptar ” ceea ce înseamnă că ea te ajută să nu te abaţi nici la dreapta nici la stânga .

Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.” (2 Timotei 1:13)

Dreptarul se foloseşte la construcţie şi are scop să arate linia corectă ce trebuie urmată . Cine a construit ştie că fără dreptar nu poţi să înţelegi cum îţi stau treburile – şi abia după ce ai parcurs ceva drum vezi cât de tare ai greşit .Însă folosindu-l eviţi să te abaţi . Frumoasă este expresia „dreptarul învăţăturilor sănătoase” , căci arată clar în ce domeniu te ajută Sfintele Scripturi să rămâi corect – în ceea ce ţine de învăţăturile biblice .

2 Al doilea motiv este ca să poţi să înveţi şi tu pe alţii .

Apostolul Pavel este un exemplul frumos de învăţător şi apostol . El i-a încredinţat lui Timotei , un om de încredere , să înveţe pe alţii . Adica l-a învăţat Scripturile ca şi el la rândul său să înveţe pe alţii .

„Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus.Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” (2 Timotei 2:1-2)

Nu poţi să înveţi pe alţii dacă singuri nu cunoşti domeniul şi nu înveţi în continuu .

Astfel ei ţineau porunca Domnului Isus :

Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.(Matei 28:18-20)

Una din responsabilităţile fiecărui creştin este să vestească Evanghelia şi să facă ucenici . Tu la ce te limitezi ? Cum îndeplineşti tu rolul de creştin ? Crezi oare că vestirea Evangheliei şi facerea de ucenici nu este pentru tine ?

3 Dacă vei cerceta Biblia şi vei urma învăţăturile Domnului Isus vei fi un om încercat .

Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului. (2 Timotei 2:15 )

Pavel îl sfătuieşte pe Timotei să caute să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat ,căruia nu are de ce să-i fie ruşine . În ziua judecăţii toţi îţi vor cunoaşte faptele şi gândurile (e suficient că vor fi făcute cunoscute ) . Ţi se pare o alternativă veselă ? Ai gânduri care nu-ţi fac cinste ?

Cercetând Biblia vei putea mai uşor să-ţi controlezi gândurile şi vei avea „o inimă curată , un duh nou şi statornic” .

4 În capitolul doi sunt câteva sfaturi care mulţi tineri şi le-au luat drept motto-uri pentru viaţa lor.

Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.” (2 Timotei 2: 22-26)

Ca să ne fie mai uşor voi face o listă cu aceste sfaturi :

– fugi de poftele tinereţii ,

– urmăreşte neprihănirea

credinţa ,

dragostea ,

pacea împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată .

– să nu te cerţi ,

– fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare ,

– să fii blând cu toţi ,

– în stare să înveţi pe toţi ,

– plin de îngăduinţă răbdătoare ,

– să îndrepţi cu blândeţe pe protivnici .

Toate aceste sfaturi nu pot fi urmate doar printr-un act al voinţei cât de tare nu te-ai strădui . Fiecare tânăr doreşte să poată trăi asemenea sfaturi , ca ele să fie parte a vieţii lui . Şi nu numai tinerii . Aceste porunci pot fi urmărite doar acceptându-l pe Domnul Isus ca şi Mântuitor şi Salvator al vieţii tale , doar dacă îţi predai viaţa Lui .

Biblia te face un om încercat (cu experienţă ) şi îţi dă înţelepciune şi pricepere să ai o relaţie vie cu Creatorul tău şi să te bucuri de relaţia cu oamenii (mai ales să te fereşti de oamenii răi ) .

Căci „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3:16-17)

#biblia, #comunicare, #desfatare, #dumnezeu, #inima, #isus, #sfaturi, #tineri

Cum să faci un sondaj sau să creezi un Widget Box.net în WordPress

Acestea sunt două unelte utile dacă foloseşti platforma wordpress.com . Aici veţi putea găsi două articole care vă ajută să realizaţi sondajul sau cum să fă faceţi rost de un widget box.net , pas cu pas . Autorii acestor articole sunt Adrian şi Violeta .

Vezi aici : Cum sa creezi un sondaj in WordPress şi Cum să creezi un Widget Box.net în WordPress.

#internet, #sfaturi