„Pentru ce sunt banii?” meditație John Piper

#bani, #bogatie, #comoara, #dumnezeu, #inima

Cum să ştii dacă eşti creştin după voia lui Dumnezeu?

Mulţi se înşeală sau sunt înşelaţi de alţii cum că ar fi creştini. Cu regret acest lucru se întâmplă des, unii se obişnuiesc cu gândul că sunt creştini , alţii cred că creştinismul este ereditar, iar unii nici nu ştiu dacă sunt sau nu creştini.
Deci,cum să verifici singur dacă eşti sau nu creştin?

În primul rând cercetează Scriptura.
Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu lucrează în noi, cercetarea lui ne ajută să ne vedem starea:

„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.  Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. ” (Iacov 1:22-24)

Biblia mustră atunci când greşeşti, dar cu scop de a corecta.
Unii iau Biblia ca pe o carte care doar condamnă şi interzice, dar nu e doar atât – ea are multe promisiuni frumoase pentru oameni de la Dumnezeu.

Verifică-ţi modul tău de viaţă.
Apostolul  Pavel în Epistola către Efeseni prezintă în contrast două moduri de a trăi: unul plăcut lui Dumnezeu şi unul nu. Modul de trai urât este prezentat la timpul trecut ,sugerând că acesta era doar un mod de trai fără Dumnezeu – pe când modul nou de trai trebuie să fie diferit.

” Curvia, sau orice altfel de necurăţie, sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi. Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire. Căci ştiţi bine că nici un curvar, nici un stricat, nici un lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. ” (Efeseni 5:3-6)

În acest pasaj Apostolul Pavel menţionează ce nu trebuie să fie pomenit între creştini:
fapte precum: curvia, necurăţia, preacurvia,lăcomia de avere, idolatria: astfel de fapte schimbă motivaţia oricărui om şi duce la scopuri greşite în viaţă.
vorbe: cuvinte porcoase, vorbe nechibzuite, glume proaste.
Vezi care din cele enumerate mai sus sunt prezente în viaţa ta?
Posibil nu curveşti în mod fizic- dar ce se întâmplă în mintea ta? Ştiai că curvia la nivelul minţii este pasibilă de aceeaşi pedeapsă ca şi cea fizică? Domnul Isus a spus că dacă doar ai poftit o femeie în inima ta – ai şi preacurvit cu ea în inima ta.
Care sunt priorităţile tale în viaţă? Unde îţi petreci cel mai mult timpul ? Ştiai că timpul tău arată priorităţile tale?

„Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. ” (Matei 6:21)

Nu te înşela!!!
Unii se înşeală singuri pe sine ,crezând că dacă face răul – totuşi Domnul îl va ierta, unii cred că Dumnezeu va pune faptele lor bune şi cele rele pe un cântar, şi unde se va înclina cântarul – acolo va ajunge şi el după moarte. Alţii cred că dacă s-a născut în familie sau ţară creştină are acces în împrăţia lui Dumnezeu.
Iată ce spune Biblia:

„Căci ştiţi bine că nici un curvar, nici un stricat, nici un lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.” (Efeseni 5:5-6)

În aceste versete sunt două expresii căci ştiţi bine că şi nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte .Aceste expresii arată la acele categorii de oameni care se cred creştini , căci ei ştiu bine voia lui Dumnezeu dar preferă să se înşele singuri, crezând poate că vor căpăta milă în faţa lui Dumnezeu în ziua judecăţii. Adevărat, milă poţi căpăta- dar numai pe pământ, nu şi după moarte.
Definiţia pentru  deşarte (vorbe)este : lipsite de adevăr, rupte de realitate, arată goliciune cuiva sau a ceva.
Deci ca să nu fii amăgit de cuvinte deşarte este bine ca singur să ştii adevărul.
Cum este viaţa ta? Arată modul tău de trai o credinţă vie în Dumnezeu?

Viaţa unui creştin este după modelul lui Hristos.

Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros”, lui Dumnezeu. ” (Efeseni 5:2 )

A iubi pe alţii nu este o opţiune a noastră , este o poruncă a lui Dumnezeu, e ceva ce am ales să facem odată cu momentul împăcării cu Dumnezeu, atunci am promis că Îi vom da ascultare. Ascultare de poruncile Lui şi voia Sa.
Cum se vede dragostea lui Hristos în viaţa ta?

#biblia, #inima

Cum ne pregăteşte suferinţa pentru Împărăţia lui Dumnezeu?

În prima parte a articolului Rolul suferinţelor în viaţa unui creştin am prezentat două aspecte ale suferinţelor în viaţa unui creştin: de ce trebuie să sufere un creştin şi de ce există suferinţele.
În acest articol doresc să prezint beneficiul suferinţelor din viaţa unui creştin.

Încercările (suferinţele)  îţi modelează caracterul.

„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic. ” (Iacov 1:2-4)

Încercările au ca scop să îţi încerce credinţa. Interesant este că atunci când zici că ai credinţă, Dumnezeu ţi-o încearcă. Încercarea are ca scop să arate dacă credinţa ta este autentică.
Apostolul Iacov ne spune că trebuie să ne bucurăm de încercări tocmai din motiv că aceasta ne va modela caracterul.
Încercările ne cresc răbdarea, iar prin răbdare ajungem desăvârşiţi, întregi, nu ducem lipsă de nimic.
Cine n-ar dori să fie cu un caracter integru? Doar că nu toţi s-ar aştepta ca acest proces să fie cel mai plăcut.
Posibil la moment duci lipsă de bani, poate stai rău şi cu hrana şi nu ştii cum să-ţi întreţii familia; posibil nu ai servici sau eşti tratat urât din cauza credinţei tale în Hristos – dar toate acestea te fac mai bun în ochii lui Dumnezeu.
Un diamant bun se şlefuieşte într-un an sau doi, aşa suntem şi noi în faţa lui Dumnezeu la momentul pocăinţei – nişte diamante brute care după ce nimeresc în mâna unui Meşter iscusit – ajuge să fie foarte preţios şi preţuit de alţii.
Tu eşti un diamant, deci lasă-te şlefuit şi acceptă cu bucurie încercările vieţii.

Încercările au ca rezultat mântuirea sufletelor.

„În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre. ” (1 Petru 1:;6-9)

Apostolul Petru ne spune că încercările sunt de puţină vreme; deci ele au o proprietate – trec, nu se reţin în viaţa ta.
Încercarea credinţei prin suferinţe are rol de a ne curăţi de ce este rău în noi;exact aşa cum se purifică aurul.
La topirea aurului  el devine lichid,dar un lichid cu o densitate mare , aşa că impurităţile din aur care au densităţi mai mici – vor ieşi la suprafaţa aurului topit; ca în final impurităţile să fie curăţite de la suprafaţă.
Acest proces , pentru creştini , are loc pe durata la întreaga viaţă. Exact cum spune Iacov, „trecem” dintr-o încercare în alta.

Prin încercări ai parte de patimile lui Hristos.

„Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui. Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi. Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos? Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine. ” (1 Petru 4:12-19)

Plăcut este să aflu că încercările au o finalitate fericită , dar Biblia ne spune că Domnul Isus a suferit pentru noi şi trecând prin încercări sau suferinţe – avem parte de suferinţele prin care a trecut Domnul Isus.
Eşti tu gata să fii scuipat pentru că eşti creştin? Te bucuri atunci când eşti vorbit de rău deoarece ai hotărât să urmezi învăţăturile biblice? Atunci când afirmi că eşti fecior/ă şi ceilalţi râd de tine, cum reacţionezi?
Nu uita că Domnul Isus ne-a dat un exemplu – El a mers până la capăt, şi noi de asemenea trebuie să mergem până la capăt, căci astfel ne vom mântui sufletele.
Şi încă ceva, bucură-te. Fii diferit de lumea aceasta, căci nu eşti din lume – eşti a lui Isus.

Cercetează-te , ca nu cumva suferinţele să fie o consecinţă a păcatului din viaţa ta şi nu o încercare a credinţei tale.
Vezi ce mod de viaţă ai, ca nu cumva suferinţele să fie o consecinţă a neascultării tale.

#dragoste, #dumnezeu, #inima, #sfaturi

Cum să confrunţi păcatul ?


Biblia ne învaţă să fim categorici cu păcatul din viaţa noastră şi să condamnăm păcatul altora.
Cu regret constat că acolo unde nu se condamnă păcatul , el (păcatul) se simte ca la sine acasă. Păcatul are foarte multe forme şi uneori vine cu motivaţie religioase: „Oricum ne iubim, şi Dumnezeu ne-a învăţat să ne iubim unii pe alţii, ce contează când avem relaţii intime – acum sau după căsătorie- oricum ne vom căsători” , „Nimeni nu trebuie să-mi încalce drepturile, nici măcar părinţii- ei nu trebuie nici să strige la mine”
Înainte de a discuta despre cum trebuie să confruntăm păcatul , întâi trebuie să răspundem la o întrebare simplă …

De ce trebuie confruntat păcatul ? (1 Corinteni 5)
În biserica din Corint exista un caz ieşit din comun şi care totuşi era tolerat de către membrii bisericii:

” Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de acelea, care nici chiar la păgâni nu se pomenesc; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său. Şi voi v-aţi fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârşit fapta aceasta, să fi fost dat afară din mijlocul vostru! ” (1 Corinteni 5:1-2)

Pavel a acuzat acest păcat şi a cerut ca această persoană să fie dată afară din biserică pentru „nimicirea cărnii”.
Nu doresc să discut tot capitolul ci doar să vedem care este motivaţia lui Pavel de a scoate păcatul din biserică . Unul din motive este că păcatul se înmulţeşte:

„Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? ” (1 Corinteni 5:6)

Păcatul neconfruntat se înmulţeşte. Ia proporţii fiindcă îl preiau şi alţi membri de biserică . Până acolo că va deveni ceva „normal deoarece toţi fac acest lucru”.
Acest lucru este benefic şi pentru persoana care a păcătuit -, posibil, îşi va înţelege starea şi se va pocăi.
Îşi va schimba modul de a gândi şi nu se va mai întoarce la lucrurile rele care le-a făcut.
În acest caz Pavel a cerut să fie dat afară acel ce a păcătuit deoarece îl ştia deja toată biserică , şi nu numai. Dar ce să faci atunci când foarte puţine persoane cunosc greşeala unui membru de biserică ?

Domnul Isus a prezentat cum trebuie să fie confruntată o persoană.
În Evanghelia după Matei, capitolul 18 Domnul Isus prezintă soluţia :

” Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.” (Matei 18:15)

Dacă un frate a păcătuit – este important să-l confrunţi personal, nu să-l bârfeşti şi nici să crezi că se va uita. Conflictele nerezolvate lasă urme adânci şi amare pentru cei care nu doresc să le rezolve. Nu te lăsa păcălit de faptul că timpul rezolvă tot. Este corect să mergi şi să-l confrunţi personal  şi dacă fratele tău te ascultă atunci acest conflict să rămână între voi doi.
Dacă nu te ascultă , atunci :

„Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” (Matei 18:16 )

Aceşti martori vor confirma că ai avut dreptate atunci când nu te -a ascultat:
” Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.” (Matei 18:17)
Ultimul pas este confruntarea în faţa bisericii.
Cel ce nu doreşte să se lase de păcat nici nu trebuie să avem vre-o legătură cu el.
Apostolul Pavel afirmă :

” V-am scris în epistola mea să n-aveţi nici o legătură cu curvarii. –  Însă n-am înţeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrăpăreţi, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume. Ci v-am scris să n-aveţi nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi. ” (1 Corinteni 5:9-11)

Astfel de comportamente nu sunt acceptabile în rândul creştinilor şi Apostolul Pavel spune că o astfel de persoană nici nu este frate (măcar că îşi zice „frate”) adica nici nu este născut din nou.
Imediat după cele spune Petru se apropie de Isus şi Îl înreabă de câte ori să ierte, la care Domnul Isus a răspuns de 77 câte 7. Deci iertarea este un aspect foarte improtant în confruntare, mai ales dacă persoana realizează că a greşit şi s-a corectat.

Nu te grăbi să confrunţi oamenii , căci trebuie mai întâi să te cercetezi singur:

„De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău?… Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. ” (Matei 7:3-5)

Cum este starea ta? Domnul ne doreşte cu o inimă curată şi fapte vrednice de pocăinţa noastră, cum sunt faptele tale ?
Eşti tu gata să ierţi sau ei rezerve?

#comunicare, #evolutie, #inima, #pericol, #pacat, #sfaturi

Zece motive pentru care trebuie să aştepţi până la căsătorie

Când un băiat şi o fată se simt atraşi unul faţa de celălalt şi încep să petreacă timp împreună, ei descoperă tot mai mult ce plăcut este să se atingă şi să se mângâie unul pe altul. Aceasta le stârneşte pasiunile.

Sunt însă mai mult motive pentru care nu avem voie să ne implicăm în sex înainte de căsătorie. Iar pe lângă aceasta există unul foarte important: „Ceea ce câştigi având relaţii sexuale înainte de căsătorie nu se poate compara cu ceea ce pierzi având aceste relaţii”.

Iată zece motive pentru a nu avea relaţii sexuale înainte de căsătorie:


1. Îţi poate distruge şansele de a cunoaşte adevărata dragoste

Ex: O fată care încearcă să câştige sau să menţină o relaţie de dragoste cu ajutorul sexului comite o greşeală tragică.
Niciodată nu trebuie să uitaţi că tânăr oferă dragoste pentru a primi sex iar o tânără oferă sex pentru a primi dragoste.

Tinerii serioşi se vor întreba: „Nu cumva …

2.      Te va împiedica să beneficiezi din plin de acest dar al lui Dumnezeu

Sexul nu este doar un act fizic, este o experienţă atât de intimă încât o parte din tine va rămâne pentru totdeauna în celălalt şi invers.
Când te vei căsători vei descoperi că nu te poţi dărui sută la sută partenerului, aceasta pentru că unele părţi din tine au fost dăruite altora (virginitatea, castitatea, integritatea au fost ştirbite).

3.      Te face să pierzi respectul faţă de sine

Puritatea, curăţia unei persoane este cea mai valoroasă posesiune a sa.
După ce sexul a avut loc, vei primi acea etichetă de „marfă la preţ redus” – ieftină, fără valoare în ochii partenerului şi ai altora.

4. Îţi poate crea un sentiment de vinovăţie pentru toată viaţa.

Conştiinţa cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, ne va mustra, si nu avem cum să trăim fără ea.

Vina îngrozitoare din tinereţe ne poate distruge pacea şi liniştea sufletească.

5. Poate fi o mare dezamăgire

Într-o mare clinică pentru mame nelegitime, s-a făcut un test cu privire la relaţiile sexuale înainte de căsnicie. Ele au fost întrebate: „Cum aţi descrie exp. dvs. sexuală?” – plăcută, dezamăgitoare, neplăcută. (R: 20% – p; 50% – d; 30% – n).

Ceea ce citiţi în romane sau ceea ce prezintă micul sau marele ecran nu este altceva decât o colecţie de minciuni.

6. Este o experienţă primejdioasă

Expunerea la bolile venerice este un risc prea mare. Din ce în ce mai mult se recomandă tinerilor care se gândesc serios la căsătorie ca mai întâi să treacă pe la medic pentru testul HIV (SIDA).

8. Poate da naştere la mari    probleme

Uneori o relaţie sexuală este urmată de întreruperea şcolii.

Părăsirea forţată a familiei sau a oraşului sunt alte variante nefericite, la care se pot adăuga multe altele.

Alteori conduce la o căsătorie făcută în grabă.

9. Te pune în situaţia de a te căsători cu o persoană care nu este potrivită pentru tine.

Adeseori se întâmplă ca cei doi vor descoperi faptul că nu a fost o dragoste adevărată, ci doar o aventură amoroasă.

10. Îţi poate ruina căsătoria

Dacă de la început o apuci pe un drum greşit, este aproape imposibil să găseşti fericirea.

Cei care “s-au jucat” cu sexul înainte de căsătorie, au tendinţa de a face acest lucru şi după căsătorie – nu sunt niciodată satisfăcuţi.

Seminţele îndoielii şi ale neîncrederii – vor aduce fructe amare: resentimente, îndoială, respingere, suspiciune, neîncredere.

Toate acestea contribuie la ruinarea căsătoriei.

Dar cel mai important motiv este acesta: Sexul înainte de căsătorie este păcat !

Dumnezeu spune aceasta ! În Biblie sexul premarital este curvie şi unul dintre cele mai distrugătoare păcate. 1 Cor.6:18 „Fugiţi de curvie! Orice alt păcat pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său”.

Dumnezeu doreşte să vedem sexul în cadrul căsătoriei ca fiind sfânt şi pur. Oamenii spun că „timpurile s-au schimbat” – este adevărat! Dar Dumnezeu şi felul Său de a gândi despre aceste lucruri nu s-a schimbat.

Biblia spune: „ … nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahi(afemeiaţi), nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”. (1Cor.6:9.10)

Dumnezeu doreşte cel mai mare bine pentru noi ! Mulţi tineri înţeleg greşit de ce Dumnezeu ne spune să nu ne implicăm sexual înainte de căsătorie.     Adevărul este că Dumnezeu a dat porunci nu pentru a ne împiedica să ne bucurăm ci pentru ca noi să avem o bucurie deplină şi de lungă durată în această privinţă.

sursa:

#casatorie, #desfatare, #dragoste, #inima, #pericol, #pacat, #sida, #social, #tineri

10 lucruri care răcesc relaţiile dintre prieteni!

1. Lipsa de comunicare

Mulţi dintre noi poate am avut cazuri în viaţă când ai dorit să faci bine cuiva dar din lipsa de comunicare persoana respectivă a primit cu totul altfel lucrurile. Este bine ca prietenii să-şi discute gusturile şi dorinţele pentru că astfel îţi cunoşti mai bine prietenul şi ştii care îi sunt aşteptările în diferite situaţii.

2. Neîncrederea

Atunci când prietenia nu este bazată pe încredere, ea nu poate să dureze mult, nu poţi avea un prieten la care să te temi să-i încredinţezi un secret. Când nu ai încredere în prieteni te îndepărtezi de ei şi ai senzaţia că ei nu-ţi doresc binele. Caută să vezi lucrurile bune care le au oamenii şi aşa vei avea de câştigat, dar nici nu fi prea naiv ca să închizi ochii la lucrurile rele pe care le fac.

3. Invidia

Odată ce între prieteni a apărut invidia prietenia lor nu va mai dura mult. Invidia te macină permanent şi doreşti să ai ceea ce are şi prietenul tău, dar pentru că nu poţi căpăta începi să urzeşti planuri care până la urmă sunt descoperite şi se distruge tot ce ai construit până acum. Nu fi invidios dar bucură-te pentru prietenul tău, fii cu el atunci când are bucurii şi atunci când are tristeţi, dă dovadă că eşti un prieten adevărat.

4. Glumele de prost gust

Poate cineva ţi-a spus că eşti glumeţ şi atunci doreşti să arăţi tuturor că într-adevăr aşa este, dar nu-ţi dai seama că făcând o glumă de prost gust poţi jigni pe cineva şi astfel persoana respectivă nu se va mai putea apropia niciodată de tine. Fii înţelept şi fii tu însuţi, nu încerca să araţi ceea ce de fapt nu eşti, gândeşte-te bine înainte ca să faci o glumă căci asta te-ar putea costa o prietenie.

5. Dragoste nereciprocă

Sunt cazuri când într-un cerc de prieteni unei fete poate să-i placă de un băiat sau invers, când se începe o dragoste ascunsă atunci nu mai poţi să discuţi normal cu persoana respectivă, nu poţi privi în ochii ei aşa cum o făceai mai înainte şi eviţi întâlnirile cu ea, atunci când dragostea se face descoperită şi încă este şi neîmpărtăşită ea provoacă durere măcar la una din părţi, prietenia se rupe şi nu mai poate fi aşa cum a mai fost odată. Fii înţelept(ă), atunci când vrei să-ţi descoperi dragostea  fii sigur că persoana respectivă o împărtăşeşte, nu te grăbi să faci acest pas căci ai putea să primeşti un răspuns nu tocmai plăcut.

6. Ceartă de la băiat/fată

De multe ori se întâmplă ca la mai multe prietene să le placă de acelaşi băiat, în acest caz, apare cearta, acţiuni ascunse, invidie şi răcirea relaţiei. Dacă eşti în cazul dat nu uita că prietenia stă totdeauna pe primul loc, aceasta „dragoste” poate să fie doar o pasiune şi din cauza ei chiar nu merită să-ţi pierzi prietenii.

7. Principiile

Dacă  prietenii au principii diferite mai devreme sau mai târziu se vor începe discuţii de la aceasta şi  nu totdeauna vor avea un rezultat bun, de exemplu: „unul spune că e bine să mergi la discotecă dar altul spune că nu e bine”, atunci de aici pot începe certuri. Alegeţi prieteni care au aceleaşi principii ca şi tine şi astfel nu vei avea neplăceri din cauza la aceasta.

8. Unele calităţi de caracter

Caracterul poate fi cel care te atrage la o persoană sau tot el este cel ce te poate îndepărta de o persoană. Dacă între prieteni nu există înţelegere şi nu ştiu să cedeze în unele cazuri ei vor ajunge să se certe. Dacă vezi că prietenul tău are un caracter mai greu atunci încearcă să-l înţelegi şi cedează atunci când este nevoie dar nu fi prea „plin de înţelegere” ca să nu-i spui lucrurile la care ar trebui să mai lucreze ca să le corecteze, căci astfel fără ca să-ţi dai seama poţi ajunge ca şi el.

9. Mediul

Dacă doi prieteni sunt în medii diferite atunci unuia din ei s-ar putea să nu facă plăcere aceasta şi cu cît mai puţin timp petrece cu el cu atât prietenia lor se răceşte, de aici se va începe neîncrederea, crezând că poate te trădează povestind secretele tale la cei din mediul lui. Dar indiferent de mediul în care te afli fii o persoană înţeleaptă şi nu lăsa ca cineva să rupă prietenia voastră, fii unul care îşi apără prietenii şi chiar de e nevoie să-şi dea viaţa pentru ei.

10. Competiţia

Nu fi în competiţie cu prietenul tău dorind să-ţi dovedeşti ţie sau altcuiva că poţi mai mult ca el. Fii motivat de ceea ce face şi nu în competiţie cu el. Competiţia te va face să-l pui într-o lumină mai rea şi să te pui pe tine în evidenţă.

Un prieten este cel care este cu tine la bine şi la rău, el îţi cunoaşte slăbiciunile şi punctele tari, el este cel ce te va încuraja la lucruri bune şi se va bucura de succesul tău.

Un prieten bun te atrage spre el dar unul rău te face să-ţi fie teamă atunci când îl vezi. Fii un prieten de încredere ca nu cumva să te trezeşti că treci prin lucrurile care le-am enumerat mai sus.

Care sunt lucrurile care răcesc prieteniile tale? Nu cumva eşti tu problema? Dacă ai realizat că în tine este problema caută să discuţi cu prieteni tăi şi rezolvă aceasta ca să nu ajungi să fii lipsit de prieteni.

Înţeleptul Solomon spune: Cum înveseleşte  untdelemnul şi tămâia inima, aşa de dulci sînt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten. (Proverbe 27:9)

Cine-ţi sunt prietenii tăi?

preluat de pe. svetasili.wordpress.com

#comunicare, #copii, #dragoste, #educatie, #familie, #inima, #pericol, #parinti, #sfaturi, #societate, #tineri

Isus – jertva pentru omenire.

 

În acest articol vom vedea care a fost scopul venirii Domnului Isus pe pământ. Mulţi se întreabă dacă puteau oamenii să ajungă în rai şi fără să fi murit Isus , sau dacă Dumnezeu este dragoste – de ce a permis să moară Fiul Său pe cruce.

Starea omenirii.
Venirea Domnului Isus s-a făcut în mod deosebit faţă de toţi ceilalţi oameni.
În Epistola către Romani 5:12 scrie:
De aceea, după cum printr-un singur om (Adam) a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor , din pricină că toţi au păcătuit.”
Dumnezeu nu a creat primul om ca acesta să păcătuiască şi Dumnezeu nu a avut ca scop
moartea tuturor oamenilor.
Deoarece Adam a încălcat porunca Domnului a fost pedepsit, însă această pedeapsă nu a afectat doar pe Adam. Păcatul totdeauna afectează şi pe cei din jurul nostru , însă păcatul lui Adam a afectat întreaga omenire , în primul rând:

  • a intrat păcatul în lume,
  • prin păcat a intrat moartea, deci Adam trebuia să moară şi să vadă pe unul din fii lui murind;
  • moartea a trecut asupra tuturor oamenilor.

Deoarece păcatul a afectat toţi oamenii ,toţi oamenii trebuiau să moară. Acest lucru nu L-a ales Dumnezeu ci omul. Nu a fost planul lui Dumnezeu ci consecinţele alegerii omului.

Naşterea lui Isus.
Domnul Isus nu a apărut în momentul conceperii de către Maria, El era înainte de întemeierea lumii şi a participat la creaţie:
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. … Toate lucurile au fost făcute prin El , şi nimic din ce a fost făcut ,n-a fost făcut fără El.
Şi Cuvântul s-a făcut trup.” (Ioan 1:1,3,14)
Domnul Isus era la început, nu a apărut mai târziu.
Evanghelia după Matei prezintă nişte detalii prinvind naşterea Domnului Isus:
„Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit, şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului, şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”. ” (Matei 1:18-23
Pruncul care trebuia să se nască din Maria nu era conceput cu un bărbat , ci era plasat în corpul Mariei de Duhul Sfânt. Faptul că îngerul s-a prezentat lui Iosif, soţul Mariei , este încă o dovadă că pruncul era de la Duhul Sfânt.
Deci Domnul Isus nu este un urmaş al lui Adam şi nici nu a moştenit natura păcătoasă a lui.
De ce a venit Isus?
Îngerul a prezentat scopul venirii lui Isus : „pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”, deci toţi cei care au făcut legământ cu Domnul Isus sunt poporul Lui şi sunt mântuiţi de păcatele lor.
În Epistola către Evrei 2:14-15 este menţionat :
„Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.”
„Părtaşi sângelui şi cărnii” înseamnă că a fost nevoit să vină în trup omenesc din următoarele motive:

  • prin moartea Sa să nimicească pe cel ce are puterea morţii , adică pe diavol,
  • să izbăvească pe toţi aceia care erau supuşi robiei, prin frica de moarte.

Isus – jertva perfectă şi suficientă.
„…căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele. De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine); vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat”, (lucruri aduse toate după Lege); apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua. Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna. ” (Evrei 10: 4-10)
Jervele care le aducea poporul evreu în perioada Vechiului Testament nu puteau şterge păcatul, acele jerve arătau la o altă jertvă – perfectă , care trebuia să fie făcută o dată pentru totdeauna- la jertva Domnului Isus.
Căci doar Acel care nu a fost păcătos putea să se jertvească pentru întreaga omenire, din motiv că toţi oamenii s-au născut păcătoşi – nimeni nu putea face ceea ce a făcut Domnul Isus.
Apostolul Pavel menţionează :
Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21)
Din dragoste pentru omenire, văzând imposibilitatea altei soluţii, Dumnezeu a pregătit un plan de salvare pentru omenire. Doreşti să accepţi acest plan şi pentru viaţa ta ? Dacă da, împacă-te cu Dumnezeu acum printr-o rugăciune de pocăintă şi trăieşte-ţi viaţa în ascultare de poruncile Lui.

#biblia, #dumnezeu, #inima, #isus, #moarte

Cum trebuie să fie ascultarea ? (exemplul lui Avraam)

Pentu a prezenta o ascultare faţă de Dumnezeu vom privi în cartea Genesa capitolul 22 .

1.Nu a cârtit când a trebuit să aducă ca jertfă lui Dumnezeu ceea ce avea mai scump.
În una din zile , Dumnezeu a cerut lui Avraam să facă un lucru aparent straniu.

„Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.” (Genesa 22:1-2)

Acest fiu , Isaac i s-a născut lui Avraam târziu – când avea vârsta de 100 de ani şi acest fiu era cel promis de Dumnezeu ca să-i continue neamul , moştenitorul lui Avraam. Era unicul fiu a lui Avraam cu Sara. Poate şi ţie Dumnezeu îţi cere anumite lucruri care îţi par stranii la moment : să laşi confortul şi să te implici în ceva ce nu făcea parte din planurile tale ?

2.Nu a amânat .
Avraam avea o calitate a caracterului foarte frumoasă- nu amâna . Când i-a spus Dumnezeu atunci a acţionat.

„Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său, Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu.”(Genesa 22:3)

Nu a stat să amâne sau să răstălmăcească totul în favoare sa ci a acţionat . Când amâni apar gânduri nu numai să amâni dar şi să abandonezi ; ori apar alte lucruri care cer o impicare imediată .

3.Nu s-a plâns .

Avraam ştia că arderea de tot presupunea jupuierea pielii şi tăierea trupului în bucăţi . Descrierea detaliată o avem în cartea Levitic 1

3. Dacă darul lui va fi o ardere de tot din cireadă, să-l aducă din partea bărbătească fără cusur; şi anume să-l aducă la uşa Cortului întâlnirii, înaintea Domnului, ca să fie plăcut Domnului.4. Să-şi pună mâna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot, şi va fi primit de Domnul, ca să facă ispăşire pentru el. 5. Să înjunghie viţelul înaintea Domnului; şi preoţii, fiii lui Aaron, să aducă sângele şi să-l stropească de jur împrejur pe altarul de la uşa Cortului întâlnirii. 6. Să jupoaie viţelul adus ca ardere de tot şi să-l taie în bucăţi. 7. Fiii preotului Aaron să facă foc pe altar şi să pună lemne pe foc. 8. Preoţii, fiii lui Aaron, să aşeze bucăţile, capul şi grăsimea, pe lemnele puse pe focul de pe altar. 9. Să spele cu apă măruntaiele şi picioarele; şi preotul să le ardă toate pe altar.”

Acum această procedură Avraam trebuia să o facă , dar nu cu un animal ci cu propriul şi unicul fiu şi cu toate acestea nu s-a plâns nimănui nici lui Dumnezeu .

4.A crezut că Dumnezeu va purta de grijă .

„Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?”, i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?” „Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte..”

Epistola către Evrei ne vorbeşte despre acest eveniment în felul următor

„ Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!”Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.” (Evrei 11:17-19)

Avraam s-a încrezut în Dumnezeu nu în puterea lui de înţelegere şi nici în sine.

5. Ascultarea aduce binecuvântarea lui Dumnezeu.
Totdeauna ascultarea de poruncile lui Dumnezeu aduce mângâiere şi binecuvântare . Dumnezeu l-a pus la încercare şi Avraam a trecut victorios prin această încercare. Binecuvântarea lui Avraam a fost următoarea:

„Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,

  • te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării
  • şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.
  • Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!”

De această binecuvântare am beneficiat şi noi căci toate neamurile pământului vor fi binecuvântate .

Cum este ascultarea ta de Dumnezeu? Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam , ceea ce însemna o relaţie apropiată . Cum este relaţia ta cu Creatorul tău ? În ceea ce faci te simţi tentat mai mult să amâni decât să împlineşti imediat ? Ce atitudine vei lua atunci când Cuvântul lui Dumnezeu îţi va arăta că ai greşit şi trebuie să te îndrepţi ? Vei amâna sau vei lua o hotărâre şi vei merge pe ea fără să te uiţi în urmă ?

#biblia, #copii, #dragoste, #dumnezeu, #inima, #parinti

De ce trebuie să ai o disciplină spirituală ?

Disciplina spirituală înseamnă o disciplină de a studiu şi/sau citi zilnic Sfintele Scripturi.

1. Te ajută să lupţi contra firii .

Cu toţii ,cei ce am acceptat iertarea lui Dumnezeu în viaţa noastră , avem de luptat cu firea pământească . Am lăsat în urmă

„preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea” (Galateni 5:19-21)

şi am hotărât să nu ne mai lăsăm conduşi de firea noastră pământească . Aceste rezultate apar doar atunci când ne lăsăm conduşi de firea noastră . Dar odată ce am făcut legământ cu Domnul Isus trebuie să fim conduşi de Duhul .

Dacă nu ai o disciplină spirituală nu vei putea să fii călăuzit de Duhul . Între cei ce practică muzică este o zicală „Dacă nu mă antrenez o zi simt eu , dacă nu mă antrenez două zile simt şi alţii ” exact aşa e şi cu disciplina spirituală . Poate prima zi nu vei sesiza nimic – dar a doua zi chiar îţi vei permite să ridici tonul , să îţi exprimi nemulţumirea , …

În consecinţă vei putea lua decizii importante pentru viaţa ta .

2. Reuşeşti să-ţi controlezi gândurile .

Deorece percepem vizual şi auditiv majoritatea informaţiei – într-o zi primim foarte multă informaţie ,majoritatea fiind de o moralitate îndoielnică . Astfel rişti ca gândurile să-ţi zboare la nişte imagini care nu-ţi fac altceva decât să-ţi atragă atenţia la lucruri de nimic .

„Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2Corinteni 10:5)

3. Veghezi .

Împăratul David a hotărât să nu plece la război şi a rămas acasă .

„Într-o după amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat; şi pe când se plimba pe acoperişul casei împărăteşti, a zărit de acolo o femeie care se scălda şi care era foarte frumoasă la chip.  David a întrebat cine este femeia aceasta, şi i-au spus: „Este Bat-Şeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie, hetitul.”   Şi David a trimis nişte oameni s-o aducă. Ea a venit la el, şi el s-a culcat cu ea. După ce s-a curăţat de necurăţia ei, ea s-a întors acasă.” (1 Samuel 11:2-4)

David ştia Legea lui Dumnezeu şi ştia că ceea ce face este greşit , dar aceasta nu l-a oprit . Cunoaşterea nu presupune ascultare automată . Aproape toţi ştiu cele zece porunci dar nu se grăbesc toţi să asculte de ele.

Cercetarea Sfintelor Scripturi te ajută să veghezi asupra ta , a stării tale spirituale, căci „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,  pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”

4. Poţi să înveţi pe alţii .

Apostolii împreună cu cei ce l-au acceptat pe Domnul Isus ca şi Mântuitor ,după pogorârea Duhului Sfând ,au pus accent pe câteva lucruri

„Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.”

Nu poate cineva ca s-a oprit de învăţat să înveţe pe alţii . Poate în alte domenii mai e valabil (discutabil)  dar în ceea ce ţine de propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu nu merge. Mă bucur că Dumnezeu mi-a trimis învăţători care cercetează Sfintele Scripturi şi sunt un exemplu frumos şi demn de urmat.

5. Vei putea avea şi menţine o relaţie vie cu Dumnezeu .

Vei primi plăcere de la păzirea porunicilor lui Dumnezeu . Cel ce nu cercetează disciplinat Scripturile la început amână , apoi găseşte lucruri mai importante/urgente de făcut ca în sfârşit să nu dorească să-şi facă timp pentru a vorbi cu Dumnezeu şi să nu-l intereseze ce are Dumnezeu pentru el . Cineva mi-a spus o dată că el ştie toată Biblia pe de rost şi nu acceptă să-l înveţe cineva, deşi modul lui de trai era cu mari restanţe. Vă propun şi un articol foarte interesant ce prezintă un aspect asemănător. Crucea pe care o purtam

#biblia, #desfatare, #dumnezeu, #inima, #isus

Documentar socant ! Acesti oameni au vazut iadul, demoni si draci. Iadul este real.

Parerea multora este impartita in ceea ce priveste raiul si iadul . Acestea sunt cateva marturii despre iad , nu doresc ca marturiile sa fie lluate ca si o unealta de a speria oamenii – doresc ca toti sa cunoasca dragostea lui Dumnezeu si dorinta lui Dumnezeu de a fi in alt loc decat cel descris in aceste clipuri .
Partea 1

Partea 2

Partea 3

Partea 4

Partea 5

Partea 6

Partea 7

Partea 8

Partea 9

#biblia, #dragoste, #dumnezeu, #inima, #isus, #moarte, #pericol, #pacat, #violenta

Sărbătoarea Paştelui e un mare motiv de mulţumire .

În câteva zile se va sărbători Paştele sau Moartea şi Învierea Domnului Isus Hristos .

În acest articol vreau să prezint motivele pentru care Domnul Isus a murit şi motivele pentru care El a înviat .

De ce a murit Domnul Isus

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.. Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” (Ioan 3:16-18)

– din dragoste pentru lume ,

– pentru ca oricine va crede în Isus să aibă viaţă veşnică . Deci , iată şi dovada dragostei – a murit ca noi să avem viaţă , căci „fără vărsare de sînge , nu este iertare. ”

– ca lumea să fie mântuită (salvată) prin El .

– ca să nu mai fie nevoie de jertve şi nici de alte ritualuri sau fapte bune pentru salvare , ci doar să fie suficient să crezi în Isus .

– ca cei ce cred să nu fie judecaţi .

De ce a înviat .

Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n’a înviat.

Şi dacă n’a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zădarnică, şi zădarnică este şi credinţa voastră. Ba încă noi sîntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, cînd nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază. Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n’a înviat.

Şi dacă n’a înviat Hristos, credinţa voastră este zădarnică, voi sînteţi încă în păcatele voastre,

şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sînt pierduţi.Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci sîntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi.

Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rîndul cetei lui. Hristos este cel dintîi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sînt ai lui Hristos.” (1 Corinteni 14:13-23)

Iată care sunt motivele învierii Domnului Isus :

– ca să arate că morţii vor învia . Avem o siguranţă că vom învia .

– ca să fie propovăduită Evanghelia salvării prin credinţă .

– ca să se arate martorilor credincioşi , astfel credinţa lor să fie bazată pe un fapt important – până acolo că toţi martorii au ales moartea decât să se lase de credinţa lor .

– să ne prezinte că credinţa noastră nu este zadarnică – avem o nădejde şi un viitor , la fel avem o siguranţă că cei care au murit împăcaţi cu Hristos au moştenit viaţa veşnică .

– ca Hristos să fie primul dintre cei înviaţi .

Cum să te apropii corect de această sărbătoare .

Domnul Isus Şi-a arătat dragostea faţă de mine , de tine , de toţi oamenii . El a mers la cruce conştient , ştiind că doar aşa va putea salva toţi oamenii de pierzarea veşnică şi îi va putea aduce în Împărăţia lui Dumnezeu .

Dumnezeu ne ştie foarte bine starea şi ne încredinţează încă o dată că nu starea noastră ne poate opri ci dorinţa (sau mai bine zis lipsa dorinţii) de a-I accepta salvarea .

Posibil te lupţi cu păcatul de mult timp şi chiar ai ajuns să-l justifici şi nici nu doreşti să te laşi de el , posibil ai îndemnat pe alţii să aibă un mod de viaţă păcătos – Dumnezeu cunoaşte tot ce ai făcut , dar tot El te doreşte salvat .

„Dacă zicem că n’avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. Dacă zicem că n’am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvîntul Lui nu este în noi.” (1 Ioan 1:8-10)

Nu este păcat care nu poate fi iertat de Dumnezeu – spun aceasta bazat pe cuvintele lui Dumnezeu . Uneori suntem prea duri cu noi şi nu dorim noi să ne iertăm dar uităm un singur lucru – nu avem nevoie de iertarea noastră , avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu .

Este singurul lucru care contează pentru veşnicie – să îţi ceri iertare de la Dumnezeu şi să-I promiţi ascultare deplină .

Poate ai fost implicat în minciuniile zilelor de 5-7 aprilie , poate nu ai recunoscut pe Dumnezeu , poate te jucai de-a biserica şi de-a creştinismul , poate te compari cu alţii şi te vezi mai bun ? Fiecare din noi are nevoie de o apropiere de Dumnezeu şi acum e momentul să iai o hotărâre – nu o lua pentru părinţi , vecini , colegi sau prieteni ci pentru Dumnezeu .

Vă doresc la toţi un Paşte în care să veniţi cu inimi pline de recunoştinţă lui Dumnezeu pentru că ne-a pregătit totul pentru a fi cu El .

#biblia, #dragoste, #dumnezeu, #inima, #isus, #moarte, #sfaturi

Situaţia omului şi soluţia lui Dumnezeu

De multe ori nu realizăm care este starea noastră reală faţă de Dumnezeu , Cel care ne-a creat . Ne facem lumi închipuite şi trăim în ele sau ne legăm viaţa noastră de lucrurile pământeşti şi afirmăm că plăcerile momentului sunt cele ce guvernează . Facem absolut tot ca să arătăm că ne putem descurca şi fără Dumnezeu . Oare aşa să fie ?

Unii atât de mult se strădui că şi inventează dovezi a faptului că Dumnezeu nu există . Avem nevoie de aşa dovezi ?

Inima omului fără Dumnezeu este rea .

Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? (Ieremia 17:9 )

Fie că dorim sau nu , în lipsa lui Dumnezeu din viaţa noastră îşi fac locul pizma , ura , mânia , certuri , bârfa, curviile şi multe altele . Inima noastră poate să o schmbe doar Cel care a creat-o .

Prorocul Ieremia a trăit în vremuri nu prea fericite în care poporul Israel s-a depărtat mult de la Dumnezeu . De fapt în istoria oricărei naţiuni creştine sunt momente , mai mult sau mai puţin accentuate , în care poporul îl dă pe Dumnezeu la o parte şi face ce-i place . Poporul Israel era într-o stare foarte rea :

Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în ţară. Prorocii prorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?” (Ieremia 5:30-31)

Problema poporului a afectat şi pe cei care trebuiau să se ţină tari de Cuvântul Domnului şi să înveţe cale Domnului pe cei din neamul lor . Au fost afectaţi liderii bisericeşti şi în consecinţă a fost afectată toată ţara . Descrie oare această situaţie şi starea poporului din R.Moldova ? Aş vrea să cred că nu .

Faptele bune nu ne îndreptăţesc în faţa lui Dumnezeu .

Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.” (Isaia 64:6)

Mai mult de atât în Noul Testament găsim scris ceva asemănător :

El ne-a mîntuit şi ne-a dat o chemare sfîntă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărîrea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de vecinicii, dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mîntuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.” (1 Timotei 1:9-10)

Dacă ar fi ca salvare să fie prin faptele noastre atunci ar fi o întrecere la făcut fapte bune şi jertva Domnului Isus ar fi fost zadarnică .

Soluţia lui Dumnezeu .

Soluţia a fost prezentată înainte de a se fi împlini :

Iată vin zile, zice Domnul, cînd voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară. În vremea Lui, Iuda va fi mîntuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: ,Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23:5-6)

Soluţia prezentată de Dumnezeu este Fiul Său , Domnul Isus Hristos . Iată cum este prezentat aici Isus :

– se va trage din David , părinţii Lui pământeşti vor fi din neamul lui David .

– o Odraslă neprihănită ,

– va împărăţi şi va lucra cu înţelepciune,

– Domnul , neprihănirea noastră .

„Ci iată legămîntul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele, sau pe fratele său, zicînd: ,Cunoaşte pe Domnul!` Ci toţi Mă vor cunoaşte, dela cel mai mic pînă la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” (Ieremia 31:33-34)

Domnul promite un nou legământ care va fi calitativ mai bun decât cel vechi , cei care vor intra în acest legământ vor avea Legea lui Dumnezeu în ei şi vor putea astfel să o respecte .

„Pe Cel ce n’a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21)

Soluţia este simlă – să-L primeşti pe Domnul Isus în inima ta :

„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. ” (Ioan 1:12 )

Cei ce cred în Isus – L-au primit în inima lor .

Tu crezi în Isus ? Ce te încurcă să o faci ?

Dumnezeu să vă ajute să-L primiţi pe Domnul Isus în inima voastră astfel să împliniţi voia lui Dumnezeu pentru voi .

#biblia, #dumnezeu, #inima, #sfaturi

Cum să păstrezi vie flacăra dragostei în căsătorie ? (partea 2)

picture96

În partea întâi a articolului Cum să păstrezi vie flacăra dragostei în căsătorie ? (partea 1) am prezentat doar câteva sfaturi , în acest articol voi continua cu prezentarea soluţiilor .

Ia acţiuni concrete pentru a nu te juca cu păcatul .

Sunt mulţi care cochetează cu păcatul în viaţa lor şi nu rare ori se întâmplă să cede unor ispite de moment . Unii poate cred că sunt destul de puternici pentru a rezista tentaţiei sau pur şi simplu sunt ignoranţi . Biblia prezintă exemplul unei persoane căsătorite de multă vreme şi care a reuşit să evite toate capcanele păcatului . Acesta este Iov . Iov a luat nişte hotărâri pentru viaţa lui şi le-a urmat cu sfinţenie . Aceste hotărâri sunt

1) a făcut un legământ cu ochii lui .

„Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.”(Iov 31:1)

A luat o hotărâre să nu se uite la ceea ce-i provoca mintea şi această promisiune a ţinut-o toată viaţa .

Dacă eşti tânăr sau mai în vârstă trebuie să pui o limită la ceea ce priveşti . În ziua de azi chiar şi cipurile publicitare sau panourile publicitare sunt acelea care doresc să stârnească imaginaţia oamenilor . Dacă ai posturi la televizor ce promovează indecenţa este bine să le ştergi din grila de program , dacă ai internet este bine să-ţi instalezi o programă care opreşte accesul la site-uri indecente .

Ia o hotărâre pentru sănătatea ta şi a familiei tale .

2)nu i-a urmat inima ochii .

De mi s-a abătut pasul de pe calea cea dreaptă, de mi-a urmat inima ochii, de s-a lipit vreo întinăciune de mâinile mele, atunci eu să semăn şi altul să secere, şi odraslele mele să fie dezrădăcinate!” (Iov 31:7-8 )

Aceasta înseamnă să permiţi inimii să deruleze scenariile urâte . Ce bine se vede aceasta la bărbaţii/băieţii care privesc din urmă fetele … . Ce se face în inima lor ? Deşi ei nu şi-au înşelat soţia , sunt sigur că cu prima ocazie o vor face .

3) inima nu i-a fost amăgită de nici o femeie .

Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pândit la uşa aproapelui meu, atunci nevasta mea să macine pentru altul şi s-o necinstească alţii!” (Iov 31:9-10)

Sunt şi femei care sar singure în braţele bărbaţilor , indiferent dacă sunt sau nu căsătoriţi . Acest tip de femei doresc doar să amăgească şi înşeală cu promisiuni mulţi bărbaţi .

Iov ştiind aceste lucruri a hotărât să evite decât să trateze problema , astfel şi-a respectat principiile toată viaţa .

Ţin să amintesc că Iov avea 10 (zece ) copii , unii din ei erau căsătoriţi ,deci vârsta lui Iov era destul de înaintată şi el s-a afirmă hotărât pentru a fi fidel soţiei nu numai cu trupul ci şi cu mintea . Lui i-a reuşit şi aceasta arată că nu este imposibil .

Cum noi putem să facem acelaşi lucru astăzi ?

Să omori din faşă orice gând rău .

Imediat ce observi că în mintea ta apare doar o idee , presupunere sau o alternativă greşită – opreşte-o .Îmi veţi spune că e uşor să sfătuieşti dar e mai greu de trăit pentru alţii . Biblia ne dă soluţie şi în acest caz .

Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5 )

Când doar depistezi un gând care vine în contradicţie cu Biblia îl opreşti . Ca să-ţi fie mai uşor să faci acest lucru orice gând îl treci prin Filipeni 4:8

Încolo, fraţii mei,

tot ce este – adevărat,

– vrednic de cinste,

– drept,

curat,

– vrednic de iubit,

– vrednic de primit,

orice – faptă bună şi

laudă,

aceea să vă însufleţească.

Studiază Sfitele Scripturi împreună cu soţul/soţia .

Epistola către Coloseni este bogată în sfaturi pentru cei căsătoriţi , unul din ele este

Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea.”

De fapt studierea Sfintelor Scripturi este secretul căsniciei fericite – căci doar Cuvântul lui Dumnezeu transformă inimile oamenilor şi le dă dragostea lui Dumnezeu .

Ultimul meu sfat pentru tine – fă-ţi un obicei să studiezi împreună cu partenerul de căsătorie Biblia . Vă propun un curs extraordinar „Căsătorie fără regrete” , curs de studiu inductiv care îţi va aduce bucuria şi împlinirea într-o viaţă de familie .

Deşi nu sunt căsătorit am făcut de mai multe ori acest curs şi am găsit în el mai multe lucruri care mi-au dat convingerea că o familie fericită poate exista , căci Dumnezeu a întemeiat familia nu pentru ca omului să-i fie greu .


Cred că ai observat faptul că am pus mai mult accent pe atitudini şi gândire , dar trebuie să recunoşti că de aici porneşte totul .
Dumnezeu să te ajute să pui în practică aceste lucruri .

#biblia, #casatorie, #desfatare, #dumnezeu, #educatie, #familie, #femei, #imoralitate, #inima, #internet, #pericol, #sfaturi

Cum să păstrezi vie flacăra dragostei în căsătorie ? (partea 1)

De foarte multe ori aud de la persoane căsătorite că dragostea dispare în căsătorie , în locul ei vine obişnuinţa , împreună cu respectul ,înţelegerea ş.a. . Chiar o colegă de şcoală mă sfătuia să nu mă căsătoresc , să mai stau burlac căci voi avea când .

Vă daţi seama că după o aşa descriere am realizat în ce fel a fost viaţa ei de familie . Dar aşa trebuie să fie ?
Ştiu că în multe familii intră obişnuinţa iar cu ea apar şi problemele .
În acest articol vreau să prezint o soluţie la această problemă din perspectiva Bibliei .

Problema obişnuinţei este o problemă ce ţine de interiorul omului .

Biblia avertizează că interiorul omului (gândurile lui ) trebuie păzite mai mult decât orice .

„Păzeşte-ţi inima mai mult de cît orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.” (Proverbe 4:23 )

Inima este folosită ca sens de minte . Îndemnul lui Solomon este să ne păzim inima , dar nu oricum ci mai mult decât alt lucru , mai mult decât orice .

În adevăr , ceea ce vede omul şi aude aceea în este baza caracterului . Ce vrea să spună autorul :

-Copilul dacă priveşte mult filme violente atunci va avea o tendinţă de a se purta violent cu cei din jur . Jocurile la calculator sunt periculoase pentru copii , mai ales acelea care îndeamnă la violenţă .

– exact aşa stau lucrurile cu filmele care învaţă că o soţie trebuie să fie veşnic nemulţumită iar toţi bărbaţii sunt la fel . Exclude filmele care învaţă că familia nu mai este aşa de importantă şi în numele dragoste se poate face totul .

În consecinţă alege la ce priveşti , fii selectiv şi după vizionarea filmului fă-ţi un obicei să-l discuţi în familie .

Gândurile trec repede la fapte .

O dată ce ai prins cu privirea o imagine indecentă , minte va face restul pentru tine . În minte deja se pornesc scenarii care nu-ţi fac cinste . Unii cochetează cu gândurile urâte crezând că nimeni nu le cunoaşte gâdurile ştiind că nu vor fi pedepsiţi pentru gândurile lor şi crezând (doar având impresia ) că sunt inofensive . În realitate gândurile rele caută să treacă la fapte . O dată ce îţi permiţi să gândeşi rău vei căuta ocazii să înfăptuieşti . Din acest motiv este important să ai o minte curată . Căci :

„Dar, ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gîndurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.” (Matei 15:18-19)

Te-ai gândit vre-odată că cuvintele rele şi stricate arată o inimă rea şi stricată ?

Faptul că „din inimă ies ” toate faptele rele arată că ele de acolo pornesc .

În relaţia cu soţul / soţia este important să nu pemiţi gândurilor rele să-şi facă cuib în capul tău. Ai grijă şi la sfaturile celor care „îţi doresc binele” sfătuindu-te să „nu spui chiar totul soţului” , „să-ţi trăieşti viaţa” , „să te îngrijeşti de tine căci eşti tânăr/tânără” .

De fapt şi reciproca e valabilă : dacă din prisosul inimii vorbeşte gura atunci când vei avea inima plină de lucruri bune şi vorba îţi va fi frumoasă .

Biblia nu în zadar ne avertizează să avem grijă la gândurile noastre .

Chiar Domnul Isus a zis : „Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s’o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” arătând că păcatul comis în minte este la fel de pasibil de pedeapsă ca şi cel realizat .

Permiţi gândurilor rele să-şi facă cuib în mintea ta ?

Exemplul lui Dumnezeu .

Avem marele har să avem drept exemplul pe Dumnezeu când vine vorba de grijă şi dragoste .

Gândurile lui Dumnezeu tot timpul au fost doar gânduri de bine , Dumnezeu prin toate acţinile Sale a dorit binele poporului Său .

Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11)

Apoi dragostea lui Dumnezeu S-a arătat şi prin faptul că a jervit ceea ce e mai scump – pe Fiul Său .

Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:31-32)

Atitudinea lui Dumnezeu a fost şi este una de dragoste ,însă dragostea Lui se vede şi în jertvire .

De fapt o dragoste adevărată se jertveşte pentru binele aproapelui .

În căsătorie această atitudine este extrem de importantă .

Cum este atitudinea ta faţă de partenerul de căsătorie ? O căsătorie tot timpul necesită un efort , poate erai gata să-l faci înainte dar ce te opreşte să-l faci acum ?

#biblia, #casatorie, #desfatare, #dragoste, #dumnezeu, #familie, #inima, #parinti, #sfaturi

Folosind la maximum timpul dedicat conversaţiei

 

„Noi pur şi simplu nu mai stăm de vorbă unul cu celălalt”, se plâng adesea cuplurile. După ani de căsnicie, multe cupluri se dezobişnuiesc să vorbească. Prinşi în plasa neglijenţei, partenerii îşi pierd îndemânarea în această privinţă.

Unele cupluri sunt prea ocupate. Ritmul accelerat al vieţii din zilele noastre, cu membrii familiei alergând în direcţii diferite, reprezintă, cu certitudine, un factor important. Alte obstacole pot fi acele activităţi pe care fiecare dintre cei doi le îndeplinesc separat, ca, de exemplu, hobby-urile, orele de instruire, gimnastica aerobică, activităţile din cadrul bise!icii – preocupări individuale, care omit conversaţia între cei doi. In alte familii, televizorul este deschis atât de multe ore pe zi, încât timpul pentru a sta de vorbă împreună este drastic limitat. Cu timpul, membrii familiei se obişnuiesc să nu vorbească, să nu fie auziţi, să vorbească doar în timpul reclamelor sau să fie întrerupţi foarte des.

Lipsa timpului pentru a sta de vorbă poate fi atât o scuză, cât şi un simptom al unor probleme mai profunde. “Atunci când cuplurile se plâng că nu au timp să stea de vorbă, adevăratul motiv este ace1a că, poate în mod inconştient, ei aleg să nu facă acest lucru”, afirmă Richard H. Mikeesell, doctor în filozofie, psiholog cu liberă practică în Washington, D.C.

Citeşte aici partea întâi a articolului  şi partea a doua .

#comunicare, #creatie, #casatorie, #desfatare, #educatie, #familie, #inima, #marturie, #sfaturi

De ce este bine să studiem Biblia (2 Timotei )

fix

1 Primul motiv ar fi că te poţi corecta totdeauna după Sfintele Scripturi .

Apostolul Pavel compară Biblia cu „dreptar ” ceea ce înseamnă că ea te ajută să nu te abaţi nici la dreapta nici la stânga .

Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.” (2 Timotei 1:13)

Dreptarul se foloseşte la construcţie şi are scop să arate linia corectă ce trebuie urmată . Cine a construit ştie că fără dreptar nu poţi să înţelegi cum îţi stau treburile – şi abia după ce ai parcurs ceva drum vezi cât de tare ai greşit .Însă folosindu-l eviţi să te abaţi . Frumoasă este expresia „dreptarul învăţăturilor sănătoase” , căci arată clar în ce domeniu te ajută Sfintele Scripturi să rămâi corect – în ceea ce ţine de învăţăturile biblice .

2 Al doilea motiv este ca să poţi să înveţi şi tu pe alţii .

Apostolul Pavel este un exemplul frumos de învăţător şi apostol . El i-a încredinţat lui Timotei , un om de încredere , să înveţe pe alţii . Adica l-a învăţat Scripturile ca şi el la rândul său să înveţe pe alţii .

„Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus.Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” (2 Timotei 2:1-2)

Nu poţi să înveţi pe alţii dacă singuri nu cunoşti domeniul şi nu înveţi în continuu .

Astfel ei ţineau porunca Domnului Isus :

Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.(Matei 28:18-20)

Una din responsabilităţile fiecărui creştin este să vestească Evanghelia şi să facă ucenici . Tu la ce te limitezi ? Cum îndeplineşti tu rolul de creştin ? Crezi oare că vestirea Evangheliei şi facerea de ucenici nu este pentru tine ?

3 Dacă vei cerceta Biblia şi vei urma învăţăturile Domnului Isus vei fi un om încercat .

Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului. (2 Timotei 2:15 )

Pavel îl sfătuieşte pe Timotei să caute să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat ,căruia nu are de ce să-i fie ruşine . În ziua judecăţii toţi îţi vor cunoaşte faptele şi gândurile (e suficient că vor fi făcute cunoscute ) . Ţi se pare o alternativă veselă ? Ai gânduri care nu-ţi fac cinste ?

Cercetând Biblia vei putea mai uşor să-ţi controlezi gândurile şi vei avea „o inimă curată , un duh nou şi statornic” .

4 În capitolul doi sunt câteva sfaturi care mulţi tineri şi le-au luat drept motto-uri pentru viaţa lor.

Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.” (2 Timotei 2: 22-26)

Ca să ne fie mai uşor voi face o listă cu aceste sfaturi :

– fugi de poftele tinereţii ,

– urmăreşte neprihănirea

credinţa ,

dragostea ,

pacea împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată .

– să nu te cerţi ,

– fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare ,

– să fii blând cu toţi ,

– în stare să înveţi pe toţi ,

– plin de îngăduinţă răbdătoare ,

– să îndrepţi cu blândeţe pe protivnici .

Toate aceste sfaturi nu pot fi urmate doar printr-un act al voinţei cât de tare nu te-ai strădui . Fiecare tânăr doreşte să poată trăi asemenea sfaturi , ca ele să fie parte a vieţii lui . Şi nu numai tinerii . Aceste porunci pot fi urmărite doar acceptându-l pe Domnul Isus ca şi Mântuitor şi Salvator al vieţii tale , doar dacă îţi predai viaţa Lui .

Biblia te face un om încercat (cu experienţă ) şi îţi dă înţelepciune şi pricepere să ai o relaţie vie cu Creatorul tău şi să te bucuri de relaţia cu oamenii (mai ales să te fereşti de oamenii răi ) .

Căci „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3:16-17)

#biblia, #comunicare, #desfatare, #dumnezeu, #inima, #isus, #sfaturi, #tineri

Dumnezeu care vindecă (Iehova rafa)

În Vechiul Testament , Dumnezeu S-a prezentat sub mai mute nume : Adonai , Elohim , El Şadai , El Roi , El Elion , Iehova . Fiecare din aceste nume arată o latură a caracterului lui Dumnezeu .

În articolul de azi voi prezenta numele Iehova rafa , ceea ce înseamnă Dumnezeu care vindecă .

Interesant este faptul că în ultumul timp tot mai des se aude despre epidemii care cuprind ţări întregi , de boli care afectează mulţi oameni şi , se pare , că încă nu şi-au găsit leacul . Interesant este faptul că Dumnezeu Se prezintă în Biblie ca un Mare medic ,deci să vedem ce vindecă El .

Ce vindecă Dumnezeu .

Sfânta Scriptură ne redă cazul împăratului Ezechia care era bolnav de moarte :

În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Proorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el, şi i-a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Rînduieşte ce ai de rînduit casei tale, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.„…

Isaia, care ieşise, n’ajunsese încă în curtea din mijloc, cînd cuvîntul Domnului i-a vorbit astfel: ,,’ntoarce-te şi spune lui Ezechia, căpetenia poporului Meu: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: ,Ţi-am auzit rugăciunea, şi ţi-am văzut lacrămile. Iată că te voi face sănătos; a treia zi, te vei sui la Casa Domnului.Voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele tale. (2 Împăraţi 20:1,4-6)

Dumnezeu poate vindeca boli de moarte , chiar şi acelea care nu pot fi vindecate de doctori . În multe cazuri Dumnezeu a vindecat , chiar şi în zilele noastre . Dumnezeu nu a vindecat doar în trecut dar face acest lucru şi în prezent .

Vindecă orice rană şi durere .

„De ce te plîngi de rana ta, de durerea, pe care ţi-o pricinuieşte boala ta? Pentru mulţimea nelegiuirilor tale, pentru marele număr al păcatelor tale, te-am făcut să suferi aceste lucruri! Totuş, toţi cei ce te mănîncă vor fi mîncaţi, şi toţi vrăjmaşii tăi, toţi, vor merge în robie; cei ce te jăfuiesc vor fi jăfuiţi, şi voi da pradă pe toţi cei ce te prădează. Dar te voi vindeca, şi îţi voi lega rănile, zice Domnul. Căci ei te numesc: ,Cel izgonit,` ,Sionul acela de care nimănui nu-i pasă.„”(Ieremia 30:15-17)

Vindecă şi bolile de naştere .

În timpul în care Domnul Isus a fost pe pământ a întâlnit un orb din naştere şi l-a vindecat .

„Cînd trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat: ,,’nvăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s’a născut orb?„ Isus a răspuns: ,,N’a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s’a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” (Ioan 9:1-3)

Dumnezeu cu adevărat vindecă toate tipurile de boli , chiar şi a înviat morţii . Însă cel mai grav că nu toţi realizează care este cauza bolii … şi reacţionează greşit .

Cauza bolii .

Cele mai frecvente menţiuni ale cauzei sunt păcatul . Păcatul din viaţa noastră poate fi o cauză a bolii care o purtăm în trupul nostru (vreau să menţionez din start că nu e singura cauză ).

În cazul orbului , ucenicii lui Isus L-au întrebat ,,Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s’a născut orb?„

Cel mai grav este că păcatele părinţilor pot afecta copii . Ca şi părinte realizezi tu acest lucru ?

„De ce te plîngi de rana ta, de durerea, pe care ţi-o pricinuieşte boala ta? Pentru mulţimea nelegiuirilor tale, pentru marele număr al păcatelor tale, te-am făcut să suferi aceste lucruri! ( Ieremia 30:15 )

În cazul împăratului David , când a poruncit numărătoarea copiilor (ceea ce nu trebuia să facă ) Dumnezeu a pedepsit tot poporul . Pentru neascultarea împăratului a suferit tot poporul .

„ Du-te şi spune lui David: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,’ţi pun înainte trei urgii; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.„ Gad s’a dus la David, şi i-a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Primeşte: sau trei ani de foamete, sau trei luni în timpul cărora să fii nimicit de protivnicii tăi şi atins de sabia vrăjmaşilor tăi, sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului şi ciuma să fie în ţară şi îngerul Domnului să ducă nimicirea în tot ţinutul lui Israel. Vezi acum ce trebuie să răspund Celui ce mă trimete.„ David a răspuns lui Gad: ,,Sînt într’o mare strîmtorare! Să cad în mînile Domnului, căci îndurările Lui sînt nemărginite; dar să nu cad în mînile oamenilor!„ Domnul a trimes ciuma în Israel, şi au căzut şaptezeci de mii de oameni din Israel.”(1 Cronici 21:10-14)

O altă cauză a bolii poate fi şi cauzele naturale (lipsa de alimentare coretă , accident ) aşa cum a fost şi cazul lui Timotei care suferea de boli de stomac . De obicei misionarii investesc în vestirea Evangheliei timpul lor , efortul lor dar şi sănătatea lor .

Să nu mai bei numai apă, ci să iei şi cîte puţin vin, din pricina stomahului tău, şi din pricina deselor tale îmbolnăviri.” (1 Timotei 5:23 )

Ţin să specific că vinul era considerat ca şi medicament (în cantităţi reduse ).

Cum să te vindeci .

Sunt câţiva paşi care trebuie să-i faci :

– să asculţi cu luare aminte de glasul Domnului ,

– să faci ce este bine înaintea lui Dumnezeu ,

– să asculţi de poruncile Lui ,

– să păzeşti toate poruncile Lui.

El a zis: ,,Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui, şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu cari am lovit pe Egipteni; căci Eu sînt Domnul, care te vindecă.„”(Exod 15:26)

– să te rogi lui Dumnezeu .

– să te smereşti ,

– să te abaţi de la căile tale rele .

dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate dela căile lui rele, -îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara.”(2 Cronici 7:14)

– să apelezi la Dumnezeu căci „tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile.”

– să mori faţă de păcat . Să renunţi la obiciurile tale rele ,la orice mod de viaţă păcătos .

El (Isus) a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentruca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.”(1 Petru 2:24)

-să nu neglijezi medicamentele . Dumnezeu nu afirm că medicamentele sunt de prisos , chiar folosirea lor este încurajată .Dumnezeu lucrează în multe feluri .

În concluzie : cauzele bolii sunt ,de obicei , păcatul din viaţa noastră sau un mod nesănătos de viaţă însă Dumnezeu poate da vindecare în orice situaţie .

Din păcate mulţi tineri care sunt dezamăgiţi şi suferă nu ştiu că Dumnezeu poate să le vindece inima şi sufletul de orice dezamăgire (căci El nu a dezamăgit pe nimeni) şi să dea bucurie şi pace celor ce cred în Isus ca Domn şi Mântuitor .

Dacă eşti bolnav este bine să te cercetezi în faţa lui Dumnezeu şi dacă este nevoie să-ţi ceri iertare pentru păcatul comis şi să renunţi la el .

#biblia, #dumnezeu, #inima, #isus, #pacat

Minciuna spune mai multe despre om ….

Citind ieri din cartea Proverbelor am dat de pasajul din capitolul 6 care mi-a atras atenţia într-un mod deosebit .

„ Omul de nimic, omul nelegiuit, umblă cu neadevărul în gură, clipeşte din ochi, dă din picior, şi face semne cu degetele. Răutatea este în inima lui, urzeşte lucrurile rele într’una, şi stîrneşte certuri. De aceea nimicirea îi va veni pe neaşteptate; va fi zdrobit deodată, şi fără leac.

Şase lucruri urăşte Domnul, şi chiar şapte ‘i sînt urîte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mînile… cari varsă sînge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele cari aleargă repede la rău, martorul mincinos, care spune minciuni, şi cel ce stîrneşte certuri între fraţi.” (Proverbe 6:12-19)

Încercam să înţeleg de ce omul care minte are răutate în inimă ? Cred că şi din răutate minte . Din acest pasaj am aflat despre un astfel de om , în adevăr minciuna este doar un rezultat a ceea ce se petrece în interiorul unui om .

Iată ce am aflat despre acest tip de om :

– om de nimic ,

om nelegiuit . Acest tip de om nu are nici o lege după care să se conducă ,deci este imprevizibil în acţiunile lui (poate doar în răutatea lui ).

– îmblă cu neadevărul în gură , adica minte şi minciuna îi este caracteristică . Aceasta se referă şi la imprevizibiliatatea lui .

– clipeşte din ochi, dă din picior, şi face semne cu degetele .

Răutatea este în inima lui,

– urzeşte lucrurile rele într’una, şi

stîrneşte certuri .

Interesantă este caracteristica lui .Răutatea lui vine din inimă , nu este stârnită de ceea ce se face în afara lui ci în interiorul lui şi dorinţele lui pentru cei din jur sunt pline de răutate . Nu cred că este vre-o persoană cărei să-i dorească binele cu adevărat .

Consecinţele unei astfel de purtări este nimicirea şi zdrobirea lui .

Un astfel de caracter este urât Domnului . Lui Dumnezeu nu-i sunt plăcute următoarele comportamente :

-trufia ,

– minciuna ,

– cei care doresc şi caută să facă rău aproapelui ,

– cei ce stârnes certuri . Deşi se pare că cel rău le cuprinde pe toate .

Ce fel de caracter ai tu ? Ce ar spune cei din jurul tău despre tine ?

Dacă ar putea cineva să privească în inima ta , ce ar vedea acolo ?

Vino la Dumnezeu şi cere-I să-ţi cureţe inima , căci numai El poate face aceasta . Nu lăsa ca răutatea să-ţi cuprindă inima căci sfârşitul îţi va fi neaşteptat .

#biblia, #comunicare, #inima, #moarte, #pericol, #tineri, #violenta