Să nu adaugi nimic la ce poruncește Dumnezeu!

Se pare că în viața creștină uneori se pot strecura și unele porunci care ,mai târziu, depărtează de la Dumnezeu. Și aceste porunci nu sunt puține: ce să îmbraci, bați sau nu din palme, faci sport sau nu, să porți batic sau nu în biserică, cum să te rogi – în genunchi sau în picioare, să porți verighetă sau nu. Se pare că unele bisericii au perseverat foarte mult în identificarea unor astfel de porunci „importante” încât cei ce le încalcă sunt catalogați cași păcătoși. Așa este oare?

Dumnezeu spune să nu adăugăm nimic la poruncile Lui.

„Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru aşa cum vi le dau eu.” (Deuteronom 4:2)

Nu este corect, în fața lui Dumnezeu, să adaugi porunci la cele scrise/spuse de El și nici să nu scoți.
Poruncile Domnului trebuie păzite iar păzirea lor este strâns legată de cunoașterea acestor porunci. Contrastul din acest verset „ci să păziți poruncile Domnului” arată că cei ce adaugă la poruncile lui Dumnezeu și cei ce scot din porunci – nici unii și nici alții nu păzesc poruncile lui Dumnezeu. Fariseii au fost cei care au adăugat la poruncile lui Dumnezeu. Iată un exemplu:

„ El le-a mai zis: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră. Căci Moise a zis: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”; şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.”
Voi, dimpotrivă, ziceţi: „Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta este „Corban”, adică dat lui Dumnezeu, face bine”; şi nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa. Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!”” (Marcu 7:9-13)

Domnul Isus le spune fariseilor că prin faptul că nu mai fac nimic pentru părinții lor ci doar îi întreabă dacă au nevoie de ceva – ei desființează Cuvântul lui Dumnezeu. Porunca aceasta, de a-ți cinsti părinții, a fost scrisă cu degetul lui Dumnezeu pe o lespede de piatră. Fariseii au ajuns să înlocuiască și cea mai evidentă poruncă.
Adăugarea și scoaterea din Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a desființa Cuvântul Său, a-i reduce valoarea, a-l schimba cu datini omenești.

Prima adăugarea la poruncile lui Dumnezeu.

Prima persoană care a adăugat la poruncile Domnului a fost Eva:

„Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?” Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”” (Geneza 3:1-3)

Iată cum a fost porunca lui Dumnezeu:

„Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.” (Geneza 2:16-17)

Dumnezeu nu a interzis să se atingă de acest pom, posibil Eva a adăugat la această poruncă și „să nu ne atingem de el” din dorință de a asculta de Dumnezeu.
Cineva spunea că „Drumul în iad este pavat cu intenții bune”. Cred că se potrivește perfect cu cazul fariseilor – cred că din intenții bune au mai adăugat ei la poruncile lui Dumnezeu, ca să își facă viața mai ușoară, însă Domnul Isus le spune că „au desființat frumos porunca lui Dumnezeu”.
Tot fariseii au fost acei care au pus atât de mare preț pe poruncile lor încât au ajuns să împiedice pe alții să se apropie de Dumnezeu:

„Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.” (Matei 23:13)

Cum este viața ta? Ții mai mult la tradiții decât la oameni? Ce înveți pe oameni? Cum să se îmbrace, cum să se salute? Ce muzică să asculte? Sau îi înveți Cuvântul lui Dumnezeu?
Crezi că Cuvântul lui Dumnezeu este suficient pentru ca omul să fie plăcut lui Dumnezeu sau îți place să adaugi porunci doar că să ai autoritate în biserică?

#credinta, #dumnezeu, #traditie

La ce-i folosește bărbatului să fie fără prihană?

Te-ai săturat să fii un soț falimentar, un tată plin de regrete? Nu înțelegi cum să zidești relații frumoase cu soția ta sau cu copiii tăi? Nu știi ce standarde trebuie să respecți? Sunt persoane în viața ta care te critică pentru alegerile tale, sau pentru ceea ce nu ești?
Care sunt așteptările lui Dumnezeu de la bărbat? Ce a intenționat El ca să fii?
În articolele ce vor urma vreau să prezint caracterul unui bărbat după voia lui Dumnezeu. Dacă nu ești căsătorit trebuie să știi că nunta nu schimbă caracterul tău, cum ai fost înainte de căsătorie așa vei fi și după aceasta. Sunt unele aspecte în viața ta care nu corespund standardelor lui Dumnezeu? Îți recomand să citești acest articol.
În descrierea slujitorului creștin, Pavel menționează foarte des că trebuie să fie fără prihană. Ce înseamnă aceasta și de ce este o trăsătură indispensabilă a bărbatului?

Definiția cuvântului
Fără prihană înseamnă a avea un caracter moral ireproșabil.

Noe a fost neprihănit

„Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.” (Geneza 6:9)

În același capitol cu câteva versete mai sus este descrisă starea omenirii:
„Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.”
Umblarea lui Noe cu Dumnezeu s-a văzut în viața lui, el a ales să nu fie afectat de răutatea oamenilor din jurul lui.
Atunci când Dumnezeu a poruncit lui Noe să facă un vas imens, sunt sigur că Noe a ales să asculte fără cârtire. A ales să fie ascutător de Dumnezeu, nu de oameni.  Posibil oamenii îl luau în bătaie de joc, posibil unii se arătau nemulțumiți de alegera lui, însă el nu se uita la ce spuneau oamenii.
Un bărbat neprihănit alege să fie ascultător de Dumnezeu indiferent de ce spun oamenii.
Poate te gândești că lui Noe îi era ușor: el s-a născut peste 50 de ani după moartea lui Adam și îi era bine cunoscut faptul că există un Dumnezeu, există o grădină Eden în care nu poți intra, nu mai există alți oameni decât descendenții lui Adam și Eva. Dumnezeu îți vorbește deslușit și îți spune voia Sa și-i spunea nu printr-o carte, ci într-un mod bine de înțeles…
Dar toți oamenii știau despre Dumnezeu, însă doar Noe a ales să asculte. Ascultarea lui Noe nu a avut ca rezultat o muncă ușoară – dimpotrivă, el a trebuit să muncească foarte mult asupra corabiei, a muncit un an, cât a durat potopul, să îngrijească de animale, apoi a trebuit să înceapă totul de la zero după potop.

Cum se vede neprihănirea?

Neprihnirea se vede în faptele bune. Neprihănirea este un rezultat al credinței în Dumnezeu, neprihănirea este vizibilă în relație cu oamenii. Iată ce spune Iacov.

„Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.” Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.” (Iacov 2:21-24)

Ce înseamnă fapte bune?
Dacă ești soț – vei respecta jurământul dat în fața lui Dumnezeu în ziua cununiei și îți vei iubi soția, o vei ocroti și te vei îngriji de familia care ți-a dat-o Dumnezeu. Nu-ți vei permite să o înjosești și nu vei permite altora să o înjosească. Nu pentru aceasta ești în poziție de cap al familiei. Îți vei învăța copii și te vei îngriji de părinții tăi.

Ce spune Domnul Isus despre cel neprihănit?

În predica de pe munte Domnul Isus învață noroadele care erau împrejurul lui astfel:

„ Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” (Matei 5:6)

Cel neprihănit își va vedea starea sa și va dori să aibă o neprihănire care o dă Dumnezeu, el va pune preț pe relația sa cu Dumnezeu – o sete ce va căuta să o stingă.  Va fi o dorință puternică de a căuta voia lui Dumnezeu și de a face voia Sa. Și aceasta va fi un mod de viață. Nu va studia Scripturile accidental, săptămânal sau doar când se întâlnește cu credincioși, studierea Scripturii va fi o prioritate în viața lui.
Nu în zadar Pavel menționează în primul rând această caracteristică în 1 Timotei 3:1-3

„Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.” Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani.”

Viața unui bărbat neprihănit va o viață de rugăciune, o viață disciplinată de rugăciune.

Să fie imposibil să trăiești neprihănit?

Domnul Isus a rezolvat această problemă pentru tine – prin credință în El poți trăi neprihănit.

„Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21)

Tu cu puterea ta nu poți fi plăcut înaintea lui Dumnezeu, doar cu ajutorul Celui ce a murit ca noi să putem fi neprihănirea lui Dumnezeu, și aceasta e posibil doar în El, Isus Hristos.
Cartea Proverbe spune:„Cel rău fuge fără să fie urmărit, dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr.” (Proverbe 28:1).
Cel neprihănit îndrăznește să condamne păcatul, are acel curaj de a trăi viața frumos, să înfrunte pe cei ce îl condamnă. Noe, Avraam, Iov au fost oameni curajoși, ei au avut curajul să nu se conformeze gândirii acelei vremi, au ales să trăiască curat indiferent de preț.

Tu ce alegi?

#barbat, #credinta, #neprihanit

Ce spune Biblia despre creştinare forţată?

Citind tot Noul Testament nu am găsit nici un caz în care să fie creştinat forţat cineva, ba dimpotrivă – toţi erau îndemnaţi (şi nu obligaţi!) să creadă în Domnul Isus şi să trăiască conform învăţăturilor biblice.

Iată câteva îndemnuri:

”El(Isus) zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” Marcu 1:15”

”Câtă vreme aveţi Lumina printre voi, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi S-a ascuns de ei.Ioan 12:36”

”Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui. Ioan 20:31”

”Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui. Ioan 20:31”

Nu am scris toate trimiterile, dar Biblia are o mulţime de îndemnuri şi argumente pentru cei ce doresc să trăiască după voia lui Dumnezeu.

Ce înseamnă creştinare?

Creştinare înseamnă a face pe cineva creştin. Foarte mulţi afirmă că părinţii pot face pe copii creştini când aceştia încă nu sunt conştienţă, adica prunci. Este posibil oare aceasta? Pot părinţii să facă această alegere pentru părinţi? Presupune aceasta o credinţă vie la copii atunci când ei vor creşte? Va putea copilul să schimbe ceva, mai târziu?
Aceste întrebări sunt fireşti şi necesită un răspuns. Dacă răspunsul este afirmativ atunci – creştinarea poate avea loc şi fără implicarea personală, dar dacă răspunsul este negativ – atunci fiecare trebuie să ia o decizie personală

Cazuri de încreştinare.

În unele ţări, în care liderii au crezut în Domnul Isus, a avut loc o creştinare forţată în care oamenii au făcut pasul botezului nu în urma convingerilor proprii ci mai mult din respect sau frică faţă de conducători. De ce a avut loc acest lucru? Deoarece liderii ce au ales creştinismul, în râvna lor pentru Împărăţia Cerurilor, au forţat cumva oamenii să aleagă între creştinism sau idolatrie, cum a fost şi în Kiev pe vremea cneazului Vladimir.

Cum devine cineva creştin?

Creştin înseamnă urmaş a lui Hristos, adica persoana care a intrat în legământ cu Domnul Isus, şi potrivit cu promisiunele Domnului nostru are ca moştenire Împărăţia Cerurilor.

Să vedem ce spune Epistola către Romani capitolul 4 despre moştenirea care se capătă prin credinţă:

”Moştenirea vine prin credinţă. ¹³ În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă. ¹⁴ Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită; ¹⁵ pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. ¹⁶ De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, ¹⁷ după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi. ¹⁸ Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” ¹⁹ Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. ²⁰ El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, ²¹ deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. ²² De aceea credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.” ²³ Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”; ²⁴ ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, ²⁵ care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi. ” (Romani 4:13-25)

Lui Avraam şi seminţiei lui i-a fost dată o făgăduinţă că va moşteni lumea iar moştenitorii sunt cei ce au credinţă, nu prin faptele lor. Avraam a crezut pe Dumnezeu , ceea ce înseamnă că a fost încredinţat că ceea ce promite El va împlini. Deci noi, care am crezut în Domnul Isus suntem moştenitori tot prin credinţă, doar că prin credinţa în Domnul Isus, iar promisiunea pentru noi, toţi cei ce credem în Isus Hristos este că El a murit pentru fărădelegele noastre astfel încât prin credinţă în Isus suntem socotiţi neprihăniţi.

Care sunt asemănările dintre Avraam şi cei ce au crezut în Domnul Isus?

• Avraam a crezut în promisiunile lui Dumnezeu aşa cum şi noi am crezut în promisiunile Domnului Isus.

• cât credinţa lui Avraam atât şi credinţa noastră este socotită neprihănire, adica prin această credinţă se ajunge la standartului lui Dumnezeu.

• răsplată pentru credinţă este o făgăduinţă, o moştenire.

Să revenim la întrebarea din titlu – poate cineva să fie creştinat atunci când acea persoană nu este conştientă de aceasta?
Răspunsul este negativ.

Cel ce are parte de moştenirea lui Dumnezeu trebuie:

• să aibă credinţă, ceea ce unui prunc nu-i poţi cere.

• să recunoască pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor, ceea ce un prunc nu poate face.

• trebuie să aleagă să asculte de Dumnezeu, să facă acest lucru conştient şi responsabil.

• în capitolul 4, la început este prezentată credinţa în contrast cu faptele, religiunea omului. Nu faptele sau unele ritualuri duc omul la credinţă, ci doar alegerea lui.

Fiecare trebuie să ştie că nu credinţa părinţilor lui îl face creştin, nici credinţa buneilor sau a oricărui strămoş, ci credinţa personală. De aceea vă invit să credeţi în Domnul Isus şi crezând în El să aveţi viaţă veşnică.

#avraam, #botez, #credinta, #crestin, #crestinism, #vladimir