Această poezie este preluată din cartea „Satana pe Pământ” de Ștefan Tudor. Pe lângă această poezie auzită de la persoane care au avut parte de deportări și au trecut prin foametea organizată, autorul prezintă multe mărturii ce redau evenimentele din acei ani.
Poezie auzită de la Florea lui Ignat Dănilă, anul nașterii 1918, satul Ermoclia, raionul Ștefan-Vodă
Frunză verde de-un zămos
Staline, câine borțos,
Cum ne-ai băgat în kolhoz.
Tu pământul ne-ai luat,
De mâncare nu ne-ai dat,
C-am primit un kil de pâine
Și acela nu-i curat –
Cu țărână-amestecat.
Fruntea pâinii ne-ai luat-o
Și-n Rusia ai cărat-o,
Din Rusia – la chinezi,
La chinezi și indieni,
La frații tăi coreeni.
Dar să știi, Staline, așa:
Domnul mult nu te-a ierta
Și cu capu-n jos te-a da,
Că poporu-amarnic plânge,
Plânge cu lacrimi de sânge,
Lacrimile-i te-or ajunge,
Ca săgeata te-or străpunge,
În două te-or despica
Și inima ți-om lua,
Și ți-om sparge-o cu chiroane
Pentru cei muriți de foame,
Și-om călca-o în pământ
Cum ne-ai călcat tu pe gât,
Și-om zvârli-o la motani
Pentru cei duși în Kurgan…
Staline, dușman smintit,
De ce oare n-ai pierit,
Când pe lume ai ieșit?
De ce nu te-ai otrăvit
Din sânul ce te-a hrănit?
De ce nu te-ai spânzurat
Cu fașa de înfășat?
Ori măcar să te îneci
Până-n anul patruzeci?…(Satana pe Pământ (Mărturii despre anii de foamete și deportări), Ștefan Tudor)
Curbet Alexandru 