Cât* de mari sunt semnele Lui şi cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie* veşnică, şi stăpânirea Lui dăinuie din neam în neam!
Despre cine este vorba? Nebucadnetar, împăratul Imperiului Babilonian
Încântarea din versetul de mai sus aparţine împăratului Nebucadneţar, cel mai bogat şi cel mai puternic om de pe întregul Pământ, la acea vreme.
Deşi nu a fost aşa dintodeauna, ca mulţi alţi împăraţi şi ca mulţi alţii care s-au mândrit în inimile lor Nebucadneţar a fost un om foarte mândru, în special de ceea ce a realizat. Iată ce avertizare primeşte el în urma unui vis, de la Daniel:
25 Te vor izgoni* din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele câmpului şi îţi vor da să mănânci iarbă* ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremuri vor trece peste tine, până vei* cunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă* cui vrea.
26 Porunca, să lase trunchiul cu rădăcinile copacului, înseamnă că împărăţia ta îţi va rămâne ţie îndată ce vei recunoaşte stăpânirea Celui ce este în* ceruri.
27 De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt* păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate* că ţi se va prelungi* fericirea!”
Daniel îi anunţă judecata lui Dumnezeu asupra împăratului, el este judecat pentru:
- păcatele sale,
- nelegiuirea sa, şi
- era aspru cu cel nenorocit.
El trăia cum voia şi nu avea milă de nimeni. Mai mult de atât, împăratul nu recunoştea că tot ce are şi toată poziţia sa în mâna Domnului.
Domnul a avut milă de el şi l-a avertizat „Pune capăt* păcatelor tale…şi poate* că ţi se va prelungi fericirea!”. Domnul a avut mila de el si a aşteptat încă 1 an! Dar iată ce s-a întâmplat peste un an:
29 După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon,
30 împăratul* a luat cuvântul şi a zis: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?”
31 Nu se sfârşise încă vorba* aceasta a împăratului, şi un glas* s-a coborât din cer şi a zis: „Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia!
Domnul nu doreşte moartea păcătosului ci îşi arată bunătatea şi răbdarea faţă de el, ca să îşi vină în fire şi, dacă nu alege să Îl recunoască pe Dumnezeu ca Domn şi Stăpân al vieţii lui, să nu aibă nici o scuză.
Mândria este primul păcat din univers şi cred că este un păcat care ne pândeşte pe toţi fie datorită poziţiei noastre, fie datorită rezultatelor noastre, fie datorită anilor noştri trăiţi, fie datorită familiei în care ne-am născut, ş.a.m.d. . Mândria ştie să compare şi să scoată în evidenţă persoana noastră ca şi cum meritele sunt doar ale noastre.
Mândria a fost şi unul din motivele din care Nebucadnetar nu s-a lăsat de păcatele sale.
Însă după mai mult timp, după pedeapsa care i-a dat-o Domnul, lui i-a venit mintea la loc şi a recunoscut că Domnul dă împărăţia cui vrea. A înţeles că doar prin voia Domnului este acolo unde este – că are împărăţie, putere şi bogăţie.
Concluzie: Mândria face ca să nu dai slavă şi glorie lui Dumnezeu ci s-o păstrezi pentru tine. Te întorci la Dumnezeu după ce îi acorzi toată gloria şi meritele Lui şi nu ţie.
Scop: Sa invatam azi trimiterea pe de rost.
Curbet Alexandru 