Arhive categorie: 1 Petru
1 Petru 1:5-9 | 365
5 Voi* sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!
6 În* ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru* puţină vreme, prin felurite încercări,
7 pentru ca încercarea* credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat* prin foc*, să aibă ca urmare lauda*, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,
8 pe* care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în* El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită,
9 pentru că veţi dobândi, ca sfârşit* al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.
Cui vorbeste? Tuturor crestinilor din acel timp împrăştiaţi prin imperiul roman : „catre alesii care traiesc ca straini, imprastiati prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia si Bitinia”.
Ce aflăm despre credinţa creştinilor?
1. Prin credinţă suntem păziţi de puterea lui Dumezeu. Credinţa aduce protecţia lui Dumnezeu.
2. Credinţa are ca scop sau rezultat mantuirea noastra.
3. Credinţa aduce bucurie, slava, laudă dar este întristată pentru puţină vreme.
4. Credinţa va fi încercată.
5. Credinţa e mai scumpă decît posesiunile noastre.
6. Credinţa este focusată pe persoana Domnului Isus, în care noi credem fără să Îl fi văzut.
Concluzie: Credinţa este în jurul persoanei Mântuitorului şi aduce o mare bucurie în inima omului care crede, deşi va avea încercări va avea parte de protecţia lui Dumnezeu în acestea.
Scop. Sa invatam azi trimiterea pe de rost.
1 Petru 2:1-4 | 365
1Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleșug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă și de clevetire
2și, ca niște prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteţi spre mântuire,
3dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul.
4Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu.
Ce sa lepadam?
- orice fel de rautate (deci sunt si mai multe feluri)
-orice viclesug,
-orice fel de prefacatorie, pizma si clevetire.
De ce?
Ca sa dorim laptele duhovnicesc, Cuvantul lui Dumnezeu, care , prin contrast, este curat.
Deoarece acceptand Cuvantul, sa crestem in maturitate.
Ca sa ma apropii de Dumnezeu.
O inima afectata de rautate nu va gasi satisfacere deplina in Cuvantul lui Dumnezeu, asa cum o gaseste un prunc nascut de curand. Sa ne curatim inimile de orice se pune intre noi si Dumnezeu.
Scop. Sa invatam azi trimiterea pe de rost.