George Muller – Biografia (rus)

George Müller (n. 27 septembrie, 1805 – d. 10 martie, 1898) – a avut grijă de 10.024 de orfani pe parcursul întregii vieți. A fost cunoscut ca o personalitate care a oferit educație copiilor pe care i-a îngrijit. A fost acuzat chiar că a oferit o educație peste norma normală educațională al acelei vremi. A instituționalizat 117 școli care au oferit educație creștină a peste 120.000 de copii, mulți dintre ei fiind orfani. (wikipedia)

Nu studia niciodata Biblia pentru altii. El studia doar pentru el insusi ca sa afle ce astepta Tatal lui ceresc de la el. A devenit atat de imbibat de adevarul lui Dumnezeu, incat atunci cnd vorbea despre Dumnezeu, ascultatorii lui isi aminteau de cuvintele Mantuitorului din Ioan 7/38, fiindca din el pareau sa curga „rauri de apa vie”. (stephanus.ro)

O viață cu multe urcușuri și coborâșuri a avut tânărul George până s-a hotărât pentru Domnul Isus. Vă invit să ascultați autobiografia lui în limba rusă. Dați clic pe video și ascultați toate cele 7 părți pe youtube.

Dumitru Cornilescu

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text
Dumitru Cornilescu – 04. 04. 1891 – 1975

-Eram la seminar şi învăţam pentru a deveni preot. Nu ştiam ce înseamnă să ai un Mântuitor personal. Dintr-o pornire lăuntrică îl iubeam fără să-L cunosc.
Câteodată mă gândeam la viitoarea mea slujbă, dar nu puteam vedea cum va fi. Într-o zi am primit de la directorul seminarului un catalog cu foarte multe cărţi religioase din străinătate.

Le-am comandat și am început să citesc. Pe când le citeam, am aflat că toate vorbeau despre o viaţă creştină deosebită, cu totul diferită de viaţa religioasă de la noi. Ideea unei astfel de vieţi mă înflăcăra din ce în ce mai mult şi îmi ziceam mereu: „Asta are să fie slujba mea când mă voi face preot: să fac cunoscut poporului nostru această viaţă”. Dar cum?
Am început încă din seminar să traduc din aceste cărţi; uneori chiar cărţi întregi, şi să le trimit spre publicare aproape la toate revistele religioase din ţară. Mă aşteptam să văd viaţa despre care îmi vorbeau ele, dar viaţa nouă nu venea.

Când eram la Universitate, din economiile mele şi banii pe care-i primeam ca pedagog la seminar şi cântăreţ la biserică, am început să tipăresc din aceste capitole, chiar cărţi, tractate, şi să le împart prin ţară. Dar cu toată această lucrare, viaţa pe care o aşteptam nu venea.
Mă miram și ziceam: „Ciudat lucru! Sunt aceleaşi cărţi, aceleaşi gânduri: de ce nu vine aceeaşi viaţă despre care vorbesc ele?” Am în­ceput să mă gândesc mai temeinic citind cu mai multă atenţie. Cu prilejul acesta, am băgat de seamă că toate cărţile vorbeau de o singură carte: Biblia, în ele se spunea că fiecare om trebuie să aibă Biblia, s-o citească zilnic şi s-o trăiască. „Hm, îmi ziceam eu, iată un lucru pe care nici eu nu-l fac. Asta trebuie să fie pricina pentru care viaţa zăboveşte să vină”.

Am început să citesc Biblia în fiecare zi dar – după câteva zile – Biblia nu-mi mai plăcea. Aveam înaintea mea o traducere aşa de proastă că n-o puteam înţelege. Mă miram cum de putea cineva să laude Biblia aşa de mult, când eu nu găseam nimic demn de laudă în ea. Dar când am început s-o ci­tesc într-o altă limbă, am înţeles-o şi mi-a plăcut.
,,Hei, mi-am zis eu, dacă e ca poporul nostru să capete viaţa creştină prin Biblie, trebuie să aibă o traducere pe care s-o înţeleagă. Dacă eu nu înţeleg traducerea de faţă, cum vor putea s-o înţeleagă ei?!”
Atunci am început să mă gândesc să fac o altă traducere. Am început să traduc Evanghelia după Matei pentru mine. Dar greutatea era cu ce să o tipăreşti? Nu puteam să mă gândesc să tipăresc Biblia cu economiile mele, fiindcă era prea mare. În acelaşi timp, tipăream mereu cărţi mai mici, apoi am tipărit un calendar cu gânduri creş­tine pentru fiecare zi.

Cineva a trimis acest calen­dar la Geneva doamnei (Prințesa) Călimachi. Când a venit în ţară, m-a rugat să vin s-o văd. Am vorbit despre lucrarea mea, i-am spus și că mă gândesc să fac o nouă traducere a Bibliei: „Tocmai acesta este şi gândul meu”, mi-a răspuns dânsa.
Doamna Călimachi avea o sumă de bani, pe care o consacrase tocmai pentru acest scop: răspândirea Bibliei în România.
Aşa că s-a bucurat mult când a auzit că eu sunt gata să fac o altă traducere. Acum tipăritul era asi­gurat, deci m-am apucat imediat de lucru.

Întoarcerea mea la Dumnezeu…

Pe când lucram la traducerea Noului Tes­tament, a trebuit să caut fiecare cuvânt în greceşte, într-un dicţionar, ca să-i văd înţelesul. Şi pe când făceam lucrul acesta, m-am trezit cu totul cu alte păreri despre lucrurile cele mai obişnuite. De pildă, când am văzut că Biblia vorbeşte aşa de mult despre păcat, m-am gândit că păcatul trebuie să fie ceva grozav înaintea lui Dumnezeu, dacă El vorbeşte atât de mult despre păcat. Negreşit, totdeauna am crezut că păcatul trebuie să fie ceva foarte rău înaintea lui Dum­nezeu, dar dacă m-ar fi întrebat cineva:

  • Ce este păcat?

I-aş fi răspuns:

  • Dacă omori pe cineva, ai făcut un păcat.
  • Cine e un păcătos?
  • Ucigaşul e un păcătos si locul lui este la închisoare.

Dar când am citit că „oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii” (Matei 5.22), am rămas uimit, fiindcă ştiam că toţi se mânie în fiecare zi. Dacă ai de a face cu persoane supărăcioase, nu poţi altfel decât să te superi. Şi dacă toţi se supără, nu se poate ca lucrul acesta să fie aşa de grav. N-am putut să pricep versetul acesta şi am trecut mai departe.

Când am ajuns la versetul din epistola către Romani, care spune că: „Toţi au păcătuit”, nu am putut fi de acord cu el, fiindcă ziceam: „Eu cunosc foarte multe persoane care n-au omorât niciodată pe nimeni şi nu sunt în închisoare. Nu pot pricepe de ce spune Biblia că toţi au păcătuit. Dacă nu cunosc pe alţii, măcar mă cunosc pe mine însumi. Eu n-am omorât pe nimeni, n-am fost în închisoare, aşa că nu pot spune că sunt un păcătos”. N-am putut înţelege nici versetul acesta, l-am lăsat şi am trecut mai departe.
Când am ajuns la celălalt verset: ,Nu este nici un om neprihănit. Nu este nici un om care să facă binele…” m-am înfuriat puţin pe locul acesta., Asta n-o pot crede”, mi-am zis eu. „Fiindcă eu cunosc multe persoane care au făcut multe lucruri bune. Şi dacă nu cunosc pe alţii, mă cunosc pe mine. Am făcut o mulţime de lucruri bune, împărţind broşuri, dând ceva bani pentru Dumnezeu şi aşa mai departe. Şi acum ce fac? Fac o foarte frumoasă lucrare: traduc Biblia în limba poporului meu. Dar atunci de ce spune Biblia că «nu e niciunul care face binele», când eu văd că este cel puţin unul… sunt eu însumi.” N-am putut pricepe şi am mers mai departe. Când am venit la un alt verset din epistola către Romani, care spune că: „Plata păcatului este moartea”, am zâmbit şi am zis: „E cu putinţă să crezi asemenea lucruri, fiindcă toată lumea moare: fie buni, fie răi. Ce fel de plată a păcatului e aceea dacă fiecare o capătă?” Aşa că nici asta n-am înţeles-o şi am mers mai departe.

Când am ajuns la versetul din Apocalipsa 20.14 care vorbeşte despre a „doua moarte”, adică iazul de foc, mi-am zis: .Asta-i moartea ca plată a păcatului. Dar asta-i ceva groaznic. Aş vrea să ştiu cine e acolo în iazul de foc”. Si, când am văzut că în iazul cu foc sunt ucigaşii (Apocalipsa 20, mi-am zis: „Foarte bine, ucigaşii trebuie să fie acolo, pentru că sunt mai păcătoşi”. Apoi am cercetat mai îndeaproape tot versetul ca să văd cine mai e acolo. Si, spre marea mea uimire,, am descoperit că acolo sunt şi mincinoşii.
„Cum” mi-am zis eu, e minciuna un păcat aşa de mare ca să fie pedepsită cu aceeaşi pe­deapsă ca uciderea? Doar orice om spune min­ciuni în fiecare zi. Si nu numai una, ci multe si de felurite soiuri: minciuni de afaceri, minciuni de nevoie, minciuni de linguşire, minciuni de politeţe, etc. Şi dacă e aşa, mi-aduc aminte că şi eu am spus o mulţime de minciuni în viaţa mea. De pildă, când eşti acasă şi vine cineva pe la tine şi tu nu vrei să te vadă, spui că nu eşti acasă. Asta înseamnă o minciună.” Aşa că acum m-am încredinţat de-a-binelea că eram un păcătos. Dar nu numai un păcătos, ci un păcătos osândit, care mergea spre iazul cu foc. Atunci a început să-mi fie frică si îmi ziceam mereu: „Nu vreau să mă duc acolo în ruptul capului”.

Nu cunoşteam însă calea mântuirii. Nu ştiam ce să fac ca să nu merg în iazul cu foc. Am cer­cetat mai departe. Când am ajuns la versetul acela din epistola către Romani, care spune că: „toţi sunt socotiţi neprihăniţi fără plată”, am zâmbit şi am zis: „Ce ciudat! Cartea asta e plină de lucruri care se bat cap în cap. Până acum am văzut că toţi sunt păcătoşi, osândiţi să meargă în foc şi acum deodată iată-i pe toţi «socotiţi neprihăniţi fără plată». Care e deosebirea?” Şi, citind mai cu luare aminte versetul acesta, am văzut că era şi e o deosebire.
Da, „socotiţi neprihăniţi fără plată”, dar prin credinţa în sângele lui Isus Hristos, pe care Dumnezeu L-a dat ca jertfă de ispăşire pentru păcate. „A”, mi-am zis, „Domnul Isus a murit pentru păcate. E adevărat?” învăţasem la şcoală că el a murit pentru păcatele întregii lumi (l Ioan 2.2). Dar la ce-mi foloseşte mie lucrul acesta, când eu sunt un păcătos şi păcatele mele nu sunt iertate? Dar, dacă a murit pentru păcatele întregii lumi”, mi-am zis eu, „a murit pentru păcatele mele, fiindcă şi eu sunt unul din lume”. Oricum ar fi, văd din cartea aceasta că este o iertare a păcatelor, că Domnul Hristos a murit şi pentru mine, deci iertarea aceasta e şi pentru păcatele mele. Slavă Domnului! Dacă voi zice lui Dum­nezeu: „Doamne, eu nu cunosc decât cartea aceasta. Tu ai zis că e Cuvântul Tău. Eu am citit în ea că Domnul Hristos a murit pentru mine, am luat iertarea pentru mine. Dacă mă vei osândi, nu-i vina mea, fiindcă am crezut ce spune Cu­vântul Tău.” Şi aşa am luat pentru mine iertarea păcatelor.

Acesta a fost cel dintâi pas. Al doilea pas a fost când am descoperit că n-aveam un Mântuitor mort, ci un Mântuitor viu, cu care puteam intra • în legătură. El a murit pentru păcatele noastre, dar a şi înviat ca să ne facă neprihăniţi. Si acum e un Mântuitor viu. ,,Bun”, mi-am zis, „tocmai asta e ce-mi trebuia, îmi place să am o persoană vie, căreia să-i pot vorbi”. Dar cea mai mare bu­curie a mea a fost când am descoperit că El este nu numai un Prieten viu, căruia îi pot vorbi, ci că în Mântuitorul cel viu am puterea să birui păcatul, pentru că El a frânt puterea vrăjmaşului prin învierea Lui. Dacă lucrul acesta e adevărat, vreau să-l iau pentru mine însumi, fiindcă nu mai vreau să trăiesc în păcatul care a omorât pe Mântuitorul meu.

Eu îmi închipuiam că păcatul face parte din firea noastră, că nu puteam altfel, că trebuie să păcătuim. Ce bucuros am fost când am descope­rit că există o astfel de putere care biruie păcatul. Astfel L-am luat ca Mântuitor viu al meu. Cel din urmă pas a fost când am descoperit că El e şi Domn. Domn înseamnă stăpân. El e stăpân, iar noi suntem robi. Noi nu mai suntem ai noş­tri, ci suntem ai Lui cu tot ce avem şi cu tot ce suntem. Când am văzut că apostolul Pavel era un rob al lui Isus Hristos, am zis: „dacă aposto­lul Pavel era un rob, cu atât mai mult trebuie să fiu eu rob.” Si aşa L-am luat ca Domn si Stăpân al meu, care n-are decât să poruncească, iar eu să ascult. Şi ce Domn si Stăpân minunat e El, căci te poţi încrede deplin în El. Aşa m-am întors la Dumnezeu.

Acum ştiam că eram născut din nou, un copil al lui Dum­nezeu. Ştiam că de acum trebuia ca toate să se înnoiască în viaţa cea nouă. Şi cel dintâi lucru pe care ar trebui să-l înnoiesc a fost traducerea Bibliei, la care lucram. Căci îmi ziceam: „Tradu­cerea de până acum e făcută de omul cel vechi. Eu sunt un om nou şi trebuie să am o nouă tra­ducere făcută de omul cel nou. Am început tra­ducerea din nou, dar acum nu mai citeam Biblia cu întrebările de mai înainte, când ziceam: Se poate? Să fie adevărat? etc., ci cu alte întrebări, şi anume: Am eu ce spune cartea aceasta? Sunt eu ce spune ea? Dacă nu, de ce nu sunt şi de ce n-am? Dacă da, slavă Domnului!

O întărire şi un început

Acum greutatea era că eram singura persoană care începuse o viaţă nouă în felul acesta. Aşa că am început să mă gândesc: „dar acum fiecare verset din Biblie mi se înfăţişa într-o lumină nouă. Şi versetul acesta din Filipeni 4 mi-a venit în minte: „In orice lucru aduceţi cere­rile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cereri”. „Doamne”, am zis eu, „nu pot să spun că sunt un necredincios. Cred orice lucru din Cuvântul Tău, dar nu ştiu dacă sunt pe calea cea bună.
M-am rugat. După trei luni, m-am pomenit, într-o dimineaţă, cu doi tineri de la Şcoala Militară din Botoşani care m-au întrebat cum pot să fie pregătiţi pentru moarte. „Fiindcă”, ziceau ei, „trebuie să plecăm în curând pe front şi cine ştie dacă nu vom muri! Şi trebuie să spunem adevărul că nu suntem gata de moarte. Dumneavoastră ca preot trebuie să ştiţi cum poate fi cineva pregătit pentru moarte”,,Da”, am zis eu, „bine că aţi venit acum, fiindcă dacă aţi fi venit acum trei luni, n-aş fi putut să vă răspund la această întrebare. Domnul Hristos a murit pentru păcatele voastre şi, dacă luaţi pentru voi acest fapt şi vă daţi viaţa şi inima în mâna Lui, aveţi iertarea păcatelor chiar în această clipă. Iar dacă vă duceţi pe front si muriţi, Mântuitorul vă aş­teaptă să vă primească la El. Dar dacă vă veţi întoarce, veţi avea de făcut ceva pentru el şi anume să spuneţi şi altora cum pot fi pregătiţi pentru moarte”. S-au bucurat mult de această veste. Au primit-o îndată şi s-au întors la cazarmă, spunând celor­lalţi că sunt mântuiţi şi că păcatele le sunt iertate.

Unii i-au luat în râs, alţii doreau să mai audă despre aşa ceva. Duminica următoare, au mai venit cu alţii si le-am spus adevărul si lor. Unii din ei s-au hotărât pentru Domnul şi, după câtăva vreme, era un număr destul de mare de suflete, cu care petreceam fiecare duminică după masă împreună, de la ora două până pe la nouă seara.
Acum aveam timp la dispoziţie, aşa că am simţit nevoia unei schimbări. Fiindcă toţi eram tineri, ne-ar fi plăcut să cântăm, dar nu ştiam ce să cântăm. Cântece din lume nu puteam cânta, iar cântări creştineşti nu aveam nici una. Dar, printre cărţile pe care le comandasem, la început, era şi o carte de cântări. M-am uitat prin ea şi am văzut că erau foarte frumoase Într-adevăr. Păcat că erau în altă limbă, nu în româneşte.
Acum însă obişnuiam să mă duc la Mântui­torul cu toate problemele şi i-am zis: „Mântui­torule, vezi în ce greutate mă aflu.

Eu nu sunt un mare muzicant, dar Tu poţi să-mi dai putere să traduc câteva cântări”. M-am rugat astfel mai multă vreme, apoi am încercat, şi, după multă trudă, am tradus o cântare şi apoi altele, în duminica următoare, când au venit tinerii la mine, le-am spus că toate trebuie să se înno­iască în viaţa cea nouă, chiar şi cântarea. Ca urmare, am început să le cânt cântarea pe care o tradusesem. Le-a plăcut foarte mult şi, la ultima strofă, au început toţi să cânte. Am cântat timp de o oră, încât au învăţat cântarea pe dinafară, apoi s-au întors la cazarmă și au cântat-o. Mulţi din camarazii lor au început să zică: asta-i frumos, aceştia se duc şi petrec cu muzică dumi­nica. Trebuie să ne ducem si noi la petrecere”. Au venit să petreacă şi mulţi dintre ei s-au hotărât pentru Domnul. Aşa a fost începutul.

Câteva fapte izbitoare au făcut să se întindă mişcarea.
Una dintre ele a fost întoarcerea la Dumnezeu a unui cunoscut necredincios. Era un tânăr cult, dar nu credea în nimic. Prietenii noştri, la început, doreau să-l facă si pe el să vină să audă Evan­ghelia, dar el nu voia. Unul dintre cei care s-au hotărât pentru Dumnezeu s-a îmbolnăvit. Docto­rul i-a spus să mănânce miere, dar miere nu se găsea în oraş în timpul războiului. El şi-a adus aminte că la mine mâncase miere la ceai. A rugat pe prietenul lui necredincios să vină la mine şi să-i aducă puţină miere. Necredinciosul nu voia să vină, căci zicea: „Omul acela îşi are părerile lui, eu le am pe ale mele, si nu vreau să mă cert cu el”. Dar prietenul lui i-a zis: „Dacă tu n-aduci vorba de credinţă, el nu începe”. „A, dacă e aşa”, a zis el în cele din urmă, „am să mă duc”.
A venit, şi a mai luat un alt prieten cu el. „Fiindcă” zicea el, „cine ştie, poate că ajungem la ceartă din cauza părerilor noastre deosebite si măcar să fim noi doi, iar el unul”.

Când au venit, am început să vorbim despre toate: cum e vremea, cum merge războiul, etc, dar nici vorbă despre credinţă. Prietenul lui, care nu ştia nimic despre hotărârea camaradului său, şi-a zis: „Suntem în casa unui preot. Vorbim despre toate, numai despre religie nu. Nu este frumos. Trebuie să vorbim puţin şi despre credinţă, chiar dacă nu credem”. Şi a început să spună că „acum lumea nu mai crede în nimic”. Fără îndoială, m-am folosit de prilejul acesta si am început să vorbesc despre Evanghelie. Omul s-a supărat foc și a început să-mi spună o mulţime de lucruri neplăcute.
Eu am aşteptat până s-a liniştit şi apoi am început să vorbesc despre Mântuitorul. El a ascultat foarte liniştit şi, la urmă, a zis doar atât: „De ce nu ni se spun astfel de învățături la şcoală?” „Pentru că”, am zis eu, „n-au trecut prin ele şi nu le au”. Lui îi plăcea să citească. I-am dat o carte şi l-am rugat să vină duminica viitoare şi să-mi spună dacă i-a plăcut.
În duminica viitoare, când a venit, l-am între­bat despre carte. A spus că i-a plăcut foarte mult şi că tot ce a găsit în ea era foarte adevărat.

„Dacă e adevărat”, i-am zis eu „trebuie să iei o hotă­râre”. „Am şi luat-o”, a răspuns el. „Ce hotărâre?” l-am întrebat eu nerăbdător. „M-am hotărât pentru Domnul Hristos”. Ce bucurie pe noi, mai ales că el avea oarecare trecere printre tovară­şii lui, ca unul care era citit. El, prin pilda lui, a adus şi pe alţii.
Aveam și un foarte bun muzician, care a pregătit un cor. Într-o zi, el era la carceră si citea o carte despre rugăciune. Un prieten al lui l-a văzut si a început să râdă de el. Apoi, a zis:„Dacă este adevărat că prin rugăciune se poate face atât de mult, roagă-te ca diseară pe la ora şase să-mi dea drumul din carceră şi să mă duc la Iaşi. Atunci am să mă întorc si eu la Domnul”. Muzicianul şi-a zis: De ce n-ar putea face Dum­nezeu lucrul acesta? Doar este spre slava lui”. Apoi a zis prietenului său:„Dorinţa ţi se va împlini”; s-a retras pentru câteva minute, s-a rugat într-un colţ şi a început să citească mai departe.

Spre marea mirare a celorlalţi, pe la şase sea­ra, a venit un soldat si a zis: „L. e liber si are or­din să plece îndată la Iaşi”. Ce răsunet a avut aceas­tă întâmplare în cazarmă! Fiecare a ştiut de ea. Duminica viitoare, si mai mulţi au venit să audă vestea Evangheliei. Aşa a început mişcarea Evanghelică în acea parte din țară.

sursa

Cum să votăm?

1 Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii,
2 pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea.
3 Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,
4 care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. (1 Timotei 2:1-4)


Biblia ne învață să ne rugăm pentru cei care sunt în conducerea țării. Să ne rugăm pentru demnitari este un lucru plăcut lui Dumnezeu și, pe lângă faptul că e plăcut, e primit. O rugăciune care ajunge sigur la Domnul, căci și demnitarii trebuie să ajungă la mântuire și să cunoască adevărul lui Dumnezeu.
Mare binecuvântare este pentru țară și popor dacă demnitarii au frică de Domnul. Vă invit să ne rugăm pentru alegeri și pentru cei care vor conduce țara. Iată după ce principii mă voi conduce eu:

  1. Nu voi vota pentru cei care manipulează și/sau intimidează.Domnul Isus spune că adevărul ne face liberi, și Mântuitorul se referă la Adevărul Evangheliei. Se referă la eliberarea de sub puterea păcatului, la existența iadului, la caracterul lui Dumnezeu, la mila care o are față de noi, la faptul că totul a fost creat prin Cuvântul Lui și la adevărul despre natura umană.
    Dacă adevărul te face liber, de ce se ne lăsăm intimidați și manipulați? Ca să fim robii oamenilor?
    Să dorești să ai astfel de conducător e ca și cum ai crede că orice fată așteaptă să aibă un soț bețiv și bătăuș, indiferent ce i-ar promite în ziua nunții.
  2. Nu voi vota pe cei care nu sunt pentru libertatea de exprimare.
    Deși nu este conducere care să nu fie criticată, îndrăznesc să spun că este conducere care pleacă urechea la critică și încearcă să înțeleagă adevăratele probleme ale oamenilor.
    Să votezi pentru cineva care nu acceptă formularea unei critici la adresa sa înseamnă să votezi un despot, ca să nu spun că ar fi ca un coșmar în care revine comunismul și cortina de fier.

Sunt sigur că v-ați ales criteriile voastre, aș fi curios să le aflu.
Succese candidaților … dar nu tuturor!

 

sursa imagine aici

Deportările din Basarabia

Prigoana creștinilor în perioada sovietică

Adevărul despre viața creștinilor baptiști în perioada sovietică.

Cum erau judecați creștinii și cum erau numiți.

Ce știe Dodon despre culte religioase și ce sugera prim-ministrului din 2009 Greceanîi

Igor Dodon cere limitarea ajutoarelor umanitare din exterior de către cultele religioase neortodoxe deoarece acestea nu le folosesc așa cum ar dori el și pentru faptul că afectează securitatea națională (???).

15107232_10210572653289530_1342043864464379202_n

15073293_10210572653449534_7332864207936327468_n

 

Cu cine sa votez in turul II?

Am fost sfatuit, odata, sa votez dupa principii, acestea insa nu imi permit sa votez de aceasta data. Iata cum vad eu lucrurile:

1. Am constatat ca populatia Moldovei a votat foarte hotarat la aceste alegeri – 85% din populatie au ales doua persoane. Nimeni nu poate spune ca voturile s-au risipit sau ca ceilalti candidati au `furat` din voturile lui Maia Sandu si Igor Dodon. Deci oamenii stiu foarte bine ce voteaza. Sper.

2. Ambii candidati sunt recunoscuti ca fiind buni specialisti in domeniu– fie ca e vorba de Dodon sau Sandu. Ceea ce este bine, avand in vedere ca sunt votati oameni competenti.

Pana aici e bine, avem persoane carora poporul este gata sa le acorde credit mare si sa le permita sa ia hotarari ce tin de prezent si viitor. Insa sa vedem alte puncte de vedere mai departe.

3. Maia Sandu fiind intrebata daca va apara drepturile homosexualilor a afirmat ca da, caci la toate categoriile de persoane trebuie sa li se respecte drepturile si populatia republicii trebuie EDUCATA sa fie toleranta.
Iata aici nu sunt deacord cu pozitia ei, nici ca parinte si nici ca profesor. A educa toleranta, inseamna in tarile europene, a educa toleranta doar pentru homosexuali. Toleranta nu inseamna sa ii lasi in pace, ci sa fii de acord cu modul lor de viata, iar oricine isi prezinta dezacordul este condamnat pentru discriminare.
Acest mod de gandire, se pare ca va veni in scoli, ca elevii sa fie invatat astfel de toleranta.
Biblia numeste homosexualitatea pacat care afecteaza viata in trup si afecteaza si vesnicia.

„Nu stiti ca cei nedrepti nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu? Nu va inselati in privinta aceasta: nici curvarii, nici inchinatorii la idoli, nici preacurvarii, nici inchinatorii la idoli, nici malahii, nici SODOMITII, nici hotii, nici cei lacomi , nici hraparetii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 6:9)

Veti spune ca este argument religios si nu trebuie luat in considerare, dar e mult mai mult – e vorba despre convingerile majoritatii populatiei- de 98% care s-au declarat crestini.
E vorba despre dreptul la exprimare a acestora!
E vorba despre dreptul parintilor sa isi educe copiii conform convingerilor lor, nu conform unor curricule dubioase propuse de vre-un ONG aflat sub acoperirea Ministerului Educatiei.
E vorba despre respectarea cetatenilor si nu despre fortarea situatiei pentru a schimba gandirea copiilor de dragul unui program electoral.
Sper ca Maia Sandu sa isi schimbe opinia si sa lase populatiei libertatea de exprimare si dreptul de a fi parinte, asa cum a fost si pana acum.
Sa nu avem regrete ca o persoana de dragul pozitiei sa dea dovada de o toleranza mare pentru a-si satisface orgoliul si statutul.

4. Igor Dodon a mintit cand a spus ca parintii ii mai ajuta ca sa faca fata ca si familie.
Aceasta il face mincinos si de aici incolo imi permit sa fiu foarte sceptic la orice spune Dodon, deoarece poate fi o minciuna si aceasta.
Biblia spune in cele 10 porunci „Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau”, iar cartea Proverbe spune ca minciuna e lucrul care Domnul il uraste.
Apostolul Pavel spune:

„Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate, plini de pizma, de ucidere, de ciarta, de inselaciune, de porniri rautacioase, sunt soptitori, barfitori, trufasi, uratori de Dumnezeu, obraznici… .(Romani 1)”

Avand in vedere aceste lucruri as dori sa cred ca Dodon Igor se va pocai de pacatele lui si nu va mai pune presiune pe Biserica Ortodoxa sa il promoveze, ci sa aduca cinste bisericii din care face parte si sa onoreze invataturile Sfintei Scripturi.

Din cate vedeti, avem nevoie de schimbare nu doar in societate. Desi astfel de lozinci sunt ascultate si strigate. Avem nevoie ca orice candidat la functie inalta sa fie un om integru si moral. Deoarece nu voi putea vota cu toata inima, astept schimbare in atitudinea candidatilor si astept ca ei sa promoveze si sa apere lucrurile sfinte, printre care si familia.
Dar voi ce asteptari aveti de la candidati?