Foarte mulți m-au întrebat despre lumina din Geneza 1:3-4 unde este scris:
Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.
Problema este că lumina a fost creată în ziua întîi iar soarele, luna și stelele au fost create doar în ziua a patra.
Părerea mea o puteți găsi în articolul De unde era lumina din prima zi a creației?
Răspunsul la întrebare parcă ar fi simplu. Sunt două ipoteze:
1. A fost creată de Dumnezeu în primele 6 zile ale creaţiei.
Luna a fost creată în ziua a patra împreună cu Soarele şi restul universului:
” Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii; şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.” Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele. Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului ca să lumineze pământul, să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.” (Geneza 1:14-19 )
Biblia prezintă şi motivul pentru care a fost creată Lună – să lumineze Pământul.
2. Luna s-a desprins de Pământ în urma impactului acestuia cu un corp ceresc.
Binenţeles că acest eveniment trebuia să aibă loc miliarde de ani în urmă.
Un articol prezintă o explicaţie destul de interesantă:
„Cei doi oameni de stiinta (Rob de Meijer si Wim van
Westrenen) afirma ca, in urma efectului fortei centrifuge a Terrei, forta ce a concentrat cantitati uriase de uraniu si thoriu aproape de suprafata scoartei terestre, in regiune Ecuatorului, a avut loc o reactie nucleara in lant, similara cu cea a bombelor atomice de astazi, insa cu mult mai puternica. Atat de puternica incat sa smulga o uriasa bucata din scoarta terestra si sa o propulseze pe orbita. Nimic altceva decat Luna de astazi.”
Aici apar câteva întrebări:
Uraniu şi Toriu erau în stare pură sau în compuşi ? Dacă erau în stare pură atunci trebuia să se respecte principiul maselor critice pentru a avea loc o fisiune nucleară . Ştiind că timpul de înjumătăţire pentru Uraniu şi toriu este de miliarde de ani, unde este radioactivitatea rezultantă din această fisiune ? De ce fonul radioactiv a naturii este foarte mic? Nu trebuia să fie mai mare?
Zăcămintele de elemente radioactive trebuiau să fie pure, sau cu puritate înaltă, ceea ce este în contradicţie cu realitate.
Dacă s-a rupt o bucată din planetă – unde sunt urmările ? De ce nu avem un spaţiu gol cât Luna? Pământul ar trebui să arate ca un măr muşcat.
În urma exploziei nu putea să se rupă un corp de formă sferică şi să fie propulsat cu o viteză de 8 km/s (prima viteză cosmică) pentru a se roti în jurul Pământului. Deşi viteza de 8km/s este una destul de modestă, trebuia o viteză mai mare.
Dacă zăcământul de uraniu se afla la suprafaţă de ce a avut loc (ipotetic) o ruptură cu adâncimea de mii de kilometri? (diametrul Lunii este de 3400 km!!)
În urma impactului cu un corp ceresc (într-un asemenea caz) orbita Pământului trebuia să se schimbe. Deci putem afirma că Pământul putea să părăsească orbita şi să se „plimbe” prin Univers. Dacă este aşa – atunci planeta noastră nici nu s-a format în Sistemul nostru Solar.
Aşa să fie oare?
Albert Einstein susţine în teoria relativităţii că viteza luminii în vid este o constantă care nu depinde de sistemul de referinţă. Consecinţele acestui fapt sunt relativitatea timpului, a spaţiului, a masei şi a altor mărimi fizice.
El a ajuns la acest rezultat prin calcul, dar nu a reuşit să explice din ce cauza viteza luminii în vid
este constantă. Explicaţia o găsim în altă parte.
Pe prima pagină a Bibliei ni se spune că atunci când a făcut lumea, Dumnezeu mai întâi a făcut lumina şi abia după aceea a creat şi celelalte lucruri care puteau fi luate ca sisteme de referinţă. Având în vedere acest fapt este perfect normal ca viteza luminii în vid să nu depindă de obiectele care nu existau atunci când a fost creată lumina.
Vedem astfel că teoria relativităţii oferă o nouă confirmare a relatării biblice privind facerea lumii, dar mai vedem ceva: teoria relativităţii e considerată o culme a cunoaşterii omeneşti, pe când Biblia abia de aici începe.
(sursa)
„Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.”
Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.
Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua. ” (Genesa 1:6-8)
În ziua întâia au fost create cerurile.
Deoarece sunt mai multe ceruri putem concluziona că în ziua descrisă a fost creat unul din ele numit şi atmosferă.
În ziua a patra a fost creat alt cer- universul.
Cum a fost creată atmosfera?
Versetul 6 afirmă că apa (fie în stare lichidă sau gazoasă) înconjura pământul „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape” , deci pentru a despărţi apa trebuia să fie un spaţiu care le separă (întindere).
Nu se menţionează că ar fi apa deasupra îtinderii doar în formă de nori, deoarece la potop se menţionează că s-au revărsat aceste ape pe pământ.
Pentru a răspunde la întrebare trebuie să vedem ce spune Biblia despre tăria cerului .
Mai jos vă propun o imagine care reprezintă concepţia evreilor despre pământul după a doua zi a creaţiei.
În relatarea zilei întâi de creaţie sunt menţionate două lucruri , pe care nu le-am discutat în articolele precedente:
La creaţie au participat Dumnezeu Tatăl , Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt.
În ebraică , termenul Dumnezeu este Elohim – ceea ce presupune cel puţin trei persoane (pluralul în ebraică începe de la 3 , nu de la doi ca în limba română).Şi iată confirmarea:
„ La început, Dumnezeu (Elohim) a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. ” (Genesa 1:1-2)
Deci , Duhul Sfânt a participat la la creaţie.
„La început era Cuvântul (Domnul Isus), şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.” (Ioan 1:1-3)
Deci la creaţie a participat şi Domnul Isus.
Mai ales că în ziua a şasea a creaţiei Dumnezeu afirmă „Să facem om după chipul Nostru”.
Afară de pământ şi ceruri a fost creată şi lumina.
Noi suntem obişnuiţi că lumina este produsă de stele (cea mai apropiată stea este Soarele ) şi refletată de alte corpuri cereşti, precum Luna. Însă au fost Soarele şi Luna au fost creaţi în ziua a patra:
„Dumnezeu a zis: ,,Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne cari să arate vremile, zilele şi anii; şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul.„ Şi aşa a fost.
Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare (Soarele) ca să stăpînească ziua, şi luminătorul cel mai mic(Luna) ca să stăpînească noaptea; a făcut şi stelele.” (Genesa 1:14-16)
Aşa cum luminători nu erau în ziua întâi , apare întrebarea : De unde a apărut lumina? În lipsa luminătorilor (a sursei de lumină) nu poate apărea lumina , aşa am fost învăţaţi !
Dacă nu era lumină – atunci nu putea fi nici seară şi nici dimineaţă!
Biblia ne relatează cazul lui Daniel ,care Îl prezenta pe Dumnezeu împăratului Nebucadneţar:
„El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi! El descopere ce este adînc şi ascuns; El ştie ce este în întunerec şi la El locuieşte lumina.…” (Daniel 2:21-22)
Daniel prezintă în contrast – întunericul cu lumina , pentru a nu face confuzie între „a fi lumină în lume” şi lumina creată pentru ca ochiul să poată percepe obiectele din jur.
Zilele creaţiei sunt zile deosebite de celelalte zile, ceea ce a fost atunci nu poate fi reprodus, de acea trebuie rămâne să credem că aşa a fost.
„Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11:1)
„Buna.
Privitor la cele 7 epoci de creatie, asa cum ai aratat a fost o seara si apoi o dimineata arata ca defapt nu aveau cum sa fie 24 de ore. Numara orele de seara pana dimineata si vezi cate sunt.Faptul ca epocile incep cu seara si se termina dimineata inseamna altceva, mult mai frumos si real. Si pe deasupra nu are nimic a face cu evolutionismu.
Totusi este in corcondanta cu teoria Big Bangului, care de altfel atesta existenta unui Creator.”
Am adus mai multe argumente înt-un articol mai vechi, dar vreau să repet argumentele:
” Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S’a odihnit: de aceea a binecuvîntat Domnul ziua de odihnă şi a sfin it-o.” (Exod 20:11)
„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.” (Genesa 1:27,31)
Dacă zilele creaţiei nu erau de 24 de ore,ci de perioade de ani atunci vârsta lui Adam nu putea fi dată corect :
„Iată cartea neamurilor lui Adam. ‘n ziua cînd a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu.
I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvîntat, şi le-a dat numele de ,,om„, în ziua cînd au fost făcu i.
La vîrsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui, şi i-a pus numele Set.
După naşterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
Toate zilele pe cari le-a trăit Adam, au fost de nouă sute trei zeci de ani; apoi a murit.” (Genesa 5:1-5)
Versetul 1 din cartea Genesa menţionează „La început„, de fapt e începutul creaţiei, şi de la acest început perioadele de timp au început să fie separate prin dimineaţă şi noapte – separare care durează până acum.
După potop Dumnezeu a spus:
” Cît va fi pămîntul, nu va înceta sămănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!„” (Genesa 8:22)
Iar în cartea Ieremia ne aminteşte că ziua şi noapte îşi urmează acelaşi curs de la început fără schimbare:
” ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Dacă puteţi să rupeţi legămîntul Meu cu ziua, şi legămîntul Meu cu noaptea, aşa încît ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor, atunci se va putea rupe şi legămîntul Meu cu robul Meu David, aşa încît să nu mai aibă fii, cari să domnească pe scaunul lui de domnie, şi legămîntul Meu cu Leviţii, preoţii, cari ‘mi fac slujba.” (Ieremia 33:20-21)
În prima parte a articolului am discutat despre „început” şi Dumnezeu.
În această parte vom discuta despre pământ.
„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.
Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.
Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi. (Geneza 1:1-5 )”
În prima zi Dumnezeu a creat pământul.
Nu este o referire la scoarţa pământului ci la planeta Pământ , căci „(pământul)era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric” , în prima zi a creaţei planeta era acoperită cu apă, în ziua a doua au fost separate aceste ape, iar în ziua a treia a apărut uscatul.
Întrebarea este – de unde atâta apă?
Pământul a mai fost acoperit cu apă – în timpul potopului, deci apă a fost suficientă pentru a acoperi pământul şi a doua oară.
În realitatea, adâncimea medie a oceanelor este 4000 m, iar înălţimea medie a uscatului este de 750 m, deci apă este destulă.
Din versetele 1 şi 2 aflăm următoarele despe pământ:
– creat la început,
Era diferit de ceea ce înţelegem noi acum prin întuneric, nu erau nici Soarele, nici Luna şi nici stelele. Nu era nimic ce se putea reflecta în apă.
Vârsta Pământului corespunde cu cea dată de Biblie. Sunt multe dovezi care prezintă planeta noastră ca fiind unica în Univers şi încă o planetă tânără, iar presupunerile modelului creaţionist ne prezintă încă o dovadă în plus că ele sunt cele corecte.
Faptul că planeta Pământ a fost creată înaintea tuturor stelelor , deci a întregului Univers presupun ca Pământul să fie poziţionat astfel încât să vadă acest univers. Dumnezeu a creat Pământul într-un mod unic, deosebit şi cu totul extraordinar pentru întreaga omenire.
Biblia afirmă că forma Pământului este rotundă:
” Cînd a întocmit Domnul cerurile, eu (înţelepciunea) eram de faţă; cînd a tras o zare pe faţa adîncului, cînd a pironit norii sus, şi cînd au ţîşnit cu putere izvoarele adîncului, cînd a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, cînd a pus temeliile pămîntului, eu eram meşterul Lui, la lucru lîngă el, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucînd neîncetat înaintea Lui, jucînd pe rotocolul pămîntului Său, şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor. (Proverbe 8:27-31)”
Ce crede cititorul despre acestea?
Primele zile a creaţiei au fost 6zile a câte 24 de ore fiecare. În această serie de articole voi prezenta pe rând fiecare zi.
„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.
Lumina.
Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.
Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.
Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.
Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi. ” (Genesa 1:1-5)
Ce era la început?
„La început” se pare că se referă la începutul creaţiei , nu la începutul existenţei lui Dumnezeu.
Dumnezeu este veşnic, fără început şi fără sfârşit.
În cartea Apocalipsa este scris:
” ,,Eu sînt Alfa şi Omega, ‘nceputul şi Sfîrşitul``, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” (Apocalipsa 1:8)
El este Cel care a existat la început, căci era la început. Forma verbului arată că Dumnezeu exista la început:
” La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. „
Dumnezeu este prezentat ca Sfânta Treime.
Traducerea din ebraică a cuvântului Dumnezeu este Elohim, ceea ce arată pluralul. Acelaşi lucru se observă în Genesa 1:26
„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” „
Ioan repetă în Evanghelia sa: ”
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. „
Cuvântul nu era singur, El era cu Dumnezeu. Apoi ,
„Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” (Ioan 1:14)
Închinându-ne lui Dumnezeu , noi o face recunoscând că El este Creatorul vieţii, a omului a nostru. El s-a gândit la noi când a făcut acest pământ, la mine şi la tine. Deşi a ştiut alegerile mele , El m-a creat, deşi a ştiut că Îl voi dezamăgi El m-a iubit, şi nu oboseşte să-mi arate acest lucru. El aşteatpă ca fiecare să se împace cu El.
Straniu ar fi dacă ne-ar crea doar pentru viaţa aceasta.
Curbet Alexandru 