Cum a apărut pământul?

În dependenţă de concepţiile noastre despre lumea înconjurătoare – ajungem să credem că vârsta Pământului ar fi de mii, milioane de ani , sau miliarde e ani. După ce ar trebui să ne conducem ? Ce spune ştiinţa şi care este poziţa Sfintelor Scripturi?

Biblia afirmă că Pământul are maxim 7000 de ani.
E uşor să urmăreşti vârsta Pământului de la facerea lui (Genesa 1:1) până în prezent căci sunt menţionate perioadele de timp. În  favoarea acestei vârste poate fi menţionat argumentul populaţiei sau faptul că este protejat de eventualele coliziuni.
Chiar şi din punct de vedere al poziţiei în sistemul solar sau în galaxie – se pare că suntem o planetă privilegiată.

Conceptul evoluţionist presupune că Pământul ar avea milioane/miliarde de ani.
Aceşti ani sunt necesari , după opinia unora, ca elementele obţinute la marea explozie (Big Bang) să se formeze în planete.
Mulţi se bazează pe argumentul că Luna seamănă ca şi compoziţie cu Pământul , concluzionând că ea ar fi ruptă (la propriu) din Pământ. În realitate Luna are ascunse nişte argumente pro-creaţionism. Apoi ar fi greşit să afirmăm cu tărie că Luna este asemănătoare cu Terra, ba dimpotrivă este diferită de planeta noastră.
Modelul evoluţionist este prezentat într-o lumină favorabilă dar nu respectă legile fizicii.

La sfârşit vă propun articolul :Universul – Big Bang sau creatie…