Vârsta Pământului (partea 1)

images1.jpg 
În acest articol vreau să aduc argumente ştiinţifice pentru a arăta că planeta Pământ are o vârstă tânără .
Deoarece unii acceptă faptul că Pământul are miliarde de ani , şi au doar unele presupuneri (argumente bazate pe datarea radiologică a  unor izotopi radioactivi şi datarea prin straturile de roci – aceste argumente le vom discuta în alte articole ) , dar o privire şi analiză  a argumentelor spune că Pământul are o vârstă ce coincide cu vârsta prezentată de Dumnezeu în Biblie .

Biblia prezintă facerea lumii

În cartea Genesa (Facerea ) capitolul întâi , chiar primul verset  se spune că :
„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul.”
Dacă veţi calcula vârsta pământului (prin adunarea vârstei evenimentelor ) veţi afla că aproape 7.000 de ani sunt vârsta planetei noastre . Nu 4.500.000.000 de ani !! Diferenţă de 642857 ori !!
De la facerea lumii până la potop , au trecut aproape 1600-1700 de ani .
De la potop până la Avraam au mai trecut aproape 500 de ani .
Avraam a avut un fiu – Isaac , Isaac a avut un fiu – Iacov , Iacov a avut un fiu – Iosif .
Din timpul lui Iosif poporul evreu a stat în Egipt 400 de ani .
Apoi ei au stat 40 de ani în pustiu . După ce au ieşit din pustiu , se poate calcula uşor câţi ani au trecut : de la Iosua până la Isus . Cu siguranţă nu milioane de ani .
Dacă evoluţia contrazice Biblia adunci una din ele este greşită . Cu siguranţă că ştiinţa ne va ajuta să găsim argumente în favoarea unei concepţii şi va nega alta .

Când a fost începutul ?

În Epistola lui Pavel către Coloseni 1:16 este scris :

„Pentrucă prin El (Isus) au fost făcute toate lucrurile cari sînt în ceruri şi pe pămînt, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpîniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.”

În Evanghelia după Matei este scris
        „Drept răspuns, El le-a zis: ,,Oare n’aţi citit că Ziditorul, dela început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască” (Matei 19:4)
Începutul a fost atunci când au fost creaţi primii oameni – Adam şi Eva .
În Evangheia după Marcu 10:6 este scris :

„Dar dela începutul lumii, ,Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.”

Deci începutul se are în vedere momentul când Dumnezeu a creat pământul şi oamenii . Şi pământul nu are milioane de ani , înainte de creaţie .

Populaţia Pământului este 6 miliarde de oameni.

În anul 1985 populaţia era de 5 miliarde .  În secolul 18 , pe Pământ erau doar 1 miliard de oameni . Numărul populaţiei creşte foarte repede (timp de 200 de ani a crescut de 6 ori !!) , dar pământul nu este suprapopulat . Toată populţia Pământului poate încăpea în oraşul Jacksonville , Florida  de două ori (suprafaţa de aprox. 8,5  miliarde m2 ) . Pe timpul când Isus era pe acest pământ , numărul locuitorilor era apoximativ 250 milioane oameni .Dacă aţi trasa un grafic veţi observa că omenirea a început să existe aproape 4500 de ani în urmă . Acest lucru este perfect explicabil , deoarece cam în acea perioadă a fost potopul , în urma căruia au supravieţuit 8 persoane (Noe , soţia lui , cei trei fii cu soţiile lor ).  Deci Biblia are dreptate .Pornind de la 8 oameni , populaţia oamenilor poate fi 6 miliarde în câteva mii de ani .
Dacă oamenii ar fi existat de 3 milioane de ani , atunci populaţia umană ar trebui  să fie de 75000 oameni pe un cm!!? Atunci cu siguranţă că Pământul era să fie surpopulat. Astfel numărul populaţiei arată că Pământul nu are milioane de ani , nici miliarde.
Din păcate mulţi oameni care acceptă evoluţia doresc să scadă numărul populaţiei . Jacques Cousteau a zis că trebuie să omorâm 350.000 de oameni în fiece zi pentru a crea un echilibru în numărul populaţiei.
Dumnezeu nu a putut aplica evoluţia pentru a crea toate vietăţile .El nu S-a antrenat , nu a folosit evoluţia şi moartea pentru a crea tote animalele , păsările , insectele şi omul . El , fiind atotputernic , a făcut totul în 6 zile şi a spus cum a făcut aceste lucruri . Unii oameni, chiar şi creştini , acceptă ideea că Dumnezeu este limitat în putera Sa , că a făcut totul în milioane de ani !?
Dumnezeu are putere mai mare decât ne putem imagina noi!! V-aţi gândit la acest lucru?

Cum să înveţi sistemul periodic în 3 ore . (sistemul periodic vesel )


Fiind la facultate am avut ocazia să învăţ sistemul periodic (Tăbliţa lui Mendeleev) pentru un examen . Nu mi-a luat mult timp să-l învăţ deoarece el (sitemul ) se învaţă cu poezii – inventate de studenţii de la Facultatea de Chimie . Ţin să menţionez că nu eu sunt autorul .

Deci , vă propun astfel de poezii doar pentru câteva grupe din Sistemul Periodic :

Grupa 1-a principală

LiNa Kare RabCasa Fratelui (Li ,Na ,K,Rb ,Cs ,Fr)

Grupa 2-a principală .

Behăie Măgarul Care Sare BaRa (Be ,Mg ,Ca,Sr, Ba,Ra)

Grupa 3-a principală .

BAlul Gainilor In Tailanda (B,Al , Ga,In ,Tl)

Grupa 4-a principală .

Nu o ţin minte , dar puteţi inventa ceva şi voi .

Grupa 5-a principală .

Nataşa şi Paşa Ascultă Slujba în Biserică . (N,P,As,Sb,Bi)

Grupa 6-a principală .

O , Si Seniora Te Pocnesc . (O,S,Se,Te,Po)

Grupa 7-a şi a 8-a sunt uşor de reţinut .


Prima serie a elementelor tranziţionale .

Acest text l-a inventat o colegă de la Facultatea de Chimie , Emiliana-Mariana . Dacă ştiţi prima serie a elementelor tranziţionale atunci cu uşurinţă veţi reţine şi celelate serii .

Scade Timpul Vremea Curge Mâne Fericirea Conduce Nimeni nu Cunoaşte Zâna .

Aceasta e tot . Şi nu uitaţi că memorizarea pe de rost nu face sens dacă nu aveţi nevoie de aceste lucruri . Apropo , este o metodă de a memoriza unele lucruri mai uşor .

Mendeleev a muncit 15 ani asupra sintetizării cât mai eficiente a Sistemului periodic pentru a-l visa într-o noapte . Dumnezeu răsplăteşte munca căci este scris :

Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te!
Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; totuşi îşi pregăteşte hrana vara şi strânge de ale mâncării în timpul secerişului.
Până când vei sta culcat, leneşule? Când te vei scula din somnul tău? Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi!…

Şi sărăcia vine peste tine ca un hoţ, şi lipsa, ca un om înarmat.” (Proverbe 6:6-11)

#invatamant, #chimie, #educatie

Care este legătura dintre creştini şi politică?

“Mi se pare ca pentru un blog crestin sunt cam prea multe articole de natura politica oferite pentru discutii. Ce legatura are politica cu viata unui crestin. Stim cu totii ce murdara este politica. Iar pe de alta parte din Biblie stim ca toti cei care ne conduc, din punct de vedere politic, au fost ridicati din voia permisiva a lui Dumnezeu, asemenea imparatilor de demult.
Atunci de ce sa ne ocupam noi crestinii cu evenimente politice ? Sa ne ocupam de lucruri care zidesc sufletul si care intaresc credinta in Dumnezeu.”

În acest articol voi răspunde autoarei acestui comentariu.

1. Politica nu este murdară, murdară o fac politicienii.
În Biblie sunt menţionaţi mai  mulţi oameni care au fost implicaţi în politică : Iosif,Daniel – şi au făcut lucruri frumoase, au fost prim-miniştri în acea perioadă (al doilea om după împărat).

2 Dumnezeu ne învaţă să ne rugăm pentru conducătorii noştri.
Dumnezeu “scoate şi pune pe împăraţi” , El permite să fie anumiţi conducători peste oameni – aici sunt deacord cu autoarea comentariului.
Reieşind din acestea nu cred că e păcat să faci politică ,mai ales că …

3 Starea spirituală a poporului depinde mult de conducătorul poporului.
După Solomon Israelul a fost împărţit în două :Împărăţia de Sud şi Împărăţia de Nord , prima a avut şi împăraţi buni , pe când a doua a avut parte doar de împăraţi răi. Atunci când la conducere venea un împărat temător de Dumnezeu – el întorcea inima poporului la Dumnezeul părinţilor lor.
Acum când neamul nostru este în perioada alegerilor – este extreme de important să cunoaştem care partid/deputat poate să apere valorile creştine şi să întoarcă inima poporului către Dumnezeu.

Vei găsi un răspuns mai detaliat în articolul : A venit vremea să se implice creştinii adevăraţi în politică (10 motive)

#dumnezeu, #moldova, #pericol, #societate

Cum au apărut miliarde de oameni după potop? | Curbet Alexandru

Dumitru Cornilescu

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text
Dumitru Cornilescu – 04. 04. 1891 – 1975

-Eram la seminar şi învăţam pentru a deveni preot. Nu ştiam ce înseamnă să ai un Mântuitor personal. Dintr-o pornire lăuntrică îl iubeam fără să-L cunosc.
Câteodată mă gândeam la viitoarea mea slujbă, dar nu puteam vedea cum va fi. Într-o zi am primit de la directorul seminarului un catalog cu foarte multe cărţi religioase din străinătate.

Le-am comandat și am început să citesc. Pe când le citeam, am aflat că toate vorbeau despre o viaţă creştină deosebită, cu totul diferită de viaţa religioasă de la noi. Ideea unei astfel de vieţi mă înflăcăra din ce în ce mai mult şi îmi ziceam mereu: „Asta are să fie slujba mea când mă voi face preot: să fac cunoscut poporului nostru această viaţă”. Dar cum?
Am început încă din seminar să traduc din aceste cărţi; uneori chiar cărţi întregi, şi să le trimit spre publicare aproape la toate revistele religioase din ţară. Mă aşteptam să văd viaţa despre care îmi vorbeau ele, dar viaţa nouă nu venea.

Când eram la Universitate, din economiile mele şi banii pe care-i primeam ca pedagog la seminar şi cântăreţ la biserică, am început să tipăresc din aceste capitole, chiar cărţi, tractate, şi să le împart prin ţară. Dar cu toată această lucrare, viaţa pe care o aşteptam nu venea.
Mă miram și ziceam: „Ciudat lucru! Sunt aceleaşi cărţi, aceleaşi gânduri: de ce nu vine aceeaşi viaţă despre care vorbesc ele?” Am în­ceput să mă gândesc mai temeinic citind cu mai multă atenţie. Cu prilejul acesta, am băgat de seamă că toate cărţile vorbeau de o singură carte: Biblia, în ele se spunea că fiecare om trebuie să aibă Biblia, s-o citească zilnic şi s-o trăiască. „Hm, îmi ziceam eu, iată un lucru pe care nici eu nu-l fac. Asta trebuie să fie pricina pentru care viaţa zăboveşte să vină”.

Am început să citesc Biblia în fiecare zi dar – după câteva zile – Biblia nu-mi mai plăcea. Aveam înaintea mea o traducere aşa de proastă că n-o puteam înţelege. Mă miram cum de putea cineva să laude Biblia aşa de mult, când eu nu găseam nimic demn de laudă în ea. Dar când am început s-o ci­tesc într-o altă limbă, am înţeles-o şi mi-a plăcut.
,,Hei, mi-am zis eu, dacă e ca poporul nostru să capete viaţa creştină prin Biblie, trebuie să aibă o traducere pe care s-o înţeleagă. Dacă eu nu înţeleg traducerea de faţă, cum vor putea s-o înţeleagă ei?!”
Atunci am început să mă gândesc să fac o altă traducere. Am început să traduc Evanghelia după Matei pentru mine. Dar greutatea era cu ce să o tipăreşti? Nu puteam să mă gândesc să tipăresc Biblia cu economiile mele, fiindcă era prea mare. În acelaşi timp, tipăream mereu cărţi mai mici, apoi am tipărit un calendar cu gânduri creş­tine pentru fiecare zi.

Cineva a trimis acest calen­dar la Geneva doamnei (Prințesa) Călimachi. Când a venit în ţară, m-a rugat să vin s-o văd. Am vorbit despre lucrarea mea, i-am spus și că mă gândesc să fac o nouă traducere a Bibliei: „Tocmai acesta este şi gândul meu”, mi-a răspuns dânsa.
Doamna Călimachi avea o sumă de bani, pe care o consacrase tocmai pentru acest scop: răspândirea Bibliei în România.
Aşa că s-a bucurat mult când a auzit că eu sunt gata să fac o altă traducere. Acum tipăritul era asi­gurat, deci m-am apucat imediat de lucru.

Întoarcerea mea la Dumnezeu…

Pe când lucram la traducerea Noului Tes­tament, a trebuit să caut fiecare cuvânt în greceşte, într-un dicţionar, ca să-i văd înţelesul. Şi pe când făceam lucrul acesta, m-am trezit cu totul cu alte păreri despre lucrurile cele mai obişnuite. De pildă, când am văzut că Biblia vorbeşte aşa de mult despre păcat, m-am gândit că păcatul trebuie să fie ceva grozav înaintea lui Dumnezeu, dacă El vorbeşte atât de mult despre păcat. Negreşit, totdeauna am crezut că păcatul trebuie să fie ceva foarte rău înaintea lui Dum­nezeu, dar dacă m-ar fi întrebat cineva:

  • Ce este păcat?

I-aş fi răspuns:

  • Dacă omori pe cineva, ai făcut un păcat.
  • Cine e un păcătos?
  • Ucigaşul e un păcătos si locul lui este la închisoare.

Dar când am citit că „oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii” (Matei 5.22), am rămas uimit, fiindcă ştiam că toţi se mânie în fiecare zi. Dacă ai de a face cu persoane supărăcioase, nu poţi altfel decât să te superi. Şi dacă toţi se supără, nu se poate ca lucrul acesta să fie aşa de grav. N-am putut să pricep versetul acesta şi am trecut mai departe.

Când am ajuns la versetul din epistola către Romani, care spune că: „Toţi au păcătuit”, nu am putut fi de acord cu el, fiindcă ziceam: „Eu cunosc foarte multe persoane care n-au omorât niciodată pe nimeni şi nu sunt în închisoare. Nu pot pricepe de ce spune Biblia că toţi au păcătuit. Dacă nu cunosc pe alţii, măcar mă cunosc pe mine însumi. Eu n-am omorât pe nimeni, n-am fost în închisoare, aşa că nu pot spune că sunt un păcătos”. N-am putut înţelege nici versetul acesta, l-am lăsat şi am trecut mai departe.
Când am ajuns la celălalt verset: ,Nu este nici un om neprihănit. Nu este nici un om care să facă binele…” m-am înfuriat puţin pe locul acesta., Asta n-o pot crede”, mi-am zis eu. „Fiindcă eu cunosc multe persoane care au făcut multe lucruri bune. Şi dacă nu cunosc pe alţii, mă cunosc pe mine. Am făcut o mulţime de lucruri bune, împărţind broşuri, dând ceva bani pentru Dumnezeu şi aşa mai departe. Şi acum ce fac? Fac o foarte frumoasă lucrare: traduc Biblia în limba poporului meu. Dar atunci de ce spune Biblia că «nu e niciunul care face binele», când eu văd că este cel puţin unul… sunt eu însumi.” N-am putut pricepe şi am mers mai departe. Când am venit la un alt verset din epistola către Romani, care spune că: „Plata păcatului este moartea”, am zâmbit şi am zis: „E cu putinţă să crezi asemenea lucruri, fiindcă toată lumea moare: fie buni, fie răi. Ce fel de plată a păcatului e aceea dacă fiecare o capătă?” Aşa că nici asta n-am înţeles-o şi am mers mai departe.

Când am ajuns la versetul din Apocalipsa 20.14 care vorbeşte despre a „doua moarte”, adică iazul de foc, mi-am zis: .Asta-i moartea ca plată a păcatului. Dar asta-i ceva groaznic. Aş vrea să ştiu cine e acolo în iazul de foc”. Si, când am văzut că în iazul cu foc sunt ucigaşii (Apocalipsa 20, mi-am zis: „Foarte bine, ucigaşii trebuie să fie acolo, pentru că sunt mai păcătoşi”. Apoi am cercetat mai îndeaproape tot versetul ca să văd cine mai e acolo. Si, spre marea mea uimire,, am descoperit că acolo sunt şi mincinoşii.
„Cum” mi-am zis eu, e minciuna un păcat aşa de mare ca să fie pedepsită cu aceeaşi pe­deapsă ca uciderea? Doar orice om spune min­ciuni în fiecare zi. Si nu numai una, ci multe si de felurite soiuri: minciuni de afaceri, minciuni de nevoie, minciuni de linguşire, minciuni de politeţe, etc. Şi dacă e aşa, mi-aduc aminte că şi eu am spus o mulţime de minciuni în viaţa mea. De pildă, când eşti acasă şi vine cineva pe la tine şi tu nu vrei să te vadă, spui că nu eşti acasă. Asta înseamnă o minciună.” Aşa că acum m-am încredinţat de-a-binelea că eram un păcătos. Dar nu numai un păcătos, ci un păcătos osândit, care mergea spre iazul cu foc. Atunci a început să-mi fie frică si îmi ziceam mereu: „Nu vreau să mă duc acolo în ruptul capului”.

Nu cunoşteam însă calea mântuirii. Nu ştiam ce să fac ca să nu merg în iazul cu foc. Am cer­cetat mai departe. Când am ajuns la versetul acela din epistola către Romani, care spune că: „toţi sunt socotiţi neprihăniţi fără plată”, am zâmbit şi am zis: „Ce ciudat! Cartea asta e plină de lucruri care se bat cap în cap. Până acum am văzut că toţi sunt păcătoşi, osândiţi să meargă în foc şi acum deodată iată-i pe toţi «socotiţi neprihăniţi fără plată». Care e deosebirea?” Şi, citind mai cu luare aminte versetul acesta, am văzut că era şi e o deosebire.
Da, „socotiţi neprihăniţi fără plată”, dar prin credinţa în sângele lui Isus Hristos, pe care Dumnezeu L-a dat ca jertfă de ispăşire pentru păcate. „A”, mi-am zis, „Domnul Isus a murit pentru păcate. E adevărat?” învăţasem la şcoală că el a murit pentru păcatele întregii lumi (l Ioan 2.2). Dar la ce-mi foloseşte mie lucrul acesta, când eu sunt un păcătos şi păcatele mele nu sunt iertate? Dar, dacă a murit pentru păcatele întregii lumi”, mi-am zis eu, „a murit pentru păcatele mele, fiindcă şi eu sunt unul din lume”. Oricum ar fi, văd din cartea aceasta că este o iertare a păcatelor, că Domnul Hristos a murit şi pentru mine, deci iertarea aceasta e şi pentru păcatele mele. Slavă Domnului! Dacă voi zice lui Dum­nezeu: „Doamne, eu nu cunosc decât cartea aceasta. Tu ai zis că e Cuvântul Tău. Eu am citit în ea că Domnul Hristos a murit pentru mine, am luat iertarea pentru mine. Dacă mă vei osândi, nu-i vina mea, fiindcă am crezut ce spune Cu­vântul Tău.” Şi aşa am luat pentru mine iertarea păcatelor.

Acesta a fost cel dintâi pas. Al doilea pas a fost când am descoperit că n-aveam un Mântuitor mort, ci un Mântuitor viu, cu care puteam intra • în legătură. El a murit pentru păcatele noastre, dar a şi înviat ca să ne facă neprihăniţi. Si acum e un Mântuitor viu. ,,Bun”, mi-am zis, „tocmai asta e ce-mi trebuia, îmi place să am o persoană vie, căreia să-i pot vorbi”. Dar cea mai mare bu­curie a mea a fost când am descoperit că El este nu numai un Prieten viu, căruia îi pot vorbi, ci că în Mântuitorul cel viu am puterea să birui păcatul, pentru că El a frânt puterea vrăjmaşului prin învierea Lui. Dacă lucrul acesta e adevărat, vreau să-l iau pentru mine însumi, fiindcă nu mai vreau să trăiesc în păcatul care a omorât pe Mântuitorul meu.

Eu îmi închipuiam că păcatul face parte din firea noastră, că nu puteam altfel, că trebuie să păcătuim. Ce bucuros am fost când am descope­rit că există o astfel de putere care biruie păcatul. Astfel L-am luat ca Mântuitor viu al meu. Cel din urmă pas a fost când am descoperit că El e şi Domn. Domn înseamnă stăpân. El e stăpân, iar noi suntem robi. Noi nu mai suntem ai noş­tri, ci suntem ai Lui cu tot ce avem şi cu tot ce suntem. Când am văzut că apostolul Pavel era un rob al lui Isus Hristos, am zis: „dacă aposto­lul Pavel era un rob, cu atât mai mult trebuie să fiu eu rob.” Si aşa L-am luat ca Domn si Stăpân al meu, care n-are decât să poruncească, iar eu să ascult. Şi ce Domn si Stăpân minunat e El, căci te poţi încrede deplin în El. Aşa m-am întors la Dumnezeu.

Acum ştiam că eram născut din nou, un copil al lui Dum­nezeu. Ştiam că de acum trebuia ca toate să se înnoiască în viaţa cea nouă. Şi cel dintâi lucru pe care ar trebui să-l înnoiesc a fost traducerea Bibliei, la care lucram. Căci îmi ziceam: „Tradu­cerea de până acum e făcută de omul cel vechi. Eu sunt un om nou şi trebuie să am o nouă tra­ducere făcută de omul cel nou. Am început tra­ducerea din nou, dar acum nu mai citeam Biblia cu întrebările de mai înainte, când ziceam: Se poate? Să fie adevărat? etc., ci cu alte întrebări, şi anume: Am eu ce spune cartea aceasta? Sunt eu ce spune ea? Dacă nu, de ce nu sunt şi de ce n-am? Dacă da, slavă Domnului!

O întărire şi un început

Acum greutatea era că eram singura persoană care începuse o viaţă nouă în felul acesta. Aşa că am început să mă gândesc: „dar acum fiecare verset din Biblie mi se înfăţişa într-o lumină nouă. Şi versetul acesta din Filipeni 4 mi-a venit în minte: „In orice lucru aduceţi cere­rile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cereri”. „Doamne”, am zis eu, „nu pot să spun că sunt un necredincios. Cred orice lucru din Cuvântul Tău, dar nu ştiu dacă sunt pe calea cea bună.
M-am rugat. După trei luni, m-am pomenit, într-o dimineaţă, cu doi tineri de la Şcoala Militară din Botoşani care m-au întrebat cum pot să fie pregătiţi pentru moarte. „Fiindcă”, ziceau ei, „trebuie să plecăm în curând pe front şi cine ştie dacă nu vom muri! Şi trebuie să spunem adevărul că nu suntem gata de moarte. Dumneavoastră ca preot trebuie să ştiţi cum poate fi cineva pregătit pentru moarte”,,Da”, am zis eu, „bine că aţi venit acum, fiindcă dacă aţi fi venit acum trei luni, n-aş fi putut să vă răspund la această întrebare. Domnul Hristos a murit pentru păcatele voastre şi, dacă luaţi pentru voi acest fapt şi vă daţi viaţa şi inima în mâna Lui, aveţi iertarea păcatelor chiar în această clipă. Iar dacă vă duceţi pe front si muriţi, Mântuitorul vă aş­teaptă să vă primească la El. Dar dacă vă veţi întoarce, veţi avea de făcut ceva pentru el şi anume să spuneţi şi altora cum pot fi pregătiţi pentru moarte”. S-au bucurat mult de această veste. Au primit-o îndată şi s-au întors la cazarmă, spunând celor­lalţi că sunt mântuiţi şi că păcatele le sunt iertate.

Unii i-au luat în râs, alţii doreau să mai audă despre aşa ceva. Duminica următoare, au mai venit cu alţii si le-am spus adevărul si lor. Unii din ei s-au hotărât pentru Domnul şi, după câtăva vreme, era un număr destul de mare de suflete, cu care petreceam fiecare duminică după masă împreună, de la ora două până pe la nouă seara.
Acum aveam timp la dispoziţie, aşa că am simţit nevoia unei schimbări. Fiindcă toţi eram tineri, ne-ar fi plăcut să cântăm, dar nu ştiam ce să cântăm. Cântece din lume nu puteam cânta, iar cântări creştineşti nu aveam nici una. Dar, printre cărţile pe care le comandasem, la început, era şi o carte de cântări. M-am uitat prin ea şi am văzut că erau foarte frumoase Într-adevăr. Păcat că erau în altă limbă, nu în româneşte.
Acum însă obişnuiam să mă duc la Mântui­torul cu toate problemele şi i-am zis: „Mântui­torule, vezi în ce greutate mă aflu.

Eu nu sunt un mare muzicant, dar Tu poţi să-mi dai putere să traduc câteva cântări”. M-am rugat astfel mai multă vreme, apoi am încercat, şi, după multă trudă, am tradus o cântare şi apoi altele, în duminica următoare, când au venit tinerii la mine, le-am spus că toate trebuie să se înno­iască în viaţa cea nouă, chiar şi cântarea. Ca urmare, am început să le cânt cântarea pe care o tradusesem. Le-a plăcut foarte mult şi, la ultima strofă, au început toţi să cânte. Am cântat timp de o oră, încât au învăţat cântarea pe dinafară, apoi s-au întors la cazarmă și au cântat-o. Mulţi din camarazii lor au început să zică: asta-i frumos, aceştia se duc şi petrec cu muzică dumi­nica. Trebuie să ne ducem si noi la petrecere”. Au venit să petreacă şi mulţi dintre ei s-au hotărât pentru Domnul. Aşa a fost începutul.

Câteva fapte izbitoare au făcut să se întindă mişcarea.
Una dintre ele a fost întoarcerea la Dumnezeu a unui cunoscut necredincios. Era un tânăr cult, dar nu credea în nimic. Prietenii noştri, la început, doreau să-l facă si pe el să vină să audă Evan­ghelia, dar el nu voia. Unul dintre cei care s-au hotărât pentru Dumnezeu s-a îmbolnăvit. Docto­rul i-a spus să mănânce miere, dar miere nu se găsea în oraş în timpul războiului. El şi-a adus aminte că la mine mâncase miere la ceai. A rugat pe prietenul lui necredincios să vină la mine şi să-i aducă puţină miere. Necredinciosul nu voia să vină, căci zicea: „Omul acela îşi are părerile lui, eu le am pe ale mele, si nu vreau să mă cert cu el”. Dar prietenul lui i-a zis: „Dacă tu n-aduci vorba de credinţă, el nu începe”. „A, dacă e aşa”, a zis el în cele din urmă, „am să mă duc”.
A venit, şi a mai luat un alt prieten cu el. „Fiindcă” zicea el, „cine ştie, poate că ajungem la ceartă din cauza părerilor noastre deosebite si măcar să fim noi doi, iar el unul”.

Când au venit, am început să vorbim despre toate: cum e vremea, cum merge războiul, etc, dar nici vorbă despre credinţă. Prietenul lui, care nu ştia nimic despre hotărârea camaradului său, şi-a zis: „Suntem în casa unui preot. Vorbim despre toate, numai despre religie nu. Nu este frumos. Trebuie să vorbim puţin şi despre credinţă, chiar dacă nu credem”. Şi a început să spună că „acum lumea nu mai crede în nimic”. Fără îndoială, m-am folosit de prilejul acesta si am început să vorbesc despre Evanghelie. Omul s-a supărat foc și a început să-mi spună o mulţime de lucruri neplăcute.
Eu am aşteptat până s-a liniştit şi apoi am început să vorbesc despre Mântuitorul. El a ascultat foarte liniştit şi, la urmă, a zis doar atât: „De ce nu ni se spun astfel de învățături la şcoală?” „Pentru că”, am zis eu, „n-au trecut prin ele şi nu le au”. Lui îi plăcea să citească. I-am dat o carte şi l-am rugat să vină duminica viitoare şi să-mi spună dacă i-a plăcut.
În duminica viitoare, când a venit, l-am între­bat despre carte. A spus că i-a plăcut foarte mult şi că tot ce a găsit în ea era foarte adevărat.

„Dacă e adevărat”, i-am zis eu „trebuie să iei o hotă­râre”. „Am şi luat-o”, a răspuns el. „Ce hotărâre?” l-am întrebat eu nerăbdător. „M-am hotărât pentru Domnul Hristos”. Ce bucurie pe noi, mai ales că el avea oarecare trecere printre tovară­şii lui, ca unul care era citit. El, prin pilda lui, a adus şi pe alţii.
Aveam și un foarte bun muzician, care a pregătit un cor. Într-o zi, el era la carceră si citea o carte despre rugăciune. Un prieten al lui l-a văzut si a început să râdă de el. Apoi, a zis:„Dacă este adevărat că prin rugăciune se poate face atât de mult, roagă-te ca diseară pe la ora şase să-mi dea drumul din carceră şi să mă duc la Iaşi. Atunci am să mă întorc si eu la Domnul”. Muzicianul şi-a zis: De ce n-ar putea face Dum­nezeu lucrul acesta? Doar este spre slava lui”. Apoi a zis prietenului său:„Dorinţa ţi se va împlini”; s-a retras pentru câteva minute, s-a rugat într-un colţ şi a început să citească mai departe.

Spre marea mirare a celorlalţi, pe la şase sea­ra, a venit un soldat si a zis: „L. e liber si are or­din să plece îndată la Iaşi”. Ce răsunet a avut aceas­tă întâmplare în cazarmă! Fiecare a ştiut de ea. Duminica viitoare, si mai mulţi au venit să audă vestea Evangheliei. Aşa a început mişcarea Evanghelică în acea parte din țară.

sursa

Ce înseamnă că Soarele şi Luna s-au oprit pentru jumate de zi?

Uite ca tocmai mi-a mai venit o intrebare in cap:
“Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, Şi tu, lună, asupra văii Aialonului!””
Esti amabil sa-mi spui ce inseamna asupra si unde se aflau Gabaonul si valea Aialonului?
In mod logic cele doua locatii ar fi trebuit sa fie in locuri opozabile ale terrei(dar vechii israeliti nsetiind ca pamantul e rotund….discutia devine tampa). Esti capabil sa cerzi ca soarele si luna(iti repet ca soarele e fis in sistemul solar asa ca nu se putea opri) puteau sta deasupra unor regiuni aflate la sa zicem 2.000 km?! Drept sa-ti spun nu ma mai poate mira nimic la cate ineptii am auzit.”

Pasajul cu pricina se află în cartea Iosua capitului 10:12-15.
Este descrisă o luptă care a avut-o poporul lui Israel cu Amoriţii înainte să intre în ţara promisă :

„Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe Amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel: „Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, Şi tu, lună, asupra văii Aialonului!” Şi soarele s-a oprit, şi luna şi-a întrerupt mersul, până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului, şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă. N-a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul lupta pentru Israel. Şi Iosua şi tot Israelul împreună cu el, s-a întors în tabără la Ghigal.”

Dacă ne uităm la harta Ţării Canaan , atunci vedem că aceste două locuri sunt foarte apropiate de Ierusalim:

De fapt se pare că Gabaon se află chiar în apropierea văii Aialon, dacă nu chiar în valea Aialon, dar nicidecum la 2000 de km!
Ca să răspund cititorului – faptul că Iosua a menţionat două locuri vecine îmi permite să afirm că expresia :„Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, Şi tu, lună, asupra văii Aialonului!” arată ca în acea zi(seară) pe cer să fi apărut şi Luna şi Soarele, cum se întâmplă foarte des.

Ce implică oprirea Pământului în loc.

Primele polemici asupra acestui subiect au fost între Galileo şi Biserica Catolică , foarte interesante sunt argumentele lui Galileo – cum argumentează că Pământul se roteşte în jurul Soarelui cu ajutorul acestui pasaj.
Dacă ziua a stat în loc înseamnă că Soarele s-a oprit pe bolta cerească. Acest lucru poate fi posibil în cazul în care Pământul s-ar fi oprit în loc. Tocmai aici este minunea – Pământul se roteşte în jurul axei sale cu o viteză la exuator de 465 m/s, iar în jurul Soarelui cu aproximativ 30 km/s, ca să opreşti totul fără ca să zboare nimic de pe Pământ – trebuie o minune.

Diferenţa dintre cosmologie şi cosmogonie

Cosmologia studiază natura universului folosind aparate de măsură şi tehnologii, cu scopul descrierii universului fizic şi observabil. Cosmologia studiază în prezent stelele, detectează secvenţe ale schimbării stelelor şi planetelor precum şi mişcarea planetelor în raport cu soarele.

Cosmogonia, prezintă lista de idei şi modele care să prezinte originea şi generarea universului.”Dr. Ing. Ioan STRĂINESCU, CREAŢIONISMUL ŞTIINŢIFIC

Se pare că  , iniţial , ambele tendinţe sunt ştiinţifice, însă – doar una din ele studiază datele pe când cealaltă jonglează cu presupunerile. De exemplu:
COSMOLOGIA ar putea afirma :”Planeta Pământ are un miez fierbinte (nucleu)”
Pe când COSMOGONIA ar răspunde: posibil câteva miliarde de ani în urmă planeta a fost lovită de un asteroid uriaş, compus , în mare parte , din fier. Impactul a fost atât de mare că asteroidul s-a topit iar conţinutul iniţial al planetei l-a înconjurat”

De fapt, cosmogonia este o mitralieră ce aruncă doar presupuneri, în marea majoritate , fără a analiza consecinţele prezente pentru scenariul presupus.
Cosmogonia nu este ştiinţă exactă ci filosofie deoarece nu are multe lucruri de care să fie sigură – tot ce are la dispoziţie sunt doar presupuneri şi modele care ar fi putut funcţiona în trecut – dar fără nici o şansă să fie verificate.
Mulţi oameni de ştiinţă nu fac mare diferenţă între cosmogonie şi cosmologie – de aici şi insistenţa de a renunţa la un Creator şi a „da vina ” pe evoluţie.

#cosmos, #creatie, #evolutie, #mit, #univers, #stiinta