Cum să porți o discuție cand interlocutorul nu are (în criză de) bun simț

Zilele trecute am avut neșansa să port o discuție (mai mult să ascult un monolog) fără ro(st)d în urma căreia nu am avut nici măcar claritatea comunicării și nici nu am cunoscut clar scopul acesteia. Mă văd nevoit să menționez câteva reguli care vor ajuta orice persoană să poarte o discuție dură.

1. Dacă e discuție atunci să se facă în ambele direcții. Sunt persoane care doresc doar să îți spună ceea ce au în suflet (și pe limbă) fără să asculte, deoarece scopul lor nu este o discuție cu tine, ci să îți transmită o informație. Seamănă mai mult a mitralia cuvinte. După o astfel de discuție te întrebi dacă următoarea nu va fi la fel, iar dacă se repetă – care e sensul și scopul acesteia? O comunicare sănătoasă se învață la cercul de dezbateri  unde ești obligat să asculți interlocutorul.  Deci, dacă interlocutorul nu dorește să te asculte – evită astfel de comunicare. (Cu mici excepții când chiar este benefică și îi înțelegi sensul și scopul).

 

2. În discuții apar simpatizanții unei părți. Biblia ne învață să asculți ambele părți . Când nu faci așa  devii selectiv și parțial, deci influențat, sau și mai rău, manipulat. Cineva posibil scoate cărbuni aprinși cu mâinile tale. O astfel de tactică o folosesc homosexualii – ei întâi pozează în victime, iar când oamenii îi simpatizează ei se retrag iar tu te trezești în discuție cu simpatizanții. Așa se face și în politică și în conflicte cu scop ascuns.  Deci, când discuți cu simpatizanții te regăsești în punctul 1 de mai sus. Convingerea simpatizanților e să apere o parte fără să o cerceteze.
O persoană matură ar scotoci în ambele tabere înainte de a simpatiza, căci doar Dumnezeu e fără greșeală. Dacă simpatizezi pe cineva – atunci fii atent să nu fii folosit. Așa am avut neșansa să fiu în accident când șoferul din față nu a semnalizat și a actionat -ceea ce a dus la accident. Un simpatizant fioros a venit la locul accidentului și cu strigăte mari insista că știe detaliile accidentului deși nu era acolo când acesta s-a produs. În acest caz trebuie un martor. Din experiență, cei care au deficiențe de comunicare vorbesc pe la spate, iar acuzațiile lor le regăsești la simpatizant. Amintiți-vă că un copil totdeauna spune ceea ce a auzit la cei mai mari.

 

3. Sunt puțini oameni cu verticalitate care să te susțină în unele conflicte. Majoritatea preferă comfortul majorității decât opoziția acesteia. Când te trezești singur de partea adevărului și într-o opoziție cu cei mai mulți, riști să fii ridiculizat. Nu contează că majoritatea cunoaște doar o parte din adevăr. De obicei o astfel de majoritate nu a fost educată să pună întrebări ci doar să asculte (și dacă pune întrebări e acuzată de nesupunere, necooperare, imaturitate). Știu, aduce a comunism.
Cei cu verticalitate trebuie să facă muncă minimă de jurnalist și să cunoască două poziții, nu e numaidecât să fie de acord cu una din ele. Posibil chiar să se retragă din conflict ca să lase ambele părți să discute între ele pănă la un comun acord.
Dacă nu sunt oameni cu coloană – rămâi tu. Oamenii chiar au nevoie de exemple pozitive.

 

4. Unii fac tam-tam pentru a face două tabere.
Mulți ani în urmă cineva drag mie mi-a adus la cunoștință despre un conflict pe care îl avea cu o cunoștință comună. Singurul lucru care i l-am sugerat să nu plimbe vorba între mai mulți căci oamenii vor trebui să ia partea cuiva. Uneori un conflict divizează oamenii în tabere. Unii divizează conștient și metodic, iar alții din neștiință. Știu, e imatur să procedezi astfel. Dar cineva trebuie să îi ajute și aici.

 

5. și ultima… VICTIMELE.
Cel mai greu e să duci discuții cu cineva care nu are dreptate dar o face pe victima. Argumentele logice aici dispar și întră lacrima. Uneori victimele vin cu argumentul poziției, vârstei sau chiar al averii. Victima e victimă în multe cazuri, adica mai tot timpul. Se identifică ușor. Victimele fac ce doresc și cât de mult au chef. Din motiv că îi simpatizezi – le vei accepta și aceasta căci îi iubești și nu mai contează că jignesc, dărâmă relații și otrăvesc, sunt „de-ai noștri” și le găsim repede scuze.

O discuție din conflict trebuie să fie în jurul adevărului nu în jurul unei pretenții de adevăr.

 

 

Concluzii după studierea cărții Obadia

Scuzați-mi scrisul din imagine. O parte din lecție am șters-o dar rămân concluziile. Poate cuiva îi vor părea greu de descifrat așa că le transcriu mai jos:

  1. Să nu ne încredem în noi și în înțelepciunea noastră.
  2. Să nu ne împrietenim cu oamenii mândri.
  3. Cel mândru nu vede consecințele pe care le pregătește Dumnezeu pentru el.
  4. Mândria nu o poți ascunde.
  5. Mândria e păcat.
  6. Cel mândru nu se bucură pentru alții.
  7. Cel mândru are o problemă cu Dumnezeu, nu doar cu oamenii.
  8. Cel mândru nu poate sluji altora (el caută slujit).
  9. Cel mândru vrea poziție.
  10. Oamenii mândri sunt periculoși în relații.

Cei care doresc să înțeleagă mai mult despre mândrie îi invit să studieze cartea Obadea (Mândru e și violent), Geneza 3 și Ioan 8:44 (ultimele două trimiteri sunt despre Diavol, prima ființă mândră din Univers).