Бог жесток и аморален? Фрэнк Турек и Уорнер Уоллес

Cum să porți o discuție cand interlocutorul nu are (în criză de) bun simț

Zilele trecute am avut neșansa să port o discuție (mai mult să ascult un monolog) fără ro(st)d în urma căreia nu am avut nici măcar claritatea comunicării și nici nu am cunoscut clar scopul acesteia. Mă văd nevoit să menționez câteva reguli care vor ajuta orice persoană să poarte o discuție dură.

1. Dacă e discuție atunci să se facă în ambele direcții. Sunt persoane care doresc doar să îți spună ceea ce au în suflet (și pe limbă) fără să asculte, deoarece scopul lor nu este o discuție cu tine, ci să îți transmită o informație. Seamănă mai mult a mitralia cuvinte. După o astfel de discuție te întrebi dacă următoarea nu va fi la fel, iar dacă se repetă – care e sensul și scopul acesteia? O comunicare sănătoasă se învață la cercul de dezbateri  unde ești obligat să asculți interlocutorul.  Deci, dacă interlocutorul nu dorește să te asculte – evită astfel de comunicare. (Cu mici excepții când chiar este benefică și îi înțelegi sensul și scopul).

 

2. În discuții apar simpatizanții unei părți. Biblia ne învață să asculți ambele părți . Când nu faci așa  devii selectiv și parțial, deci influențat, sau și mai rău, manipulat. Cineva posibil scoate cărbuni aprinși cu mâinile tale. O astfel de tactică o folosesc homosexualii – ei întâi pozează în victime, iar când oamenii îi simpatizează ei se retrag iar tu te trezești în discuție cu simpatizanții. Așa se face și în politică și în conflicte cu scop ascuns.  Deci, când discuți cu simpatizanții te regăsești în punctul 1 de mai sus. Convingerea simpatizanților e să apere o parte fără să o cerceteze.
O persoană matură ar scotoci în ambele tabere înainte de a simpatiza, căci doar Dumnezeu e fără greșeală. Dacă simpatizezi pe cineva – atunci fii atent să nu fii folosit. Așa am avut neșansa să fiu în accident când șoferul din față nu a semnalizat și a actionat -ceea ce a dus la accident. Un simpatizant fioros a venit la locul accidentului și cu strigăte mari insista că știe detaliile accidentului deși nu era acolo când acesta s-a produs. În acest caz trebuie un martor. Din experiență, cei care au deficiențe de comunicare vorbesc pe la spate, iar acuzațiile lor le regăsești la simpatizant. Amintiți-vă că un copil totdeauna spune ceea ce a auzit la cei mai mari.

 

3. Sunt puțini oameni cu verticalitate care să te susțină în unele conflicte. Majoritatea preferă comfortul majorității decât opoziția acesteia. Când te trezești singur de partea adevărului și într-o opoziție cu cei mai mulți, riști să fii ridiculizat. Nu contează că majoritatea cunoaște doar o parte din adevăr. De obicei o astfel de majoritate nu a fost educată să pună întrebări ci doar să asculte (și dacă pune întrebări e acuzată de nesupunere, necooperare, imaturitate). Știu, aduce a comunism.
Cei cu verticalitate trebuie să facă muncă minimă de jurnalist și să cunoască două poziții, nu e numaidecât să fie de acord cu una din ele. Posibil chiar să se retragă din conflict ca să lase ambele părți să discute între ele pănă la un comun acord.
Dacă nu sunt oameni cu coloană – rămâi tu. Oamenii chiar au nevoie de exemple pozitive.

 

4. Unii fac tam-tam pentru a face două tabere.
Mulți ani în urmă cineva drag mie mi-a adus la cunoștință despre un conflict pe care îl avea cu o cunoștință comună. Singurul lucru care i l-am sugerat să nu plimbe vorba între mai mulți căci oamenii vor trebui să ia partea cuiva. Uneori un conflict divizează oamenii în tabere. Unii divizează conștient și metodic, iar alții din neștiință. Știu, e imatur să procedezi astfel. Dar cineva trebuie să îi ajute și aici.

 

5. și ultima… VICTIMELE.
Cel mai greu e să duci discuții cu cineva care nu are dreptate dar o face pe victima. Argumentele logice aici dispar și întră lacrima. Uneori victimele vin cu argumentul poziției, vârstei sau chiar al averii. Victima e victimă în multe cazuri, adica mai tot timpul. Se identifică ușor. Victimele fac ce doresc și cât de mult au chef. Din motiv că îi simpatizezi – le vei accepta și aceasta căci îi iubești și nu mai contează că jignesc, dărâmă relații și otrăvesc, sunt „de-ai noștri” și le găsim repede scuze.

O discuție din conflict trebuie să fie în jurul adevărului nu în jurul unei pretenții de adevăr.

 

 

Concluzii după studierea cărții Obadia

Scuzați-mi scrisul din imagine. O parte din lecție am șters-o dar rămân concluziile. Poate cuiva îi vor părea greu de descifrat așa că le transcriu mai jos:

  1. Să nu ne încredem în noi și în înțelepciunea noastră.
  2. Să nu ne împrietenim cu oamenii mândri.
  3. Cel mândru nu vede consecințele pe care le pregătește Dumnezeu pentru el.
  4. Mândria nu o poți ascunde.
  5. Mândria e păcat.
  6. Cel mândru nu se bucură pentru alții.
  7. Cel mândru are o problemă cu Dumnezeu, nu doar cu oamenii.
  8. Cel mândru nu poate sluji altora (el caută slujit).
  9. Cel mândru vrea poziție.
  10. Oamenii mândri sunt periculoși în relații.

Cei care doresc să înțeleagă mai mult despre mândrie îi invit să studieze cartea Obadea (Mândru e și violent), Geneza 3 și Ioan 8:44 (ultimele două trimiteri sunt despre Diavol, prima ființă mândră din Univers).

Preventing and Recovering from Burnout in Ministry – Jelena Sivulka and Peter Saunders

Spiritual Warfare

Mândrul e și violent

Profetul Obadia vorbește despre mândrie folosind exemplul Edomului. Mândria este o trăsătură care afectează întreg caracterul și iată de ce:

Este o rătăcire. Cel mândru nu se vede pe sine și nici greșelile sale, ci doar „măreția” sa.

Căci mândria inimii tale te-a dus în rătăcire, pe tine care locuieşti în crăpăturile stâncilor* şi domneşti în înălţime; de aceea, tu zici în tine însuţi: „Cine mă va arunca la pământ?”

Un om mândru se vede superior și în siguranță. Posibil gândește așa sau chiar o și spune. Indiferent că aduce argumente sau nu – privirea sa este una de superioritate. O astfel de gândire este numită rătăcire. Adică cel ce rătăcește nu este pe calea cea bună și nici nu poate călăuzi pe alții. Domnul Isus spunea despre astfel de călăuze.

10 Isus a chemat mulţimea la Sine şi a zis: „Ascultaţi şi înţelegeţi:
11 Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.”
12 Atunci ucenicii Lui s-au apropiat şi I-au zis: „Ştii că fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit?”
13 Drept răspuns, El le-a zis: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină.
14 Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15)

Doar că aici Domnul Isus condamnă fariseii care ar trebui să învețe pe poporul evreu Legea Domnului, iar aceștia din urmă aveau un obstacol – propriile tradiții și regului și nu se puteau alinia la standardul lui Dumnezeu. Pe farisei nu îi interesa inima oamenilor, ci manifestările exterioare, doar ceea ce se vede.
O astfel de greșeală pot săvârși părinții care își educă copiii – ei pot învăța pe copii mândria prin faptul că insistă doar asupra unor reguli de comportare, fără să îi intereseze inima copilului. Manifestările exterioare sunt importante, dar ele sunt doar un efect, inima este cea care este cauza manifestărilor copilului.
Aceiași greșeală o pot face și unii lideri spirituali – să fie concentrați pe anumite aspecte ale credincioșilor pe care îi călăuzesc și să nu insiste asupra relației lor cu Dumnezeu, erau prinși în reguli de spălare (amintiți-vă nunta din Cana) sau de comportare. Ei, în zelul lor legalist au găsit o formă de a interzice evreilor să aibă grijă de părinți. Aceștia puteau să nu ajute părinții zicând că banii sunt Corban (adica închinați Domnului). Acest legalism poate aduce de departe a spiritualitate, dar arată un  caracter cu mari restanțe.
În lumea sportului foarte mulți sportivi cu rezultate se cred invincibili. Cu toții puteți afla despre căderea lor.
Nu cred că un om mândru poate să arate demnitate când este învins – nici un lider fie el religios sau sportiv.

Cel mândru are prieteni falși…

… și fricoși. Eu aș putea spune că prietenii celui mândru nu au coloana verticală. Iată de ce:

7 Toţi cei uniţi cu tine te-au izgonit înapoi până la hotar, prietenii tăi te-au înşelat şi te-au stăpânit. Cei ce mâncau din pâinea ta ţi-au întins curse pe care nu le-ai băgat de seamă!
8 Oare, zice Domnul, nu voi pierde Eu în ziua aceea pe cei înţelepţi din Edom şi priceperea din muntele lui Esau?
9 Vitejii tăi, Temane, se vor înspăimânta, pentru ca toţi cei din muntele lui Esau să piară în măcel.

Posibil au profitat de cel mândru, posibil au scos cărbuni cu mâinile lui, posibil se simțeau comfortabil o perioadă lângă el, dar când cel mândru a pierdut poziția și statutul, și nu mai avea aceiași putere – l-au izgonit, înșelat și l-au stăpânit. Nici nu știe, sărmanul mândru, ce prieteni are. De fapt, doar așa oameni și vor putea să îl înconjoare – fără valoare și fără demnitate.
Solomon dorește să își învețe băiatul că realitatea e tocmai inversă, că rănile făcute pe față demonstrează credincioșia prietenilor și că în necaz prietenul e ca un frate. Cel mândru culege ceea ce a semănat.

 

Cel mândru e violent. 

10 Din pricina silniciei făcute împotriva fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de ruşine şi vei fi nimicit cu desăvârşire pentru totdeauna.
11 Căci în ziua când stăteai în faţa lui, în ziua când străinii îi luau averea, când străinii intrau pe porţile lui şi aruncau sorţul* asupra Ierusalimului, şi tu erai atunci ca unul din ei!
12 Nu trebuia să te uiţi mulţumit la ziua fratelui tău, în ziua* nenorocirii lui, nu trebuia să te bucuri de copiii lui Iuda, în ziua pieirii lor, şi nu trebuia să vorbeşti cu semeţie, în ziua strâmtorării!
13 Nici nu trebuia să intri pe porţile poporului Meu, în ziua nenorocirii lui, nici nu trebuia să te bucuri de nenorocirea lui, în ziua prăpădului lui, şi nu trebuia să pui mâna pe bogăţiile lui, în ziua prăpădului lui!
14 Nu trebuia să stai la răspântii, ca să nimiceşti pe fugarii lui, şi nici nu trebuia să dai în mâna vrăjmaşului pe cei ce scăpaseră din el în ziua necazului!
15 Căci ziua Domnului este aproape* pentru toate neamurile. Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău.
16 Căci, după cum aţi băut paharul mâniei, voi cei de pe muntele Meu cel sfânt, tot aşa toate neamurile îl vor bea necurmat; vor bea, vor sorbi din el şi vor fi ca şi când n-ar fi fost niciodată.

Acuzațiile sunt foarte grave – violență, mânie, abuz și distrugere. Toate acestea din cauza mândriei? Da. Mândria este doar motorul acțiunilor și caracterului Edomului. Am mai scris despre mândrie în articolul Ce spune Biblia despre mândrie,  dar să identific caracterul violent al mândriei așa ușor ca în cartea Obadia, nu am putut atunci. Cel mândru trece deja categoria celor răi.
Diavolul întâi s-a mândrit apoi a devenit ucigaș.
Aici deja apar mai multe întrebări – cel mândru poate fi creștin?

Nu avem cu ce să ne mândrim!

Suntem mântuiți nu pentru faptele noastre, ci pentru dragostea mare care o are Dumnezeu pentru noi!
Nu facem fapte pentru care am putea să ne mândrim, deoarece Dumnezeu a pregătit aceste fapte pentru noi, ca să umblăm în ele, încă de la întemeierea lumii.
Nu putem să ne mândrim că suntem mai înalți sau mai bruneți, deoarece nu avem nici o contribuție la aceasta.
Nu ne putem mândri nici cu slujirea în biserică deoarece e ceea ce lucrează Hristos în noi.
Noi avem totul în Hristos și El trebuie să fie totul pentru noi. Mândria trebuie să fie parte din natura veche, nu cea noua în Hristos.
Cel mândru nu va sluji și totdeauna va manipula prin supărări (motivate și nemotivate), din câte am văzut.
Domnul să ne dea o inimă după voia Sa și o dragoste pentru oameni care o are și El.

Почему очень опасно быть ЛЕНИВЫМ – Шевченко A., Коломийцев А.