„Creștinul în armură completă” de William Gurnall

Această carte intitulată ”CREȘTINUL ÎN ARMURA COMPLETĂ” scrisă de William Gurnall, publicată ptr prima dată în anul 1655, este apreciată de unii ca cea mai valoroasă carte care tratează lupta spirituală a creștinului.

Cunoscutul John Newton fost comerciant de sclavi, convertit la creștinism, compozitor al imnului „Mărețul Har”, spunea despre cartea lui Gurnall: dacă ar fi să citesc numai o singură carte în afară de Biblie, eu aș alege „Creștinul în armura completă”…

Mai apropiat de noi, defapt contemporan cu noi pastorul David Wilkerson autorul cărții „Crucea și pumnalul” spunea la rândul său făcând referință la cartea lui Gurnal: eu cred că în biblioteca fiecărui om al lui Dumnezeu trebuie să existe această carte, nici un conducător, învățător, pastor, evanghelist sau lucrător creștin n-ar trebui să se lipsească de ea…eu cred că dintre toți scriitorii puritani, William Gurnall vorbește acestei generații în modul cel mai direct. Fără îndoială spunea David Wilkerson: după Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta este cea mai importantă carte din câte au fost scrise vreodată si voi binecuvânta ziua când mi-a fost inmânată..

 

Descrierea luată de pe barzilaiendan

#lupta-spirituala