Ziua 63/100- obișnuința

Astăzi vreau să vă vorbesc despre câteva rezultate ale acestei provocări. Deși nu am putut fi fidel tuturor promisiunilor – am observat câteva lucruri:
1. Părțile bune.
La început credeam că este foarte greu să faci cunoștință cu oameni noi și să afli ceva despre ei, însă acum mi se pare ceva firesc să fac cunoștință cu oamenii – a ajuns să fie ceva fiersc ca atunci când întâlnesc o persoană necunoscută să o întreb cum o cheamă și apoi să întreb câte ceva despre ea. Și nu cred că am avut multe zile în care să nu fi cunoscut persoane noi. Primele zile mă gândeam cu cine să fac cunoștință dar am avut zile în care cunoșteam mai multe persoane într-o zi.
Despre engleză – ca să nu fie o povară învățarea limbii engleze am hotărât să citesc cărți în engleză. Aici ar trebui să mulțumesc soției căci ea are cărți în limba engleză și încă foarte bune. Astfel am reușit să citesc cartea „Five languages of love” apoi „The power of prayer”, iar acum citesc cartea care mi-a fost dată de un prieten drag „The new answer book” până când sunt la început. Citirea cărților în engleză este foarte interesantă mai ales că unele cuvinte chiar trebuie să le găsești – altfel riști să înțelegi greșit – ceea ce crează un discomfort.
Fără titlu

Cât ține de cărți am finisat „100 idei geniale de managementul timpului” și „Bărbați de caracter care au schimbat lumea”- aceasta tot am împrumutat-o.
Fără titlu2

Am ajuns cu citirea Bibliei după plan, dar am o mare barieră – prorocii mari – Isaia, Ieremia, Ezechier – nu înțeleg toate prorociile doar din simpla citire. Soția mea a găsit o metodă foarte interesantă de a citi – ascultă capitolul audio și paralel citește în Biblie.  Eu acum sunt la Epistola către Romani (Noul Testament) și la Psalmi (Vechil Testament).
Foarte mult m-au ajutat studierea cărții Apocalipsa și cărților prorocilor mici ca să pot înțelege planul lui Dumnezeu cu privire la poporul evreu și la celelate națiuni.  Aș încuraja toți să studieze cartea Apocalipsa și prorocii mici – sunt o comoară pentru suflet și minte.
2. Părți rele.
Provocarea este foarte bună mai ales că am fost pus în situația să schimb ceva, însă am dorit să schimb foarte multe odată.
Cred că trebuia să iau câte o schimbare sau 2, nu mai mult. O dată la 3 luni să schimbi ceva în viața ta este foarte bine, prea multe schimbări derutează, obosesc și crează confuzie. Nu cred că alții nu ar reuși, pur și simplu în cazul meu nu a mers.