Este vorba de ziua de ieri.
Am reușit să mă țin, în mare parte de scopuri – inițial a fost greu, însă pe parcurs ziua devine o provocare.
Revin mai în seară cu detalii.
Astăzi am realizat că îmi este mult mai ușor să mă trezesc dimineața dacă am făcut sport seara.
În timpul zilei credeam că nu voi putea găsi persoane noi – însă când am realizat acest lucru am început să discut cu taximetristul, am aflat multe lucruri despre el, apoi am făcut cunoștință cu un sportiv- Andrei. Deci, dacă dorești cu adevărat poți cunoaște foarte multe persoane. Noi interacționăm cu mulți, însă cu majoritatea nici nu dorim să comunicăm- fie că e vorba de vânzătoarea de la magazin, taximetristul sau o persoană care se află alături când aștepți ceva.
Cât ține de sport – încep să structurez mai bine ceea ce fac și iarăși mă conving că o condiție fizică bună trebuie întreținută. Eu mai am puțin pînă la această condiție, puțin cam mult :). O codinție fizică se pierde ușor deși, în unele cazuri, se obține relativ ușor. Posibil din acest motiv unii și nu sunt disciplinați în domeniul sportului – deoarece obțin ușor unele rezultate și cred că mai departe nu mai au ce învăța?
Despre partea spirittuală – am rămas mișcat mult de Evanghelia după Matei, Domnul Isus S-a purtat cu multă dragoste față de toți oamenii chiar dacă era aproape de moartea Sa, a iubit ucenicii, inclusiv pe Iuda, pînă în seara prinderii Lui, a iubit și pe Petru (cel mai entuziast ucenic) deși acesta s-a lăsat de Domnul Isus în acea noapte.
Foarte ușor au adormit ucenicii în acea noapte, parcă ar fi ușor de condamnat, însă nu e chiar așa. Am realizat că Domnul Isus Se ruga Tatălui din cer nu din motiv că nu avea ce face, ci comunicarea cu Dumnezeu Tatăl face parte din existența Sa. Cred că fiecare creștin trebuie să urmeze exemplul Domnului Isus.
Doresc mult să sfârșesc citirea cărții „100 idei geniale de managementul timpului” (această cartea am schimbat-o pe un prânz), astăzi am aflat cât de important este să planifici comunicarea cu angajații tăi și cât de mult contează ca un birou de lucru să fie ordonat. Am găsit multe sfaturi utile și doresc să le aplic și eu.
Cât ține de engleză sunt cu restanță, deci mâine va trebui să învăț 8 cuvinte, nu 4. Ne vedem mâine!!