Ieri a avut loc seminarul „Ce spune Biblia despre închinarea prin cântări”

Ieri, la biserica Bunavestirea , pastorul Vasile Filat a organizat un seminar cu o tematică deosebită : „Cum să te închini lui Dumnezeu prin cântări”.
Am aflat multe lucruri noi despre importanţa care a dat-o David închinării, când se închina David.
Mi-a plăcut mult că poporul evreu a folosit cântările ca şi mijloc didactic foarte eficient şi am văzut şi exemple de astfel de cântări.
Eu credeam că partea închinării cu cântări e responsabilitatea mai mult a grupului de cântăreţi dar am realizat că nu e aşa.
Am rămas mişcat de faptul că Moise, care avea un defect de vorbire, a alcătuit o cântare Domnului, o cântare specială care va fi cântată în ceruri.
Deci, nu contează atât de mult aptitudinile de cântăreţi ci atitudinea inimii.

Mulţumesc mult pentru acest seminar, căci am învăţat multe lucruri noi.

 

Anunțuri