Capitolul 13 din prima epistolă către Corinteni vorbeşte mult despre dragostea în slujire. Nu e doar dragoste faţă de persoana cu care eşti căsătorit sau doreşti să te căsătoreşti ci e o dragoste în acţiune, o dragoste ca şi motivaţie.
Poţi să faci lucruri de calitatea ca formă , dar nu ca şi motivaţie. Poţi să-ţi dai toată averea săracilor şi să-ţi dai şi viaţa – dar fără adevărata motivare este nimic.
„Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.”
Dragostea trebuie să fie un element indispensabil vieţii de creştin. Cartea sa de vizită.
Ce schimbă motivaţia de slujire?
- invidia
- mândira
- lipsa de răbdare
- egoismul
- răutatea
- nelegiuirea
- minciuna.
Gândurile rele schimbă atitudinea omului faţă de semenii săi. Şi în loc să le slujeşti – le încurci şi lor şi ţie.
„Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină, şi în el nu este niciun prilej de poticnire. Dar cine urăşte pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric, şi nu ştie încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.” (1 Ioan 2:10-11)
De obicei , conflictele nerezolvate duc la invidie, răutate şi dorinţă de răzbunare. Astfel de gânduri sunt o piedică pentru fiecare din noi să-şi manifeste dragostea faţă de cei din jur.
O soluţie ar fi iertarea celui vinovat. A ierta pentru a putea iubi, aşa cum ne-a iubit şi Dumnezeu.
Curbet Alexandru 