Ce spune Biblia despre bani ?

Sâmbăta , 26 martie, am fost la seminarul la care s-a studiat manualul „Banii şi posesiunile: în căutarea fericirii” . Seminar condus de Vasile şi Anastasia Filat.
La acest seminar am avut ocazia să-mi reevaluez atitudinea personală faţă de bani şi să iau decizii pentru viitor.
La acest seminar am putut să-mi răspund la întrebările :
Unde este limita dintre lăcomie şi economie? Ce trebuie să fac cu banii mei ?
A cui sunt banii ?
Ce trebuie să fac cu banii ? (ştiu că sună banal dar am rămas suprins de faptul că oamenii deşi au bani nu prea ştiu ce să facă cu ei şi-i folosesc în scopuri greşite)
Când banii aduc nefericire în viaţa creştinului ?
În ce trebuie să investeşti în primul rând?
La ce trebuie să fii atent?

La aceste întrebări şi multe altele vă veţi putea da răspuns făcând acest studiu.
Sunt recunoscător familiei Filat pentru seminarul organizat. Mulţumesc mult.

Minciuni de-ale homosexualilor „Suntem 90 de mii de homosexuali”

Într-un articol de pe jurnal.md se citează afirmaţia organizaţiei Gender-DocM care afirmă că homosexualii sunt în număr de 90.000!! în Moldova.

„Potrivit unor statistici, în Republica Moldova sunt circa 90 de mii de persoane homosexuale.”

De ce le trebuie să mintă aşa de mult imoralilor? Pentru ca să spună că sunt mulţi şi un grup aşa de mare trebuie să fie protejat de lege (o lege care nici nu este necesară).
În realitatea dacă se strâng o sută-două , mai mult nu.

Imoralii totdeauna au fost obraznici.
Cartea Geneza redă un caz , cetăţile Sodoma şi Gomora , în care homosexualii au vrut să violeze doi bărbaţi fără să-i întrebe pe aceştea.

„Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile.
Au chemat pe Lot şi i-au zis: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.”
Lot a ieşit afară la ei, la uşă, a încuiat uşa după el şi a zis: „Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate! Iată că am două fete care nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit sub umbra acoperişului casei mele.”
Ei au strigat: „Pleacă!” Şi au zis: „Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decât lor.” Şi, împingând pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă uşa.” (Geneza 19:4-9)

Numărul de 90.000 este foarte mare – aproape populaţia a 2 raioane din republică!!
Tu ce părere ai ?

Test la toleranţă cu Iurie Roşca la Ţara lui Dogaru Publika TV

#homosexualitate, #imoralitate, #pericol, #societate

De ce Petru Bogatu nu este de-acord cu legea nedescriminare

Vă propun să vedeţi de ce Petru Bogatu are o părere negativă referitor la legea Nediscriminare.

Teoria relativităţii şi Biblia

Albert Einstein susţine în teoria relativităţii că viteza luminii în vid este o constantă care nu depinde de sistemul de referinţă. Consecinţele acestui fapt sunt relativitatea timpului, a spaţiului, a masei şi a altor mărimi fizice.

El a ajuns la acest rezultat prin calcul, dar nu a reuşit să explice din ce cauza viteza luminii în vid

este constantă. Explicaţia o găsim în altă parte.

Pe prima pagină a Bibliei ni se spune că atunci când a făcut lumea, Dumnezeu mai întâi a făcut lumina şi abia după aceea a creat şi celelalte lucruri care puteau fi luate ca sisteme de referinţă. Având în vedere acest fapt este perfect normal ca viteza luminii în vid să nu depindă de obiectele care nu existau atunci când a fost creată lumina.

Vedem astfel că teoria relativităţii oferă o nouă confirmare a relatării biblice privind facerea lumii, dar mai vedem ceva: teoria relativităţii e considerată o culme a cunoaşterii omeneşti, pe când Biblia abia de aici începe.

(sursa)

CUM TE AFECTEAZĂ PE TINE CĂSĂTORIILE ÎNTRE HOMOSEXUALI?

Vă propun articolul cu acelaşi titlu scris de Bogdan Mateciuc în care sunt prezentate pericolele acceptării căsătoriilor între homosexuali, printre care se enumeră :
-modifică radical definiţia şi înţelegerea asupra familiei.
-adopţiile de copii,

  • se va da undă verde pentru căsătoriile poligame.
  • acceptarea deplină a homosexualilor va fi obligatorie – vedeţi cazul lui Ake Green, Mit Romney, compania Tarom.
  • îndoctrinarea copiilor la şcoală.

-Bisericile vor fi forţate să accepte homosexuali. Va dispărea libertatea religioasă.
Pentru o argumentarea mai bună vă propun articolul CUM TE AFECTEAZĂ PE TINE CĂSĂTORIILE ÎNTRE HOMOSEXUALI?

Pe Jupiter cresc plante?

Întrebare:

„Pe planeta Jupiter cresc plante? „

Pe planeta Jupiter sunt condiţii foarte vitrege: temperatura e aproape -150 C, uragane mari şi nu se poate deosebi litosfera de atmosferă. Din aceste motive pe planeta Jupiter nu poate exista viaţă nici sub formă de plante.

În cele 6 zile ale creaţiei Dumnezeu a creat doar o planetă pe care , tot Dumnezeu , a făcut posibil să fie viaţă – Pământul. Iar celelalte corpuri cereşti (şi Jupiterul) au ca scop să lumineze noaptea.

Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii; şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.” Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele. Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului ca să lumineze pământul,” (Geneza 1:14-17)

#creatie, #jupiter, #planete

Pericolele fumatului

Biblia spune „”Toate lucrurile îmi sunt îngăduite dar nu toate îmi sunt de folos. ” – cel mai bine se vede la fumat. Vedeţi clipurile de mai jos.

#fumat, #pericol, #sanatate, #tineri

Este obligatoriu să acceptăm Legea Nediscriminare pentru a intra în Europa?

Mulţi afirmă că pentru a intra în UE trebuie să avem acest proiect de lege Nediscriminare acceptat. Oare aşa să fie ?

La ce legi internaţionale se face referinţă în acest proiect de lege?

1. Prima sursă este Raportul adoptat de Agentia Europeană pentru Drepturi Fundamentale (AEPDF) în vara anului 2008 pentru combatarea “homofobiei” in Uniunea Europeană. În 2008 Alianţa Familiilor din România a înaintat un memoriu de opozitie impotriva acestui Raport pe care l-a etichetat ca fiind unul radical, lipsit de bun simţ, irealist, şi motivat de scopuri politice. Recomandările Raportului pentru combaterea “homofobiei” şi a discriminării împotriva homosexualilor însa sunt mai radicale si detaliate şi cer ca in anumite domenii homosexualii sa fie tratati in mod preferenţial. De exemplu, privind România, Raportul cere în mod specific interzicerea marşurilor “anti-homosexuale,” critică Biserica Ortoxoda Română pentru că se proununtă împotriva homosexualitaţii, şi cere acordarea de azil politic cuplurilor homosexuale “persecutate” în ţara de origine. În plus, cere formarea de unitaţi speciale de ordine publică care să se ocupe în mod special de “harţuirea” homosexualilor, şi să permită homosexualilor acces în scolile elementare şi licee pentru a învaţa pe elevi “normalitatea” homosexualităţii.

2. A doua sursă este proiectul de directivă adoptat de Parlamentul European în primăvara anului 2009. Proiectul însa nu are caracter obligatoriu în ţările membre deoarece Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene nu are unanimitatea de voturi necesară pentru a-l adopta ca şi directivă. Printre alte tari, Germania, Marea Britanie şi Franta şi-au anunţat opoziţia fată de proiect, iar experţii afirmă că nu are nici o şansa de a fi adoptată in viitorul apropiat. În 2009 Alianţa Familior din România a înregistrat un Memoriu în Parlamentul European în care argumentează la nivel juridic şi legal că directiva este necompatibilă cu deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului. La fel ca şi proiectul legislativ al Guvernului Filat, proiectul de directivă unional propune nediscriminarea împotriva homosexualilor nu numai la locul de munca ci şi in domeniul serviciilor şi al bunurilor,şi al educatiei. (sursa:AFR)

Au dreptate cei care insistă asupra obligativităţii acceptării acestor legi ? Categoric nu. Ceea ce ştiu cu siguranţă este că UE pune presiuni constante asupra tuturor ţărilor care fac parte din UE şi care nu fac parte, să accepte asemenea proiecte de legi.
Parcă brusc , homosexualii au evenit persoane privilegiate.

Pericolele legii Nediscriminare

Împotriva categoriei sociele ce au o „orientare sexuală” diferită nu se poate discrimina “in nici un fel,” in “mod direct” sau “indirect,” si care interzice si hartuirea pe baza de orientare sexuala.

Textul proiectului legislativ insa e radical. De exemplu, actele de hartuire pot fi pedepsite penal, ceva ce nu se mai intilneste in nici o alta tara, hartuirea sexuala la locul de munca fiind pedepsita in restul lumii doar prin sanctiuni civile.

Spre deosebire de majoritate tarilor care au adoptat legislatii impotriva discriminarii, proiectul Guvernului Filatpropune interzicerea discriminarii impotriva homosexualilor nu numai la locul de munca dar si in domeniul bunurilor si al serviciilor, si al educatiei.

Proiectul stipuleaza o metoda juridica de dovedire a culpabilitatii cu totul stranie si iesita din comun – persoana care este acuzata de discriminare pe baza de orientare sexuala, nu “victima,” trebuie sa dovedeasca ca nu a discriminat. In alte cuvinte acuzatul trebuie sa-si dovedeasca nevinovatia, nu invers. Acest criteriu se aplica doar in cazurile criminale, nu in cele civile unde reclamantul trebuie sa-si dovedeasca cazul.

Sursa AFR.

Legea Nediscriminare va da frâu liber pedofililor

Şocat am aflat despre faptul că Moldova devine o piaţă pentru turism sexual.
Iată ce spune portalul Jurnal:

În prezent, trei cetățeni străini, din Italia, Norvegia și Grecia, sunt cercetați că au abuzat sexual copii moldoveni, iar alți cinci sunt suspectați de aceste infracțiuni.

Victimele pedofililor sunt băieţii tineri cu vârsta cuprinsă între 12-15 ani.
România s-a întâlnit cu acest fenomen ceva mai înainte- străinii veneau în Bucureşti şi racolau copii străzii pentru petreceri gay. Tinerii abuzaţi În schimb primeau bani, produse cosmetice, dulciuri, telefoane mobile sau MP3 playere. Unii tineri au fost bătuţi , alţii că vor fi aruncaţi de la balcon, pe unii i-au ademenit acasă (cu motiv să le dea ceva).
Acestea sunt metodele prin care homosexualii violau copii. Spun „homosexualii” deoarece este vorba despre două persoane de acelaşi sex.

Proiectul de lege nediscriminare doreşte ca relaţiile homosexuale să fie legale. Dar care este limita dintre relaţii homosexuali şi pedofilie?
Este aşa ceva? Conform unui studiu 73% din homosexualii intervievaţi au întreţinut relaţii sexuale cu băieţi cuprinşi între vârsta de 16-19 ani sau chiar şi cu cei care aveau o vârstă mai mică.
Legalizarea homosexualităţii va declanşa un val de violuri a minorilor.

Asemenea legi sunt real pericol pentru societate.
Homosexualii dau exemple de ţări dezvoltate care au acceptat această lege afirmând că Moldova este săracă deoarece nu acceptă homosexualii. Aşa să fie? Ţările care au acceptat o asemenea lege au devenit bogate peste noapte? NU!
Legea Nediscriminare a fost acceptată în ţări dezvoltate deja, iar acum aceste ţări suferă un declin demografic, mai bine zis – un colaps demografic.

Tu ce alegi pentru Moldova?

Libertatea triumfă in America.

Daca libertatea e pe moarte in Marea Britanie (si Europa), pe 2 martie Tribunalul Suprem al SUA a reafirmat libertatea cuvantului, libertatea religioasa si libertatea de constiinta printr-o decizie judecatoreasca memorabila. Cu un vot extraordinar de 8 la 1, a emis decizia Snyder v. Phelps care reafirma cu putere principiul libertatii cuvantului chiar daca jeneaza, ofenseaza sau chiar atunci cand discursurile tinute sunt condamnate sau dezaprobate de intreaga societate civilizata . Despre ce este vorba? Cu ani in urma, una din cele mai radicale grupari baptiste din SUA, exclusa din organizatia oficiala a adunarilor baptiste, a inceput sa protesteze in public impotriva homosexualitatii, folosind unele din cele mai agresive cuvinte la adresa homosexualilor. Au fost dati in judecata si amendati cu milioane de dolari pe motiv ca incita societat ea la ura impotriva homosexualilor. Pe 2 martie insa, Tribunalul Suprem a declarat ca libertatea cuvantului in America e mai de pret decat simtamintele jignite ale majoritatii societatii. Notam principiul enuntat de tribunal, cu care homosexualii nu sunt de acord:

“comentariile pe teme de interes public detin cel mai inalt loc in ierarhia drepturilor protejate de Constitutia Americana si se bucura de protectie speciala.”

sursa:buletin AFR

Sexul are întotdeauna un preţ

Pam Stenzel s-a născut în urma unui viol şi a fost abandonată după naştere la un orfelinat. A vorbit mult tinerilor despre pericolele care le aduc relaţiile sexuale înafara căsătoriei. Vă propun să vedeţi acest material şi voi.

Partea 1

Partea 2

Partea 3

Partea 4

Partea 5

Partea 6

#pam-stenzel, #sex, #sexualitate, #tineri

2 Timotei 2:23

Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri.

Cum va fi in zilele de pe urma (2 Timotei 3)

„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.
Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.
Sunt printre ei unii, care se vâră prin case, şi momesc pe femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte, care învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului. După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa. Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată şi a celor doi oameni. ” (2 Timotei 3:1-9)

Pericolele adoptării proiectului de lege anti-discriminare pe criteriul de “orientare sexuală”

Vă propun să vedeţi pericolele adoptării legii Nediscriminare pe blogul lui Vitalie Marian

Polonezii spun NU sodomiei!

Sâmbăta aceasta (5 martie) a avut loc în oraşul Szczecin, situat în vestul Poloniei, o demonstraţie “împotriva homofobiei”, care a adunat doar în jur de 20 de persoane de la cam tot atâtea asociaţii.

Naţionaliştii radicali de la “Renaşterea naţională a Poloniei” (NOP) au organizat pe loc o contra-demonstraţie, care a strâns aproximativ 100 de militanţi.

Din această cauză evenimentul dedicat “apărării drepturilor minorităţilor sexuale” a fost scurtat. Sursa: FrontPress.ro

A fi sau a nu fi … mamă surogat?

Deputatul PDL Mihaela Sandru a depus la Senat un proiect legislativ prin care se stipuleaza faptul ca femeile care nu pot avea copii pot apela la mame surogat.

Mamă surogat este femeia care, de bunăvoie , doreşte să crească un copil , mai bine zis să permită ca în organismul ei să se dezvolte şi să crească un ovul fecundat.
Proiectul prevede unele condiţii pentru mamele surogat:

  • să nu aibă mai mult de 35 de ani,
  • să aibă cel puţin un copil propriu.

Apelarea la o mamă -surogat este un alt mod de a apela legal la traficul de femei.
E unica soluţie pentru cuplurile care doresc copii ? Sau să punem altfel întrebarea : de ce mamele care doresc copii nu duc sarcina ?
Această practică poate da un nou imbold traficului de fiinţe.
Este moral să apelezi la o mamă surogat?
Ce drepturi va avea mama surogat asupra copilului ? Va duce aceasta la redefinirea noţiunii de părinte? Vor mai fi „părinţii” la fel de ataşaţi de copil ?
În caz că apar complicaţii în timpul sarcinii avortul va fi o metodă medicală de a rezolva situaţia?

România are deja un manual după care să se predea obiectul de „Orientare sexuală”

După acceptarea Legii Nediscriminare în România, a apărut un manual (mai bine zis – un ghid pentru profesori) despre cum să predea „corect” despre orientarea sexuală, cu referire doar la homosexualitate şi alte deviaţii de comportament.
Vedeţi cuprinsul acestui ghid :

După cum vedeţi acest ghid este unul de îndoctrinare pro-homosexualitate.
Care este atunci rolul profesorului ?Conform acestui ghid – să informeze copii între 12 şi 18 ani despre sexualitate.

Rolul cadrului didactic în educarea tinerilor de gimnaziu şi liceucu privire la sexualitate este, de aceea, extrem de important.
Profesorul de educaţie despre sex este acela care, furnizând
informaţii corecte despre sexualitate şi creând un cadru în care chestiunile legate de sexualitate să poată fi discutate cu sinceritate şi încredere, poate contribui în mod esenţial la formarea acestor tineri ca persoane mature, responsabile şi sănătoase.

Scopul este să spună elevilor că homosexualitatea este o opţiune pentru ei şi că este ceva normal.

Mai devreme sau mai târziu un astfel de manual va veni şi în Moldova, dacă va fi acceptată legea Nediscriminare.

Biblia spune că păcatul homosexualităţii este unul grav şi pedepsit de Dumnezeu. Dacă se introduce un astfel de manual – va trebui să învăţăm copii că păcatul este bun şi corect?! Să încurajăm păcatul pentru că aşa spune legea ?
De ce homosexualii doresc să înveţe alţi copii că un aşa mod de viaţă este normal?

Cuvântul lui Dumnezeu este categoric cu asemenea comprotament şi îl numeşte-aşa cum este – „lucru scârbos”.

De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.
Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. (Romani 1:24-28)

Tu ce părere ai ?

ATENŢIE! Mitingul de Joi, 10 martie a fost transferat pentru 17 martie

Alianţa pentru Salvarea Familiilor din Moldova anunţă că din motive de inalta securitate in legatura cu vizita vice-presedintelui SUA Joseph Biden la Chisinau la 11 Martie, Alianta a fost rugata de Primaria Chisinau sa renunte la Mitingul de Joi 10 Martie. Astfel va anuntam ca Mitingul se amana pentru Joi 17 martie la 9.30 in fata Palatului Republicii. Va rugam sa anuntati acum pe toti despre modificarile intervenite.

sursa:Moldova Creştină