De ce trebuie să existe un iad?

Crater din Darvaz, Uzbekistan

Mulţi nu cred în iad, unii afirmă că bunătatea lui Dumnezeu (şi dragostea Lui pentru oameni) sunt incompatibile cu existenţa unui loc precum iadul.
În acest articol vreau să prezint realitatea iadului şi compatibilitatea existenţei acestuia cu caracterul lui Dumnezeu.

Cei ce nu se pocăiesc vor avea parte de mânia lui Dumnezeu.
Dumnezeu este drept – El te va răsplăti potrivit cu faptele tale, dar locul tău în veşnicie depinde de credinţa ta.

” Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului.” (Romani 2:5-11)

Din aceată trimitere aflăm că Dumnezeu este drept în hotărârile Sale şi judecata Sa este dreaptă, iată ce a hotărât:

  • dacă nu te pocăieşti (nu intri în legământ cu Domnul Isus) atunci „îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei „. va avea parte de mânie şi urgie.
  • dar dacă intri în legământ cu Domnul Isus ai parte de viaţă veşnică.

Jertva Domnului Isus a fost unica cale prin care putem ajunge la Tatăl.

„El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape. Căci, prin El, şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh.”(Efeseni 2:17-18)

La Tatăl, în Împărăţia Cerurilor putem ajunge doar prin credinţa în Isus. Deci,nu faptele tale sunt definitorii ci credinţa ta.
Dar ce se întâmplă cu cei ce nu cred în Isus?

Cei ce nu cred în Domnul Isus au parte de o soartă mult prea tristă.

„Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!„(Apocalipsa 22:15)

Unul din exemple este Sodoma şi Gomora.
Sodoma şi Gomora erau două oraşe imoralitatea (în deosebi homosexualitatea) se practica deschis, chiar şi în spaţiu public. Aceste două oraşe au fost distruse într-o singură zi, iar locul lor nici acum nu se ştiu sigur unde este. Iată ce spune epistola lui Iuda despre Sodoma şi Gomora:

„Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic.„(Iuda 1:7)

Aceste oraşi sunt o pildă pentru noi că Dumnezeu pedepseşte păcatul , dar aici aflăm ceva nou – pedeapsa lor este una ce durează o veşnicie – într-un foc.
Domnul Isus când a trimis ucenicii în Israel să vestească Evanghelia le-a spus:

„În orice cetate sau sat veţi intra, să cercetaţi cine este acolo vrednic şi să rămâneţi la el până veţi pleca. La intrarea voastră în casă, uraţi-i de bine; şi, dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar, dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi. Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre.” Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei, decât pentru cetatea aceea.”(Matei 10:11-15)

Domnul Isus afirmă că cei ce nu au crezut – deşi au auzit Evanghelia – vor fi judecaţi mai aspru decât Sodoma şi Gomora care nu au cunoscut vestea împăcării cu Dumnezeu.
Cineva spunea „dacă nu ai dorit să trăieşti cu Dumnezeu în viaţa aceasta, de ce să te oblige trăieşti o veşnicie cu El?”
Necredinţa are o consecinţă – pedeapsa veşnică. Pedeapsa – este consecinţa faptului că Dumnezeu este drept. El pedepseşte neascultarea.

Tu ce alegi să faci ? Nu cumva îţi împietreşti inima la Cuvântul lui Dumnezeu? Nu amâna să te împaci cu Dumnezeu acum.

#biblie, #iad, #pedeapsa-vesnica