Avortul este asociat cu un risc crescut de nastere prematura la sarcinile ulterioare

27 Aug

Dr. Jay Iams , profesor şi vicepreşedinte al Departamentului de Obstetrica si Ginecologie la Ohio State University, a scris un raport despre îngrijirea femeilor înainte de naşterea prematură în „Jurnalul American de Obstetrică şi Ginecologie”.
Iams scrie:

Contrar credintei comune, bazate pe studii de populaţie s-a constatat că oprirea electivă a sarcinii în primul şi al doilea trimestru sunt asociate cu un foarte mic, dar se pare că cu o creşterea reală a riscului de nastere spontane ulterioare pe termen lung.

„Există în prezent 114 de studii în literatura toate aratînd o asociere semnificativă statistică între avortul provocat şi naşterea ulterioare înainte de termen lung şi aproape nici unul care să demonstreze contrariul”, a spus AAPLOG(Asociatia Americana de Obstetrica Pro-Life).
De fapt, un studiu efectuat de cercetători Shah şi Zoe a arătat o creştere cu 36% a riscului crescut de naştere prematură, după un avort şi un uimitor – cu 93% riscul crescut după două avorturi.

Sursa: lifenews.com.

Dumnezeu preţuieşte mai mult viaţa omului decât o face omul însăşi. Dumnezeu dă moştenitori – oamenii, din păcate, aleg să-i omoare înainte să-i vadă .
E uman să nu omorâm animalele dar nu e „profitabil” să mai creşti un om. Vorbim despre umanitate când e vorba de câini şi ne ascundem după argumente de genul „Cu ce am să-l cresc?” când e vorba de oameni ?!!

Anunțuri

3 răspunsuri to “Avortul este asociat cu un risc crescut de nastere prematura la sarcinile ulterioare”

  1. geomarz Septembrie 3, 2010 la 20:14 #

    Avortul trebuie lasat la latitudinea unei femei care hotaraste CIND si cu CINE sa faca un copil. Si, mai ales, ce poate sa-i ofere.
    Asa ca, sa lasam femeile sa decida.

  2. alaandrei Septembrie 4, 2010 la 21:41 #

    Adam la fel a dat vina pe femeie in gradina Edenului, totusi vedem ca Dumnezeu cere socoteala de la om si nu de la femeie asa ca ma tem ca la judecata de apoi barbatii sa nu fie cei ce vor da socoteala pentru copii lor avortati de cea cu care la conceput.

  3. Alexandru Curbet Septembrie 15, 2010 la 20:39 #

    Dacă decide femeia, când întrebăm copilul? Ori menţionăm doar despre drepturile femeiei nu şi a copilului ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: