Vechiul Testament – Exodul 30:10 versus Noul Testament – Evrei 9:15-16
Restrictia accesului la Dumnezeu este ridicata. Se elimina nevoia de jertfe animale, care in prima instanta era necesara pentru accesul la Dumnezeu.
Unul din cititorii blogului a menţionat despre o aparentă contradicţie în Sfintele Scripturi – între versetele de la Exod şi din cartea Evrei.
În perioada Vechiului Testament ispăşirea pentru popor o făcea marele preot o dată în an, şi ispăşirea se făcea cu sângele animalelor.
„Numai odată pe fie care an, Aaron va face ispăşire pe coarnele altarului. Ispăşirea aceasta o va face odată pe an cu sângele dobitocului adus ca jertfă pentru ispăşirea păcatului, printre urmaşii voştri. Acesta va fi un lucru prea sfânt înaintea Domnului.” (Exodul 30:10 )”
Iată explicaţia dată în Noul Testament:
„Legămîntul dintîi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş pămîntesc de închinare. ‘n adevăr, s’a făcut un cort. ‘n partea dinainte, numită ,,Locul Sfînt„, era sfeşnicul, masa şi pînile pentru punerea înaintea Domnului; după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema ,,Locul prea sfînt„.El avea un altar de aur pentru tămîie, şi chivotul legămîntului, ferecat peste tot cu aur. ‘n chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, şi tablele legămîntului. Deasupra erau heruvimii slavei, cari acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu deamăruntul despre aceste lucruri.
Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii cari fac slujbele, intră totdeauna în partea dintîi a cortului.
Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, şi nu fără sînge, pe care îl aduce pentru sine însuş şi pentru păcatele din neştiin ă ale norodului. Prin aceasta, Duhul Sfînt arăta că drumul în Locul prea sfînt, nu era încă deschis cîtă vreme sta în picioare cortul dintîi. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, cînd se aduc daruri şi jertfe, cari nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta, la desăvîrşirea cerută de cugetul lui.
Ele sînt doar nişte porunci pămînteşti, date, ca toate cele privitoare la mîncări, băuturi şi felurite spălături, pînă la o vreme de îndreptare.
Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvîrşit, care nu este făcut de mîni, adică nu este din zidirea aceasta; şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfînt, nu cu sînge de ţapi şi de viţei, ci cu însuş sîngele Său, după ce a căpătat o răscumpărare vecinică.
Căci dacă sîngele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, cu cît mai mult sîngele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S’a adus pe Sine însuş jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!
Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legămînt nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite supt legămîntul dintîi, cei ce au fost chemaţi, să capete vecinica moştenire, care le-a fost făgăduită.” (Evrei 9:1-15)
Să vedem care sunt diferenţele dintre cele două jertve: jertva adusă de marele preot şi cea adusă de Domnul Isus:
-marele preot intra în fiecare an pe când Domnul Isus a intrat o dată şi pentru todeauna în locul Prea Sfânt.
- marele preot intra în locaşul de pe pamant însă Domnul Isus a intrat în locaşul ceresc.
- lucrurile din vechime erau o asemănare , ele arătau la Domnul Isus.
„Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe, care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta, la desăvârşirea cerută de cugetul lui. „
- toate aceste porunci sunt până la o vreme.
- marele preot intra o dată în an cu sângele animalelor care-l aducea pentru păcatele din neştiinţă a poporului , iar Domnul Isus a intrat în Locul preasfânt ceresc, odată pentru totdeauna , cu propriul sânge, ca oamenii să capete o răscumpărare veşinică,
- astfel Domnul Isus a instaurat un nou legământ.
Curbet Alexandru 