Asociația Obștească „Pentru Familie” organizează o manifestare pro-viață(anti-avort) pe data de 1 iunie

Acţiunea va avea loc în fața spitalului nr.1. Sunt invitaţi toţi doritorii.
În R.Moldova avorturile sunt legalizate şi , din păcate , în fiecare an sunt avortaţi (legal) aproape 16.000 de copii, număr egal cu a unul orăşel din republică.  Acesta înseamnă că , în fiecare an nu vin la şcoală 16.000 de copii, iar peste 20 de ani, universităţile vor avea cu 16.000 de studenţi mai puţini, iar peste 24 de ani în republică vor întemeia familii cu 8.000 de cupluri mai puţin.

 

Zilele creaţiei – ziua 2

„Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.”
Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.
Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua. ” (Genesa 1:6-8)

În ziua întâia au fost create cerurile.
Deoarece sunt mai multe ceruri putem concluziona că în ziua descrisă a fost creat unul din ele numit şi atmosferă.
În ziua a patra a fost creat alt cer- universul.

Cum a fost creată atmosfera?
Versetul 6 afirmă că apa (fie în stare lichidă sau gazoasă) înconjura pământul „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape” , deci pentru a despărţi apa trebuia să fie un spaţiu care le separă (întindere).
Nu se menţionează că ar fi apa deasupra îtinderii doar în formă de nori, deoarece la potop se menţionează că s-au revărsat aceste ape pe pământ.
Pentru a răspunde la întrebare trebuie să vedem ce spune Biblia despre tăria cerului .

Mai jos vă propun o imagine care reprezintă concepţia evreilor despre pământul după a doua zi a creaţiei.


1 Ioan 1:6

Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul.

imaginea:Delilah

Spurgeon spunea…

„Nu ai nici o dorinta ca toti cei din jurul tau sa fie mantuiti? Atunci nici tu nu esti mantuit. Fii sigur de asta!”

sursa:drobul de sare

Infidelitate

Un articol publicat in Christianity Today discuta un subiect spinos – homosexualii doresc “egalitate” intre casatoriile traditionale si cele homosexuale, dar nu fidelitate, adica aspectul esential al casatoriei adevarate. Articolul detaliaza un “secret” care devine tot mai cunoscut – “casatoriile” homosexuale nu sunt fundamentate pe monogamie sau fidelitate, ci pe relatii sexuale simultane cu parteneri multipli.

sursa: buletin AFR

De ce Grecia şi China antică nu au putut avea mari realizări în ştiinţă ?

Cultura Greciei antice a asigurat un teritoriu fertil pentru ideile ştiinţifice , care au dus la câteva concepte importante:
Aristotel (obesrvaţia),Platon (teoria),Pitagora (matematica), Arhimede (tehnologia), Ptolemeu (astronomia).
Totuşi , ştiinţa aşa cum o cunoaştem azi nu s-a dezvoltat în Grecia antică. De ce? Pentru că în spatele fiecărui eveniment se ascundeau zei şi zeiţe. Ploaia sau seceta depindea de capriciul zeilor sau zeiţelor, nu de fenomene naturale observabile. Aşa că grecii nu au identificat acea regularitate ce face posibilă cercetarea ştiinţifică.

Dar chinezii? În 1983 , cu ocazia unei expoziţii organizate de Muzeul de Ştiinţe şi Industrii din Chicago, intitulată „China:7000 de ani de descoperiri”,Jimmy Davis a observat următoarele descoperiri şi realizări: busola, praful de puşcă, racheta, fabricarea hârtiei,tiparul,mătasea, înregistrări astronomice precise, nave mult mai mari decât cea a lui Columb, care au atins extremitatea Africii în jurul anului 1430. Dar ştiinţa ca instituţie nu s-a dezvoltat în China. De ce? Chinezii nu au fost niciodată convinşi că pot înţelege codul divin ce guvernează natura. Ei considerau că adevărata realitate se situează dincolo de aparenţa lumii fizice.

De ce concepţia creştină despre un Creator divin a fost cea care a generat în timpul Renaşterii şi al Reformei ştiinţa instituţionalizată ?
Conceptul unui Creator divin a pus în evidenţă mai multe motive pentru studierea naturii. Creştinul crede că natura are o existenţă reală şi că posedă valoare tocmai din cauza că a creat-o Dumnezeu… Perspectiva potrivit căreia natura este o creaţie a lui Dumnezeu şi nu Dumnezeu Însuşi a îndepărtat teama de a se studia natura.

„Ştiinţa şi credinţa creştină” de Harry L. Poe, Jimmy H.Davis

#china, #concept, #creator, #dumnezeu, #grecia, #zei, #stiinta

Ложь во имя науки

Vă recomand acest film – partea 1 şi partea 2.

Ce sunt rusaliile ?

În perioada Vechiului Testament Duhul Sfânt nu era veşnic în om.
Oamenii temători de Dumnezeu , în perioada Vechiului Testament erau umpluţi de Duhul Sfânt, dar această umplere nu era pentru totdeauna.
În timpul judecătorilor , când ţara Israel era asuprită de către o naţiune vecină , Dumnezeu ridica din mijlocul porporului o persoană peste care era Duhul lui Dumnezeu .

„ Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le-a ridicat un izbăvitor, care i-a izbăvit: pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb. Duhul Domnului a fost peste el. ” (Judecători 3:9-10)

Împăratul Saul a avut aceeaşi soartă , când a fost uns ca împărat Duhul Domnului S-a pogorât peste el : „Duhul… lui Dumnezeu a venit peste el” (1 Samuel 10:10), însă când a încălcat porunca lui Dumnezeu Duhul Domnului S-a dus de la el .

Domnul Isus a afirmat că trebuie să plece ca să poată veni Duhul Sfânt.
În ultimele ceasuri când era cu ucenicii , Domnul Isus le-a vorbit cele mai importante adevăruri, şi printre aceste adevăruri le-a spus şi acesta:

„Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.); care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi. ” (Ioan 14:16-17)

Condiţia ca Duhul Sfânt să se pogoare era ca Domnul Isus să Se înalţe.
Deci , după înviere…

De Ziua Cincezicimii , sau Rusalii
Pe când erau în camera de sus

„Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească. ” (Faptele apostolilor 2:4-5)

De această dată Duhul rămânea în om , în fiecare care îl accepta pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor.

Doar cel ce are Duhul lui Dumnezeu poate ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu .
Ai tu Duhul lui Dumnezeu ?
Ce sărbătoreşti de Rusalii ?

Marea Britanie va promova homosexualitatea căci aşa consideră ei că e corect.

„”Vom folosi relaţiile noastre cu alte ţări pentru a face presiuni în sprijin neechivoc pentru drepturile homosexualilor şi pentru ca parteneriatele civile din Regatul Unit să fie recunoscute pe plan internaţional.”

„“We will use our relationships with other countries to push for unequivocal support for gay rights and for UK civil partnerships to be recognised internationally.”

sursa: programmeforgovernment.hmg.gov.uk

Iată care sunt priorităţile Marii Britanii … Au schimbat binele în rău şi răul în bine , iar acum doresc să impună ca această practică să fie recunoscută şi de alţii .
Schimbările în MB au început după anul 1997 şi 2000 , ani în care pe lângă acceptarea ca termen de descriminare „orientarea sexuală” (ce se doreşte să se impună şi în R.Moldova) au mai fost acceptate un rând de legi care dădeau mari privilegii imoralilor (homosexualilor) discriminând populaţia creştină.
Liderul imoralilor din Moldova a afirmat că până în anul 2015 ei doresc să impună Moldova să legifereze căsătoriile homosexuale.
Şi cred că vor reuşi – dacă creştinii din R.Moldova vor tăcea şi nu -şi vor apăra drepturile.

Cele 10 greşeli ale lui Darwin

Au trecut aproape 200 de ani de la naşterea lui Charles Darwin şi în acest timp marea partea a oamenilor a acceptat ideea de evoluţie ca fiind ceva sigur.
În acest articol veţi găsi cele 10 greşeli pe care s-a bazat Darwin în elaborarea teoriei sale. Dacă la baza concepţiilor sale au stat unele greşeli există pericolul ca toată teoria sa să fie greşită.
Iată pe scurt unele greşeli :
1. Teoria „”băltoacei călduţe”
2. Presupusa simplitate a celulei.
3. Ideile lui despre informaţia din interiorul celulei .
4 Aşteptarea lui privind fosilele intermediare.
5. Incapacitatea de a vedea limitele variaţiei specilor.
6. Ignorarea exploziei din Cambian.
7. Teoria sa privind omologia.
8. Teoria sa privind evoluţia omului din maimuţă.
9. Teoria sa privind copacul vieţii.
10. Respingerea creaţiei lui Dumnezeu.

Aceste greşeli sunt analizate în „Cele zece greşeli ale lui Darwin”

#charles-darwin, #creatie, #darwin, #evolutie, #greseli, #maimuta, #omul, #teroii

Evanghelizare în perioada 23-27 mai , a bisericiii Filadelfia.


Duminica dimineata, 23 mai, ora 9:00 – corul unit si grupul de lauda si inchinare al Bisericii Filadelfia, predica Pastorul Bisericii Filadelfia

Duminica seara, 23 mai, ora 17:00 – adunarea comuna a Bisericilor Penticostale din mun. Chisinau

Luni seara, 24 mai, ora 18:00 – grupul vocal-instrumental „Rugul Aprins”, din Toflea, Romania, predica Pastorul Florin Ianovici din Bucuresti, Romania

Marti seara, 25 mai, ora 18:00 – grupul de misiune al organizatiei „Teen Challenge” din Bucuresti, Romania, predica Episcopul Victor Pavlovschi (adunare orientata in special boschetarilor, dependentilor de alcool, droguri, etc.)

Miercuri seara, 26 mai, ora 18:00 – corul unit si grupul de lauda si inchinare al Bisericii Filadelfia, predica pastorul Pavel Tipei (Presedintele Cultului Penticostal din Romania)

Joi seara, 27 mai, ora 18:00 – Vestitul cantaret rus Serghei Briksa din SUA, insotit de formatia instrumentala (adunare orientata in special tinerilor)

Locul: in Parcul „La Izvor”, care este situat vizavi de Complexul Crestin Hristos Pentru Moldova, langa lacul Sculeanaca

sursa:putere.wordpress.com

Alcoolismul la copii (film în rusă )

Partea 1

Partea 2

Partea 3

Eutanasia – viziune stranie asupra vieţii

Ce este eutanasia?
Iată ce spune Dex-ul despre definiţia acestei noţiuni:

1. Moarte fără dureri.
2. Metodă de provocare a unei morți nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferință îndelungată și grea. [Pr.: e-u] – Din fr. euthanasie.

Sunt două tipuri de eutanasie: pasivă şi activă.
Eutanasia pasivă presupune neadministrarea medicamentelor care susţin viaţa bolnavului , pe când eutanasia activă presupune administrarea medicamentelor în doze letale, cu scop de a opri viaţa pacientului. Ambele tipuri de eutanasie presupun o acţiune care duce la moartea pacientului.

Jurământul lui Hipocrat , care este depus de fiecare medic , în cazul eutanasiei este încălcat.

“Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.
Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da vreun sfat în această privinţă.Tot aşa nu voi da unei femei un remediu avortiv.”

Care este istoricul apariţiei eutanasiei?
Eutanasia a fost folosită înainte de primul război mondial , însă după al doilea război mondial eutanasia a fost legalizată prima dată în Olanda 1984, apoi în statul Oregon , SUA 1994 ,în 2002 în Belgia, apoi Luxemburgul şi Elveţia. În acest an a fost legalizată eutanasia în Suedia :
“Biroul naţional pentru Sănătate din Suedia a legalizat întreruperea dispozitivelor de menţinere în viaţă, la cererea pacienţilor, anunţă AFP.
Măsura vine, în urma solicitării unei femei de 32 de ani, paralizată de la vârsta de şase ani, care a cerut să i se acorde dreptul de a muri. Femeia spunea, într-o scrisoare adresată autorităţilor că nu îşi mai doreşte să sufere şi cerea ca aparatele care o menţin în viaţă să fie deconectate în timp ce doarme.

Iată care sunt motivele introducerii eutanasiei :

  • în cazul comei ireversibilie, boală incurabilă – adica o stare ireversibilă a unui pacient
  • se face din motive umane, ca omul să nu sufere, fie la dorinţa pacientului fie a rudelor

Este scoasă pedeapsa cu moartea şi introdusă eutanasia. Ce este mai uman :pedeapsa cu moartea sau eutanasia ?

Una din cele 10 porunci spune „Să nu ucizi” . Acum suntem noi cei care hotărâm cine poate trăi şi cine nu, într-o măsură mai mare sau mai mică . L-am dat la o parte pe Dumnezeu şi facem să fie totul mai uman şi nu mai biblic.
Suntem mai umani cu animalele şi mai animale cu oamenii.

#europa, #eutanasie, #moarte, #moarte-asistata, #pericol, #societate, #viata

Proverbele 10:12

Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile.

O idee!!

Am mai văzut una pe moldovacrestina.net. Ce părere aveţi ?

#dumnezeu, #evanghelia, #mesaj, #oportunitate, #poze

Duminica 16 mai – Sărbătoarea Familiei!!!

Zilele creaţiei – ziua întâi (partea 3)

În relatarea zilei întâi de creaţie sunt menţionate două lucruri , pe care nu le-am discutat în articolele precedente:

La creaţie au participat Dumnezeu Tatăl , Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt.
În ebraică , termenul Dumnezeu este Elohim – ceea ce presupune cel puţin trei persoane (pluralul în ebraică începe de la 3 , nu de la doi ca în limba română).Şi iată confirmarea:

La început, Dumnezeu (Elohim) a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. ” (Genesa 1:1-2)

Deci , Duhul Sfânt a participat la la creaţie.

„La început era Cuvântul (Domnul Isus), şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.” (Ioan 1:1-3)

Deci la creaţie a participat şi Domnul Isus.
Mai ales că în ziua a şasea a creaţiei Dumnezeu afirmă „Să facem om după chipul Nostru”.

Afară de pământ şi ceruri a fost creată şi lumina.
Noi suntem obişnuiţi că lumina este produsă de stele (cea mai apropiată stea este Soarele ) şi refletată de alte corpuri cereşti, precum Luna. Însă au fost Soarele şi Luna au fost creaţi în ziua a patra:

„Dumnezeu a zis: ,,Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne cari să arate vremile, zilele şi anii; şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul.„ Şi aşa a fost.
Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare (Soarele) ca să stăpînească ziua, şi luminătorul cel mai mic(Luna) ca să stăpînească noaptea; a făcut şi stelele.” (Genesa 1:14-16)

Aşa cum luminători nu erau în ziua întâi , apare întrebarea : De unde a apărut lumina? În lipsa luminătorilor (a sursei de lumină) nu poate apărea lumina , aşa am fost învăţaţi !
Dacă nu era lumină – atunci nu putea fi nici seară şi nici dimineaţă!
Biblia ne relatează cazul lui Daniel ,care Îl prezenta pe Dumnezeu împăratului Nebucadneţar:

„El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi! El descopere ce este adînc şi ascuns; El ştie ce este în întunerec şi la El locuieşte lumina.…” (Daniel 2:21-22)

Daniel prezintă în contrast – întunericul cu lumina , pentru a nu face confuzie între „a fi lumină în lume” şi lumina creată pentru ca ochiul să poată percepe obiectele din jur.
Zilele creaţiei sunt zile deosebite de celelalte zile, ceea ce a fost atunci nu poate fi reprodus, de acea trebuie rămâne să credem că aşa a fost.
„Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11:1)

Rolul computerului şi Internetului în viaţa Creştinului

Internetul poate fi o armă sau o unealtă – tu alegi. Dar îţi recomand predica „Rolul computerului şi Internetului în viaţa Creştinului” în care vei găsi sfaturi importante pentru activitatea ta, dacă ai una ce ţine de internet.

Tot mai multe ţări se declară împotriva legiferării relaţiilor homosexuale.

Italia respinge casatoriile homosexuale. In aprilie, Curtea Constitutionala a Italiei a respins legiferarea casatoriilor homosexuale, afirmand ca legiferarea lor e de competenta parlamentului, nu a tribunalelor (articol).

Argentina respinge casatoriile homosexuale. Pe 23 aprilie, un judecator a anulat cea de-a doua casatorie homosexuala efectuata in Argentina din decembrie incoace, prima fiind anulata cu cateva luni in urma (articol). „Casatoria” celor doi fusese incheiata tot de un judecator activist, pe 9 aprilie.

Macedonia. Pe 9 aprilie, Macedonia a adoptat o legislatie antidiscriminare care insa nu include „orientarea sexuala” ca baza de nediscriminare. Homosexualii europeni sunt revoltati si au reactionat, ca de obicei, cu amenintari. Micutei Macedonii insa nu ii este teama de Uniune si nu e nici grabita sa-si vanda valorile nationale pentru “valorile europene” .

ştiri preluate din buletinul de ştiri AFR.

De ce trebuie să te pocăieşti ?

1 Este o poruncă .
„Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou. ” (Ioan 3:7)

2. Astfel te vei împăca cu Dumnezeu.
„Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El(Isus), şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui. ” (Coloseni 1:19-20)

3. E unica cale de salvare.
„Isus i-a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. ” (Ioan 14:6)

Cum să te împaci cu Dumnezeu ? Vezi cele 4 legi spirituale.