Conform concepţiei evoluţioniste apendicele este un este un organ diverticular rudimentar anexat cecului, de formă cilindrică şi cu o lungime de aproximativ 6-10 cm (variaţii extreme 2-20 cm).
Chiar şi în manualele de biologie este prezentat ca un organ ce avea o funcţie în trecut – dar acum nu mai este folosit de organism.
Chiar şi acum putem da peste aşa afirmaţii pe internet:
Cea mai cunoscuta dovada a organelor stramosilor (cunoscut inainte de Leonardo da Vinci) este apendicele. In 1949 Alfred Sherwood Romer a aratat ca aceasta terminatie a intestinului subtire are totusi o functie: ” se pare ca tine de sustinerea profesiei chirurgicale” – in SUA existand numai intr-un an cca 300.000 de operatii de apendicita, iar o a 2-a functie nu a fost raportata de niciun pacient operat.
Iată o secvtenţă dintr-un articol de pe site-ul scientia.ro:
Are apendicele vreun rol în organism?
Mult timp s-a crezut că apendicele nu are nici o funcţie fiziologică şi că este în fapt un rest al evoluţiei fără nici o utilitate în prezent. Nici astăzi nu se ştie foarte clar care este importanţa apendicelui. Cu toate acestea, în urma cercetărilor recente din medicină au fost avansate o serie de ipoteze privind rolul apendicelui; aceste teorii afirmă rolul important al acestuia atât la fetus, cât şi la adult. La fetus, s-a descoperit că în a unsprezecea săptămână apar celule endocrine în apendice care produc compuşi chimici ce asigură stabilitatea şi controlul organismului.
La adult, apendicele pare a fi parte din sistemul imunitar al al organismului uman. În primii ani după naştere apendicele funcţionează ca un organ limfoid ce are rol în maturizarea limfocitelor B şi în producerea anticorpilor imunoglobulinei A. De asemenea, apendicele produce molecule ce asigură mişcarea limfocitelor (oferă rezistenţă organismului la infecţii) către diferite zone ale corpului. Recent, apendicelui i s-a găsit o utilizare interesantă: aceea de a înlocui o uretră bolnavă (uretra leagă rinichii de vezica urinară).
Studii date publicităţii în 2007 arată că foarte probabil apendicele a avut rolul de a „găzdui” bacterii bune, în situaţia îmbolnăvirii cu dezinterie ori holeră. În aceste cazuri, bacteriile sunt eliminate din intestine, iar bacteriile aflate în apendice ar putea repopula, după vindecare, intestinele. Acest rol al apendicelui este totuşi limitat astăzi, când bolile amintite sunt puţin prezente în cea mai mare parte a planetei.
Astăzi tot mai clar este că apedicele „vorbeşte ” împotriva evoluţiei. Acest argument nu poate fi folosit în dovada evoluţiei din motiv că nu corespunde scopului prescris de evoluţionişti.
Am auzit de un experiment efectuat de americani prin anii 70-80 în care doctorii înlăturau apendicele la câteva zile de la naştere, ca tinerii să nu mai sufere de apendicită. Însă în marea majoritate , acei copii pe la vârsta de 18 ani aveau probleme cu tractul digestiv.
Curbet Alexandru 