Cum ne pregăteşte suferinţa pentru Împărăţia lui Dumnezeu?

18 Noi

În prima parte a articolului Rolul suferinţelor în viaţa unui creştin am prezentat două aspecte ale suferinţelor în viaţa unui creştin: de ce trebuie să sufere un creştin şi de ce există suferinţele.
În acest articol doresc să prezint beneficiul suferinţelor din viaţa unui creştin.

Încercările (suferinţele)  îţi modelează caracterul.

„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic. ” (Iacov 1:2-4)

Încercările au ca scop să îţi încerce credinţa. Interesant este că atunci când zici că ai credinţă, Dumnezeu ţi-o încearcă. Încercarea are ca scop să arate dacă credinţa ta este autentică.
Apostolul Iacov ne spune că trebuie să ne bucurăm de încercări tocmai din motiv că aceasta ne va modela caracterul.
Încercările ne cresc răbdarea, iar prin răbdare ajungem desăvârşiţi, întregi, nu ducem lipsă de nimic.
Cine n-ar dori să fie cu un caracter integru? Doar că nu toţi s-ar aştepta ca acest proces să fie cel mai plăcut.
Posibil la moment duci lipsă de bani, poate stai rău şi cu hrana şi nu ştii cum să-ţi întreţii familia; posibil nu ai servici sau eşti tratat urât din cauza credinţei tale în Hristos – dar toate acestea te fac mai bun în ochii lui Dumnezeu.
Un diamant bun se şlefuieşte într-un an sau doi, aşa suntem şi noi în faţa lui Dumnezeu la momentul pocăinţei – nişte diamante brute care după ce nimeresc în mâna unui Meşter iscusit – ajuge să fie foarte preţios şi preţuit de alţii.
Tu eşti un diamant, deci lasă-te şlefuit şi acceptă cu bucurie încercările vieţii.

Încercările au ca rezultat mântuirea sufletelor.

„În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre. ” (1 Petru 1:;6-9)

Apostolul Petru ne spune că încercările sunt de puţină vreme; deci ele au o proprietate – trec, nu se reţin în viaţa ta.
Încercarea credinţei prin suferinţe are rol de a ne curăţi de ce este rău în noi;exact aşa cum se purifică aurul.
La topirea aurului  el devine lichid,dar un lichid cu o densitate mare , aşa că impurităţile din aur care au densităţi mai mici – vor ieşi la suprafaţa aurului topit; ca în final impurităţile să fie curăţite de la suprafaţă.
Acest proces , pentru creştini , are loc pe durata la întreaga viaţă. Exact cum spune Iacov, „trecem” dintr-o încercare în alta.

Prin încercări ai parte de patimile lui Hristos.

„Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui. Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi. Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos? Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine. ” (1 Petru 4:12-19)

Plăcut este să aflu că încercările au o finalitate fericită , dar Biblia ne spune că Domnul Isus a suferit pentru noi şi trecând prin încercări sau suferinţe – avem parte de suferinţele prin care a trecut Domnul Isus.
Eşti tu gata să fii scuipat pentru că eşti creştin? Te bucuri atunci când eşti vorbit de rău deoarece ai hotărât să urmezi învăţăturile biblice? Atunci când afirmi că eşti fecior/ă şi ceilalţi râd de tine, cum reacţionezi?
Nu uita că Domnul Isus ne-a dat un exemplu – El a mers până la capăt, şi noi de asemenea trebuie să mergem până la capăt, căci astfel ne vom mântui sufletele.
Şi încă ceva, bucură-te. Fii diferit de lumea aceasta, căci nu eşti din lume – eşti a lui Isus.

Cercetează-te , ca nu cumva suferinţele să fie o consecinţă a păcatului din viaţa ta şi nu o încercare a credinţei tale.
Vezi ce mod de viaţă ai, ca nu cumva suferinţele să fie o consecinţă a neascultării tale.

Anunțuri

5 răspunsuri to “Cum ne pregăteşte suferinţa pentru Împărăţia lui Dumnezeu?”

  1. Adgen Iunie 18, 2010 la 12:34 #

    MS:) MULT:)

  2. Alexandru Curbet Iunie 19, 2010 la 6:07 #

    cu plăcere.Mă bucur că pot ajuta pe cineva .

  3. kokai csilla Iulie 2, 2010 la 16:19 #

    Apreciez cuvintele alese…
    Da,Dumnezeu intotdeauna ne consoleaza si ne imbarbateaza in perioadele de suferinta, prin cuvintele pline de har din intaia epistola a apostolului Petru.
    1Petru1:3

  4. Adi Iulie 7, 2010 la 14:36 #

    Nu mai spuneti ca Dumnezeu ar incerca credinta cuiva… e profund neadevarat si blasfemiator.
    Explicatia se gaseste in excelentul meu articol: http://adrianarvunescu.wordpress.com/2010/06/23/de-la-deism-la-teism/

  5. Alexandru Curbet Iulie 24, 2010 la 14:47 #

    Dragă Adi,
    cum să fie neadevărat dacă aşa e scris în Scriptură ? Îţi recomand să mai citeşti încă o dată articolul şi să atragi atenţie la versetele din Biblie ce tratează acest subiect.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: