Despre pedeapsa cu moartea (articol mai vechi)

31 Oct

Deşi nu pare umanist dar e foarte bine ca în ţara noastră să fie introdusă pedeapsa cu moartea . O astfel de pedeapsă a fost ,dar cu timpul a început să fie scoasă din majoritatea ţărilor . Pedeapsa cu moartea a fost scoasă de către fostul preşedinte Vladimir Voronin.

De ce trebuie introdusă pedeapsa cu moartea?
Constituţia R.Moldova afirmă următoarele:
„Articolul 1
(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.
Articolul 10
(2) Statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
Articolul 16
(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.
Articolul 24
Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

(1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.
(2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante.
(3) Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat decît numai pentru acte săvîrşite în timp de război sau de pericol iminent de război şi numai în condiţiile legii. ”

Deci, pe de o parte statul apără omul şi are grijă ca fiecare persoană să fie ocrotită şi respectată, iar pe de altă parte – a abolit pedeapsa cu moartea.
Cu o astfel de lege nu este apărat victima nici într-un fel. Mai degrabă legile parcă sunt făcute pentru a ajuta criminalii.
Faptul că a fost abolită pedeapsa cu moartea – arată cât de puţin se preţuieşte viaţa unui om în ţara noastră.

Într-un articol mai vechi am prezentat punctul de vedere a Scripturii şi cazurile în care în perioada Vechiului Testament se aplica pedeapsa cu moarte: viol,omor, sodomie şi adulterul. Acum, recunosc dacă ar fi aplicată pedeapsa cu moartea în cazul adulterului – cred că o să fie executată o bună parte din populaţie. Aceasta arată cât de puţin preţuieşte familia în societatea de azi.
Dar nu pot înţelege de ce nu se poate aplica în cazul omului şi violului? În ambele cazuri atentezi la viaţa omului.
Vorbim frumos despre valori, umanism, valori – dar ce facem cu cei ce atentează la viaţa noastră?! Cine ia seama la faptul că ni s-au încălcat drepturile?

Dumnezeu preţuieşte mult viaţa omului.

În cartea Numeri este prevăzut un astfel de caz.
” Iată poruncile de drept pentru voi şi pentru urmaşii voştri, în toate locurile în care veţi locui.
Dacă un om omoară pe cineva, ucigaşul să fie omorât, pe mărturia martorilor. Un singur martor nu va fi de ajuns ca să fie osândit cineva la moarte.
Să nu primiţi răscumpărare pentru viaţa unui ucigaş vinovat de moarte, ci să fie pedepsit cu moartea.
Să nu primiţi răscumpărare pentru cel ce trebuie să fugă în cetatea lui de scăpare, ca să se întoarcă să locuiască în ţară până la moartea preotului.
Să nu pângăriţi ţara unde veţi fi, căci sângele celui nevinovat pângăreşte ţara; şi ispăşirea sângelui vărsat în ţară nu se va putea face decât prin sângele celui ce-l va vărsa.
Să nu pângăriţi deci ţara în care veţi merge să locuiţi, şi în mijlocul căreia voi locui şi Eu, căci Eu sunt Domnul, care locuieşte în mijlocul copiilor lui Israel.” „ (Numeri 35:29-34)

Dumnezeu nu a abolit pedeapsa cu moartea, pedepsând ucigaşul El apără victima.
Dumnezeu spune să „nu primiţi răscumpărare pentru viaţa unui ucigaş vinovat de moarte, ci să fie pedepsit cu moartea”. În caz contrar ţara va fi spurcată.
Dumnezeu viaţa noastră a tuturor a răscumpărat-o cu moartea Fiului Său.
Cât de mult preţuieşti tu viaţa?
Este vremea să apărăm victimele şi nu să fim umani cu criminalii.

Articole cu aceeaşi tematică :
PEDEAPSA CU MOARTEA?
Pedeapsa cu moartea – de ce nu ?
Aplicarea pedepsei cu moartea ar putea fi reluata in Rusia de la 1 ianuarie 2010

Pro şi contra pedepsei cu moartea.
Ce spune Biblia despre pedeapsa cu moartea / pedeapsa capitală?
Pedeapsa cu moartea, o practică barbară sau o necesitate
Anunțuri

24 răspunsuri to “Despre pedeapsa cu moartea (articol mai vechi)”

  1. AllGay Noiembrie 1, 2009 la 13:45 #

    Doamne fereste de asa oameni. Si inca te mai numesti crestin. Cum poti sa sustii ca pedeapsa cu moartea este una biblica? Nu a spus Isus sa iti iubesti dusmanul? NU a spus El ca nu mai e valabila expresia „ochi pentru ochi si dintre pentru dinte”?
    Pe de alta parte draga Alexandru, crezi ca daca se introduce pedeapsa cu moartea, gata s-a terminat cu criminalitatea, omorurile, violurile? NU. Dar cu ce suntem noi mai buni in cazul asta daca omoram un ucigas? Cu ce sunt diferiti de el? Si ce te faci cu oamenii care ajung sa fie condamnati dintr-o eroare judecatoreasca? Sunt atatea cazuri in tarile unde inca se pastreaza pedeapsa capitala. Daca l-ai bagat la inchisoare si se descopera in 2-10 ani ca omul e nevinovat, acesta se elibereaza. Da, si-a pierdut tineretea, dar macar e viu. Dar ce faci cand ai descoperit greseala, iar omul este deja mort?

    Si ce-i cu chestia sa se introduca pedeapsa capitala ca in biblie? Vrei sa se ajunga ca in Iran? Esti gay te spanzura. Esti fata violata, te spanzura, pentru ca nu mai esti virgina, esti pnagarita, ai incalcat legea sfanta a coranului. esti crestin te omoara cu pietre. Intr-o astfel de tara vrei sa traiesti?
    Doamne fereste. Decat sa ajung in rai cu oameni ca tine, sincer prefer iadul.
    comentariu moderat

  2. Alexandru Curbet Noiembrie 2, 2009 la 7:04 #

    Sunt de acord ca să fie introdusă pedeapsa cu moartea tocmai din motiv că criminalitatea este mare.
    De fapt de pedeapsa capitală trebuie să-i fie frică criminalilor şi celor care doresc să înfăptuiască crime.
    Nu înţeleg de ce te îngrijorezi?

    Sunt de-acord că pot fi erori judecătoreşti, dar pedeapsa capitală nici nu se aplică pentru nişte cazuri dubioase.

  3. AllGay Noiembrie 8, 2009 la 1:20 #

    Nu dragul meu. Gresesti foarte mult. In SUA s-a facut un studiu si s-a ajuns la concluzia ca in 68 % din cazuri pedeapsa capitala a fost acordata pe nedrept. din 1973 pana in 1995 statul american a condamnat la moarte 5,760 de persoane. Dintre care 313 au fost executate. Toate dosarele au fost rejudecate si s-a descoperit ca din cele 313 (ale persoanelor executate deja) la 5,4% s-au produs erori judecatoresti. Asta inseamna cal 1 la 19 oameni au fost executati fara nici o vina sau oameni care meritau o pedeapsa mai mica. Deci judeca si tu.

    Si apoi stiu eu bine ca Isus a spus ca nu trebuia sa mai fie dinte preu dinte si ochi pentru ochi ci sa intorci obrazul celalalt. Pe de alta parte s-a demonstrat deja ca in tarile unde s-a reintrodus pedeapsa capitala criminalitatea nu a scazut. Iar criminalii cand comit o crima nu se gandesc ca vor fi prinsi.

    Pentru mai milte info intra pe : http://www.truthinjustice.org/68percent.htm

  4. Curbet Alexandru Noiembrie 8, 2009 la 15:47 #

    îţi propun să citeşti următoarele articole:
    http://www.expert.ru/news/2009/09/23/kir_sm/
    şi
    http://www.prodeathpenalty.com/

  5. AllGay Noiembrie 9, 2009 la 4:21 #

    Da, multumesc dar stiu cate ceva despre situl prodeath. Am facut resarch pe tema asta si crede-ma gresesti. Doar gandeste-te cum te-ai simti tu daca ai fi condamnat la moarte pe nedrept.

  6. Domnisoara D Noiembrie 10, 2009 la 11:47 #

    hai sa facem un mic joc de imaginatie:
    majoritatea criminalilor(si aici nu ma refer la cei care omoara accidental),violatorilor dezvolta astfel de comportamente datorita unei copilarii abuzive.e un fel de ciclu daca tatal tau s-a jucat neprietenos cu tine cand erai mic si mai esti si predispus spre acte antisociale si te mai lovesti si cu capul de asfalt ai toate sansele sa devii un om periculos.deci cine trebuie omorat mai intai?tu criminalul sau tatal care este de fapt cauza comportamentului tau?sau amandoi?
    daca o femeie este abuzata fizic si psihic de catre sotul ei,ani intregi si intr-un moment de furie cand nu mai suporta bataile il injunghie….cine trebuie pedepsit cu moartea mai intai?
    daca un copil este abuzat de parinti si se hotaraste intr-o noapte sa isi omoare familia…cine trebuie pedepsit de fapt?
    intr-un cuvant cine iti da tie dreptul sa judeci cine traieste sau moare?pentru ca de la prima vedere pare usor ..si ignorantii se opresc la prima vedere..insa la a doua s-ar putea sa nu mai fie asa usor.

  7. Alexandru Curbet Noiembrie 10, 2009 la 12:28 #

    da , ai multă imaginaţie.

  8. Domnisoara D Noiembrie 10, 2009 la 12:30 #

    nu, nu am multa imaginatie cred ca am ceva mai multe cunostinte decat tine in domeniu atata tot. „exercitiu de imaginatie” a fost un mod de exprimare bland pentru ati expune realitatea.inca astept raspunsul tau

  9. Alexandru Curbet Noiembrie 10, 2009 la 12:40 #

    apropo, despre violatori am scris aici
    https://alexcurbet.wordpress.com/2008/02/09/de-ce-baietii-ajung-sa-violeze-fete/
    şi nicidecum nu sunt motivele enumerate de tine.
    În ceea ce ţine de viol , nu sunt de-acord cu tine.

  10. Domnisoara D Noiembrie 10, 2009 la 13:00 #

    te-as intreba daca esti amabil si daca vrei sa imi raspunzi …alt argument in afara de Biblie poti aduce?eu ce spun nu spun din amintiri ci din studii facute pe astfel de oameni.nu trebuie sa fii de acord cu mine pentru ca nu am inventat eu chestiile astea sunt oameni mult mai calificati ca mine care stiu cu ce se mananca problemele astea

  11. Alexandru Curbet Noiembrie 10, 2009 la 15:03 #

    În articolele care ţi le-am prezentat – am inclus şi studii făcute de oameni competenţi. De ce nu le citeşti ?

  12. AllGay Noiembrie 13, 2009 la 8:08 #

    Oamneni competenti care au creat si situl prodeath?
    Tu dupa cate vad eu, alegi doar ce iti convine din Biblie. Isus a zis clar ca nu mai e valabila pedeapsa cu moartea ci tre’ sa intorci obrazul celalalt.
    Ce rezolvi daca omori criminalul? Nimic. Criminalitatea nu o sa scada, ai un exemplu clar in USA, China si alte tari in care este inca valabila pedeapsa capitala. Nu poate sa invie nimeni victima. Asta e. Cred ca pedeapsa criminalului respectiv e mult mai mare sa fie privat de libertate toata viata lui si sa stie ca nu poate face nimic sau foarte putin pentru a iesi in libertate.

  13. Alexandru Curbet Noiembrie 13, 2009 la 9:58 #

    E doar părerea ta.
    Ce rezolv dacă omor criminalul ?
    Păi nu am zis că-l omor eu, ci legislaţia ţării ar trebui să apere cetăţenii de rând, aşa cum prevede constituţia.
    Apoi, dacă criminalul va fi pedepsit -atunci cel puţin de frica pedepsei nu vor mai îndrăzni şi alţii.

  14. Erik Brewer Noiembrie 13, 2009 la 12:01 #

    All Gay
    Nu stiu daca stii engleza dar am scris exact potrivit cu ceea ce ai scris despre Isus si „tre’ sa intorci obrazul celalalt”

    http://erikbrewer.wordpress.com/2009/11/09/is-one-life-more-valuable-than-another/#comment-265

  15. Lucian Noiembrie 17, 2009 la 18:52 #

    Alexandru, sa luam o situatie concreta. Sa zicem ca Statul decide ca un om e vinovat de unul dintr pacatele (?) de mai sus, iar tu esti cel desemnat sa-l execute. Esti dispus sa-l omori pe condamnat cu mana ta?

  16. Alexandru Curbet Noiembrie 17, 2009 la 22:57 #

    dragă Lucian,
    n-am afirmat că vreau să omor pe cineva cu mâna mea.
    Dar socoate şi singur – în cazul unui viol sau omor victimei i se face dreptate? Ţi se pare că puşcăria este o soluţie?

  17. Lucian, Bucureşti Noiembrie 21, 2009 la 5:20 #

    Dar ti se pare corect sa arunci sarcina executiei pe mana altuia daca tu insuti nu ai fi dispus s-o faci cu mana ta? Tu crezi ca altuia i-ar fi mai usor sa omoare?
    In al doilea rand, nu faci nici o distinctie intre diversele situatii posibile. Omorul din culpa tot cu executia se pedepseste? Dar omorul intr-un moment de disperare, sau de nebunie? Sau violul la betie?
    Unii oameni poarta toata viata cu ei povara unei intamplari stupide sau pur si simplu absurde, in urma careia distrug cateva vieti (numele „Raskolnikov” iti spune ceva?). Altii nu-si fac niciodata procese de constiinta. Din cate stiu, in religia crestina, cei ce se caiesc au sansa de a fi iertati in ochii lui Dzeu. Nu era asa? Executand omul, ii iei posibilitatea de a-si castiga iertarea. Iar in ce priveste dreptatea care i se face victimei – aceasta vine de la Dzeu, nu?
    Am senzatia ca unii crestini vor sange mai mult decat vor Adevar.

  18. Alexandru Curbet Noiembrie 21, 2009 la 9:56 #

    Dragă Lucian, ai dreptate – în momentul pocăinţei (şi nu doar a căinţei – care este doar o recunoaştere a greşelilor) capeţi iertare de la Dumnezeu.
    Dar acelaşi Dumnezeu care este plin de iertare – pune mare preţ pe viaţa omului.
    Astfel poporul evreu a fost învăţat de Dumnezeu să omoare orice violator (indiferent dacă a fost la beţie sau nu) şi ucigaş (cel ce a omorât din greşeală avea o şansă de scăpare, erau 6 cetăţi de scăpare).
    Interesant pui întrebările, îmi dau seama că încerci să găseşti nişte împrejurări atenuante.

  19. Lucian, Bucureşti Noiembrie 22, 2009 la 22:01 #

    Nu incerc sa gasesc niste imprejurari atenuante, ci sa-ti arat ca exista mai multe situatii posibile intre care tu nu faci nici o diferenta in textul tau. Lumea e prea complexa pentru ca cineva sa poata decide daca un om merita sau nu sa fie omorat. Ca tot vorbim de diversele situatii, ce facem cu soldatii care ucid in razboi? Dar cu calaii care ii ucid pe condamnatii la moarte? Dupa tine, Raskolnikov ar trebui sau nu executat?
    Mie imi pare mult mai interesant, desi nu neasteptat, ca desi sustii pedeapsa cu moartea, intr-un caz concret de vinovatie dovedita tu insuti nu ai fi in stare sa omori. De ce nu, daca esti convins de corectitudinea pozitiei pe care o ai? De ce sa pasezi aceasta sarcina altcuiva? Iti pare corect s-o pasezi altcuiva?

  20. Alexandru Curbet Noiembrie 23, 2009 la 7:15 #

    Dragă Lucian,
    fac diferenţă – dacă aş afirma că pot să-mi iau toată responsabilitatea -înseamnă să-mi iau rolul de executor. Ca o extincţie- fiecare îşi va lua acest rol dacă va dori.
    Trebuie să respect şi legea statului la acest capitol.
    Tu te uiţi din perspectiva umanistă şi nu a lui Dumnezeu.
    E uman ca un criminal să stea 20 de ani în puşcărie,sau un violator 3-4 ani??
    Vezi că nici logica aceasta nu merge.

  21. Lucian, Bucureşti Noiembrie 23, 2009 la 12:21 #

    Mie mi se pare că o pedeapsă cu 20 de ani de închisoare sau închisoare pe viaţă e suficient de aspră, mai ales pentru un om care ştie ce înseamnă libertate. Sunt sigur că sunt mulţi care ar prefera să fie executaţi decât să stea atât în închisoare.
    Dacă totuşi vorbim despre viol, uite ce scrie în Deuteronom (22:28-29): Dacă un om întâlneşte o fată fecioară nelogodită, o apucă cu sila şi se culcă cu ea, şi se întâmplă să fie prinşi, omul care s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint; şi, pentru că a necinstit-o, s-o ia de nevastă, şi nu va putea s-o gonească, toată viaţa lui.
    Ce zici, merită să punem în lege şi acest amendament?

  22. Erik Brewer Noiembrie 23, 2009 la 14:16 #

    Lucian,

    Am scris si eu despre subiectul acesta dar este in engleza, daca intelegi engleza poti citi la http://erikbrewer.wordpress.com/2009/11/18/confusion-between-crime-and-punishment/

  23. ..................... Noiembrie 24, 2009 la 20:55 #

    Eu nu consider ca e necesar pentru a introduce pedeapsa cu moartea,deoarece nu avem dreptul sa luam viata altuia,cred ca acei ani pe care criminalul ii va petrece la inchisoare nu vor fi cei mai fericiti

Trackbacks/Pingbacks

  1. Despre pedeapsa cu Moartea « Tudor Rotaru - Noiembrie 4, 2009

    […] Citiţi aici mai multe articole! de Alexandru Curbet […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: