Avort: două cazuri ce au impresionat America

Doua marturii senzationale ale unor femei care au facut avort au aparut in Statele Unite saptamana trecuta. Prima este cartea Impossible Motherhood, de Irene Vilar, unde autorea isi descrie propriul calvar, avortand in 17 ani 15 copii nenascuti pentru a-i face in ciuda sotului ei. Un comentariu pe marginea acestei aparitii editoriale a aparut si in presa romana. Un altul este un blog al unui medic abortionist, care isi descrie propriile sentimente avortand un fat de 18 saptamini, in timp ce ea insasi era insarcinata in 18 saptamani. Remuscarile sunt reale, afirma medicul, sugerand ca medicii care impartasesc sentimentele ei ar trebui sa inceteze sa mai faca avorturi. (sursa : buletin de ştiri AFP)

Irene marturiseste ca toate intreruperile de sarcina au fost cauzate de imposibilitatea sa de a se distanta de viata dezastruoasa pe care o traia si de relatia disfunctionala cu primul sot, un profesor de literatura latino-americana, in varsta de 50 de ani, pe care l-a intalnit la varsta de 16 ani. Acesta o ameninta ca pot fi un cuplu doar daca renunta la idea de a avea copii, dupa cum declara aceasta pentru Los Angeles Times.
Irene  a  făcut 15 avorturi în perioada 16-33 ani.

Al doilea caz este descris de medicul Lisa Harris.
„Aveam un picioruş în forceps şi simţeam lovituri în burtă. Mi-au dat lacrimile.” Cu aceste cuvinte îşi începe medicul Lisa Harris un articol în care-şi descrie experienţa ca medic aborţionist, cu accent pe dezmembrarea „brutal de tulburătoare” a unui copil nenăscut în vârstă de 18 săptămâni, ea însăşi fiind atunci însărcinată tot în 18 săptămâni.

Astfel, ea explică felul în care a fost „mai curioasă decât de obicei să vadă părţile fătului când a terminat, întrucât trebuiau să fie similare cu cele ale fătului meu”.
„Am început procedura, ca de obicei”, povesteşte ea. „Am folosit o aspirare electrică pentru a elimina lichidul amniotic, am luat forcepsul şi am început să scot fătul bucată cu bucată, ca de obicei. Din fericire, acesta era într-o poziţie convenabilă, ceea ce a făcut ca prinderea părţilor mici (picioare şi braţe) să meargă mai uşor”.
“La prima introducere a forcepsului, am dat de o extremitate şi am început să trag de ea. An văzut un picioruş atârnat între dinţii forcepsului. Am scuturat forcepsul şi l-am desprins. Chiar în momentul acela, am simţit nişte lovituri în burta mea. Era una dintre primele dăţi când simţeam mişcările fătului. Mi-au dat lacrimile – fără ca eu să realizeze ce se întâmplă. Am simţit că era un răspuns care venea din trupul meu, ocolind complet procesul cognitiv obişnuit. Era ca şi cum un mesaj trecea prin mâna şi burta mea şi ajungea la ochii mei. A fost un sentiment copleşitor – un răspuns brutal de visceral – din inimă şi fără a fi influenţat de educaţia mea sau de opţiunile mele pro-avort. A fost unul dintre cele mai primare momente din viaţa mea. După ce am născut, nu mi-a fost mai uşor să fac avorturi în trimestru al doilea; de fapt, faptul că mă jucam cu mânuţele şi picioruşele bebeluşului meu n-a făcut decât să mă simt şi mai rău atunci când aveam de-a face cu părţi dezmembrate ale unor copii nenăscuţi.”

(citeşet tot articolul)

Anunțuri

#avort, #copii, #casatorie, #femei, #moarte, #pericol, #pacat, #tineri, #violenta