„Christos a inviat” de Al.Vlahuţă

15 Oct

Mi-a plăcut această poezie, şi nu am putut să n-o propun cititorilor .

Au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Ş-un duşman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazaret.

El n-a venit să răzvrătească
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculţ, pe jos, colindă lumea,
Şi mulţi hulesc în urma Lui.

Şi mulţi cu pietre Îl alungă
Şi râd de El ca de-un smintit
Isus zâmbeşte tuturora,
Atotputernic – şi smerit!

El orbilor le dă lumină,
Şi muţilor le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întăreşte,
Pe morţi îi scoate din mormânt.

Şi tuturor deopotrivă
Împarte darul Lui ceresc, –
Şi celor care cred într-Însul,
Şi celor ce-L batjocoresc.

Urască-L cei fără de lege…
Ce-i pasă Lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Şi înfrăţirea tuturor.

Din toată lumea asupriţii
În jurul Lui s-au grămădit,
Şi vijeliile de patimi
La glasul lui au amuţit:

„Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertaţi pe cei ce vă lovesc,
Iubiţi pe cei ce-ncontra voastră
Cu vrăjmăşie se pornesc…”

Cât bine , câtă fericire,
Şi câtă dragoste-ai adus!
Şi oamenii drept răsplătire,
Pe cruce -ntre tâlhari te-au pus.

Au râs şi te-au scuipat în faţă,
Din spini cunună ţi-au făcut,
Şi , în deşarta lor trufie,
Stăpâni asupra-Ţi s-au crezut…

Aduceţi piatra cea mai mare
Mormântul să-l acoperiţi,
Chemaţi sutaşii cei mai ageri,
Şi străjeri de noapte rânduiţi…

S-au veselit necredincioşii
C-au pus luminii stăvilar,
Ci ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar.

Şi valurile-i neoprite
Peste pământ se împânzesc,
Ducând dreptate şi iubire
Şi pacea în neamul omenesc.

Voi toţi , ce-aţi plâns în întuneric,
Şi nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră -ngenunchere,
Sculaţi! … Hristos a înviat!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: