Un site cu predici

Un site cu predici , multe sunt în format audio. Clic aici.

„Fă-ţi timp” Nicu Wagner

Cugetări

Dumnezeu ne-a dat ceva de făcut în lumea aceasta; apreciem oare îndeajuns această onoare?

Curajul nu înseamnă puterea de a merge înainte, ci înseamnă a merge înainte când nu ai putere.

Oamenii cu suflet mare şi largi la inimă îşi recunosc şi îşi apreciază meritele reciproc, cei mici se ponegresc.

Din viaţa fiecărui om se poate scrie romane celebre; din puţine vieţi însă se pot scrie exemple bune de urmat.

De multe ori sinceritatea este considerată drept răutate,iar făţărnicia o educaţie aleasă.

Socoteşte bogăţia , ultimul dintre bunuri , pentru că este cea mai nesigură din tot ce avem .