Anunţ – Se începe Sesiunea de studiu Biblic Inductiv Homiletica

2297189649_0aa27c01c6 Din data de 2-15 Septrembrie, în cadrul Institutului Internaţional de Studii Biblice Inductive, se va organiza sesiunea “Homiletica”. Toţi studenţii vor  învăţa principii de alcătuire a unei predici şi Epistola lui Iacov, în baza căreia vor alcătui predicile lor. Sesiunea va avea loc în incinta Bisericii „Golgota” de pe strada Ialoveni 2.  Pentru informaţii suplimentare contactaţine  la telefonul 069899918 sau scrieţi la e-mail.

Institutul de Studii Biblice Inductive din Moldova şi-a început activitatea în anul 1997 cu primul grup cu studiere în limba română care număra 16 studenţi. După ce am trecut pregătire la primul curs (Evanghelia după Ioan) studenţii au plecat în localităţile şi bisericile lor unde au format grupe şi au predat altora acelaşi curs. Astfel, la a doua sesiunea au venit împreună cu ei alţi 37 de studenţi care au format al doilea grup şi până în prezent, au trecut pregătire în cadrul acestui institut peste 1300 de conducători şi învăţători ai Bibliei care acum slujesc în lucrarea Evangheliei ca şi misionari, păstori, diaconi, învăţători ai Bibliei, capelani, antrenori de sport, profesori în şcolile publice, organizatori şi conducători de tabere, etc. Cei mai mulţi activează in Moldova dar un mare număr fac misiune în diferite ţări din Europa, Asia, Africa şi America.

Studiile sunt concepute pentru 3 ani cu 3 sesiuni intensive de 2 săptămâni, de 3 ori pe an, la fiecare 4 luni. În decursul acestor trei ani studenţii  învăţa următoarele disciplini: Evanghelizare şi Ucenicie, Plantare de Biserici, Consiliere Spirituală, Homiletica, Istoria Poporului Israel, Cresterea Bisericii, Planificarea timpului, Doctrinile Bibliei, Cum să abordezi un subiect dificil în Biblie?.

În cadrul Institutului de Studii Biblice Inductive din Moldova, accentul este pus pe partea practică pentru că vrem să ajutăm pe fiecare student să înveţe a studia profund Cuvântul lui Dumnezeu ca să-l poată apoi împărţi drept altora şi să poată face ucenici ai Domnului Isus.

Pentru admitere la studii fiecare doritor trebuie să prezinte o recomandare din partea pastorului sau a preotului bisericii pe care o frecventează, sau din partea conducătorului misiunii în cadrul căreia activează. În baza acestei recomandară şi în dependenţă de rezultatele finale după prima sesiune studentul va fi admis sau nu la studii în cadrul Institutului.

Dumenzeu să vă binecuvînteze şi vă aşteptăm cu drag la sesiune!

preluat de pe fiibiruitor.wordpress.com

Viaţa-i o comoară şi poţi s-o investeşti …

Două bloguri noi în blogosfera evanghelică moldovenească

Este vorba de blogul lui Lory Şeptefraţi şi blogul Cristinei
Veţi găsi multe lucruri despre personalitatea lor  intrând pe blogurile lor.

Să păstrăm cu dragoste tot ce alcătuieşte Patria.

Ce este Patria?

Patria este ţara în care ne-am născut noi şi părinţii noştri.

Dicţionarul explicativ dă următoarele definiţii:

Patrie
1) Teritoriu care istoriceşte aparţine unui popor şi unde acesta trăieşte.
2) Ţară în care s-a născut, în care trăieşte şi al cărei cetăţean este     cineva
3) Loc unde s-a născut şi trăieşte cineva; pământ natal; ţară; baştină.”

În realitate Patria suntem noi toţi, eu şi tu. Frumos scrie în Biblie, la cele 10 porunci:

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentruca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.”  (Exod 20:12)

Dumnezeu a hotărât în ce ţară să te naşti şi ţi-a ales părinţii.

Ce valori are ţara noastă.

Are o istorie. O istorie care arată că pentru acest popor şi acest tărâm au stat generaţii de oameni şi indiferent de starea financiară au luptat pentru libertatea lor şi a noastră.

Are o limbă şi o naţionalitate. O naţiune se caracterizează prin limba care o are. Poporul nostru a vorbit limba română până în 1918 (sper să nu greşesc) , iar de atunci li s-a spus că vorbeşte limba moldovenească. La recensământul populaţiei din 1905 , mai mult de 95% din poporul acestei ţări  s-au declarat români. Cineva, pe parcursul a unul secol a reuşit să aducă confuzie –astfel că unii cred astăzi că limba lor este moldovenească şi ei sunt moldoveni.

Are şi a avut oameni deosebiţi. Oare duce lipsă Moldova de oameni integri, care au apărat valorile neamului? N-ar trebui luăm exemplul acestor oameni? În istoria acestui neam au fost oameni deosebiţi , care au avut o dragoste mare pentru acest popor şi pentru acest pământ. „Patriotismul” nu a fost pentru ei doar un cuvânt ci modul prin care şi-au apărat ţara. Această ţară a avut domnitori deosebiţi, scriitori talentaţi, oameni de ştiinţă, oameni ai credinţei, familişti convinşi, specialişti în toate domeniile. Însă în anii deportărilor cineva a dorit ca intelectualii să fie deportaţi în Siberia. Faptul că ei au dispărut nu înseamnă că nu au fost.

Avem o credinţă care a susţinut zeci de generaţii ale poporului nostru. Primele şcoli au fost în cadrul bisericilor şi mănăstirilor. Primii învăţători au fost cei care au avut grijă de starea spirituală a ţării.

De ce trebuie să le păstrăm.

Cel mai simplu răspuns este pentru că: ELE   REPREZINTĂ POPORUL NOSTRU, rudele noaste, prietenii noştri, pe noi . Şi aceste valori trebuie transmise şi altora.

Dacă nu le păstrăm riscăm să dispărem ca naţiune. (s-a constatat că o naţiune dispare în 5 generaţii- este absorbită de alte culturi sau popoare).

Moldova este în prag de colaps familiar. Rata de naştere a copiilor este de 1,3 (în comparaţie cu 2,1 normal). Acest coeficient înseamnă că la 10 femei adulte revin 13 copii, însă ca o societată să se menţină este suficient ca la 10 femei să se nască 21 copii. Dacă acest coeficient scade sub 1,7 (în Moldova este deja 1,3) societatea nu mai poate să se autosusţină şi să se refacă; şi în scurt timp este supusă pieirii/dispariţiei. Dar ştim că la Dumnezeu este posibil totul.

Vezi aici articolul sub formă de planul lecţiei.

#moldova

Scrisoare din iad

Personal nu aş dori să primesc aşa o scrisoare. Ascultă foarte atent – mai ales la sfârşit.

Este flirtul ceva permis?

Această întrebare am găsit-o în cartea lui Billy Graham „Răspunul meu”. În acestă carte autorul răspunde la multiple întrebări care i-au fost puse prin intermediul scrisorilor, iată întrebarea şi răspunsul lui Graham:

Este flirtul ceva permis?

Mi-ai pus o intrebare delicata, la care majoritatea oamenilor refuza sa dea un raspuns categoric. Pentru ca mi-ai pus insa aceasta intrebare cu toata sinceritatea, am sa-ti raspund si eu la fel.

Eu cred ca flirtul este o relatie nenaturala si vatamatoare, atat pentru constiinta cat si pentru trup. Ea afecteaza intreaga personalitate.

In general, flirtul dovedeste o nestapanire a instinctelor primare, el se manifesta prin libertinaj si poate duce foarte usor la imoralitate.

Unii au incercat sa-l defineasca drept un lucru nevinovat si inofensiv. S-a spus, astfel, ca el este rezultatul unei porniri naturale, deci justificate. Nu sunt eu insa singurul care-si da seama ca el este devastator pentru personalitatea celui care-l practica!

Flirtul este un preludiu pentru relatii mult mai intime. Iata de ce, eu cred ca daca cei care-l practica nu au si dreptul de a trai impreuna, trebuie sa-l abandoneze de urgenta. Impins prea departe, el provoaca un sentiment de frustrare, devine o sursa de remuscari si lasa urme in sistemul nervos provocand crize de personalitate.

Fericit este cel care se casatoreste cu un partener care nu a flirtat niciodata in viata! Deci, daca legaturile amoroase ar fi rezervate numai logodnei si casatoriei, ar exista mult mai putine camine in pragul divortului, cu resursele afective epuizate in flirturi trecatoare.
Nu te juca cu sentimentele si cu emotiile, risipindu-le inainte de vreme.
„Orice risipa este sora cea mai mare a saraciei.”
Lasa-L pe Domnul Isus sa-ti dirijeze viata si sa-ti administreze El sentimentele; numai atunci vei avea garantata o existenta linistita si imbelsugata.

Flirtul este o capcană în care cad tinerii, ei flirtează pe chat-uri, pe messenger, pe skype, faces,pe telefon – fără să-şi dea seama că îşi fac rău doar lor.

Flirtul arată inima ta şi gândurile tale.
Cel care flirtează are în minte doar atenţia persoanlor de sex opus. Tot timpul lor liber îl folosesc să facă acest lucru.

Flirtul te depărtează de Dumnezeu şi te lasă condus de firea pământească.
„Zic dar: umblaţi cîrmuiţi deDuhul, şi nu împliniţi poftele firii pãmînteşti.  Cãci firea pãmînteascã pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pãmînteşti: sînt lucruri protivnice unele altora, aşa cã nu puteţi face tot ce voiţi.” (Galateni 5:16-17)

#imoralitate, #pericol, #pacat, #societate, #tineri

Articole din blogosfera moldovenească 19-26 august 2009

Cum să cunoşti darul tău spiritual?– Moldova Creştină 25.09
Tu eşti cel ce-ţi alegi sfirşitul!– Radu şi Lenuţa Filat 25.09
O tentativă asupra trecutului meu– Alexei şi Oxana Tentiuc 24.09
Al cui folos cauţi?– Radu şi Lenuţa Filat
Ramadanul – văzut cu ochii misionarei Anne Fortenberry– Ala şi Andrei Talmazan 23.09
Ce spune Biblia despre Maica Domnului?– Moldova Creştină 23.09
FIFA vrea să interzică rugăciunile pe terenul de fotbal– Radu şi Lenuţa Blendarencu 23.09
Cine deţine monopolul asupra înţelegerii depline a Sfintelor Scripturi ?– Alexei şi Oxana Tentiuc 23.09
Dezvoltă o imagine sănătoasă de sine – Ala şi Andrei Talmazan 22.09
Cum Pamfilia a născut prin clonare sau ce spune Biblia despre clonare?– Moldova Creştină 22.09
Care-i adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi unde trebuie ea să se întrunească ?– Alexei şi Oxana Tentiuc 22.09
Contribuţia ta la blogul aproapelui– Ala şi Andrei Talmazan
Ce spune Biblia despre schimbarea sexului? – Moldova Creştină 21.09
Un cuplu deosebit– Tatiana Popovici 21.09
Cum să-ţi alini dorul de casă?– Ghena şi Diana Curbet
Ce spune Biblia despre transplantul de organe?– Moldova Creştină 20.09
Întâlnirea dintre un băiat şi o fată: e bine sau rău ?!– Adrian şi Violeta Blajinschi 19.09
Dragostea – ce este şi ce nu este dragostea?– Antón şi Elena Raţa 19.09

Primul panou cu verset biblic din Străşeni are aproape un an!

Ideea a venit în primul rând lui Vasile Filat ,care a şi pus-o în practică – astfel a apărut primul panou publicitar cu verset biblic din Chişinău .

Această pânză a fost prima şi din Străşeni, cu timpul pânzele au fost schimbate şi la moment este alta , cu versetul de la Evanghelia după Matei 6:33:

DSCN0632

DSCN0633

DSCN0634

Mulţumesc mult lui Sergiu Ciobanu care se îngrijeşte de aceste panouri şi bisericilor care contribuie la menţinerea lui.

Responsabilitatea unui creştin (Ezechiel 3:18-21)

„Când voi zice celui rău: ,Vei muri negreşit!”, dacă nu-l vei înştiinţa, şi nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta!
Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dat tu îţi vei mântui sufletul!
Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui şi va face ce este rău, îi voi pune un laţ înainte, şi va muri. Dacă nu l-ai înştiinţat, va muri prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea, în care a trăit, dar îi voi cere sângele din mâna ta!
Dar dacă vei înştiinţa pe cel neprihănit să nu păcătuiască, şi nu va păcătui, va trăi, pentru că a primit înştiinţarea, iar tu îţi vei mântui sufletul!”

Cum să te concentrezi atunci când înveţi ?

Un cititor al blogului m-a întrebat:

Acum sunt in vacanta, dar trec a 12-a si vine si bacul si admiterea. Cum as putea sa ma concentrez? In generala am invatat foarte mult, intrand la liceu cu o medie mai mare de 9 si acum in liceu am lasat-o mai moale. Si am observat acum ca nu pot sa ma concentrez si nu prea pot retine nimic ) . Ce as putea face?”
Este bine că autorul comentariului a realizat importanţa concentrării.

1 Ai grijă la ce priveşti.

Pare că acest sfat nu are nimic de-a face cu răspunsul cititorului, dar să privim mai atent la acest aspect. Biblia spune că:

Păzeşte-ţi inima mai mult de cît orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.” (Proverbs 4:23 )

Ceea ce privim ne afectează mult mai mult decât dorim să recunoaştem. Odată ce ai permis ca in mintea ta să pătrundă lucuri stricate, mintea ta va fi tot timpul ocupată cum să pună în viaţă cele văzute, iar ca şi consecinţă munca din greu nu-ţi va mai da satisfacţie,căci vei avea doar gânduri egoiste.

2 Concentrarea ţine de disciplină.

O bună disciplină nu poate veni fără concentrare. Planifică-ţi bine activităţile şi ţine-te de planificarea ta.

„Planurile omului harnic nu duc de cît la belşug, dar celce lucrează cu grabă n’ajunge de cît la lipsă” (Proverbs 21:5 )

Posibil să ai prieteni care te încurajează să faci doar ce doreşti nu şi ceea ce ar trebui, în acest caz este bine să fii hotărât în ceea ce faci, „Da al tău să fie da , şi nu să fie nu”.

3 Du lucurul la bun sfârşit.
Învaţă-te să termini ceea ce ai început. Faptul că unii tineri abandonează lucrul la jumătate arată că se plictisesc repede şi caută  tot timpul ceva nou şi interesant.

Am să-ţi dau exemplul unui prieten de-al meu de la facultate, admiram caracterul lui deoarece avea două calităţi foarte frumoase :

  • nu bârfea  pe nimeni,
  • tot ce făcea – o făcea cât putea mai bine.

Ultima calitate a lui mi-a plăcut mult,căci se pricepea la multe lucruri.

Articole cu conţinut asemănător.

Cum să înveţi eficient sau cum să fii pregătit pentru examen?

De ce nu este bine să copiezi ? (nouă motive)

Cum să înveţi şi să memorezi eficient fără ca să pierzi mult timp .

Ce faci cu timpul tău ?

Top 10 motive pentru a vă închide televizorul .

“Da” al vostru să fie “Da”!
10 din cele mai grave greşeli ale elevilor .

#invatamant, #educatie, #tineri

Copii racolaţi pentru petreceri homosexuale în Bucureşti

Potrivit cu sursa citată , tinerii fără părinţi , aflaţi în grija statului erau racolaţi special pentru petreceri gay . În schimb primeau bani, produse cosmetice, dulciuri, telefoane mobile sau MP3 playere. 
Indirect aceşti tineri folosiţi pe post de prostituate de către persoane gay , care activau în lumea modei din România.
Mai grav e faptul că în acest incident grav au fost implicaţi foşti angajaţi ai Direcţiei de Protecţie a Copilului . Cum a fost posibil să se permită ca unor imorali să lucreze cu copii? Unul din criminali, tot fost angajat întreţinea relaţii homosexuale  permanente cu un băiat!!!
Din păcate, România a acceptat un Proiect de Lege Nedescriminare asemănător cu cel ce se propune în Moldova şi relaţiile homosexuale sunt mai liberalizate. Dar vor veni vremurile când homosexualii pe motiv  că sunt discriminaţi vor dori să lucreze cu copii ,fie la Direcţia de Protecţie a Copilului , fie la şcoală, fie la grădiniţă. Ce vom face atunci?
Majoritatea homosexualilor sunt şi pedofili, acest caz vine să confirme încă o dată acest lucru.
Astfel de cazuri nu sunt unice în Bucureşti, în articolul Centrul Bucurestiului, raiul pedofililor sunt prezentate cazuri la fel de dureroase şi degradante din partea  unor homosexuali care racolau tineri din capitala României.
Biblia condamnă păcatul homosexualităţii numindu-l un lucru scârbos. Acum se vede clar de ce…

 

#copii, #homosexualitate, #imoralitate, #tineri

Isus – jertva pentru omenire.

 

În acest articol vom vedea care a fost scopul venirii Domnului Isus pe pământ. Mulţi se întreabă dacă puteau oamenii să ajungă în rai şi fără să fi murit Isus , sau dacă Dumnezeu este dragoste – de ce a permis să moară Fiul Său pe cruce.

Starea omenirii.
Venirea Domnului Isus s-a făcut în mod deosebit faţă de toţi ceilalţi oameni.
În Epistola către Romani 5:12 scrie:
De aceea, după cum printr-un singur om (Adam) a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor , din pricină că toţi au păcătuit.”
Dumnezeu nu a creat primul om ca acesta să păcătuiască şi Dumnezeu nu a avut ca scop
moartea tuturor oamenilor.
Deoarece Adam a încălcat porunca Domnului a fost pedepsit, însă această pedeapsă nu a afectat doar pe Adam. Păcatul totdeauna afectează şi pe cei din jurul nostru , însă păcatul lui Adam a afectat întreaga omenire , în primul rând:

  • a intrat păcatul în lume,
  • prin păcat a intrat moartea, deci Adam trebuia să moară şi să vadă pe unul din fii lui murind;
  • moartea a trecut asupra tuturor oamenilor.

Deoarece păcatul a afectat toţi oamenii ,toţi oamenii trebuiau să moară. Acest lucru nu L-a ales Dumnezeu ci omul. Nu a fost planul lui Dumnezeu ci consecinţele alegerii omului.

Naşterea lui Isus.
Domnul Isus nu a apărut în momentul conceperii de către Maria, El era înainte de întemeierea lumii şi a participat la creaţie:
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. … Toate lucurile au fost făcute prin El , şi nimic din ce a fost făcut ,n-a fost făcut fără El.
Şi Cuvântul s-a făcut trup.” (Ioan 1:1,3,14)
Domnul Isus era la început, nu a apărut mai târziu.
Evanghelia după Matei prezintă nişte detalii prinvind naşterea Domnului Isus:
„Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit, şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului, şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”. ” (Matei 1:18-23
Pruncul care trebuia să se nască din Maria nu era conceput cu un bărbat , ci era plasat în corpul Mariei de Duhul Sfânt. Faptul că îngerul s-a prezentat lui Iosif, soţul Mariei , este încă o dovadă că pruncul era de la Duhul Sfânt.
Deci Domnul Isus nu este un urmaş al lui Adam şi nici nu a moştenit natura păcătoasă a lui.
De ce a venit Isus?
Îngerul a prezentat scopul venirii lui Isus : „pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”, deci toţi cei care au făcut legământ cu Domnul Isus sunt poporul Lui şi sunt mântuiţi de păcatele lor.
În Epistola către Evrei 2:14-15 este menţionat :
„Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.”
„Părtaşi sângelui şi cărnii” înseamnă că a fost nevoit să vină în trup omenesc din următoarele motive:

  • prin moartea Sa să nimicească pe cel ce are puterea morţii , adică pe diavol,
  • să izbăvească pe toţi aceia care erau supuşi robiei, prin frica de moarte.

Isus – jertva perfectă şi suficientă.
„…căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele. De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine); vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat”, (lucruri aduse toate după Lege); apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua. Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna. ” (Evrei 10: 4-10)
Jervele care le aducea poporul evreu în perioada Vechiului Testament nu puteau şterge păcatul, acele jerve arătau la o altă jertvă – perfectă , care trebuia să fie făcută o dată pentru totdeauna- la jertva Domnului Isus.
Căci doar Acel care nu a fost păcătos putea să se jertvească pentru întreaga omenire, din motiv că toţi oamenii s-au născut păcătoşi – nimeni nu putea face ceea ce a făcut Domnul Isus.
Apostolul Pavel menţionează :
Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21)
Din dragoste pentru omenire, văzând imposibilitatea altei soluţii, Dumnezeu a pregătit un plan de salvare pentru omenire. Doreşti să accepţi acest plan şi pentru viaţa ta ? Dacă da, împacă-te cu Dumnezeu acum printr-o rugăciune de pocăintă şi trăieşte-ţi viaţa în ascultare de poruncile Lui.

#biblia, #dumnezeu, #inima, #isus, #moarte

S-a finisat tabăra cu tinerii din regiunea Călăraşi – Străşeni , Eden 2009

Copy of DSCN0621

Un grup de iniţiativă format din câţiva păstori din regiunea Călăraşi şi Străşeni au hotărât să facă tabere  cu tinerii.

Tabăra Eden este un loc foare frumos în care tinerii au avut ocazia să studieze curstul „Cum să ai o relaţie reală cu Dumnezeu”.
Copy (2) of DSCN1627

În fiecare seară tinerii făceau scenete în care prezentau adevărul biblic învăţat în acea zi.

Copy of DSCN0537

Copy of DSCN0460

Copy of DSCN1917

Mă  bucur enorm pentru tinerii care au hotărât să facă legământ cu Dumnezeu si au inteles ca a impacarea cu Dumnezeu este cel mai important lucru in viata aceasta.

Buletin informativ Alianţa Familiilor din România 18 august 2009

Congresul Mondial al Familiilor. Al V-lea Congres Mondial al Familiilor s-a desfasurat la Amsterdam intre 10 si 12 august. A fost un succes. Au participat 500 de persoane si delegatii din 65 de tari din toate continentele. AFR a reprezentat Romania. Pe parcursul conferintei reprezentantii AFR au avut placerea sa dea zilnic interviuri unor posturi de radio din Romania privind demersurile congresului. A fost o adevarata conferinta globala care s-a axat pe probleme fundamentale cu care se confrunta familia in societatea contemporana, atit in lumea dezvoltata cit si in cea in dezvoltare. Au fost abordate multe si variate subiecte, de la avort pina la pericolul miscarii homosexuale internationale privind familia si casatoria. Congresul a fost deschis cu o scurta prezentare video din partea D-lui Andre Rouvoet, Ministrul Tineretului si Familiei din Olanda. In fiecare zi congresul a auvt o sesiune plenara de dimineta in care s-au dezbatut subiecte de interes general, iar dupa masa participantii s-au impartit pe grupui pentru a audia si discuta subiecte de interes particular. Congresul s-a desfasurat fara incidente majore, dar nici controversele nu au lipsit. In prima zi a congresului un grup de 10-15 homosexuali au demonstrat si scandat mesaje de protest in fata centrului de conferinte RAI din Amsterdam unde se tinea congresul, acuzind participantii de homofobie, iar a doua zi doua tinere au protestat impotriva pozitie pro-viata a participantilor. Participantii AFR au dat deasemenea interviuri si mediei internationale. In ziua a doua a congresului a fost facuta premiera internationala a documentarului “Demographic Bomb: Worldwide Decline of Human Fertility Rates,” care arata, contrar pozitiilor standard actuale, ca societatea umana e deja in declin demografic cauzat in mod special de avort. Demografii pronosticheaza ca incepind cu anul 2050 rata de crestere a populatiei mondiale va fi negativa si va cauza o imbalanta acuta intre generatii si sexe. Congresul al VI-lea e programat pentru anul 2011. Unii lideri ai congresul si-au exprimat dorinta de a-l tine in Romania. Concluzia finala a Congresului a fost aceea ca doar familia poate garanta educarea copiilor in spiritul valorilor (articol). Lucrarile s-au incheiat cu adoptarea unei declaratii-apel.

Suedia va interzice scoala de acasa? Conceptul de educatie acasa a copiilor (home-schooling) nu exista in Romania, insa in multe tari din occident este folosit de multi ani. Parintii pot alege sa nu-si trimita copiii la scolile publice, in primii ani, pentru a-i educa acasa. Motivele pentru care parintii apeleaza la aceasta alternativa sunt cu precadere de ordin religios. Pentru ei, Statul este un educator prost care ii va influenta pe copii in spiritul decadent al lumii actuale.

Saptamana trecuta, guvernul suedez a initiat insa un proiect de lege care va limita drastic aceasta alternativa. Daca legea va trece, parintii care isi educa acasa copiii din considerente religioase vor fi fortati sa-i trimita la scolile de stat, unde vor invata, printre altele, despre „naturaletea” relatiilor homosexuale si a casatoriilor intre persoane de acelasi sex, legale in aceasta tara (detalii</ A>). In aceeasi idee, va recomandam un articol despre familia in Suedia.

Curtea Suprema italiana: Nici o diferenta intre casatorie si concubinaj. Potrivit unei decizii de la inceputul acestei luni, Curtea Suprema din Italia a decis ca nu exista nici o diferenta intre doi oameni care traiesc impreuna si doua persoane casatorite, mai ales daca din concubinaj au rezultat si copii. Mai mult, Curtea considera ca legile trebuie modificate pentru a reflecta realitatea actuala. Decizia a generat o reactie ferma din partea Vaticanului, care a declarat ca o casatorie contractata in mod public, in fata comunitatii, este un act care comporta responsabilitate. In timp ce, in cazul casatoriei, ambele parti isi asuma obligatii si drepturi in timp, in cazul concubinajului exista o precaritate care poate dura mult timp, dar fara a crea obligatii pentru nici una dintre parti (articol).

„Nici o tara din lumea civilizata nu are o lege atat de liberala a avortului ca Romania.” Afirmatia ii apartine Mitropolitului ortodox roman al Germaniei, Europei Centrale si de Nord, IPS Serafim, si a fost facuta la Manastirea Nicula cu prilejul sarbatorii Adormirea Maicii Domnului. La slujba au participat si premierul Boc si prezidentiabilul Geoana, insa sperantele ca cei doi sau alti politicieni ar face ceva in directia recomandata de Mitropolit sunt modeste (articol).

„Opriti Codurile” inca misca. Nu cu mult timp in urma, in timpul dezbaterilor publice pe tema Codurilor Civil si Penal din Romania, va informam ca o mana de asociatii de orientare socialista si anti-valori s-au organizat in Coalitia „Opriti Codurile”, incercand din rasputeri sa blocheze adoptarea Codurilor, adoptate insa in cele din urma. Adoptarea Codului Civil a fost apreciata de AFR printr-un comunicat, intrucat noul Cod contine acum importante prevederi pro-familie. Este lesne de inteles ca noul Cod este o tragedie pentru cei de la „Opriti Codurile” si in special pentru homosexualii de la Accept, membri in respectiva Coalitie. Pe parcursul dezbaterilor publice, ei au incercat sa ramana discreti, impingandu-i la inaintare cu pretentiile lor la casatorii homosexuale pe colegii de la Centrul pentru Resurse Juridice. Revenind insa in actualitate, saptamana trecuta, asociatia Acce pt, avand alaturi de ea inca doua asociatii de homosexuali din UE, a adresat o scrisoare presedintelui Basescu, plangandu-se de „discriminarile” la care sunt supusi in Romania. Afirmatiile lor sunt deja vu, insa felul in care incearca sa dea o forma noua unei arii rasuflate merita studiat. Ce este, de asemenea, interesant este faptul ca noua scrisoare Accept este lansata intr-un context tulbure pentru aceasta asociatie, in presa aparand informatii despre o posibila deturnare de fonduri savarsita de sefii de acolo din banii UE destinati finantarii asociatiei.

Articol nou pe siteul AFR. Protejati-va familia este titlul unui articol nou publicat pe siteul AFR, prezentand cateva recomandari practice care sa va intareasca si sa va apere familia in contextul anti-familie actual.

Homosexualii ataca Lituania. Nemultumiti ca Lituania a adoptat recent o lege de protejare a copiilor de propaganda homosexuala, europarlamentari de extrema stanga au initiat o actiune impotriva Lituaniei. Recent au cerut Parlamentului European o dezbatere pe aceasta tema (detalii).

California – sondaj de opinie. Ziarul San Francisco Chronicle detaliaza rezultatele unui recent sondaj de opinie privind pozitia cetatenilor Californiei fata de valori, inclusiv avortul si casatoriile homosexuale. Sondajul arata ca majoritatea californienilor favorizeaza casatoriile homosexuale. Totusi, acum un an, californienii au respins aceste parodii. Concluziile sondajului arata astfel ca sondajele gresesc uneori. Va recomandam un articol si din perspectiva lui istorica, detaliind evolutia pozitiilor cetatenilor statului California privind valorile, din 1997 pana in prezent.

Uite primarita, nu e primarul. Primarul unui orasel din statul american Oregon e transsexual, primul caz de acest gen din SUA. Primarul actual este de fapt (genetic) femeie, el aparand insa in viata cotidiana ca barbat. Recent, „el” s-a dus la o intrunire cu elevi de scoala primara imbracat in femeie. Consiliului orasenesc nu i s-a parut nostima ideea si i-a dat vot de blam pentru lipsa de discernamant.

Copii crescuti de cupluri homosexuale. Un subiect controversat pentru sociologi este situatia copiilor crescuti de cupluri homosexuale. Se estimeaza ca 20% din cuplurile homosexuale din SUA cresc copii. Cum se dezvolta acesti copii intr-un camin caracterizat prin confuzia de gen si de roluri sociale? Potrivit unui reportaj realizat de canalul american ABC, totul merge “perfect”. E interesant insa de citit si comentariile unor astfel de copii care arata in ce masura au fost indoctrinati sa gandeasca radical si fara discernamant impotriva restului societatii.

prealuat de pe :http://www.protejarea-familiei.com/

Despre păcat

În acest articol îmi propun să văd ce spune Biblia despre păcat, aşa cum îl defineşte Sfânta Scriptură.

Păcatul este nelegiuire şi fărădelege.

„Oricine face păcat , face şi fărădelege ; şi păcatul este fărădelege.”  ( 1Ioan 3:4)

„Orice nelegiuire este păcat; dar este un păcat care nu duce la moarte.” (1 Ioan 5:17)
Fărădelegea este încălcarea sau ignorarea legilor lui Dumnezeu , trăirea în afara legilor lui Dumnezeu. Este o încălcarea a ceea ce ştii , o încălcare voită.

Nelegiuirea înseamnă a trăi o viaţă contrară cu ceea ce Dumnezeu spune că este bine.

Tot ce nu vine din neîncredinţare este păcat.

„Dacă cineva se îndoieşte şi mănâncă ,este osândit ,pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare e păcat.” (Romani 14:23)

Ca să fii încredinţat trebuie să cunoşti sigur ceva, deci ca să fii încredinţat în cele scrise în Biblie – trebuie să cunoşti bine Sfintele Scripturi.

Necredinţa în Dumnezeu este păcat.

Unii cred că Dumnezeu este acelaşi şi la creştini şi musulmani şi la budhişti. Sfânta Scriptură spune :

„Totuşi , vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc ; căci ,dacă nu Mă duc Eu,Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc ,vi-l voi trimite. Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine.” (Ioan 16:7-9)

Este interesant faptul că când alegem să nu credem în Dumnezeu facem un păcat.

Faptul că aleg să nu cred în Dumnezeu – aceasta nu-L face să dispară.

Trebuie să fim atenţi la păcatele din viaţa noastră,

Biblia vorbeşte despre despărţirea continentelor

„Spui ca Pamantul nu are mai mult de 7000 de ani…..
atunci…..cum iti explici potrivirea contururilor continentelor?
Or, acestea au o viteza de deplasare foarte mica, in doar 7000 de ani nu aveau cum sa ajunga in pozitia actuala….
Sper ca articolul acesta este o gluma;una foarte proasta de altfel…”

În articolul Vârsta Pământului (partea 1) am prezentat unele argumente , şi vreau să spun că Bibila vorbeşte despre separarea continentelor:

. „Lui Arfaxad i s-a născut Cainan; lui Cainan i s-a născut Şelah; lui Şelah i s-a născut Eber; Iar lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, pentru că în zilele lui s-a împărţit pământul, şi numele fratelui său era Ioctan.”  (Genesa 10:24-25)

Fulgerul

Fulgerul se îndreaptă spre ţinta sa cu viteza de aproximativ 1000 km/s . Aerul din calea sa este încălzit la o temperatură de 30.000 C şi de aceea se dilată cu zgomot asuzitor.

Puterea curentului unui fulger atinge valoarea maximă de circa 100.000 fulger ,iar fiecare scânteie are o tensiune de aproximativ 100 milioane volţi.Acest „spectacol” poate fi observat pe toate continentele de când este lumea. În fiecare secundă fulgeră pe întregul glob de aproximativ 100 de ori.Fulgerele incendiază case, chiar şi păduri, distrug stâlpi de curent electric şi poduri. Când vedem fulgerul şi auzim tunetul , în noi se ridică emoţii puternice : frică, uimire, admiraţie…

Mulţi oameni se tem de fulgerele orbitoare şi de tunetele asurzitoare. Totuşi, în furtună vedem bunăvoinţa Celui Atotputernic. El doreşte să ne arate cu cine avem de-a face. Biblia ne spune că Dumnezeu este mânios din cauza păcatului omenilor, pe care i-a creat ca să-L onoreze ca Creator şi să primească cu mulţumire totul din mâna Sa. Mânia lui Dumnezeu asupra păcatului celui care crede este potolită la crucea de pe Golgota. Acolo, Isus a purtat pedeapsa , pe care am meritat-o cu toţii.

sursa: Sămânţa bună 2009

Articole mai 2008

31.05 Totul se reduce la sex
30.05 Cum sunt prezentate femeile în Bilbie?
29.05 Adevărul despre prezervative .
29.05 Manipulare: A fost demonstrată macro-evoluţia?
28.05 De ce noile generaţii devin tot mai violente ?
28.05 Despre evoluţionism (I)
28.05 Vorbeste cu inima: cum să vorbeşti cu persoana pe care o iubeşti
27.05 Vârsta Pământului (partea 2 )
26.05  Totul despre SIDA .
26.05 Istoria apariţiei la om .
25.05 La ce nu pot lua parte copii care au fost avortaţi ?
25.05 Întrebări – răspunsuri (1) 18-19 aprilie 2008
24.05 SIDA – consecinţa păcatului
23.05 SIDA : Istoric
22.05 Avortul este o crimă .
21.05 Avortul in economia lui Dumnezeu
21.05 Un avort filmat
21.05 “HOMOSEXUALITATEA ESTE O TUMOARE PE TRUPUL SOCIETATII”
20.05 Care sunt pericolele pentru cei care nu studiază Scriptura şi nici nu doresc să o studieze . (partea 2)
19.05 Care sunt pericolele pentru cei care nu studiază Scriptura şi nici nu doresc să o studieze .
17.05 Poticienii iau atitudine !
16.05 Titluri de cărţi
15.05 Cum este privită căsătoria
13.05 De ce nu accept homosexualitatea
13.05 Dovezi istorice a faptului că Isus Hristos a trăit pe acest pământ .
12.05 Poţi fi iertat de păcate după moarte ?
12.05 Dovezile existenţei lui Isus Hristos ?
11.05 Astăzi a avut loc un marş de protest „Nu homosexualilor ”
10.05  Vino mâine la un marş de protest !!!
09.05 Imoralii doresc să facă paradă în capitală .
08.05 Cum să înveţi şi să memorezi eficient fără ca să pierzi mult timp .
06.05 Ce faci cu timpul tău ?
05.05 Arnold Schwarzenegger, un guvernator pentru imoralitate
05.05 Perle de-ale elevilor
04.05 Ce aşteaptă morţii de la rudele lor ?
04.05 Psalm 1
03.05 Principii pentru viaţa de familie : Ce atitudine trebuie să ai faţă de partenerul de căsătorie (Proverbe 1-10)
02.05 Cum să nu ajungi să te gândeşti la sinucidere ?

Articole aprilie 2008

31.04 Homosexualii promovează imoralitatea printre viitori profesori
30.04 Ce motive aduc tinerii pentru a se întâlni ?
30.04 Întâlnirile şi căsătoria reuşită (Partea 2)
28.04 De unde poţi lua Bilbia în format electronic ?
27.04 Întâlnirile şi căsătoria reuşită (partea 1)
27.04 De ce sunt aşa de multe Biserici acum ?
26.04 De ce este învierea Domnului Isus Hristos aşa importantă pentru creştini ?
26.04 CE este şi ce nu este Sfânta Părtăşanie ?
25.04 La Sfânta Părtăşanie se mănâncă trupul lui Isus şi se bea sângele lui Isus Hristos ?
24.04 Profeţii despre Isus (ultima parte )
21.04 Cum sa scrii articole reusite ?
20.04 Ateismul
20.04 Argumente pentru creatie (15 argumente)
19.04 Ce este o sectă ?
18.04 Sfaturi pentru profesori !!
12.04 De ce creştinii adevăraţi frecventează serviciile divine ale bisericii?
04.04 O nouă pagină !!
04.04 Efectele alcoolului
03.04 Clubul “Dunamis ” organizează o tabără de calculatoare .
03.04 Ce comportament trebuie să ai dacă ai făcut legământ cu Domnul Isus Hristos ?
02.04 Profeţii împlinite despre Isus (partea 3)
01.04 Vârsta Pământului (partea 1)

Raport misiune in Bangalore (India) + galerie foto

N-am putut să trec cu vederea acest articol extraordinar.

Raport misiune in Bangalore (India) + galerie foto

Prin Harul Domnului, timp de 30 zile am putut sa slujesc in India, in orasul Bangalore si in imprejurimi. Activitatea de aici poate fi impartita in doua mari parti: lucrarea desfasurata la New Ark Mission si lucrarea desfasurata in triburi.

New Ark Mission

New Ark Mission este oganizatia misionara care se ocupa de oamenii strazii din Bangalore, fondatorul aceastei organizatii este T. Raja, un om care de cand l-a intalnit pe Hristos a ales sa lucreze pentru El cu acesti oameni ai strazii. Atunci cand a luat aceasta decizie si a inceput sa aduca acasa diferiti oamenii de pe strazi, a fost parasit de sotia sa. Ulterior, ea a inteles importanta acestei lucrari si astazi ea il sustine pe Raja. In prezent, New Ark Mission adaposteste peste 300 de oameni ai strazii, oferindu-le mancare, adapost si mai presus de toate, le este oferita ocazia de a se intalni cu Isus Hristos.

Am avut harul sa ma implic in slujirea de la aceasta organizatie. Aici, am intalnit oameni aflati in situatii deplorabile: ranile lor au inceput sa faca viermi. Exista un miros greu in zona unde sunt adapostiti. Oameni cu un trecut stralucitor, astazi sunt fara speranta – fosti ingineri, medici si chiar avocati, datorita unor crize, au ajuns oameni ai strazii. Consider ca metoda de a-i aborda pe acesti oameni, cu Cuvantul lui Dumnezeu, este sa “le leg rana”, adica sa le demonstrez ca imi pasa de ei si sunt dispus sa le intind o mana de ajutor. Intelegand aceasta, am decis sa ma ingrijesc de nevoile lor fizice, astfel ca am inceput sa tai unghiile celor care aveau nevoie de aceasta, am inceput sa barberesc pe barbatii de aici, sa le ofer mancare, si chiar sa ii ajut sa se spele. Datorita fapului ca ei sunt foarte murdari si sunt purtatori de microbi, am avut nevoie de protectie astfel ca am folosit manusi medicale si o masca medicala. La inceput erau timizi si nu vreau  sa se apropie sa le tai unghiile, dar a indraznit o femeie. Dupa ce i-am taiat unghiile, mi-a cerut sa ma rog pentru ea – era paralizata; ne-am rugat impreuna. Apoi au inceput sa vina tot mai multi oamenii  sa ii ajut in acest fel.

Efectele nu au intarziat sa apara: multi au fost impresionati ca sunt dispus sa le fac acest serviciu. In timp ce ii ajutam in aceast fel, le vorbeam despre salvarea in Isus, (multi dintre ei stiau limba engleza, fiind oameni cu anumite studii; pentru cei care nu intelegeau, unul dintre ei care intelegea, traducea ceea ce le transmiteam). Dupa ce faceam acest lucru, multi imi cereau sa ma rog pentru ei. Apoi imi impartaseau povestea vietii lor, multe fiind impresionante. Unul dintre pacienti, care era bolnav de tuberculoza in faza terminala, imi spunea ca medicii i-au spus ca va trai doar pana in luna octombrie, dar pentru el nu este o problema ca paraseste lumea, caci stie ca merge Acasa.

Intr-una din zilele petrecute cu acesti oamenii , dupa ce am barberit unul dintre pacienti, un batranel undeva in jur la 70 de ani, mi-a cerut permisiunea sa ma binecuvinteze in numele Domnului, am fost impresionat de gestul lui! Si impreuna ne-am rugat.

Pot spune ca s-a creat o prietenie intre mine si pacientii de aici; cand ajungeam acolo veneau multi si ma intampinau cu caldura. Erau foarte bucurosi ca inca o data am mers sa le slujesc. In timp ce barbeream pe unul dintre ei, in jurul meu se adunau aproximativ 10-15 pacienti si imi cereau sa le vorbesc mai mult de Hristos. Aveam un profund sentiment de satisfactie cand vedeam cum Domnul atinge inimile acestor oameni.

Chiar daca nu a fost usor sa lucrez cu acesti oameni, multumesc Domnului pentru ca am fost invrednicit sa imi slujesc Salvatorul in felul aceasta si sa vad cum El cu adevarat atinge inimile acestor oameni, oferindu-le speranta celor fara speranta!

Slava sa fie a Domnului pentru cele intamplate la New Ark Mission!

Lucrarea din triburi

In India strazile sunt foarte murdare, magazinele alimentare sunt lipsite de igiena. Oamenii nu au o igiena personala, gunoiul este aruncat la voia intamplari (aproximativ aceiasi situatie este si in orase). Multi dintre locuitorii din triburi lucreaza din greu o zi intreaga pentru 50 rupi, care ar insemna 3 lei. Casele sunt formate dintr-o singura incapere, de dimensiuni foarte reduse (4mp): aici au bucataria, dormitorul, tot. Intr-o astfel de casa locuiesc cate 4-5 oamenii . Conditiile  sunt foarte dificile; dar aceasta nu ii impiedica sa aiba o bucurie imensa in inima – ma refer la cei care Il au pe Hristos.

Am facut mai multe vizite pastorele in astfel de triburi. Am intalnit situatii extreme de dificile: o casa de dimensiunile descrise mai sus, aflata la 2 metri de canalizarea orasului, un miros insuportabil; aceasta casa adapostea 2 persoane, fiica si mama. Datorita lipsei banilor, fiica a fost nevoita sa renunte la scoala si sa lucreze.

Cei credinciosi din aceste triburi se aduna in diferite locatii. Multe dintre biserici sunt, de fapt, casele pastorilor (de aceleasi dimensiuni). Inauntru si in curte participa aproximativ 50 de persoane la serviciile divine. Am intalnit un caz cu adevarat impresionant: pastorul a inceput sa faca misiune in zona respectiva, in luna februarie a anului 2009. O data la doua luni oficiaza botez in apa si in doar cateva luni, biserica numara aproximativ 60 membri.

In aceasta luna, am participat la 12 servicii divine in astfel de triburi. La fiecare dintre ele am fost solicitat sa aduc cate un mesaj biblic. Am fost impresionat de bucuria manifestata de acestia in inchinare; chiar daca au probleme cu adevarat grele, au credinta in Domnul, si o bucurie imensa! Duhul Domnului atingea inimile acestor oameni, iar la finalul mesajelori biblice, foarte multi imi cereau sa ma rog pentru ei, ca Dumnezeu sa ii ajute sa traiasca o viata in sfintenie, cat si pentru vindecarea lor.

Slava Domnului pentru felul cum a lucrat!

Andrei Pop
vezi pozele aici

preluat : pasi.ro

#misiune