Acest articol l-am primit prin email – este foarte util să-l citiţi , ca să vă faceţi o privire de ansamblu .
Este un lucru dificil de explicat felul în care interactionează între ele genele, mediul si alte influente, sau măsura în care un anumit factor poate „influenta” o finalitate, însă fără să o cauzeze, si felul în care intervine si credinta omului. Scenariul de mai jos este prescurtat si ipotetic, dar se bazează pe viata unor persoane reale, ilustrând felul în care diversi factori influentează comportamentul.
De mentionat că scenariul de mai jos este doar unul dintre modurile de dezvoltare care pot conduce la homosexualitate, fiind însă un scenariu comun. În realitate, „drumul” fiecărui om către exprimarea sexuală este individual, având în comun cu altii anumite portiuni ale acestui drum.
(1) Scenariul nostru începe la nastere. Băiatul (de exemplu) care poate ajunge într-o zi să se lupte cu homosexualitatea se naste cu anumite caracteristici care sunt oarecum mai comune la homosexuali decât la ansamblul populatiei. Unele dintre aceste trăsături pot fi mostenite (genetice), în timp ce altele pot fi cauzate de „mediul intrauterin” (hormoni). Aceasta înseamnă că un tânăr fără aceste trăsături va avea mai putine sanse să devină homosexual, comparativ cu cineva care le are.
Care sunt aceste trăsături? Dacă am putea să le identificăm cu precizie, multe dintre ele ar apărea ca „daruri” si nu ca „probleme”. De pildă, o fire sensibilă, o inclinatie foarte creativă, un anumit simt estetic. Unele dintre ele, cum este o sensibilitate sporită, poate fi legată – sau poate fi chiar – o caracteristică fiziologică generatoare de probleme, asa cum ar fi o reactie de angoasă peste medie la un anumit stimul.
Nimeni nu stie cu precizie care sunt aceste caracteristici mostenibile; în prezent avem numai supozitii. Dacă am putea studia homosexualitatea într-o manieră corespunzătoare (neinfluentati de agendele politice) am putea clarifica acesti factori – asa cum facem în domenii mai putin „sensibile”. În orice caz, în mod clar nu există nici o dovadă că homosexualitatea comportamentală este mostenită.
(2) De la o vârstă timpurie, anumite caracteristici posibil mostenite îl fac pe băiat să fie „diferit”. El este timid si nu se simte în largul lui alături ce tovarăsii lui „duri”. Poate este mai interesat de artă sau literatură – asta pur si simplu pentru că este istet. Însă când mai târziu se va gândi la copilăria lui, i se va părea dificil să separe care anume dintre aceste diferente comportamentale provin dintr-un temperament mostenit si care provin din următorul factor, si anume:
(3) Din varii motive, el înregistrează o „nepotrivire” nefericită între ce avea nevoie si îsi dorea si ceea ce i-a oferit tatăl lui. Poate majoritatea vor fi de acord că tatăl său era o fire rece si distantă: poate că nevoile sale erau atât de unice, încât tatăl său, o fire obisnuită, nu a stiut să găsească drumul către inima fiului său. Sau poate că tatălui său chiar nu i-a plăcut sensibilitatea fiului. În orice caz, absenta unei legături apropiate, calde si pozitive cu tatăl său îl va face pe băiat să se retragă într-o anumită dezamăgire, o „detasare defensivă” în scopul de a se proteja pe sine.
Din păcate, această distantare de tatăl său si de modelul „masculin” de care avea nevoie îl face si mai putin capabil să se relationeze cu colegii săi. Putem asemăna această situatie cu băiatul căruia îi moare tatăl cel iubitor, dar care este mai putin vulnerabil la o viitoare homosexualitate. Explicatia diferentei constă în faptul că la băiatul pre-homosexual de vină este nu absenta tatălui – literal sau psihologic – ci o apărare psihologică fată de un tată în mod contant dezamăgitor. De fapt, un tânăr care nu-si construieste această apărare (datorită unei terapii timpurii, pentru că există o altă figură masculină în viata sa, sau datorită temperamentului) e mult mai putin probabil să devină homosexual.
O dinamică complementară legată de mama băiatului are si ea sanse să joace un anumit rol. Întrucât oamenii au tendinta să se căsătorească cu parteneri cu „nevroze omoloage”, e posibil ca băiatul să se vadă implicat într-o relatie problematică cu ambii părinti.
Indiferent de motiv, când la maturitate băiatul ajuns homosexual acum îsi aminteste de copilărie, va afirma: „De la început eram diferit. Niciodată nu m-am simtit bine împreună cu băietii de vârsta mea, fiind în largul meu în preajma fetelor.” Asemenea amintiri îl vor face mai târziu să-si considere homosexualitatea atât de convingătoare, ca si cum aceasta era „preprogramată” de la început.
(4) Desi s-a detasat „defensiv” de tatăl său, băiatul încă tânjeste în inima lui după căldură, dragoste si după o îmbrătisare din partea tatălui – lucruri pe nu le-a avut sau nu le-a putut avea. La început, el dezvoltă un atasament intens, non-sexual fată de băiatii mai mari pe care îi admiră – trăind într-un fel, de la distantă, aceeasi experientă a dorintei si lipsei. Odată cu pubertatea apar si impulsurile sexuale – care în special la băieti se pot lega de orice obiect – si se combină cu o deja intensă nevoie de intimitate si căldură masculină. Băiatul începe să aibă accese homosexuale. Ulterior îsi va aminti: „Primele mele impulsuri sexuale erau îndreptate nu către fete, ci către băieti. Fetele nu mă interesau deloc.”
Interventia psihoterapeutică în acest moment sau mai devreme poate avea succes în a preveni formarea unei homosexualităti ulterioare. Această interventie urmăreste pe de-o parte ajutarea băiatului să-si schimbe modelele de dezvoltare efeminate (derivate din „refuzul” de a se identifica cu tatăl cel respins), pe de altă parte – mai important – urmăreste să-l învete pe tatăl său – dacă va învăta – cum să se implice mai mult în relatia cu fiul său.
(5) Pe măsură ce se maturizează (în special în societatea noastră, unde experientele sexuale extra-conjugale sunt lăudate si chiar încurajate) tânărul – acum adolescent – începe să se implice în activităti homosexuale. Sau, alternativ, nevoia sa de apropiere cu cineva de acelasi sex poate fi exploatată de un băiat/bărbat mai în vârstă, care a fost interesat de el sexual încă de când era copil. (De mentionat studiile care indică o incidentă ridicată a abuzurilor sexuale în copilăria bărbatilor homosexuali.) Sau, din contră, el poate evita aceste activităti, din teamă sau rusine, în ciuda atractiei către asa ceva. În orice caz, dorintele sale, acum sexualizate, nu pot fi negate, indiferent de cât de mult li se opune el. Ar fi incorect din partea noastră să considerăm, în acest punct, că aceste dorinte sunt o simplă chestiune de „alegere”.
Într-adevăr, el îsi aminteste că a petrecut luni si ani de zile încercând să nege existenta lor sau să li se opună fără succes. Ne putem imagina usor cât de supărat va fi el mai târziu – pe bună dreptate – când cineva voit sau involuntar îl va acuza că „a ales” să fie homosexual. Când va căuta ajutor, va auzi unul dintre cele două mesaje, ambele speriindu-l: „Homosexualii sunt răi si tu esti rău pentru că ai ales să fii homosexual. Nu e locul tău aici; vei ajunge în Iad;” sau „Homosexualitatea este înnăscută si nu se poate schimba. Asa te-ai născut. Lasă baltă gândul că te vei căsători, vei avea copii si te vei aseza la casa ta. Dumnezeu te-a făcut asa si te-a predestinat pentru o viată de homosexual. Caută să te obisnuiesti cu asta.”
(6) La un moment dat, el cedează în fata profundei sale nevoi de dragoste si începe să se implice voluntar în experiente homosexuale. Poate spre oroarea sa, el va constata că aceste dorinte vechi, adânci si dureroase sunt temporar – sau pentru prima dată – usurate.
Desi poate resimti si un conflict intens, el nu poate tăgădui că usurarea este imensă. Această senzatie temporară de confort este atât de profundă – depăsind cu mult simpla plăcere sexuală pe care oricine o resimte si într-o situatie mai putin încărcată – încât experienta este repetată. Oricât de mult se opune el, el se simte mânat să repete experienta. Si cu cât o face mai des, cu atât aceasta se înrădăcinează mai mult si el o va repeta din nou, chiar dacă deseori cu un feedback emotional tot mai mic.
(7) De asemenea, el va descoperi, la fel ca oricine altcineva, că orgasmul sexual este un puternic mijloc de eliberare a stresului de orice fel. Angajându-se în activităti homosexuale, el deja a trecut una dintre cele mai critice si puternice granite ale tabu-ului sexual. Este usor de acum să depăsească si alte granite oarecum tabu, în special tabu-ul mai putin sever legat de promiscuitate. Activitatea sexuală devine curând principalul factor de organizare în viata sa, el dobândind încetul cu încetul deprinderea de a apela la aceste experiente în mod regulat – nu doar din cauza nevoii sale după iubire părintească, ci ca o eliberare de orice tensiune.
Curbet Alexandru 