Comportamentul . O criză de nervi la capacitatea maximă este o imagine teribilă . Ţipete , urlete , obiecte aruncate şi contorsionări violente ale corpului , parcă ieşite direct din filmul „Exorcistul ”- manifestări pe care n-ai cum să le ignori . „Zgomotul şi furia” te urmăresc prin toată casa . Crizele sunt ca mici tornade : izbucnesc din senin , pot dura chiar şi câteva ore ,se sting la fel de repede cum au izbucnit . Părintelui epuizat nu-i rămâne decât să-şi pună străvechea întrebare : „Asta ce-o mai fi fost ?”
De ce fac asta ? Crizelel de nervi pot începe în primul an de viaţă , dar par să ajungă la apogeu pe la trei ani . Este vârsta lor „de aur” , pentru că acum copilul începe „să-şi încălzească muşchii ”, ca să spunem aşa . El învaţă cum să obţină ce vrea şi a observat deja să a se arunca pe jos şi a urla preţ de vre-o oră poate fi o metodă eficace . Stăpânii casei , părinţii , îşi dau curând seama că puterea a trecut în mâinile copilaşului . Dacă astfel de crize au avut loc în public – nimic nu e mai bun decât un public format din persoane complet străine pentru a scoate la iveală actorul din copil – atunci , dintr-o dată copilul deţine toate atuurile .
Reacţia dumneavoastră : Crizele de nervi ale copilului pot ajunge să înfurie , să extenueze , să descurajeze şi chiar să înspăimânte orice părinte . La urma urmelor , copilul pare să-şi fi pierdut coplet controlul . Dar este oare chiar aşa ?
Strategia dumneavoastră
Încercaţi să rămâneţi calm . Nu ajută la nimic să faceţi şi dumneavoastă o criză . Nu cedaţi niciodată şi nu faceţi nimic care să dea impresia copiilor că au obţinut o victorie. Când totul s-a terminat , puneţi-i să facă ordine după ei şi reluaţi-vă treburile obişnuite .
Ce să încercaţi în primul rând . Cum copiii fac crize de nervi ca să obţină ce vor , cel mai rău lucru pe care-l puteţi face este să le daţi ce vor . Dacă e vorba despre o jucărie pe care nu doriţi să le-o cumpăraţi , orice ar fi , nu le cumpăraţi jucăria cu pricina . Cedaţi o singură dată – şi se va declanşa mereu o criză de furie , cu speranţa că vor câştiga din nou . Chiar şi a spune ceva de genul „o să mă mai gândesc” sau „poate” este echivalent cu o cedare .O metodă mult mai sănătoasă este să le cereţi să iasă din încăpere . Dacă nu vor ieşi , ieşiţi dumneavoastră . Dacă nu există public , nu există nici satisfacţie , deci puteţi spera că se termină cu crizele . Copilul trebuie să înveţe că răbdarea dumneavoastră are o limită şi că , dacă are de gând să se poarte aşa , nu mai poate sta laolaltă cu părinţii lui .
Practic.
-Dacă începe să arunce cu lucrurile sau să le spargă , imobilizaţi-l până se potoleşte sau trimiteţi-l la el în cameră . Scoateţi de acolo tot ce vreţi să rămână întreg ; copilul trebuie să înveţe însă că dacă sparge ceva din propria cameră nu-şi face rău decât lui . Nu-i spuneţi asta , dar nici nu vă grăbiţi să înlocuiţi obiectul distrus .
Daţii ocazia să simtă că a pierdut ceva .
-Să zicem că motivul crizei de nervi e faptul că i-aţi spus să-şi atârne haina în cuier . După ce tămbălăul a trecut , rugaţi-l frumos s-o pună acolo. Nu faceţi nimic pentru el până când haina nu e în cuier . Dacă face mizerie , puneţi-l să cureţe , dar numai după ce s-a potolit . Asta cere răbdare , însă cheia succesului ca părinte e consecvenţa .
– Dacă se hotărăşte să-şi dea în petic într-un loc public , de pildă într-un magazin , nu vă bateţi capul să discutaţi raţional cu el . Luaţi-l de mână (fără să-l târâiţi) şi scoateţi-l afară . Duceţi-l la maşină (iar dacă aţi venit pe jos sau cu autobuzul – într-un loc unde vă puteţi aşeza) . E posibil să aveţi de aşteptat până se calmează . Apoi mergeţi direct acasă . Poate nu credeţi , dar copiilor le place să iasă în oraş cu dumneavoastră , iar atunci când s-au pornit pe urlat scopul lor nu era în nici un caz să fie duşi acasă .
Precăutaţi :
1. Planificaţi totul dinainte . Pontul cel mare : nu-i scoateţi în oraş şi nu le cereţi prea mult atunci când sunt obosiţi .
2. Ţineţi un consiliu de familie şi cădeţi cu toţii de acorda asupra unor reguli de bază , cum ar fi : „Dacă nu mănânci seara ,nu capeţi nimic de ronţăit între mese .” sau „Când mergem la cumpărături , poţi să-ţi cheltuieşti toţi banii de buzunar , dar nu ne ceri să-ţi luăm nimic în plus .” Când copii cunosc regulile , e mai uşor să le impui .
Curbet Alexandru 