Comportamentul . Este întotdeauna uimitor să vezi cum un copil care în mod zbârnîie să vezi cu viteză maximă încolo şi-ncoace se transformă , se transformă într-un târâie-brâu atunci cânt tu te grăbeşti . Părintele aleargă de colo-colo ca un apucat să-i îmbrace pe toţi , cu ochii aţintiţi pe ceasul care se apropie de ora fatală . Copiii , pe de altă parte , devin brusc fascinaţi de ţesătura covorului sau de ceva ce tocmai şi-au extras din nas . Şi asta nu se întâmplă numai când trebuie să plece la şcoală . Unii copii pot să transmită o plimbare de douăzeci de minute într-o explorare de două ceasuri a fiecărei omizi sau băltoace ieşite în cale .
De ce fac asta ? Uneori comportamntul este deliberat – pentru copiii mici fiind un mod de a-şi afirma independenţa – , în timp ce alteori e cât se poate de nevinovat . De fapt , mare parte din tândăleala asta nu reprezintă deloc un comportament greşit , ci mai degrabă rezultatul unei percepţii a timpului diferită de cea a adulţilor . Copii trăiesc în prezent , având prea puţin noţiunea viitorului . Tândăleala devine dubioasă doar când o fac pentru a atrage atenţia sau pentru că li se pare că îi presaţi să se mişte mai repede .
Reacţia dumneavoastră . Rezultatul obişnuit al acestui comportament este că vă forţează fie să deveniţi un gardian nesuferit , fie să vă trăiţi viaţa în ritmul unui copil de trei ani . Cum îi puteţi grăbi pe copiii dumneavoastră fără a recurge la repetarea în neştire a îndemnurilor : „Hai odată ! Să mergem ! Întârziem !”?
Strategia dumneavoastră
Priviţi în faţă , nu împingeţi din spate .
Ce să încercaţi în primul rând . Înfruntaţi adevărul : doar dumneavoastră vă pasă dacă ieşiţi pe uşă la timp sau nu . De aceea , fiţi realist şi încercaţi să vă pregătiţi cu douăzeci de minute în loc de cinci .
Practic . Asiguraţi-vă că sânteţi în frunte pornind primul la acţiune . Nu staţi pe capul copiilor pisându-i să se mişte „mai repede , mai repede” . Spuneţi-le o dată , apoi puneţi-vă haina şi deschideţi uşa . Spuneţi-le că-i aşteptaţi în faţa blocului . Cineva care aşteaptă în faţa blocului exercită o surprinzătoare atracţie asupra persoanei care trage de timp în casă . Toate acestea sânt acţiuni pozitive care le arată copiilor că sânt pe cale să fie lăsaţi în urmă , responsabilitatea fiind , de astă dată , a lor . Dacă e vorba de un copil mai mic , puneţi-l să aleagă : „Vrei să ieşi singur , sau te iau pe sus ?”
Dacă trage de timp intenţionat , mişcându-se neobişnuit de încet , înseamnă în general că protestează împotriva cicălelii dumneavoastră continue , prin care vă exercitaţi puterea . Spunându-le să se grăbească , nu-i faceţi , prin urmare, decât să se mişte mai încet .
– Lăsaţi-i să suporte consecinţele faptului că întârzie : sânt pedepsiţi la şcoală , pierd lecţii de înot , sânt daţi afară din echipa de fotbal , nu mai rămâne timp pentru povestea dinainte de culcare .
– Spuneţi-le că plecaţi în zece minute şi faceţi întocmai , ca să ştie că respectaţi întotdeauna termenele cu sfinţenie .
– Daţi-le copiilor dumneavoastră sentimentul datoriei sociale , din care face parte şi promptitudinea – calitatea de a reacţiona rapid . Arătaţi-le cum te foloseşti de ea în construirea relaţiilor sociale . Daţi exemplul relaţiilor cu învăţătorul , cu prietenii , cu bunicii sau ce oricine intră în contact .
– Instituiţi anumite proceduri care să le intre copiilor „în sânge” .Rutina poate ajuta realmente la reducerea tândălelii , m ai ales înainte de culcare şi dimineaţa , momente în care se trage cel mai mult de timp .
Atenţie ! Părinţii trebuie să pună în balanţă lipsa noţiunii timpului şi responsabilitatea , dorinţa de distracţie şi actul de explorare .Nu confundaţi trasul de timp cu explorarea ! Pentru copii , mai ales pentru cei sub trei ani , călătoria este întotdeauna mai importantă decât destinaţia . Când spumegaţi de furie că întârziaţi în timp ce copilul dumneavoastră examinează plin de interes o broască , gândiţi-vă că el trăieşte o stare de spirit absolut minunată , pe care majoritatea adulţilor au pierdut-o . În lumea unui copil , fiecare mică descoperire e miraculoasă şi setea lui de explorare ar trebui încurajată .
Pentru asta , admiteţi că o plimbare de un sfert de ceas poate dura o oră . Intraţi în joc . Luaţi cu dumneavoastră o lupă – măcar la figurat . Lăsaţi copilui să vă înveţe şi el ceva .
„Cum să devenim părinţi mai buni ” Stanley Shapiro , Karen Skinulis
Curbet Alexandru 