Principii pentru viaţa de familie :Ce atitudine trebuie să ai faţă de părinţi ?

bebe.jpg 

O clasă de elevi m-a rugat să scriu despre atitudinea copiilor faţă de părinţi . Ca să răspund la întrebarea lor am apelat la Biblie . În acest articol vreau să scriu despre atitudine aocrectă a copiilor faţă de părinţii noştri .

 1. Este una din cele 10 porunci

Fiecare ştie că „Să-ţi cinseşti părinţii ” este una din cele zece porunci ale lui Dumnezeu . Nu scrie să-i cinsteşti doar dacă fac tot ce-ţi doreşti ,sau dacă sunt buni cu tine . Indiferent de situaţie trebuie să le dai cinste , să le arăţi respect în familie şi în societate . Chiar dacă părintele tău nu are cele mai sănătoase obiceiuri , trebuie să-l respecţi . În adolescenţă mulţi tineri ajung să-şi urască părinţii .Dar nu este corect . Un părinte nu se alege , Dumnezeu hotărăşte care părinţi să-i ai tu . Această alegere din viaţă nu-ţi aparţine ţie .

Mai departe , în Exod 20 :12 este scris : „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.” Aici este şi o promisiune , de fapt este prima poruncă urmată de o promisiune .

Dumnezeu spune că „ţi se vor lungi zilele” , vei avea o viaţă lungă şi frumoasă .

 2 Să ascultaţi de părinţi în Domnul

Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.” (Efeseni 6:1)

Dumnezeu nu doreşte să ajungem la păcat prin faptul că facem tot , dar absolut tot ,ceea ce zic părinţii . Dacă un părinte te alungă din casă să cerşeşti , să furi – aceasta se contrazice cu voia lui Dumnezeu pentru tine . Ascultă de părinţi atâta timp cât aceasta nu duce la păcat . Am auzit de părinţi care trimit copii la furat , alţii obligă copii să se prostituieze .

Nu întâmplător este scris „în Domnul ” . Pentru a te feri de păcat trebuie să ştii bine voia lui Dumnezeu .  

 3 Să îngrijeşti de ei .

Odată cu trecerea timpului părinţii nu mai au aceeaşi capacitatea de a obţine bani , şi de a se întreţine . Tu care ai fost crescut de ei , trebuie să le porţi de grijă .  Să le mulţumeşti pentru felul cum te-au crescut , pentru felul în care au îngrijit de tine . Deci dacă eşti băiat sau fată , ţine minte , locul părinţilor tăi nu este la azilul de bătrîni ci acasă . Pe tine nu te-au dat la orfelinat ci te-au crescut acasă .

Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s’a lepădat de credinţă, şi este mai rău decît un necredincios.  (1 Timotei 5:8)

Ştiu că bătrânii sunt mai pretenţioşi , mai rigizi în ceea ce priveşte părerile lor , dar aduceţi-vă aminte noi tot aşa am fost . Cine ne-a răbdat aşa ? Cine ne-a iubit aşa ? Cine ne iubeşte aşa cum suntem ? Trebuie să răspundem şi noi la fel .

 4 Să primeşti mustrarea , şi pedeapsa .

Biblia spune că cel care ia seama la mustrarea făcută de părinţi este înţelept . Cuiva s-ar putea să nu-i placă aceasta . Împăratul Solomon , cel mai înţelept om de pe pământ zice :

Un fiu înţelept ascultă învăţătura tatălui său, dar batjocoritorul n’ascultă mustrarea. ”(Proverbe 13:1)

Ştiai că dacă nu accepţi mustrarea înseamnă că eşti batjocoritor ?

Şi din contra :

Cel ce leapădă certarea îşi dispreţuieşte sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere. ” (Proverbe 15:32)Faptul că asculţi şi ţii cont de mustrare îţi va da pricepere , iar în alt verset scrie „cine urăşte mustrarea, este prost. ” (Proverbe 12:1) 

5 Să asculţi sfaturile lor .

Deoarece ele îţi vor uşura calea vieţii , şi îţi vor aduce bucurie .

Cartea Proverbe a fost scrisă de Solomon fiului său , şi cel mai des este scris „Fiule, nu uita învăţăturile mele, şi păstrează în inima ta sfaturile mele!

Căci :

vei trăi în pace în familie . Te vei bucura din plin de viaţa de familie , iar anii petrecuţi în sânul familie vor fi o amintire plăcută .

Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale, şi-ţi vor aduce multă pace.” (Proverbe 3:2)

– vei fi sfătuit cum să te comporţi în viaţă , iar aceste sfaturi te vor feri de multe stânci ascunse de ochii tăi .   Ascultă, fiule, primeşte cuvintele mele, şi anii vieţii tale se vor înmulţi.  Eu îţi arăt calea înţelepciunii, te povăţuiesc pe cărările neprihănirii. Cînd vei umbla, pasul nu-ţi va fi stînjenit; şi cînd vei alerga, nu te vei poticni. Ţine învăţătura, n’o lăsa din mînă; păstrează-o, căci ea este viaţa ta.” (Proverbe 4:10-13)

Orice părinte învaţă copii atât cât a învăţat singur din această viaţă , iar dorinţa lor este ca şi copii să  nu facă greşelile lor . 

6 Este o dovadă că eşti ascultător de Dumnezeu .

Ştiai că relaţia ta cu oamenii refectă relaţia ta cu Dumnezeu ? Cum poţi să zici că-L iubeşti pe Dumnezeu şi să urăşti părinţii care ţi i-a dat ?

 Ca să ai o relaţie frumoasă cu părinţii tăi , trebuie să ai o relaţie frumoasă şi personală cu Dumnezeu .

Dacă te-ai purtat urât cu părinţii tăi , le-ai răspuns urât , ai ridicat vocea la ei sau nu i-ai ascultat , cere-le iertare . Am cunoscut persoane cărora le era ruşine de părinţii lor , însă părinţii făceau tot posibilul pentru a-i îngriji , se gândeau doar la ei . Iar răsplata era doar ură şi neînţelegere din partea copiilor .

Nu te încăpăţâna şi cere-ţi iertare de la părinţi , ca atunci când te vei hotărâ să nu fie prea târziu . Nu le va ajuta cu nimic faptul că le vei aduce flori la mormânt , nici faptul că le vei face o înmormântare frumoasă . Ceea ce doresc ei cu adevărat este ca tu să-i iubeşti aşa cum te iubesc şi ei . Preţuieşte-i !

 Nu amâna până mâine , căci s-ar putea să te răzgândeşti ,să-ţi cauţi scuze (dar n-ai nici o scuză ) . Aceasta este dorinţa lui Dumnezeu . Faptul că ţii mânie pe ei te afectează şi pe tine mult .

Nu-ţi împietri inima .

Dă dovadă de maturitate şi fă tu primul pas .

Domnul să vă binecuvânteze să vă bucuraţi de viaţa de familie !