De vreme ce este evident că nici variaţiile obişnuite , nici recombinările caracteristicilor existente nu pot explica evoluţia „ascendentă” (în sensul obţinerii unui subiect cu capacităţi superioare ) , trebuie găsit un alt mecanism extraordinar care să slujească scopului acestuia . În teoria sintetică modernă a evoluţiei , adică în neo- darwinism , mecanismul care este universal adoptat pentru acest scop este mutaţia .
O mutaţie se presupune a fi o schimbare structurală reală într-o genă , de aşa natură încât să producă ceva nou , nu numai o prelucrare a ceva ce există deja acolo . Într-un fel sau altul , legăturile dintr-un segment de moleculă ADN sânt neschimbate, aşa încât se transmite o „informaţie” diferită prin codul genetic pentru formarea structurii descendentului (urmaşului) .
Prin urmare fenomenul mutaţiei este unul dintre cele mai importante componente ale modelului evoluţionist . Modelul evoluţionist trebuie să postuleze un oarecare mecanism care să producă progresul ascendent în complexitate cerut , care caracterizează modelul în dimensiunea lui cea mai largă . Se presupune deci ,că mutaţia este mecanismul acela .
Modelul evoluţionist de bază va prezice , prin urmare , că mutaţiile trebuie să fie în primul rând beneficiale , generând o schimbare „verticală ” ascendentă către nivele de ordin superioare . Fiecare schimbare de felul acesta trebuie să fie categoric folositoare în mediu dacă e să fie păstrată prin selecţie naturală şi să contribuie la progresul evoluţionar .
Modelul creaţionist , pe de altă parte , va prezice , că dacă există realmente mutaţii care cauzează schimbări „verticale ” în complexitatea şi ordinea speciilor , ele vor fi dăunătoare , nu folositoare .
Cu aceste două modele în minte , să analizăm acum câteva dintre faptele reale experimentale referitoare la mutaţii .
1 Mutaţiile sunt întâmplătoare nu direcţionate .
„Este corect să spunem că noi nu cunoaştem nici o altfel de mutaţie decât pe cea împâmplătoare prin care vin în fiinţă noile variaţii ereditare şi nici un altfel de proces în afara selecţiei naturale prin care constituţia ereditară a unei populaţii se schimbă de la o generaţie la cea următoare .” (C.H. Waddington , „The nature of life” , pag. 98)
Nu există un mod de a controla mutaţiile pentru a le face să producă caracteristici necesare . Selecţia naturală trebuie pur şi simplu să ia ceea ce vine .
2 Mutaţiile sunt rare , nu obişnuite.
Probabil este corect să apreciem frecvenţa majorităţii mutaţiilor în organismele superioare ca fiind între una la zece mii şi una la un milion per genă per generaţie .
3 Mutaţiile bune sunt foarte , foarte rare .
Omul care după toate probabilităţile a acordat mai multă atenţie decât oricine altul observaţiei experimentale a mutaţiilor declară :
„Dar mutaţiile se dovedesc a fi de natură întâmplătoare , în ce priveşte utilitatea lor .În consecinţă , marea majoritate a mutaţiilor , cu siguranţă mult peste 99 % , sânt dăunătoare într-un fel sau altul , aşa cum este de aşteptat de la efectele evenimentelora accidentale .” (H.J. Muller , „Radiation Damage to the Genetic Material” pag.35)
Omul care probabil a contribuit mai substanţial decât oricare altul la formularea teoriei moderne a evoluţiei cunoscută sub numele de neodarwinism , care spune că evoluţia înaintează prin acumularea de mici mutaţii păstrate prin selecţie naturală , este încă şi mai puţin încrezător în frecvenţa mutaţiilor prielnice .
„O proporţie de mutaţii favorabile de una la o mie nu este mare , dar probabil că este generoasă , de vreme ce atât de multe mutaţii sunt mortale , împiedicând organismul să mai trăiască , şi marea majoritate a celorlalte provoacă dezordine în funcţionarea maşinăriei .” (Julian Huxley , „Evolution in Action” , pag.41)
În realitate , fenomenul unei mutaţii cu adevărat prielnice una care se ştie că este o mutaţie şi nu doar o caracteristică latentă deja prezentă în materialul genetic dar care nu avusese până atunci prilejul de a se exprima , şi una care este permanent binefăcătoare în mediul natural , urmează încă să fie descoperită .
4 Efectul net al mutaţiilor este dăunător .
Chiar dacă mutaţiile nu sunt atât de dăunătoare încât să cauzeze eliminarea completă a purtătorilor lor prin selecţie naturală efectul lor global este scăderea treptată a viabilităţii (vârstei) populaţiei .
„Marea majoritate a mutaţiilor , însă , sânt dăunătoare sau chiar mortale pentru individul în care se exprimă . Astfel de mutaţii pot fi considerate ca introducând o „tară ” sau o povară genetică , în fondul comun . Termenul „tară genetică ” a fost introdus pentru prima oară de regretatul H.J. Muller care a recunoscut că frecvenţa mutaţiilor este mărită de numeroşi agenţi pe care i-a introdus omul în mediul său , în special radiaţia ionizantă şi chimicalele mutagene .” (Christopher G. Simpson . „Genetic load” , pag. 98)
Faptul că efectul net al mutaţiilor este mai degrabă dăunător , decât beneficător presupusului progres al evoluţiei , se vede transparent de clar din zelul cu care de zeci de ani evoluţioniştii încearcă să îndepărteze din mediu radiaţiile producătoare de mutaţii !
„Cele mai importante acţiuni care trebuiesc intreprinse , însă , sânt în domeniul minimalizării adaosului de noi agenţi mutageni la cei deja existenţi în mediu . Orice creştere a tarei mutaţionale este dăunătoare , dacă nu imediat , atunci cu siuguranţă pentru generaţiile viitoare .”
Este clar că , dacă evoluţioniştii ar crede cu adevărat că evoluţia se datoriază mutaţiilor , ei ar favoriza toate măsurile care ar putea creşte frecvenţa mutaţiilor , ca să faciliteze astfel avansul evoluţiei . În loc să facă aceasta , ei s-au opus consecvent în ultimile decenii experienţelor nucleare tocmai pentru motivul prevenirii mutaţiilor !
5 Mutaţiile afectează şi sânt afectate de mai mute gene .
Conceptul de mutaţie nu mai este atât de simplu cât fusese odată . În loc ca o caracteristică dată să fie controlată de o genă specifică , acum se pare că fiecare genă afecteză multe caracteristici şi fiecare caracteristică este controlată de mai multe gene .
„Mai mult , în ciuda faptului că o mutaţie este un efect discret , discontinuu la nivelul celular , cromozomic sau genetic , efectele lui sânt modificate de interacţiuni în întreg sistemul genetic al individului .”
„Această interacţiune universală a fost descrisă , în formă deliberat exagerată , prin următoarea afirmaţie : Fiecare caracteristică a unui organism este afectată de toate genele , şi fiecare genă afectează toate caracteristicile. Această interacţiune este cea care explică integrarea funcţională strâns întreţesută a genotipului ca întreg .”
Pare să fie evident că dacă oricare mutaţie singulară este foarte probabil dăunătoare , atunci de vreme ce o caracteristică schimbată necesită efectul combinat al mai multor gene , şi prin urmare mai multe mutaţii simultane , probabilitatea unor efecte dăunătoare creşte de mai multe ori . Şi invers , probabilitatea unor mutaţii bune simultane , în toate genele care controlează o caracteristică dată este redusă practic la zero .
(Creaţionismul ştiinţific)
Curbet Alexandru 