Suntem o ţară creştină , şi mulţi oameni afirmă despre credinţa lor în Dumnezeu . Dar cu adevărat, ce însemană să crezi ? Cum putem deosebi o persoană care crede de una care nu crede ? Cuvântul lui Dumnezeu ne vine în ajutor şi în acest caz .
Dacă crezi în Dumenzeu atunci acest articol este pentru tine , el te va ajuta să-ţi revizuieşti relaţia ta cu oamenii şi cu Dumnezeu .
Dacă te întâlneşti cu oameni care cred în Mântuitorul nostru Isus Hristos , atunci te invit să citeşti ca să-i poţi deosebi pe cei care cred cu adevărat .
Pentru început aş vrea să enumer câteva păreri a oamenilor despe credinţă :unii spun că credinţa este ceva personal , deci ei cred ; alţii afirmă că fiecare are credinţa lui şi nu are rost să discutăm despre aceasta ; ultimii afirmă că ei cu siguranţă cred deoarce şi părinţii lor au crezut . Poate tu ai altă pătere , dar , personal m-am întâlnit cu aceste opinii , dar nu neg faptul că mai sunt şi altele .
În Scriptură sunt multe pasaje care vorbesc despre credinţă , dar cel mai convingător este la Epistola lui Iacov capitolul 2.
Iată ce trebuie să ştii despre credinţă :
- Trebuie să aibă fapte care să corespundă cu credinţa ta . „Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n’are fapte?” Degeaba tot vorbeşti despre Isus Hristos şi credinţa ta dacă nu îndeplineşti poruncile lui Dumnezeu .
„ Dar va zice cineva: ,,Tu ai credinţa, şi eu am faptele.„ ,,Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.”
Primul criteriu după care identifici o persoană cu credinţă , este ceea ce face .Am întâlnit persoane care spun că după ce păcătuieşti poţi uşor să-ţi ceri iertare şi Domnul te va ierta . Însă imediat alergau să păcătuiască iarăşi . Ce credeţi că spuneau faptele lor ?
- Credinţa fără fapte nu mântuieşte .
Nu vei fi salvat şi nu vei avea parte de Împărăţia lui Dumnezeu dacă faptele tale sunt în contradicţie cu poruncile lui Dumnezeu !! Nu poate un hoţ să spere că sufletul lui îi va fi salvat . Nu poate cineva care ia mită , să credă că o lumânare la biserică sau prezenţa în fiecare duminică la biserică îi va croi drum spre cer . Nu va ajunge în rai nici persoana care se bazează pe credinţa membrilor familiei ; care e beneficiul tău dacă tatăl tău are credinţă şi tu nu ? Fiecare dintre noi trebuie să aibă o relaţie personală cu Dumnezeu . Dacă te-ai născut într-un garaj nu înseamnă că eşti maşină !! Şi dacă te-ai născut în familie de creştini sau în ţară creştină , aceasta nu îţi dă neapărat un bilet în rai …..
În versetul 20 se mai repetă o dată : „Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică?…După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.”
Trebuie să-ţi iei în serios credinţa ta . Ca să nu te trezeşti prea târziu să nu mai poţi face nimic , şi nu vei putea să te scuzi în ziua când vei ajunge în faţa lui Dumnezeu .
„Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n’are de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvîntul adevărului.”
2 Timotei 2:15
- Credinţa adevărată se vede în fapte . Iacov ne dă exemplele lui Avraam şi lui Rahav , exemple de persoane care au crezut şi aceasta s-a văzut în faptele lor . Aceste persoane s-au încrezut în Dumnezeu aşa de tare , încât El le dă ca un exemplu demn de urmat .
- „Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!”
Şi dracii cred – dar spre deosebire de oameni , ei sunt siguri de existenţa lui Dumnezeu , ei au văzut pe Dumnezeu , deoarece El ia creat . Dar oamenii au ajuns să nu aibă nici măcar credinţa dracilor şi batjocoresc Numele lui Dumnezeu .Dacă dracii vor fi pedepsiţi cu atât mai mult un om va suporta consecinţa alegerii sale .
Cum trebuie să fie credinţa ta ?
- Trebuie să fie urmată de fapte .
„Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvîrşită.” Ca să fii sigur că faci ceea ce trebuie , îţi recomand să citeşti şi să cercetezi Biblia . Pe măsură ce afli lucruri noi , transpunele în viaţa ta . Vei observa o schimbare foarte repede şi foarte plăcută în viaţa ta . Biblia este o carte practică , nu doar de teorie . Dumnezeu ne doreşte doar binele ,şi orice poruncă este îndreptată spre binele celor ce-l iubesc pe Domnul .
- Faptele tale trebuie să fie bune :
„Pentruca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintîi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!” (Tit 3:8 )Fugi de rău , şi caută ceea ce consideră Dumnezeu bun , nu oamenii . Deoarece părerea oamenilor este schimbătoare , iar Dumnezeu este „ este acelaş ieri şi azi şi în veci!”. Biblia ne spune clar că suntem mântuiţi prin credinţă : „Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9) Domnul să te binecuvânteze să alegi faptele vrednice de mântuirea ta ! Curbet Alexandru