Cele două modele ale originilor (creaţionist şi evoluţionist) pot fi comparate întâi de toate luând în considerare explicaţiile pe care le dau ele naturii fundamentale a universului şi a originii acestuia .Materiile care se ocupă cu aceste probleme sunt cosmologia şi , respectiv , cosmogonia . Evoluţionismul şi creaţionismul includ concepţii despre lume complete şi acesta este locul logic de unde trebuie să începem acţiunea noastră de comparaţie a celor două concepte .
Modelul evoluţionist presupune că universul poate fi completamente explicat , cel puţin în principiu , în funcţie de legile naturale şi de procesele naturale , ca un sistem de sine stătător , care nu are nevoie de nici o intervenţie externă supranaturală . Chiar înseşi legile , aşadar , trebuie să se fi dezvoltat cumva pe aceeaşi bază naturalistă . Tot astfel , energia şi materia trebuie să fi evoluat în natură şi structură dintr-o stare primară haotică sau întâmplătoare , până la actuala ei structură foarte complexă .
Dimpotrivă , modelul creaţionist presupune că universul a fost pur şi simplu chemat la existenţă de omnipotenţa Creatorului , în conformitate cu omniscienţa Lui . Nu numai materia şi energia cosmosului , ci şi legile care guvernează comportamentul lor , au fost create special ex nihilio , sau poate mai bine , ex Deo.Raţionalismul , desigur , găseşte conceptul creaţiei speciale insuportabil de naiv , chiar „incredibil ” , dacă cineva neagă categoric existenţa unui Dumnezeu omnipotent .
O atitudine mai ştiinţifică este aceea de a face preziceri comparative pe baza celor două modele , pentru a testa capacitatea lor relativă de a corela acest domeniu al legilor de bază ale naturii . Apare evident că modelul evoluţionist va prezice că materia , energia şi legile sunt încă în proces de evoluare , de vreme ce ele au evoluat în trecut şi nu există nici un agent extern care să oprească această evoluţie . Creaţioniştii , evident vor prezice că legile de bază , precum şi natura fundamentală a materiei şi a energiei , nu se mai schimbă acum deloc .Ele au fost create completamente – au fost terminate în trecut şi sunt conservate în prezent . Cosmologii şi cosmogoniştii din şcoala evoluţionistă recunosc aceasta ca o problemă legitimă .
„Concepţia naivă spune că universul a apărut dintr-o dată şi că el a găsit un sistem complet de legi care aşteptau să fie ascultate … În realitate este mai natural să presupui că universul fizic sînt interdependente . Aceasta ne face să ne aşteptăm ca , în cazul în care universul se schimbă într-o mare măsură , atunci să fie posibil ca şi legile sale să se schimbe într-un mod care nu poate fi prevăzut …”
Realitatea este , desigur , că toate observaţiile făcute pînă la data actuală confirmă prezicerile directe ale modelului creaţionist , anume că legile de bază ale naturii sînt constante şi că structura findamentală a materiei şi a energiei este de asemenea o constantă . Nu există până acum nici cea mai mică indicaţie rezultativă din observaţia ştiinţifică cum că are aceste entităţi ar evolua în vre-un fel . Cu alte cuvinte , legea gravitaţiei , legile termodinamice , legile mişcării şi toate celelalte legi cu adevărat fundamentale par să fi funcţionat întotdeauna exact în felul cum funcţionează acum , contrar prezicerilor modelului evoluţionist fundamental . Tot astfel , constanţa materiei şi a energiei este atât de sigură încât dintre cele mai importante legi în ştiinţă sânt Legea conservării masei şi Legea conservării energiei . Materia poate fi schimbată în starea ei , dar nu poate fi creată sau distrusă .
Dacă se admite trecerea de la masă la energie şi de la energie la masă , atunci desigur ori energia poate fi privită ca o formă a materiei , ori materia ca o formă a energiei , dar pricipiul conservării încă rămâne valabil . Există şi alte pricipii ale conservării în fizică (de exemplu : conservarea impulsului , conservarea sarcinii electrice ,etc.) . Pare să fie sigur , în măsura în care ştiinţa poate să fie sigură , că legile de bază ale naturii sunt într-un proces de continuă evoluţie , ci mai degrabă de conservare şi stabilitate , exact aşa cum a prezis modelul creaţionist ! Aceste aspecte stabile ale naturii pot fi desigur cuprinse în modelul evoluţionist , dar numai cu preţul introducerii în el a unei presupuneri secundare , şi anume , că legile şi –au încheiat evoluţia lor la o dată oarecare în trecut , şi că de atunci sînt stabile . Punctul care trebuie subliniat este că această situaţie cere explicaţie în cadrul modelului evoluţionist . Pe de altă parte , modelul creaţionist nu are nevoie să o explice – el o prezice !
Prin urmare , modelul creaţionist apare a fi modelul cel mai bun , cel puţin în această privinţă . Singura obiecţie care i se poate face aici este că acest model postulează un Creator supranatural şi evoluţionistul ripostează adesea cu întrebarea : „ Dar , atunci , cine l-a creat pe Dumnezeu ?” Dar această întrebare „deviază ” de la subiect . Dacă evoluţionistul prefer nu creadă într-un Dumnezeu , el totuşi trebuie să creadă într-un fel de Cauză Primară necauzată . El trebuie să postuleze fie că materia a apărut din nimic , fie că materia a existat întotdeauna într-o formă primitivă . În oricare dintre cazuri , materia devine propria sa Cauză , şi creaţionistul poate să pună tot atât de justificat întrebarea : „Dar , atunci , cine a creat materia ?” Deci , în oricare din cazuri , omul trebuie pur şi simplu să creadă – fie în veşnicia , atotputernicia Materiei , fie în veşnicul , Atotputernicul Dumnezeu Creator . Omul este liber să decidă pe care să o considere mai rezonabilă , dar el ar trebui să recunoască că aceasta nu este o decizie competamente ştiinţifică , nici într-un caz nici în celălalt .